Motto: ” Nu este niciodată bine să-ţi doreşti moartea şefului. Este mai bine să faci în aşa fel încât să şi-o dorească singur!“
Motto: ” De ce să se ducă Mahomed la munte când poate să vină muntele la Mahomed?”
Un amic de-al meu mi-a povestit că s-a despărţit de iubita lui pentru că frazele ei începeau cu “vreau… (!)”; “fă-mi… (!)”; “dă-mi… (!)”.
Pornind de la o discuţie cu el, mi-a venit o idee acum vreo două luni şi jumătate, să-i interzic în relaţie lui D. să mai folosească expresiile “Nu ştiu“, “poate“, “dacă“, “mai vedem” şi “mai vorbim“. Factual, după 4 zile, D. s-a despărţit de mine. 
OK, just follow the lead… Intenţionez să surprind un aspect fiiiiiin de psihologie umană.
Am să vă spun o poveste. Inainte de asta, ia-ti un ceai cald, pentru a savura articolul pe deplin…
Cam acum o lună, o tipă pe care nu o cunoşteam, răsărită din neantul internetului, să-i zicem Y., mi-a scris foarte încântată că a citit despre mine ceva profesional şi a fost impresionată şi ar vrea să mă cunoască. Deja din entuziasmul vocii la telefon aveam o impresie… deranjantă (!).
Ştiţi… persoanele acelea despre care aveţi senzaţia că vor să îmbrăţişeze pe toaaaaată lumea şi cred că lumea e un loc magic în care pot obţine tot ce li se năzare, şi se entuziasmează atât de puternic de dragul de a-şi consuma energia şi apoi nu mai fac nimic în sensul dorit? Well, that’s the sensation!
Dar, hei, să dăm omului o şansă! Mă întâlnesc cu Y. La urma urmei, s-ar putea chiar să găsesc un client sau un colaborator, mai ştii? În fine. La prima întâlnire, mi-a adus un Kinder surprise şi o ciocolată (pe care mi-a luat o săptămână să le mănânc – eu, acum , în februarie, încă mai am bucăţi din ciocolata pe care mi-a dat-o Pete de culoare în octombrie…), m-a întrebat câţi copii vreau să am şi m-a îmbrăţişat la final. Needless to say, lucrurile nu prea mergeau în direcţia în care eu speram. Dar, lucrurile cele mai bune, care contează în viaţă, se obţin prin dragoste sau prin negociere, îmi zic.
La a doua întâlnire i-am adus un DVD cu documentaţie şi i-am împrumutat o carte de specialitate care o interesa. Ea îmi spune că vrea să fie hipnotizată pe ceva incitant şi că mă consideră un magician. Ador comportamentul femeilor încăpăţânate, care îşi imaginează că pot obţine ce vor zâmbind larg şi făcând clipoc-clipoc (expresie preluată de la Andressa).
Mă întreb dacă femeile îşi dau seama cât de ridicol este de fapt acest comportament. Aş putea să mănânc câte una pe pâine la micul dejun în fiecare dimineaţă pentru asta. Bineîneţeles, intuiţia îmi spunea încă de pe atunci că toată situaţia putea să devină distractivă.
Încă mai era o luminiţă la capătul tunelului că poate această persoană va reuşi să îmi demonstreze că de fapt am făcut nişte judecăţi de valoare asupra ei bazate pe concluzii pripite şi că de fapt va reuşi să-mi arate dincolo de aceste aparenţe, dacă îi dau şansa, că este o persoană minunată, frumoasă şi unică ce merită aprecierea mea. Sure thing.
Buuun. A treia întâlnire cu Y., la ea acasă. Deja pretextul sub care mă invitase era destul de palid şi de neclar formulat oficial. Totuşi, trebuie să recunosc că supa-de-ce-o-fi-fost-aia era destul de bună. Oricum, pentru mine activitatea asta se găsea pe undeva în “to do list” între întinsul rufelor şi curăţatul unei cratiţe care s-a ars în timp ce am uitat-o pe foc scriind pe blog. By the way, pont pentru bărbaţii care citesc acest post, dacă femeile ajung să treacă întâlnirea cu voi între aceleaşi activităţi, you know you’re in big trouble!
