Articole Etichetate ‘identitate

11
Iul
09

Păşeşte dincolo de fereastră…

Eram ieri în 41, pe scaun, în dreptul unei uşi. Lângă mine era un domn. Cu o staţie înainte de Crângaşi, un potenţial pasager se postează în dreptuşi uşii şi întreabă în direcţia mea şi a unui domn de lângă mine: “ăsta merge spre Crângaşi?”. Surprins din lectura cărţii mele, îi răspund omului cât de prompt pot: “DA, în sensul ăsta merge spre Crângaşi”. Omul se urcă, mulţumeşte, apoi îl întreabă pe domnul de lângă mine de ce nu i-a răspuns, şi dacă ştia. O situaţie cel puţin interesantă.

E normal în Bucureşti ca oamenii să nu-ţi răspundă când ceri indicaţii. Sau să nu ştie. Sau să-ţi dea indicaţii greşite. oarecum, te obişnuieşti. Te supraadaptezi.  Întrebarea pusă de pasagerul lui 41 era una cât se poate de normală pentru colegul meu de scaun: “dacă ştiaţi, de ce n-aţi răspuns?”.

Situaţia asta m-a trimis cu gândul la o altă idee: de ce nu-şi spun oamenii în relaţii ceea ce-i deranjează cu adevărat unul la celălalt în comportamente? Să fie oare pentru că se tem să nu considere partenerul o critică drept o judecată la persoană? Să fie o frică de a nu răni partenerul care se teme de a nu mai fi iubit dacă se coboară  de pe piscul aşteptărilor (iluziilor) partenerului? Să fie oare o lipsă de a şti CUM  să spui ceea ce simţi? Poate că e vorba despre toate.

Adeseori, păstrăm în noi ceea ce ne otrăveşte sufletul pentru că nu avem curajul să spunem: “ţin la tine, dar ceea ce  faci mă răneşte şi mă deranjează”. De fapt, situaţia la care se ajunge este un compromis.

Un compromis între ceea ce se doreşte şi ceea ce se exprimă.

"Look Out the Window" Copyright (C) Adina Florentina Toma

"Look Out the Window" Copyright (C) Adina Florentina Toma

Pentru a complica situaţia, uneori chiar se dă vina pe partener pentru toate situaţiile refulate în loc de a se recunoaşte situaţia. Exact aşa cum era cu relaţia între D. şi A. Şi poate că nu are legătură cu relaţia, cu ci imaturitatea oamenilor de a relaţiona, de a se exprima.

Să fie totuşi acesta un motiv pentru ca oamenii să nu mai fie iubiţi, sau să nu mai merite iubire?

Desigur că nu…

Dacă ţi-a plăcut acest articol, îţi recomand şi următoarele care descriu ideea de fond surprinsă şi corelată cu cele de aici:

Identitate si comportament

Cine sunt eu

Femeia, pe un piedestal?

“Ai să înţelegi când ai să creşti mare”

06
Iun
09

Replici proaste, ţigări şi un documentar monumental

Am observat că un interes foarte ridicat din comentariile la “Femeia, pe un piedestal?” şi “DARE” pentru tematica replicilor de la care am pornit. Acest articol este scris ca adresare bărbaţilor, dar cred că ar fi bine ca şi cititoarele să îl ia în considerare data viitoare când mai sunt… “agăţate” :) .

Atunci când, în clasa a 7-a, am îndrăznit pentru prima dată să mângâi gâtul fetei din banca din faţă, mi-a spus tăios în pauză să nu mai îndrăznesc sa mai fac asta vreodată.

Ceea ce mi-am dat seama este că aceste persoane care îmi refuzau afecţiunea sau iubirea, pe parcursul timpului, urmau să îşi dea seama exact de ceea ce a descris foarte bine o cititoare a blogului într-o conversaţie personală pe messenger şi care mă cunioaşte de 3 ani, cu care am flirtat şi am ieşit de mai multe ori de-a lungul timpului: femeile nu apreciază comunicarea cu mine şi încearcă să scape de ea ca apoi să le lipsească.

Iar problema care stă aici este cea a orgoliului şi a dorinţei de a încerca să demonstreze ceva. Cel mai frecvent, sub diverse forme, că sunt nişte prinţese. Primul impuls a fost să contest, să zdruncin cu tupeu acest piedestal, dar într-o manieră lipsită de respect, deci cu frică. Apoi mi-am dat seama că modalitatea pentru a obţine sau a prilejui orice fel de recunoaştere a importanţei pe care o aveau lucrurile pe care le ofeream şi cum comunicam este a trata în acelaşi timp zguduirea acestui piedestal cu un deosebit respect. Respect pentru persoană, critică pentru comportament. Altfel spus, a aprecia o femeie nu pentru cine apare să fie, ci pentru cine este. Problema apărea atunci când eu reuşeam foarte clar să intuiesc, să intru în rezonanţă cu acele aspecte profunde ale identităţii cuiva şi nu cu aspectele de imagine, motiv pentru care am fost pus la zid. Ceea ce m-a rănit în primă instanţă a fost faptul că a trebuit să-mi calc orgoliul şi chiar demnitatea adeseori, adică să risc să-mi pierd respectul de sine. Numai că am câştigat altceva. Mi-am dat seama că pot să am încredere… nu în abilităţile mele de cunoaştere a celuilalt, nu în celălalt, ci în faptul că reuşesc să intuiesc suficient de bine care este adevărul în legătură cu ce transmite realmente o femeie – asta se întâmpla şi înainte să învăţ să cunosc oamenii atât de specific. Practic, după respingeri repetate, ce s-a întâmplat este că toată afecţiunea şi toată dragostea pe care o aveam de oferit, a devenit prea intensă, prea puternică, şi a fost atâta vreme limitată, restrânsă, refuzată, încât nu e de mirare că am primit feed-back-uri că poate fi atât de copleşitoare.

