Cele 3 tipuri de femei

Mama mi-a spus la un moment dat teoria ei interesantă despre ce tipuri de femei există. Cu toate că “ştiinţa” mamei în ceea ce priveşte personalitatea se limitează la astrologie (fiecare a trebuit să se mulţumească cu ce a găsit…), de data asta trebuie să recunosc că modul ei de gândire simplist are o anumită valoare…

Mama mi-a spus că există 3 categorii de femei: femeile-mamă, femeile-partener şi femeile-pisică. Un fel de reducere simplă a categoriilor din analiza tranzacţională părinte, adult şi copil. Desigur, D. intra în categoria femeilor-pisică. La un moment dat, am avut cu D. următorul schimb tranşant de replici:

- Eu am intrat în relaţie cu un copil sau cu o femeie?

- Cu o femeie.

- Bun. Şi-atunci ce caută copilul în relaţie?

- …

În videoclipul “Don’t wake me up” de la DJ Shah & Inger Hansen avem ilustrat exact acest tip.

So… să zicem că iubita ta este o femeie foarte frumoasă (fizic). Să zicem că are vreo 28 şi mai toată lumea îi dă vreo 21. Să zicem că mai are şi un râs cristalin şi o prezenţă de milioane care te cucereşte. Şi o voce extraordinară, ce denotă rafinament. Se pune problema… ce crezi că merită să înduri pentru a beneficia de asta?

Femeile sunt de asemenea oameni, nu sunt fiinţe extraterestre de pe altă planetă. Se supun aceloraşi legi psihologice care ne ajută să înţelegem şi să descriem personalitatea. NU EXISTĂ PSIHOLOGIE FEMININĂ ŞI PSIHOLOGIE MASCULINĂ. Pentru cei care nu ai citit ce am scris adineauri, insist…  NU EXISTĂ PSIHOLOGIE FEMININĂ ŞI PSIHOLOGIE MASCULINĂ. Cei care consideră asta nu ştiu ce înseamnă termenii psihologie sau personalitate. Aceasta implică faptul că şi aceste făpturi minunate, fermecătoare sunt pe un anumit drum al dezvoltării, care are frumuseţile şi provocările lui specifice. Cei care nu ştiu să înţeleagă cum funcţionează acestea rămân blocaţi la nivelul confruntării în viaţa de zi cu zi a unor reacţii pe care nu ştiu cum să le interpreteze, aşa cum i s-a întâmplat de aproape 6 ani lui A. cu D.

Acum… doar pentru că o femeie este atât de frumoasă (fizic), nu presupune automat introducerea ei într-o asemenea categorie, chiar dacă e uşor şi în natura umană să lipim etichete.

Să luăm spre exemplu personajul jucat de Rebecca Hall din “Frost/Nixon” (2008, R. Ron Howard). Personaj secundar bine conturat, care susţine ideea că “în spatele oricărui bărbat mare e o femeie”, deşi iniţial apare doar ca “accesoriu de imagine” pentru întâlnirea lui Frost cu Nixon.

Dacă serviciile de companie a femeilor pentru bărbaţi nu ar avea o reputaţie atât de proastă în România, mi-a trecut prin minte chiar ideea de a deschide o afacere de închiriere a prezenţei unei femei foarte frumoase şi foarte inteligente pentru bărbaţi care participă la diferite evenimente şi ar dori să aibă parte de o prezenţă marcantă alături. Aşa aş capitaliza de pe urma listei imense de femei foarte frumoase şi inteligente pe care le cunosc.

Anyway… my suggestion would be… nu lăsa niciodată o femeie să-ţi atârne de gât ca o piatră de moară împiedicându-te direct sau indirect să-ţi îndeplineşti misiunea pe care o ai în viaţă (adică acel simţ suprem că trăieşti pentru ceva mai presus de şi dincolo de tine şi că prin ce realizezi pe pământ contribui la o cauză mai nobilă)! Pentru cei care nu au procesat ultima frază la partea cu misiunea, am un request: stop reading this blog, it might damage your neuronal level!