Aşadar, într-o ploioasă zi de iarnă de ianuarie, într-o luni merg până la Y. acasă. (Cine şi-a imaginat că va vedea zăpadă naturală mai mult decât câteva ore în Bucureşti iarna asta probabil încă mai crede în Moş Crăciun…)
Y. mă invită la masă, apoi în sufragerie, unde din fericire pentru mine canapeaua pe care ne-am aşezat era suficient de lungă încât să nu aibă posibilitatea să sară pe mine (femeile şi poziţionarea logistică a spaţiului, unii spun “două mulţimi disjuncte”… dar să nu fiu misogin, cred că s-ar putea să mai rămână o urmă de gentleman în mine până la sfârşitul postului – poate s-a prins ceva de mine din cartea pe care mi-a făcut-o D. cadou de Crăciun, “Codul bunelor maniere”).
Y. începe să îmi povestească despre o problemă de-a ei de sănătate (nu voi intra în detalii personale), pe care apoi o leagă nu ştiu cum de dorinţa ei de dragoste (apoi sex, evident) în viaţa ei, dragoste cu un bărbat care să-i întrunească o mulţime de aşteptări (ca să vă faceţi o imagine, Superman nu avea nici o şansă), inclusiv cea de confort (se poate altfel?).
Şi apoi, nu ştiu de ce, s-a uitat în direcţia mea şi m-a întrebat, între altele, cum mi se pare parfumul ei. Ce bine că aveam nasul înfundat de la răceala pe care nu avusesem chef să o tratez! Aşa că ce am făcut a fost să-i cer o foaie şi un pix şi vreme de o oră i-am făcut o analiză a necesităţilor… pe plan sentimental, într-o manieră precisă şi sistemică, determinat să ucid orice urmă de sălbăticiune care ar fi putut exista vreodată în femeia asta.
După o oră în care strecurase un “dar parcă spuneai că eşti pasional” mieunat şi pronunţase de vreo 20 de ori cuvântul “sex”, era cam frustrată, iar eu începusem să înţeleg ce îmi spunea mama că te distrezi mult mai fain atunci când o faci cu cap, după 20 de ani.
Aşa că am început să-i spun lui Y. în linii mari că am avut o relaţie cu cineva şi acum nu mă simt chiar OK cu ideea de a începe o alta, încerc să bag pe sub uşă ideea unui făgaş amical, profesional, whatever, numai în pat cu ea nu… apoi spun că e târziu şi e cazul să mă duc acasă să-mi iau antibioticul. Spre plecare, ţine să-mi împărtăşească părerile ei, că din orice relaţie se învaţă câte ceva şi că este bine să trec repede peste (D…).
În drumul spre casă, îi trimit un sms: “Dragostea dintre doi oameni este ca o apă, care este pentru amândoi. Dacă unul dintre ei ia toată apa, celuilalt nu-i mai rămâne nimic.“, încercând să-i transmit un mesaj subtil ca să înveţe şi fără să intre într-o relaţie…
Ea îmi răspunde: “Nu cred în iubire limitată. Cred în iubire imensă şi fără ţărm. Iubire asemănătoare cerului, universului. Iubire infinită. Un cer cu stele şi lună plină – consecinta sau premiza pentru o zi cu soare Peace“.
Wrong answer. 
Însemna că nu a înţeles mesajul.
Pe la sfârşitul săptămânii, mă invită la un ceai, cu care ocazie să-mi dea înapoi cartea împrumutată şi foile cu analiza. Aşa că m-am gândit că ar fi o bună oportunitate să-i fac cunoştinţă cu Adi al nostru, care, da, încă rămăsese sătul de “Vreau, fă-mi, dă-mi”.
I-am spus despre ea nişte lucruri perfect adevărate. Că e o femeie pe la 26-28 de ani, inteligentă, atrăgătoare, independentă financiar, care caută o relaţie.
Stabilisem cu ea să îşi tragă la xerox analiza făcută şi să-mi dea şi mie un exemplar. De obicei, păstrez un exemplar pentru toată lumea cărora fac asemenea analize si le fac eu copii xerox si sa pastrez originalul. Dar ea a insistat să se mai uite pe ea în acea seară…
Evident, Y. nu a adus nici o foaie şi nici o carte la ceai. Evident, nici eu nu am ajuns la timp, ci i-am lăsat să se cunoască întârziind vreo 20 de minute. Atunci când am ajuns la masă, ea s-a scuzat puţin, ocazie cu care l-am întrebat pe Adi cum merge treaba, ce a apucat să îi spună despre el. Mi-a răspuns că nu a reuşit nimic, “tipa vorbeşte despre ea şi despre tine”.