Aş vrea să vă ofer un fragment din extraordinarul documentar “Century of the Self” pe care Adam Curtis l-a regizat pentru BBC în 2002. În acest pasaj de aproape 9 minute, se explică mecanismul şi experimentul prin care ceea ce este necesar a fost înlocuit cu ceea ce reprezintă dorinţă a egoului – şi mai ales creează un reper în cultura generală privind “de ce se simt bine femeile când fumează”.

Vrei să afli care este adevărul despre relaţiile publice? Vrei să ştii cum chiar şi lucrurile pe care le crezi la nivel subconştient au fost manipulate să fie considerate astfel? Următorul fragment s-ar putea să te zguduie…

Acuma… ce legătură au ideile de mai sus cu ce scriam în ultima vreme? Are cea mai mare legătură, întrucât majoritatea bărbaţilor şi modalitatea în care este structurată mentalitatea societală este de aşa natură încât spune că bărbatul trebuie să cumpere cu ceva, cu ceva fizic, material atenţia femeii.Atenţia unei femei nu trebuie cerşită, trebuie câştigată…prin ceva care este congruent şi definitoriu, care creează o diferenţere specifică pentru cel care deschide gura…

"Somewhere Else to Be" Copyright (c) Lorena Lazăr

"Somewhere Else to Be" Copyright (c) Lorena Lazăr

Identitatea contează mai mult atunci când oamenii vor să te cunoască… nu atunci când se comunică la nivel de imagine… Eu comunic numai cu cei care doresc să fie cunoscuţi la nivel de identitate… şi constat că sunt destul de singur pe planul acesta…

Multe din răspunsurile de respingere pe care le primesc vin din cauza faptului că spun oamenilor în realitate: “ai uitat cine eşti!”, “ai uitat care îţi era menirea pe acest pământ”, pentru că dacă relaţionez cu ei la nivel de identitate, este ceva cu care nu se pot descurca… nu se puteau descurca nici atunci când habar nu aveam ce înseamnă “identitate”… And most of them still don’t. Şi asta e trist…

Ieri mi-a intrat un fluture mare de molie în cameră şi a început să se învârtă în jurul becului. Uţa… pisică de fire, îşi tot rotea privirea concentric… dacă aveam un aparat de filmare la mine făceam un filmuleţ care sigur făcea câteva zeci de mii de vizualizări pe youtube… Bineînţeles, când fluturele de molie a dispărut, atenţia Uţei s-a îndreptat în altă parte…

Concluzia?

Interesul unei femei nu poate fi câştigat cu “avioane” ca cele de mai jos…

Replici care îl poziţionează pe cel care spune drept cerşetor


  • Stii, de fapt nu sunt atat de inalt. M-am suit pe portofel.

  • Mai am doar trei luni de trait, asa ca ma onorezi cu compania ta?

  • Am avut o zi proasta si intodeauna zambetul unei fete dragute ma inveseleste. Vrei sa imi zambesti?

  • Hmmmm, ochii tai au aceeasi culoare ca Porsche-ul meu.

  • Zi-mi acum daca vrei sa fii cu mine ca sa nu irosesc 500 de mii pe bauturi.

  • Prietenul meu de acolo vrea sa stie daca crezi cu sunt dragut.

"Unclear lights" Copyright (C) Roxana Enache

"Unclear lights" Copyright (C) Roxana Enache

Dacă vrei să te poziţionezi, poziţionează-te ca cine eşti!

PS: Şi… alege forma de comunicare potrivită! :)

“Vezi o tipă superbă la o petrecere. Te duci la ea şi îi spui:
-”Sunt foarte bun la pat”.
Asta e MARKETING.

Vezi o tipă superbă la o petrecere. Una din prietenele tale se duce la ea şi, arătând spre tine, îi spune:
-”Este foarte bun la pat”.
Asta e ADVERTISING.

Vezi o tipă superbă la o petrecere. Te duci la ea şi îi ceri numărul de teaefon. A doua zi o suni şi îi spui:
-”Sunt foarte bună la pat”.
Asta e TELEMARKETING.

Vezi o tipă superbă la o petrecere. Te ridici şi îţi aranjezi cravata. Te îndrepţi spre ea şi îi torni o băutură. Spui:
-”Imi dai voie?” şi te apleci uşor către ea. Apoi o priveşti şi spui:
-”A propos, sunt foarte bun la pat”.
Astea sunt PUBLIC ReaATIONS.

Vezi o tipă superbă la o petrecere. Se ridica, vine la tine şi îţi spune: -”Am auzit că eşti foarte bun în pat”.
Asta e BRAND RECOGNITION.

Vezi o tipă superbă la o petrecere. O convingi să meargă acasă cu unul din cei mai buni prieteni ai tăi.
Asta e SALES REPRESENTATIVE.

Tipul nu se descurc singur, şi te sună să vii să îl ajuţi.
Asta este TECHNICAL SUPPORT.

Vezi o tipă superbă la o petrecere. Te duci la ea şi îi ceri adresa e-mail. A doua zi îi trimiţi un mail cu pozele tale indecente având următorul text ataşat:
-”Sunt foarte bun la pat”.
Asta e E-MAIL MARKETING.