Pentru toţi ceilalţi, am trailerul filmului declarat de britanici (BAFTA) cel mai bun al anului trecut (de asemenea, câştigător pentru cel mai bun regizor, scenariu, actor principal). Vizionare plăcută (la trailer şi mai ales la film)!

PS: And do yourself a service… Watch it with a partner-woman which you love… like I did!

O reteta de succes pentru cum sa fii mintit(a) si inselat(a)

Articol publicat şi pe yuppy.ro: “O reţetă de succes despre cum să fii minţit şi înşelat“.

Argumentam în “Iubirea nu e un sentiment, ci o calitate a unei relaţii” cum “Partenerul care este înşelat este vinovat dintr-unul (cel puţin) din două motive: fie nu a ştiut să-i ofere celuilalt ce avea nevoie, fie a ales greşit în primă instanţă partenerul.”

Am câteva sfaturi, pe paşi, pentru cine vrea să cunoască o reţetă de succes pentru a fi minţit(ă) şi înşelat(ă). Nu funcţionează neapărat în această ordine, dar cu cât aplicaţi mai multe, cu atât aveţi mai multe şanse de succes.

1. Nu stabili nimic clar, de la bun început, nici pe parcurs. Lasă ca totul să vină de la sine. Asta e formula preferată a tuturor celor care vor să trăiască momentul. Nu solicita nici un angajament, ba chiar, ignoră atunci când partenerul tău evită să răspundă în direcţia oricărei forme de angajament. Aruncă-te orbeşte în relaţie, viaţa este scurtă , merită să fie trăită…

2. Teme-te să nu fii minţit(ă) şi/sau înşelat(ă)! Lasă-te complet cuprins(ă) de frică! Ai grijă să transmiţi asta printr-un comportament gelos, poate chiar paranoic. Supraveghează-ţi partenerul, chiar spionează-l! Ai grijă să transmiţi pe tot parcursul procesului o deplină ne-si-gu-ran-ţă şi ne-în-cre-de-re, partenerul va căuta în mod natural pe altcineva cu care să se simtă în largul său/ei. Ca să te asiguri de succes, chiar vizualizează faptul că te va înşela cu ceva timp înainte…

3. Bucură-te când observi cât de bine poate minţi partenerul pe altcineva. Doar e dovadă de flexibilitate comportamentală, nu? Halucinează apoi că nu ţi-o poate face şi ţie, pentru că ţine la tine sau orice alt motiv pe care vrei să-l imaginezi.

4. Atunci când discuţi despre sinceritate, află ce părere are partenerul tău despre asta. Dacă crede că are mai mult de pierdut atunci când e sincer(ă), rămâi împreună cu el/ea!

5. Spune tot timpul tot ce gândeşti şi simţi, nu te chinui să decantezi aceste gânduri cu fineţuri! Asta va ajuta partenerul să aibă mai multă încredere în tine… şi să-i fie mai uşor să te ungă pe pâine dimineaţa la micul dejun. Este important să ştii să-ţi exprimi sentimentele!

6. Sub nici o formă să nu discuţi cu partenerul despre ceea ce vă doriţi şi ce aşteptări aveţi fiecare în relaţie şi în viaţă. Asta ar putea duce la discuţii despre angajamente, responsabilităţi şi acceptare, cine vrea asta? Este mult mai uşor să te ascunzi după deget şi să explodezi cînd ceva nu-ţi convine. Este mult mai convenabil şi confortabil să întreţii o iluzie.

7. Atunci când observi că partenerul tău caută ceea ce nu are şi/sau nu-i poţi oferi, în altă relaţie, pur şi simplu stai liniştit(ă) şi imaginează-ţi că o să fie bine. O să fie bine, o să fie bineeeee, bine, spune-ţi asta în oglindă până când o crezi. Apoi, când nu se întâmplă, contează pe subconştientul tău să găsească o “explicaţie” sau să genereze o criză. Oamenii adoră să fie controlaţi prin demonstraţii de forţă sau de victimizare în relaţiile de dragoste.