Cu ocazia aducerii în idee a unei colaborări între ei doi, el o întreabă pe ce ar putea lucra, concret. Eu le-am vândut un pont, ea a spus că se va gândi. Ce mi-a plăcut a fost cartea ei de vizită, (I don’t believe in such things) care avea întinse de la un cap la celălalt 7 atribute (!) de brand personal – valori pe care le are sau pe care i-ar place să le aibă. Ca o glumă, am spus: “dacă am avea o piramidă, şi am avea 7 laturi cu aceste valori, spre ce anume ar converge ele în vârf?”. Gluma ca glumă, dar dacă într-adevăr s-ar fi cunoscut, ar fi ştiut să răspundă.
O întrebare de logică mi s-a părut cum ştie ea să facă networking, ca o persoană care lucrează în relaţii publice. Şi ne-a povestit o fază de la o petrecere, la care mare parte din oameni erau de la una din două agenţii de relaţii publice. S-a apropiat de una din persoane şi a întrebat-o: “Bună, eşti de la agenţia X?” “Nu, sunt de la agenţia Z.”. “Bine.”. Acesta a fost sfârşitul încercării de networking. Probabil că ei i s-a părut o chestie nostimă. Mie mi s-a părut tembelă situaţia descrisă. În fine. O chestiune de perspective.
Eu o întreb de foi, de ce nu le-a adus. Ea a spus că nu se simte confortabil să mi le mai dea înapoi, pentru că i se pare că am avut o perspectivă prea profesională (deci se pare că în cele din urmă a prins mesajul), iar ea m-a perceput mai degrabă ca pe un “confident” în acea seară (sună amical, nu?).
Eu: “Aham, înţeleg că asta a fost perspectiva ta. Ai verificat-o cu mine?”
Ea (cu o privire tembelă de căprioară duioasă): “Nu…”.
În schimb, se aştepta ca eu să am încredere în ea, având în vedere că schimbase de atâtea ori ce spusese… Aceasta este o situaţie care descrie prin excelenţă cum frica de limitări duce la limitări.
În cele din urmă, la sfârşitul serii stabilim să mergem a doua zi acasă la Adi şi să-i vedem biblioteca. Sure thing. A doua zi, pe la prânz, ea contramandează şi mă sună cu o falcă în cer şi una în pământ şi mă întreabă cu ce scop i-am făcut cunoştinţă cu el. Eu i-am spus, deschis, că am vrut să le fac cunoştinţă, să facă networking (bineînţeles scopul era să mi-o ia de pe cap), dar ea nu a fost prea interesată de asta.
În scurt timp, vorbesc cu Adi pe messenger şi îmi spune despre ea că i se pare că e o femeie prea arogantă, cu tupeu, fără prea multe care să spună ceva relevant sau concret despre ea, că într-adevăr este îngrijită şi preocupată de imaginea ei (doar o femeie trebuie să facă ceva pentru a-şi crea impresia că se respectă, nu?), dar că asta nu e de ajuns. Mai mult, şi-a dat seama din scurt că este o persoană care mimează emoţii, nu le trăieşte. Şi că nu pare să aibă prea multe în cap.
Şi mi-am pus problema: de ce a fost important (?) pentru mine să dau atât de multe şanse, în loc să mă bazez pe nişte observaţii de amănunt şi comportament, dincolo de faptul ca ceea ce reproşez unor persoane este faptul că iau decizii bazându-se pe observaţii de amănunt, dar care nu spun lucruri fundamentale despre persoana respectivă.
De fapt, motivaţia mea a stat într-una din afirmaţiile perfect juste pe care mi le-a facut un profesor în liceu: “dacă vrei sa lucrezi în domeniul economic, ar trebui să fii în stare să spui o mulţime de lucruri despre o persoană din momentul în care pune mana pe clanţă şi intră într-o camera până când se aşează pe scaun”.
Un alt răspuns este posibilitatea ca cei cărora le reproşez faptul că nu se concentrează pe detaliile care contează, nu ştiu să aleagă detaliile care contează, altfel spus, nu filtrează corect informaţiile despre ceilalţi (“corect” însemnând că pe baza unor observaţii, se pot face predicţii care se verifică în practică).