Vezi o tipă superbă la o petrecere. Te duci la ea şi îi ceri adresa e-mail. A doua zi îi trimiţi un mail cu pozele tale indecente, cerându-i aprobarea să-i mai trimiţi e-mailuri similare. Ultimul email va conţine mesajul:
-”Sunt foarte bun la pat”.
Asta sunt NEWSLETTERS.

Te îndrepţi spre o petrecere unde ştii că vor fi nişte tipe superbe. Totuşi, gândul că în casele pe lângă care treci sunt o mulţime de alte tipe superbe pe care ai vrea să le cunoşti te înnebuneşte, aşa că te urci pe cea mai apropiat acoperiş şi strigi: “Sunt foarte bun la pat”.
Asta e SPAM.”

[sursa necunoscută, definiţii comice preluate de pe internet]

30
Mai
09

DARE

DARE TO BE WHO YOU FORGOT TO BE.

NOW !

[YOUTUBE=http://www.youtube.com/watch?v=sb2YOg_dkQM]

Cine eşti spune prin cum faci” sau “Cum faci spune despre cine eşti?”, altfel spus: “mergem de la cognitiv la comportamental sau de la comportamental la cognitiv?” – a fost mereu o formă a psihologilor de a întreba “ce a fost mai întîi, oul sau găina?”.

D A R E

"Dare" Copyright (C) Lorena Lazăr

“DARE” Copyright (C) Lorena Lazăr

A îndrăzni să fie cu adevărat provocatoare este un lucru pe care orice femeie ştie să îl facă, dar nu orice femeie ştie să îl realizeze cu stil.

Sau hai să luăm lucrurile altfel. D. căuta, nici ea nu ştia ce. O femeie care caută ştie să atragă în viaţa ei situaţiile şi oportunităţile după care tânjeşte. Mă căuta pe mine. Replica a fost doar elementul care să creeze contactul. Faptul că s-a “lăsat agăţată spune multe despre ea” pare a fi genul de comentariu foarte judgemental. În momentul în care judecăm, nu putem înţelege. Rămânem la un nivel de suprafaţă, de imagine, de impresie, ori articolul “Femeia, pe un piedestal?” provoacă exact la o privire dincolo de ceea ce se afişează la nivelul imaginii. În mod paradoxal, imaginea blondei îmbrăcate în roz despre care scriam, a fost o provocare pentru mine pentru a afla dacă nu cumva există ceva dincolo de respectiva imagine.

D. răspundea la rândul ei la provocări. Din orgoliu, din ambiţie, din dorinţa de a demonstra celorlalţi că poate să fie valoroasă prin ceea ce poate face. A încercat să joace şi cu mine acest joc de câteva ori, dar nu i-a mers.

La rândul ei, în mod subconştient, fiecare femeie încearcă să îl testeze pe bărbatul de care este interesată luând-o razna, fiind isterică, aruncând vorbe dureroase, ca să verifice dacă se poate baza pe el în situaţii stresante, sau ca să se simtă iubită. Acestea sunt provocări. Este modul unei femei de a “face pe nebuna”, care i se întâmplă fiecăreia, mai devreme sau mai târziu.

Prin inerenţa informaţiilor la care am acces când vorbesc cu cineva, îmi place să lansez provocări care să ridice ştacheta, care să provoace dezvoltare.

Seducţia, în esenţă, este o formă prin care un bărbat o face pe o femeie să se simtă iubită pentru cine este, nu pentru cine se arată a fi, pentru cine tânjeşte să fie recunoscută, nu pentru ceea ce afişează în exterior, de tipul: “dacă am să fiu drăguţă şi simpatică, lumea o să mă placă” – acelaşi lucru e valabil pentru căţei şi clovni. Am dat doar un exemplu. E provocator, nu-i aşa :) ?

Dar, în cele din urmă, seducţia este marketing. Adică să ştii să îţi plasezi sentimentele în sufletul partenerului în aşa fel încât acestea să reprezinte împlinirea necesităţilor sale, şi să le comunici pe canalele potrivite.

Vai, “ce percepţie lipsită de magie asupra iubirii!” – dar iubirea trebuie să funcţioneze în relaţii, remember? Care persoană sănătoasă la cap se aşteaptă ca o relaţie să funcţioneze doar pe baza implicării emoţionale, fără raţiune?

"Lemonade" Copyright (C) Lorena Lazăr

“Lemonade” Copyright (C) Lorena Lazăr

Îndeosebi, pentru cititoarele acestui blog, am câteva provocări:

Te provoc să fii femeia care ţi-ai dorit să fii, autentică, apreciată pentru cine eşti, şi nu condiţionată pentru cum te comporţi.

Te provoc să cauţi ce îţi doreşti şi să recunoşti cu inima deschisă atunci când găseşti că e ceea ce ai căutat.

Te provoc să ai grijă de sufletul tău şi să te eliberezi de orice fel de lucruri materiale la care ţii pe pământ.

Te provoc să renunţi să mai investeşti în cum arăţi şi să te respecţi pe tine nu prin imaginea pe care încerci să o vinzi.

Te provoc să arăţi cine eşti şi să fii iubită pentru aceasta.

Te provoc să rezişti provocărilor din orgoliu. Nu ai nimic de demonstrat nimănui. Cine te iubeşte, te iubeşte necondiţionat şi are încredere în tine.

Te provoc să te uiţi pătrunzător în ochii unei persoane pe care vrei să o cunoşti.

TE  PROVOC  SĂ  FII  CINE AI  UITAT  SĂ  FII !