8. Tolerează toate comportamentele care te deranjează. Adună suficientă energie negativă încât să i le arunci în faţă pe toate, la momentul potrivit. Manipulează-l pe partener, şantajează-l sentimental, fă-l/o să sufere, creează-i amintiri negative. Sigur te va iubi mai mult, doar ai fost sincer cu ea/el şi ai înghiţit din dragoste. Sub nici o formă să nu încerci să impui vreun respect de sine, este important să transmiţi ideea de victimă neajutorată care nu ştie să se exprime.

9. Consideră că oamenii rămân mereu la fel şi nu au nevoie de evoluţie. Nu veni cu nici o iniţiativă. Consideră că dacă ai parte de o relaţie cu cineva, nu mai trebuie să depui nici un fel de efort în direcţia creării de diversitate. După cum spuneam mai sus, o să fie bine. . Bi-ne!

10. Judecă-ţi partenerul, ţine minte ce a făcut şi aşteaptă-te să nu se mai întâmple, dacă îţi mărturiseşte o infidelitate. Eventual transmite şi ideea de dependenţă. Este clar că partenerul va mai comite o infidelitate, nu e la fel de sigur că îţi va mai spune ceva…

Acum… dă-ţi un punctaj de la 1 la 10 pentru fiecare din acestea şi vezi cât la sută ai şanse să fii înselat(ă) şi minţit(ă) în relaţia în care te afli!

PS: Pentru o abordare ceva mai serioasă a acestui subiect, vă recomand cu căldură articolul “Să vorbim cinstit despre minciună”, partea I şi partea II.

Ce am învăţat despre ce vreau şi ce pot din relaţia cu D.

Mi-am dat seama că jumătate din lucrurile care mie mi se păreau importante într-o relaţie, acum un an, pur şi simplu nu mai sunt relevante. Nu datorită faptului că nu mai contează pentru mine, ci pur şi simplu datorită faptului că nu mai sunt un aspect care să mă poticnească.

1. Înainte, mă deranja răspunsul emoţional la stress. Acum, este OK pentru mine să o ajut pe femeia pe care o iubesc să îşi controleze stările şi să înveţe cum să şi le folosească pentru a avea mai multă perseverenţă în viaţă, în loc de impulsivitate.

2. Înainte, mă interesa să mă dezvolt împreună cu partenera… doar că necesitatea mea pentru dezvoltare şi necesitatea lui D. pentru dezvoltare se regăsesc la planuri diferite. Aşa că ce am făcut? Evident, eu mi-am găsit o modalitate de a mă dezvolta eu, rezolvându-mi propriile chestiuni, iar ea a găsit propria manieră de se dezvolta cu ajutorul meu. Honestly, nici nu ştiu cum o face, dar atâta vreme cât este mulţumită, mă bucur…

[Later edit] D. a interpretat porţiunea aceasta ca fiind o lipsă de interes din partea mea pentru dezvoltarea ei personală. Eu i-am replicat că am ţinut-o la curent cu toate oportunităţile de dezvoltare personală (cursuri, conferinţe, cărţi) care ajungeau la mine – şi i-am propus să mergem împreună, dar nu aveam obligaţia să o car după mine acolo. Niciodată nu a acceptat să participe la un asemenea eveniment, de fiecare dată avea altceva mai important de făcut.

3. Înainte, mă blocam în faţa unor convingeri limitative ale partenerei. Acum am un răspuns diferit referitor la aceasta, pentru că am încredere în perspectivele diferite pe care le pot avea asupra unui aspect şi am suficientă încredere în mine că pot să împărtăşesc şi unei persoane cu o altă viziune perspective diferite. Îmi place să deschid mintea mea şi a celorlalţi spre noi orizonturi, acum am şi mijloace pentru a face asta.

4. Credeam că este important să am parte de o persoană care să aibă o percepţie corectă asupra realităţii. Cu toate acestea, poate tocmai acesta este unul din lucrurile care o face pe D. atât de minunată, frumoasă şi specială… faptul că nu a fost atinsă de multe lucruri tocmai datorită unui contact scăzut cu realitatea unor oameni cu sisteme de gândire diferite. Desigur, asta este şi ceea ce o păstrează în cadrul mediului care îi întreţine dependenţa de acesta.