De asemenea, poate că m-am învăţat să dau şanse din speranţa sau din dorinţa de a vedea partea bună din oameni, şi datorită imaginaţiei să ofer posibilitatea de a fi plăcut surprins.
Adevărul este, cum spunea tranşant Donald Trump “People don’t really change”, adică, altfel spus, “da, oamenii pot să se schimbe, dar concret raportându-ne la realitate, chestia asta nu prea se întâmplă”. Iar asta… nu pentru că le-ar lipsi capacitatea de a-şi schimba nişte comportamente, sau capacitatea de a se vedea pe sine ca şi indivizi, ca identitate, separat de modul în care se comportă (şi să se accepte şi să se iubească pe sine pentru ce sunt, nu pentru ce fac, şi să conştientizeze diferenţa dintre cele două), ci pentru ca presupune un efort a descoperi, dezvolta si folosi aceasta capacitate.
Ce a spus Y este adevărat: din orice relaţie înveţi ceva. Ştiam că din orice se învaţă. Şi mai e adevărat că nu trebuie să bagi mâna în foc ca să ştii că arde. Ajunge să observi căldura degajată când te apropii puţin.
Orgoliul apare ca să umple gaura lăsată de lipsa stimei de sine. Lipsa stimei de sine poate lua forma de a căuta cu posesivitate controlul asupra unei relaţii şi asupra persoanei cu care eşti împreună. Prezenţa stimei de sine este a lăsa partenera liberă a se manifesta în propriile ei limite pentru a se simţi în largul ei.
Orice exces vorbeşte despre teama din spatele lui, despre lipsa de control. Poate fi o formă de spune: “am nevoie de tine ca să îmi umplu golul de iubire, pentru că eu nu mă iubesc suficient pe mine, drept pentru care sunt dependent(ă) de iubirea ta”.
Dar dragostea nu este o cârjă. Nu este un cric. Nu este o pompă cu care umflăm stima de sine a partenerului. Dragostea este o încununare a cine sunt două persoane independente. Dacă umbli tot timpul cu o pompă după tine, înseamnă că nu ştii niciodată când vei rămâne în pană… dar te temi de asta. Şi de ce te temi, de aceea nu scapi, pentru că pe asta te concentrezi.
Fiecare înţelege lucruri diferite prin “dragoste”. Am citit că s-a realizat în SUA un studiu şi s-a făcut o listă de nu ştiu câte zeci de lucruri însemnă sau înţeleg diferit oamenii prin “dragoste”. În Texas, de exemplu, înseamnă “nice ass, get in the truck!”.
Data viitoare când cineva îţi vorbeşte despre dragoste, sau spune “te iubesc”, întreabă persoana “ce înseamnă, asta mai concret, pentru tine?”şi vei observa cum în multe cazuri magia dispare. Ştiu. E frumos să fie magie. Dar despre asta, într-un alt articol.
Dragostea poate să existe fără o relaţie.
Poţi iubi pe cineva fără să fii în relaţie cu acea persoană, atâta vreme cât eşti lăsat(ă) să-ţi exprimi iubirea. Doi oameni se pot iubi fără să fie într-o relaţie. La urma urmei, “Dragostea nu este un sentiment, ci o calitate a unei relaţii”. Tocmai de aceea, nu eşti obligat(ă) să accepţi orice. De altfel, D. mi-a şi spus, în discuţia de acum 2 săptămâni, despre care am scris în “Frumuseţea sufletului şi imaginaţia“, că ea consideră faptul că am rămas în relaţie deşi erau aspecte care nu îmi conveneau, problema mea. Iubeşti o persoană ca cine este, dar eşti într-o relaţie în funcţie şi de cum se comportă acea persoană.
Acestea fiind tratate, ţin minte că D. mi-a spus că pentru ea este important să poată oferi iubire. Cui îi va mai oferi D. iubire acum?
Sau… mai bine spus, cum poţi să oferi necondiţionat din ceea ce aştepţi să primeşti condiţionat?
Dacă ţi-a plăcut acest articol, publicat şi pe yuppy.ro şi pe lovesite.ro., îţi recomand şi:
Libertate sau control?
Te descurci… binişor?
Diferenţa dintre a trăi şi a supravieţui
Diferenţa între egoism şi centrare pe sine
Ego-ul şi sinele autentic: pe care îl pui în lumină şi pe care în întuneric