[YOUTUBE=http://www.youtube.com/watch?v=sb2YOg_dkQM]

Societatea contemporană pare a învăţa femeile că trebuie să arate bine şi există o întreagă industrie care deserveşte această dorinţă. Ca răspuns, bărbaţii trebuie să cumpere mese la restaurant, să plătească benzină pentru plimbări, ieşiri în oraş, un întreg ritual menit să deservească o foame tot mai mare de apreciere condiţionată de investiţia în imagine. Femeile vând imagine şi bărbaţii cumpără această imagine. Ceea ce rezultă sunt relaţii la suprafaţă. Şi îţi dai seama la un moment dat: “hmmmm, parcă nu asta voiam… deşi m-am simţit bine o vreme”.

Unora ca aceştia care caută aparenţele le spune Iisus Hristos unora ca aceştia în continuarea fericirilor: (Evanghelia după Luca 6.25-26): “Vai, vouă, celor ce sunteţi sătui acum, că veţi flămânzi. Vai vouă, celor ce râdeţi acum, că veţi plânge şi vă veţi tângui. Vai, vouă, când toţi oamenii vă vor vorbi de bine; că părinţii lor aşa le făceau proorocilor mincinoşi.”

Te provoc să trăieşti, nu să supravieţuieşti.

Spune-mi ce crezi despre moarte ca să-ţi spun cum îţi trăieşti viaţa…

După ce vei muri, de ce preferi să-ţi aduci aminte?

Te provoc… să descoperi cu imaginaţie frumuseţea din sufletul tău dincolo de imagine

DARE  to Look   C L O S E R !

[later edit] Aceast articol îl continuă pe cel mai vizualizat de pe blog (peste 1000 de afişări unice), “Femeia, pe un piedestal?“. Articolul a fost scris şi publicat iniţial pe 30 mai, apoi reeditat pe 26 septembrie 2009. Am preferat să păstrez varianta aceasta, pentru că e unul din articolele cu cele mai multe comentarii de pe blog, şi l-am scris pornind de la comentariul Lolitei26 la “Femeia, pe un piedestal?“. “Faptul că D. s-a lăsat agaţată de tine în metrou, indiferent cât de impresionabilă a fost replica ta, spune foarte multe despre ea.”

24
Mai
09

Cine sunt eu

Legat de identitate, m-am pregătit pentru astăzi să vă împărtăşesc într-un stil foarte picant şi complex puţin dintr-o anumită intuiţie, înţelegere, teorie, referitoare la ce cred eu că defineşte identitatea cuiva, ca răspuns la întrebarea “cine sunt eu?“, pe care desigur că fiecare ne-am pus-o la un moment dat.

Mai ales, aş dori să accentuez pe cine este cu adevărat o femeie.

Trăim într-un univers cotidian aglomerat, grăbit, cu multiple roluri şi activităţi. O femeie are de jucat multe roluri, subidentităţi ca părţi componente ale unei personalităţi întregi.

03_Reflection_de_Lorena_Lazar_in_Cine_sunt_eu_24_05

"Reflection" Copyright (C) Lorena Lazăr

Creştină, iubită, soţie, prietenă, mamă, fiică, soră, manager, executiv, antreprenor, consilier, etc. – roluri pe care şi le asumă pentru a comunica, pentru a fi recunoscută într-o comunitate, într-un anumit cadru de referinţă. Toate aceste părţi fac parte din identitatea femeii programate social – cu toate regulile şi aşteptările… Grozav :) . Acestea răspund la întrebarea: “cine sunt eu… pentru tine?” – iar cadrul de referinţă se schimbă de la subidentitate la subidentitate (ca şi componente ale identităţii).

A propos de asta, vă invit să vizionaţi scurt-metrajul lui Gabriele Muccino, “Heart Tango“, care dincolo de a fi un vehicul pt. Monica Bellucci, exprimă exact destul de bine la am făcut referire mai sus (mai puţin ipostaza de creştină – de ce oare?)

“Pentru a schimba omul, trebuie schimbat publicul în raport cu care el se judecă. Un om se defineşte prin publicul său: prin alţi oameni, instituţii, scriitori, reviste, eroi de filme, filozofi prin intermediul cărora se vede aclamat sau huiduit. Tulburările psihologice majore, “crizele de identitate“, sunt provocate atunci când un individ începe să modifice publicul pentru care joacă: de la părinţi la egali, de la egali la operele lui Albert Camus, de la Biblie la Hugh Hefner.

"Doar un copil" Copyright (C) Roxana Enache

"Doar un copil" Copyright (C) Roxana Enache

Schimbarea de la sunt-acela-care-este-un-fiu-bun la sunt-acela-care-este-un-bun-prieten constituie o revoluţie. Pe de altă parte, dacă amicii bărbatului aprobă fidelitatea într-un an şi infidelitatea în următorul an, iar dacă omul se schimbă dintr-un soţ credincios într-unul desfrânat, nu se produce nici o revoluţie. Regulementul clasei rămâne intact; doar politica într-o chestiune minoră a fost alterată.” (Luke Rhinehart – “Omul Zar”)

Totuşi, în fiecare femeie se află o parte a unui copil… o parte ca o fetiţă, care pe principiul “When You Wish Upon a Star” a crezut şi a sperat într-o bună zi că va fi cineva în viaţa ei care să merite să primească toată iubirea din sufletul ei.

Aşa că a trebuit să protejeze aceste sentimente, şi această parte sensibilă din ea, şi să o “încuie” în siguranţă, acolo unde să fie “ascunsă” până când eroul o va “trezi” la viaţă.