5. Credeam că este important să am parte de un respect şi o recunoaştere a iubirii mele într-o relaţie. Cu toate acestea, atunci când D. a spus că nu crede că o iubesc, nu am mai dat înapoi, aşa cum aş fi făcut poate cu alte femei, ci pur şi simplu am ignorat ceea ce spunea şi m-am uitat la ceea ce făcea strict în comunicarea cu mine. Şi am câştigat respectul care nu a fost primit de la bun început pentru ceea ce simt.

Acum… având în vedere faptul că 5 majore presupoziţii/aşteptări pe care le aveam de la o relaţie sentimentală au fost depăşite, trebuie să menţionez sentimentul minunat de libertate să am mai puţine aşteptări dar mai ferme şi mai clare (pentru că restul criteriilor au rămas în picioare) şi să constat în acelaşi timp că pot să mă bucur de o comunicare excelentă cu femeia pe care o iubesc şi care mă iubeşte…

Iar asta nu face decât să întâmpine ceea ce sintetiza Phillip C. McGraw, în cartea “Salvarea relaţilor” :

“O relaţie sentimentală poate să fie extraordinară şi durabilă, iar cei doi parteneri pot să fie fericiţi împreună fără ca relaţia să fie paşnică, fără să se bazeze pe o comunicare mentală extraordinară, fără să fie bazată pe romantism, fără ca vreounul să-şi rezolve problemele sau să fie sănătoşi, fără ca vreounul să-şi exteriorizeze sentimentele, fără să se bazeze pe interese comune, fără ca vreounul din parteneri să-şi corecteze defectele. Faptul că există un mod corect şi un mod greşit de a realiza o relaţie extraordinară reprezintă un mit fals.“.

Lucru demonstrat şi de persoanele din anturajul meu care au început să o cunoască pe D. şi să-şi formeze o impresie foarte bună asupra ei.

PS [Later edit]: Ziua în care am conceput iniţial şi am publicat acest articol a fost ziua în care D. m-a părăsit. Doar că eu încă nu ştiam asta.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi mai recomand şi:

Vai, dar ce pisică frumoasă… Zgârie? (14 august 2009)

Iubita mea colivie… (14 februarie 2009)

“Iubirea nu este un sentiment, ci o calitate a unei relaţii”

“Calitatea concluziilor la care ajungi determină calitatea vieţii pe care o ai”

Anthony Robbins

Oamenii sunt fiinţe dinamice şi care se schimbă pentru a evolua sau pentru diversitate. O relaţie, prin aceasta, nu are cum să fie ceva static, este ceva dinamic.

Două persoane care stau împreună pentru că au ceva în comun la un anumit moment dat, dar au sensuri/direcţii diferite de mers sau ritmuri diferite, la un moment dat vor constata anumite fricţiuni în relaţie.

Oamenii evoluează, la fel şi necesităţile şi dorinţele lor. Totuşi, majoritatea relaţiilor se finalizează în despărţiri sau divorţuri, din cauza faptului că cei implicaţi în relaţie se încăpăţânează să creadă că odată cucerită o persoană, ea va rămâne veşnic mulţumită. Fals.

E uşor să te îndrăgosteşti, e mai greu să iubeşti.

E facil a cunoaşte pe cineva şi a creea o impresie plăcută din prima,  seducţia rapidă este basically aceeaşi tehnologie care se poate folosi cu succes şi în vânzări (şi când afirm “acceaşi tehnologie”, vreau să zic EXACT aceeaşi tehnologie…). Poţi chiar să faci vânzare o dată. Dar asta nu garantează o relaţie.

Cineva mi-a spus odată că “iubirea nu este un sentiment, ci o calitate a unei relaţii”. Ori există, ori nu există. Calitatea unei relaţii depinde de măsura în care poate îndeplini necesităţile celor doi parteneri. Infidelitatea nu este un aspect de judecată, este un FENOMEN care se întâmplă atunci când cineva nu primeşte tot ceea ce are nevoie în acea relaţie. Partenerul care este înşelat este vinovat dintr-unul (cel puţin) din două motive: fie nu a ştiut să-i ofere celuilalt ce avea nevoie, fie a ales greşit în primă instanţă partenerul.