Să o protejeze de toate lucrurile care ar putea cu adevărat să-i rănească sufletul şi capacitatea de a-i oferi acea dragoste specială aceluia care va reuşi să privească în adâncul sufletului ei şi să-l atingă aşa cum nimeni nu a mai făcut-o… prin privire, prin voce, prin cuvinte, prin atingere…

"Sweet prince" Copyright (C) Lorena Lazăr

"Sweet prince" Copyright (C) Lorena Lazăr

Iar “eroul” menit să “trezească” frumoasa fetiţă adormită este căutat peste tot…

…chiar şi în alte lumi:

Alan Menken – “Part of Your World”

(Little Mermaid, 1984)

Tocmai de aceea, şi literatura şi producţiile pentru femei au un succes atât de mare: oferă în fantezie eroii care lipsesc din realitate.

"Visătoare" Copyright (C) Roxana Enache

"Visătoare" Copyright (C) Roxana Enache

Astfel, fiecare aşteptând şi aşteptând, oferă încetul cu încetul din emoţiile lor sau poate chiar tot sufletul lor pe tavă unor bărbaţi care nu ştiu să preţuiască aceasta.

"Fairytale mademoiselle" Copyright (C) Adina Florentina Toma; Model: Roxana Enache

"Fairytale mademoiselle" Copyright (C) Adina Florentina Toma; Model: Roxana Enache

Întotdeauna m-am întrebat ce anume face o persoană, ce cuvinte ar folosi, ce idei, ce expresii ar putea să facă acele părţi dintr-o femeie să vibreze, să iasă la suprafaţă, să se trezească la viaţa autentică, pentru a simţi că trăiesc?

Armin Van Buuren – “Shivers”

Mai mult, ce ar face această fetiţă din inima fiecărei femei, să simtă o dorinţă, puternică, de nestăpânit, de a-şi dărui întreaga dragoste cuiva despre care ar şti cu adevărat, pentru prima oară în viaţă, aşa cum nu au mai simţit-o până acum, că le-ar putea face cu adevărat fericite, dincolo de orice fel de obstacole? Care ar fi cuvintele care ar ajunge până în această adâncime a sufletului ei?

În mijlocul acestor căutări, am cunoscut-o pe D. …

A cunoaşte o femeie, pentru un bărbat, este a descoperi acea fetiţă din femeia care tânjeşte să-şi ofere toată dragostea cu încredere. Cel care reuşeşte să îi trezească sufletul, conştiinţa la viaţă, odată cu acea parte, reuşeşte să aibă parte de iubirea ei. Ceilalţi sunt suplinitori, după cum am explicat referitor la cum stau lucrurile cu concurenţa în dragoste

O citez pe Sorina (pentru că sunt de acord cu fiecare cuvânt pe care l-a scris, mă simt obligat să o citez) “Ceea ce contează nu e atitudinea abordată de o femeie pentru a atrage atenţia bărbatului; articolul promovează atitudinea femeii faţă de ea insăşi, un mod de a te aprecia pentru calităţile tale (fie acestea mai vizibile dpdv al de-marketing-ului sau al anti-marketing-ului). O femeie care ştie sa se aprecieze e o femeie care emană siguranţă de sine. O femeie care emană siguranţă de sine e o femeie care ştie ce vrea. O femeie care emana siguranţă şi ştie ce vrea, prin urmare, e râvnită.” – deci nu aşa cum credea D., că “oamenii te văd şi te simt aşa cum gândeşti dacă ai încredere în tine” – lucru pe care mi l-a spus cam pe vremea când şefa ei a cerut fiecăruia să completeze într-un formular cum se autocaracterizează fiecare şi ce aşteptări are de la viaţă, pe care m-a rugat să-l completez eu (!) pentru că ea nu ştia ce să scrie.

Cine este, atunci bărbatul, în acest context al relaţionarii cu şi raportării la o femeie? Este cel care este fidel sieşi, care nu se trădează pe sine, care îşi urmează drumul, misiunea în viaţă, destinul şi nu soarta.

Acum, urmărind ideile însemnate, linkuite, ilustrate cu poze şi video, până aici, devine evident că ce am spus despre femei şi despre bărbaţi se referă la identitatea lor, la cine sunt în esenţa lor şi prin relaţia unuia cu celălalt. Mai devine clar că ceea ce am scris despre femei nu e valabil doar pentru femei, iar ce am scris despre bărbaţi, nu este valabil doar pentru bărbaţi. După cum scriam şi în “Cele 3 tipuri de femei“, nu există psihologie feminină şi psihologie masculină. Altfel spus, putem şti cine este cu adevărat fiecare dintre noi.

Ce rămâne de făcut aşadar din moment ce ne-am descoperit propria identitate? Desigur, de comunicat cine suntem.

Acestea fiind scrise… vă urez pe un ton… spiriduş :) mult succes în a descoperi luminiţa de la capătul tunelului… sau, acceptarea de sine de după descoperirea identităţii.

"Light at the End of the Tunnel" Copyright (c) Adina Florentina Toma

"Light at the End of the Tunnel" Copyright (c) Adina Florentina Toma

11
Feb
09

“Vreau(!), fă-mi(!), dă-mi(!)” sau diferenţa între orgoliu şi dragoste

Motto: ” Nu este niciodată bine să-ţi doreşti moartea şefului. Este mai bine să faci în aşa fel încât să şi-o dorească singur!

Motto: ” De ce să se ducă Mahomed la munte când poate să vină muntele la Mahomed?”