Esenţialmente, fiecare persoană intră într-o relaţie pentru că îi satisface anumite necesităţi, dorinţe şi aşteptări. Deci este o călătorie pe care o face pentru propriile necesităţi şi pentru propria fericire. Eşti stăpânul fiecărei relaţii în care te implici. Aşadar, ce rost mai are să condiţionezi persoana de alături să-ţi rămână alături? Oare nu este cumva o lipsă de implicare şi responsabilitate prin a cere celuilalt să îşi asume toată partea de relaţie? Oare nu cumva o relaţie implică implicarea proprie în împlinirea necesităţilor partenerului, cele de acum şi cele de mai târziu?

A cere unui partener socoteală pentru faptul că te-a părăsit este ca şi cum ai lăsa o sumă mare de bani la bursă fără să te mai intereseze de ea şi apoi te duci şi îl iei pe broker de gât şi îl întrebi ce s-a întâmplat cu banii tăi, de ce tu eşti falit şi alţii bogaţi. Iar brokerul îţi răspunde că este treaba ta că nu te-ai interesat care sunt fluctuaţile pieţei şi în ce să investeşti ca să păstrezi relaţia cu investiţiile tale şi-ţi arată contractul pe care l-ai semnat.

Indisponibilitatea cuiva de a învăţa dintr-o relaţie reprezintă incapacitatea de a-şi asuma cu maturitate propria responsabilitate de a învăţa propria parte. Partenerul nu are rolul de dădacă să te mângâie pe creştet şi să-ţi zică ce să faci ca să ai parte de ce ai nevoie. NIMENI NU TE ÎNVAŢĂ ASTA. Partenerul este o fiinţă cu propriile aspiraţii şi necesităţi. Nerespectarea realităţii se plăteşte. Uneori, se mai numeşte şi prostie.
Perceptiile nerealiste determină oamenii sa se îndrăgostească mai degrabă de dragoste, sau de o himeră, decât de partener, şi atunci ajung să traiască perioade îndelungate lângă o persoană fără să o cunoască, ceea ce mi se pare stupid, pentru că dragostea e unul din puţinele lucruri din viaţă care merită traite din plin, cu pasiune, cu generozitate  şi nu cu firimitura!

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi mai recomand şi:

Cererea în căsătorie – după un an (9 septembrie 2009)

Acest articol a mai fost publicat şi pe Yuppy

“Inima mi-e plină de iubire. Acum nu-mi mai poţi face rău!”

Există o anumită perspectivă, viziune, care ne învaţă să tratăm limitele ca orizonturi şi să înfruntăm plini de cutezare obstacolele. Ceea ce intervine în calea planurilor sau a drumurilor noastre capătă un sens prin denumirea pe care i-o dăm. Dacă privim asta ca pe un obstacol, ca pe o piatră de poticnire, atunci asta este. Dacă o privim ca pe o provocare, atunci asta este. Dar dacă am privi-o ca pe un vehicul?

“Dacă tot ce ai este un ciocan, caută în jurul tău cuie”.

În acelaşi timp, cel mai previzibil răspuns omenesc este negarea. Foarte des, în legătură cu D., am refuzat să privesc anumite adevăruri în faţă, pentru că dureau, creeau suferinţă.

Am perceput în acelaşi timp o mare intensitate a negării la A. Puterea oricărei convingeri este mare, iar puterea negării poate fi depăşită doar de o putere a conştientizării adevărului. Între două persoane cu viziuni diferite, se impune de cele mai multe ori realitatea persoanei celei mai convinse de ceea ce crede.

Eu m-am poticnit în relaţia dintre D. şi A. (a fost pentru mine un obstacol şi nu o provocare) pentru că i-am negat importanţa, am subestimat-o. Modalitatea în care am constatat că este important să depăşesc o anumită provocare este să-l folosesc ca pe un vehicul pentru acceptare.

Pentru a avea puterea de a depăşi o provocare, este important să-i recunoşti puterea şi să o respecţi ca ceea ce este. În această situaţie, este vorba despre o manipulare psihologică în care sunt în joc: dependenţă, şantaj emoţional, victimizare, lipsă de acceptare de sine, umilire, reproşuri, amorţeală emoţională şi toate celelalte “drăguţenii” din Triunghiul dramatic. Iniţial, am minimalizat impactul pe care această situaţie îl va avea asupra lui D., poate având orgoliul că am să fiu suficient de puternic să le rezolv pe toate şi să nu mă las atât de afectat.

Acestea se vindecă… cu iubire, cu iertare, din inimă şi, bineînţeles, cu acceptare. De sine, în primul rând. TOATE LUCRURILE PE CARE LE-AM CÂŞTIGAT PRIN MUNCĂ ÎN RELAŢIA CU D. LE-AM CÂŞTIGAT RECUNOSCÂND ADEVĂRUL, INCLUSIV ASPECTELE CARE NU ÎMI PLĂCEAU.

În această recunoaştere a adevărului se găseşte puterea pentru a recunoaşte autoînşelarea în faţa conştiinţei. Iar această recunoaştere a adevărului duce la eliberare. Dincolo de toată suferinţa prin care aproape nimeni nu vrea să treacă pentru că doare, se află o pace interioară care atinge numai inima celui care ştie să aştepte şi să îndure. Adevărul ne va face liberi.

Experienţele prin care trecem capătă semnificaţie prin înţelesurile pe care le dăm. Iar înţelesurile pe care le dăm depinde de perspectiva din care privim.

Oamenii puternici nu cad din pricina greşelilor lor, cât din pricina modului în care se raportează la aceste greşeli şi după modul în care le tratează.

E uşor a ne limita la a folosi o perspectivă doar asupra a ceea ce deja intelegem cu ea si sa o păstrăm într-un mediu în care să gasim doar lucruri suficient de… explicabile. Şi aproape niciodată nu încearcăm mai multe perspective. This is poor thinking. And poor living. Şi e trist.

Oamenilor nu le place imprevizibilul pentru că se tem ca ascunde lucruri, pentru care ar putea sa nu fie pregatiţi, dar a fi sau a nu fi pregatit pentru ceva este un lucru care tine de propria convingere interioara. Eu de exemplu am o convingere fixata inca din adolescenţă, chiar aveam un afis pe perete, “I shall not bend or break against anything or anyone“, ştiind că am resursele necesare pentru a ma descurca cu orice mi-ar aparea. Ştiam că Dumnezeu nu-mi da mai mult decat pot duce, mă pot bucura de viata fară să mă tem de neprevăzut. În schimb, daca îmbraţişez neprevăzutul, pot să trăiesc cu mai multă pace în suflet, iar asta mi se pare începutul adevaratei linişti sufleteşti.

Negând ceva, oferim şi mai multă putere acelui lucru sau acelei persoane negate. Recompensând prin atenţie un comportament eronat, încurajăm manifestarea acestuia în continuare, chiar dacă e vorba de negare. Nu credeţi? Urmăriţi acest filmuleţ de 2 minute, e absolut GENIAL!

Putem să folosim provocările ca vehicule numai atunci când devenim conştienţi de modul în care ne afectează fără să ne dăm seama, în momentul în care devenim conştienţi de “butoanele” pe care ni le apasă. Atunci obţinem adevărata libertate.

If you can let go, you may have what you want!

Motivul pentru care D. îl va părăsi pe A., mai devreme sau mai târziu, nu e pentru că eu am dreptate sau că adevărul este de partea mea (adevărul în realitate depinde de perspectivă, după cum mi-a spus o prietenă: “tot ce-ai spus e adevărat, doar că din perspective diferite”), ci pentru că eu deja am acceptat alegerea ei de a rămâne cu el, deja am acceptat adevărul lui, dar el nu va putea accepta adevărul meu, pentru că doare prea tare. Şi D. ştie asta. Iar această durere e cu adevărat tristă. Şi este cu atât mai tristă cu cât el nu va şti să o trăiască până la capăt… Dar nu am să reiau povestea din postul “ştiam că din orice se învaţă“.