Un amic de-al meu mi-a povestit că s-a despărţit de iubita lui pentru că frazele ei începeau cu “vreau… (!)”; “fă-mi… (!)”; “dă-mi… (!)”.

Pornind de la o discuţie cu el, mi-a venit o idee acum vreo două luni şi jumătate, să-i interzic în relaţie lui D. să mai folosească expresiile “Nu ştiu“, “poate“, “dacă“, “mai vedem” şi “mai vorbim“. Factual, după 4 zile, D. s-a despărţit de mine. :)

OK, just follow the lead… Intenţionez să surprind un aspect fiiiiiin de psihologie umană.

Am să vă spun o poveste. Inainte de asta, ia-ti un ceai cald, pentru a savura articolul pe deplin…

Cam acum o lună, o tipă pe care nu o cunoşteam, răsărită din neantul internetului, să-i zicem Y., mi-a scris foarte încântată că a citit despre mine ceva profesional şi a fost impresionată şi ar vrea să mă cunoască. Deja din entuziasmul vocii la telefon aveam o impresie… deranjantă (!).

Ştiţi… persoanele acelea despre care aveţi senzaţia că vor să îmbrăţişeze pe toaaaaată lumea şi cred că lumea e un loc magic în care pot obţine tot ce li se năzare, şi se entuziasmează atât de puternic de dragul de a-şi consuma energia şi apoi nu mai fac nimic în sensul dorit? Well, that’s the sensation! :)

Dar, hei, să dăm omului o şansă! :) Mă întâlnesc cu Y. La urma urmei, s-ar putea chiar să găsesc un client sau un colaborator, mai ştii? În fine. La prima întâlnire, mi-a adus un Kinder surprise şi o ciocolată (pe care mi-a luat o săptămână să le mănânc – eu, acum , în februarie, încă mai am bucăţi din ciocolata pe care mi-a dat-o Pete de culoare în octombrie…), m-a întrebat câţi copii vreau să am şi m-a îmbrăţişat la final. Needless to say, lucrurile nu prea mergeau în direcţia în care eu speram. Dar, lucrurile cele mai bune, care contează în viaţă, se obţin prin dragoste sau prin negociere, îmi zic.

La a doua întâlnire i-am adus un DVD cu documentaţie şi i-am împrumutat o carte de specialitate care o interesa. Ea îmi spune că vrea să fie hipnotizată pe ceva incitant şi că mă consideră un magician. Ador comportamentul femeilor încăpăţânate, care îşi imaginează că pot obţine ce vor zâmbind larg şi făcând clipoc-clipoc (expresie preluată de la Andressa).

Mă întreb dacă femeile îşi dau seama cât de ridicol este de fapt acest comportament. Aş putea să mănânc câte una pe pâine la micul dejun în fiecare dimineaţă pentru asta. Bineîneţeles, intuiţia îmi spunea încă de pe atunci că toată situaţia putea să devină distractivă.

Încă mai era o luminiţă la capătul tunelului că poate această persoană va reuşi să îmi demonstreze că de fapt am făcut nişte judecăţi de valoare asupra ei bazate pe concluzii pripite şi că de fapt va reuşi să-mi arate dincolo de aceste aparenţe, dacă îi dau şansa, că este o persoană minunată, frumoasă şi unică ce merită aprecierea mea. Sure thing.

Buuun. A treia întâlnire cu Y., la ea acasă. Deja pretextul sub care mă invitase era destul de palid şi de neclar formulat oficial. Totuşi, trebuie să recunosc că supa-de-ce-o-fi-fost-aia era destul de bună. Oricum, pentru mine activitatea asta se găsea pe undeva în “to do list” între întinsul rufelor şi curăţatul unei cratiţe care s-a ars în timp ce am uitat-o pe foc scriind pe blog. By the way, pont pentru bărbaţii care citesc acest post, dacă femeile ajung să treacă întâlnirea cu voi între aceleaşi activităţi, you know you’re in big trouble!

Aşadar, într-o ploioasă zi de iarnă de ianuarie, într-o luni merg până la Y. acasă. (Cine şi-a imaginat că va vedea zăpadă naturală mai mult decât câteva ore în Bucureşti iarna asta probabil încă mai crede în Moş Crăciun…)

Y. mă invită la masă, apoi în sufragerie, unde din fericire pentru mine canapeaua pe care ne-am aşezat era suficient de lungă încât să nu aibă posibilitatea să sară pe mine (femeile şi poziţionarea logistică a spaţiului, unii spun “două mulţimi disjuncte”… dar să nu fiu misogin, cred că s-ar putea să mai rămână o urmă de gentleman în mine până la sfârşitul postului – poate s-a prins ceva de mine din cartea pe care mi-a făcut-o D. cadou de Crăciun, “Codul bunelor maniere”).

Y. începe să îmi povestească despre o problemă de-a ei de sănătate (nu voi intra în detalii personale), pe care apoi o leagă nu ştiu cum de dorinţa ei de dragoste (apoi sex, evident) în viaţa ei, dragoste cu un bărbat care să-i întrunească o mulţime de aşteptări (ca să vă faceţi o imagine, Superman nu avea nici o şansă), inclusiv cea de confort (se poate altfel?).

Şi apoi, nu ştiu de ce, s-a uitat în direcţia mea şi m-a întrebat, între altele, cum mi se pare parfumul ei. Ce bine că aveam nasul înfundat de la răceala pe care nu avusesem chef să o tratez! Aşa că ce am făcut a fost să-i cer o foaie şi un pix şi vreme de o oră i-am făcut o analiză a necesităţilor… pe plan sentimental, într-o manieră precisă şi sistemică, determinat să ucid orice urmă de sălbăticiune care ar fi putut exista vreodată în femeia asta.

După o oră în care strecurase un “dar parcă spuneai că eşti pasional” mieunat şi pronunţase de vreo 20 de ori cuvântul “sex”, era cam frustrată, iar eu începusem să înţeleg ce îmi spunea mama că te distrezi mult mai fain atunci când o faci cu cap, după 20 de ani.

Aşa că am început să-i spun lui Y. în linii mari că am avut o relaţie cu cineva şi acum nu mă simt chiar OK cu ideea de a începe o alta, încerc să bag pe sub uşă ideea unui făgaş  amical, profesional,  whatever, numai în pat cu ea nu… apoi spun că e târziu şi e cazul să mă duc acasă să-mi iau antibioticul. Spre plecare, ţine să-mi împărtăşească părerile ei, că din orice relaţie se învaţă câte ceva şi că este bine să trec repede peste (D…).

În drumul spre casă, îi trimit un sms: “Dragostea dintre doi oameni este ca o apă, care este pentru amândoi. Dacă unul dintre ei ia toată apa, celuilalt nu-i mai rămâne nimic.“, încercând să-i transmit un mesaj subtil ca să înveţe şi fără să intre într-o relaţie…

Ea îmi răspunde: “Nu cred în iubire limitată. Cred în iubire imensă şi fără ţărm. Iubire asemănătoare cerului, universului. Iubire infinită. Un cer cu stele şi lună plină – consecinta sau premiza pentru o zi cu soare :) Peace“.

Wrong answer. :( Însemna că nu a înţeles mesajul.

Pe la sfârşitul săptămânii, mă invită la un ceai, cu care ocazie să-mi dea înapoi cartea împrumutată şi foile cu analiza. Aşa că m-am gândit că ar fi o bună oportunitate să-i fac cunoştinţă cu Adi al nostru, care, da, încă rămăsese sătul de   “Vreau, fă-mi, dă-mi”.

I-am spus despre ea nişte lucruri perfect adevărate. Că e o femeie pe la 26-28 de ani, inteligentă, atrăgătoare, independentă financiar, care caută o relaţie.

Stabilisem cu ea să îşi tragă la xerox analiza făcută şi să-mi dea şi mie un exemplar. De obicei, păstrez un exemplar pentru toată lumea cărora fac asemenea analize si le fac eu copii xerox si sa pastrez originalul. Dar ea a insistat să se mai uite pe ea în acea seară…

Evident, Y. nu a adus nici o foaie şi nici o carte la ceai. Evident, nici eu nu am ajuns la timp, ci i-am lăsat să se cunoască întârziind vreo 20 de minute. Atunci când am ajuns la masă, ea s-a scuzat puţin, ocazie cu care l-am întrebat pe Adi cum merge treaba, ce a apucat să îi spună despre el. Mi-a răspuns că nu a reuşit nimic, “tipa vorbeşte despre ea şi despre tine”.

Cu ocazia aducerii în idee a unei colaborări între ei doi, el o întreabă pe ce ar putea lucra, concret. Eu le-am vândut un pont, ea a spus că se va gândi. Ce mi-a plăcut a fost cartea ei de vizită, (I don’t believe in such things) care avea întinse de la un cap la celălalt 7 atribute (!) de brand personal – valori pe care le are sau pe care i-ar place să le aibă. Ca o glumă, am spus: “dacă am avea o piramidă, şi am avea 7 laturi cu aceste valori, spre ce anume ar converge ele în vârf?”. Gluma ca glumă, dar dacă într-adevăr s-ar fi cunoscut, ar fi ştiut să răspundă.

O întrebare de logică mi s-a părut cum ştie ea să facă networking, ca o persoană care lucrează în relaţii publice. Şi ne-a povestit o fază de la o petrecere, la care mare parte din oameni erau de la una din două agenţii de relaţii publice. S-a apropiat de una din persoane şi a întrebat-o: “Bună, eşti de la agenţia X?” “Nu, sunt de la agenţia Z.”. “Bine.”. Acesta a fost sfârşitul încercării de networking. Probabil că ei i s-a părut o chestie nostimă. Mie mi s-a părut tembelă situaţia descrisă. În fine. O chestiune de perspective.

Eu o întreb de foi, de ce nu le-a adus. Ea a spus că nu se simte confortabil să mi le mai dea înapoi, pentru că i se pare că am avut o perspectivă prea profesională (deci se pare că în cele din urmă a prins mesajul), iar ea m-a perceput mai degrabă ca pe un “confident” în acea seară (sună amical, nu?).

Eu: “Aham, înţeleg că asta a fost perspectiva ta. Ai verificat-o cu mine?”

Ea (cu o privire tembelă de căprioară duioasă): “Nu…”.

În schimb, se aştepta ca eu să am încredere în ea, având în vedere că schimbase de atâtea ori ce spusese… Aceasta este o situaţie care descrie prin excelenţă cum frica de limitări duce la limitări.

În cele din urmă, la sfârşitul serii stabilim să mergem a doua zi acasă la Adi şi să-i vedem biblioteca. Sure thing. A doua zi, pe la prânz, ea contramandează şi mă sună cu o falcă în cer şi una în pământ şi mă întreabă cu ce scop i-am făcut cunoştinţă cu el. Eu i-am spus, deschis, că am vrut să le fac cunoştinţă, să facă networking (bineînţeles scopul era să mi-o ia de pe cap), dar ea nu a fost prea interesată de asta.