La capătul suferinţei se află liniştea interioară obţinută prin iertare şi acceptarea de sine. Îmi aduc aminte de o replică memorabilă, de la sfârşitul piesei de teatru “Efectul razelor gamma asupra crăiţelor”:

“Inima mi-e plină de iubire. Acum nu-mi mai poţi face rău!“.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi mai recomand şi:

Dragoste de zăpadă (?) (14 mai 2009)

Libertate sau control ? (10 mai 2009)

To accept thyself (23 aprilie 2009)

Let U Go… (9 aprilie 2009)

Frică vs. iubire (a.k.a. Dragobetele lui D.) (23 februarie 2009)

Să ne iertăm din suflet… (17 decembrie 2009)

Lucrurile care ne deranjează la alţii (14 decembrie 2009)

Articole pe blog despre triunghiul dramatic:

Triunghiul dramatic (16 iunie 2009)

Concursurile de suferinţă vs. „Fiecare cu crucea lui” (12 iunie 2009)

Closer (13 februarie 2009)

O reteta de succes pentru nefericire (22 ianuarie 2009)

Finder’s keeper’s (?) (24 decembrie 2008)

Paiul şi bârna (4 decembrie 2009)

Referinţe exterioare despre triunghiu dramatic:

Alain Cardon’s Metasysteme Coaching

conversaţie utilă pe forum

“Jocul în trei. Triunghiul dramatic.” de Daniela David

Important într-o relaţie

1.Dă-i celuilalt posibilitatea de a se dezvolta alături de tine. Oferă-i un model de viaţă/comportament de care să nu-i fie ruşine, indiferent de situaţia în care va fi pus.

2.Asigură-te că ai înţeles ceea ce este important pentru celălalt şi că poţi să satisfaci şi să respecţi acele lucuri. Altfel n-are sens să continui.

3.Susţine-l în planurile pe care şi le propune, chiar dacă acestea nu te includ şi pe tine. Asta nu înseamnă că eşti lăsat de o parte. Înseamnă că tu vei fi primul beneficiar al acestora.

4.Stabileşte-ţi priorităţile şi planifică-ţi resursele în vederea îndeplinirii planurilor tale. Organizarea şi planificarea devin necesare în atingerea scopurilor pe care şi le propune un cuplu.

5.Ai grijă de propria ta dezvoltare dacă vrei să-ţi întreţii relaţia. Un om care nu face şi nu spune ceva nou devine neinteresant.

6.Oferă celui de lângă tine motive pentru a te admira şi a te urma. În felul acesta te va iubi mai mult

7.Nu respinge încercarea celuilalt de a te ajuta. Mulţumeşte-i că se gândeşte la binele tău.

8.Nu-l determina pe celălalt să se simtă inutil sau pisălog deoarece a trebuit să repete de prea multe ori acelaşi lucru. Dacă ai fi ştiut să asculţi să să nu uiţi de prima oară nu s-ar fi ajuns aici.

9.Rezervă-ţi timp pentru celălalt. Nu-i da impresia că aveţi vieţi paralele.

10.Învaţă să-ţi împărtăşeşti planurile şi gândurile, nu doar mâncarea sau patul.

11.Luptă pentru drepturile tale. Dacă nu faci asta, s-ar putea să te coste familia (sau spijinul şi respectul ei).

12.Nu te enerva/ nu te jena/ dacă nu şti ceva. Persoanele care recunosc că nu ştiu ceva sunt mai apreciate decât cele care cred că le ştiu pe toate.

13.Nu evita discuţiile. Nu faci decât să rostogoleşti bulgărele de zăpadă care se va păbuşi de trei ori mai greu tot în capul tău.

14.Atunci când constaţi că ai „lipsuri” în educaţie, nu aştepta ca acestea să fie observate de toţi. Ocupă-te de ele înainte de a deveni prea grave.

15.Chiar dacă te enervezi foarte tare, fă un efort şi păstrează cuvintele grele în gând; altfel rişti să pătezi fie relaţia, fie pe tine, fie ambele. Iar unele pete nu se scot nici măcar cu vanish.

16.Apreciază eforturile depuse de celălalt şi încearcă să faci şi tu câteva.

17.O relaţie nouă reprezintă o ocazie de a te dezvolta. De aceea e bine să confrunţi ceea ce ai învăţat în familie/pe stradă cu ceea ce înveţi acum. Restul depinde de tine.

[Sursa necunoscută, preluat de pe internet]