În scurt timp, vorbesc cu Adi pe messenger şi îmi spune despre ea că i se pare că e o femeie prea arogantă, cu tupeu, fără prea multe care să spună ceva relevant sau concret despre ea, că într-adevăr este îngrijită şi preocupată de imaginea ei (doar o femeie trebuie să facă ceva pentru a-şi crea impresia că se respectă, nu?), dar că asta nu e de ajuns. Mai mult, şi-a dat seama din scurt că este o persoană care mimează emoţii, nu le trăieşte. Şi că nu pare să aibă prea multe în cap.

Şi mi-am pus problema: de ce a fost important (?) pentru mine să dau atât de multe şanse, în loc să mă bazez pe nişte observaţii de amănunt şi comportament, dincolo de faptul ca ceea ce reproşez unor persoane este faptul că iau decizii bazându-se pe observaţii de amănunt, dar care nu spun lucruri fundamentale despre persoana respectivă.

De fapt, motivaţia mea a stat într-una din afirmaţiile perfect juste pe care mi le-a facut un profesor  în liceu: “dacă vrei sa lucrezi în domeniul economic, ar trebui să fii în stare să spui o mulţime de lucruri despre o persoană din momentul în care pune mana pe clanţă şi intră într-o camera până când se aşează pe scaun”.

Un alt răspuns este posibilitatea ca cei cărora le reproşez faptul că nu se concentrează pe detaliile care contează, nu ştiu să aleagă detaliile care contează, altfel spus, nu filtrează corect informaţiile despre ceilalţi (“corect” însemnând că pe baza unor observaţii, se pot face predicţii care se verifică în practică).

De asemenea, poate că m-am învăţat să dau şanse din speranţa sau din dorinţa de a vedea partea bună din oameni, şi datorită imaginaţiei să ofer posibilitatea de a fi plăcut surprins.

Adevărul este, cum spunea tranşant Donald Trump “People don’t really change”, adică, altfel spus, “da, oamenii pot să se schimbe, dar concret raportându-ne la realitate, chestia asta nu prea se întâmplă”. Iar asta… nu pentru că le-ar lipsi capacitatea de a-şi schimba nişte comportamente, sau capacitatea de a se vedea pe sine ca şi indivizi, ca identitate, separat de modul în care se comportă (şi să se accepte şi să se iubească pe sine pentru ce sunt, nu pentru ce fac, şi să conştientizeze diferenţa dintre cele două), ci pentru ca presupune un efort a descoperi, dezvolta si folosi aceasta capacitate.

Ce a spus Y este adevărat: din orice relaţie înveţi ceva. Ştiam că din orice se învaţă. Şi mai e adevărat că nu trebuie să bagi mâna în foc ca să ştii că arde. Ajunge să observi căldura degajată când te apropii puţin.

Orgoliul apare ca să umple gaura lăsată de lipsa stimei de sine. Lipsa stimei de sine poate lua forma de a căuta cu posesivitate controlul asupra unei relaţii şi asupra persoanei cu care eşti împreună. Prezenţa stimei de sine este a lăsa partenera liberă a se manifesta în propriile ei limite pentru a se simţi în largul ei.

Orice exces vorbeşte despre teama din spatele lui, despre lipsa de control. Poate fi o formă de spune: “am nevoie de tine ca să îmi umplu golul de iubire, pentru că eu nu mă iubesc suficient pe mine, drept pentru care sunt dependent(ă) de iubirea ta”.

Dar dragostea nu este o cârjă. Nu este un cric. Nu este o pompă cu care umflăm stima de sine a partenerului. Dragostea este o încununare a cine sunt două persoane independente. Dacă umbli tot timpul cu o pompă după tine, înseamnă că nu ştii niciodată când vei rămâne în pană… dar te temi de asta. Şi de ce te temi, de aceea nu scapi, pentru că pe asta te concentrezi.

Fiecare înţelege lucruri diferite prin “dragoste”. Am citit că s-a realizat în SUA un studiu şi s-a făcut o listă de nu ştiu câte zeci de lucruri însemnă sau înţeleg diferit oamenii prin “dragoste”. În Texas, de exemplu, înseamnă “nice ass, get in the truck!”.

Data viitoare când cineva îţi vorbeşte despre dragoste, sau spune “te iubesc”, întreabă persoana “ce înseamnă, asta mai concret, pentru tine?”şi vei observa cum în multe cazuri magia dispare. Ştiu. E frumos să fie magie. Dar despre asta, într-un alt articol.

Dragostea poate să existe fără o relaţie.

Poţi iubi pe cineva fără să fii în relaţie cu acea persoană, atâta vreme cât eşti lăsat(ă) să-ţi exprimi iubirea. Doi oameni se pot iubi fără să fie într-o relaţie. La urma urmei, “Dragostea nu este un sentiment, ci o calitate a unei relaţii”. Tocmai de aceea, nu eşti obligat(ă) să accepţi orice. De altfel, D. mi-a şi spus, în discuţia de acum 2 săptămâni, despre care am scris în “Frumuseţea sufletului şi imaginaţia“, că ea consideră faptul că am rămas în relaţie deşi erau aspecte care nu îmi conveneau, problema mea. Iubeşti o persoană ca cine este, dar eşti într-o relaţie în funcţie şi de cum se comportă acea persoană.

Acestea fiind tratate, ţin minte că D. mi-a spus că pentru ea este important să poată oferi iubire. Cui îi va mai oferi D. iubire acum?

Sau… mai bine spus, cum poţi să oferi necondiţionat din ceea ce aştepţi să primeşti condiţionat?

Dacă ţi-a plăcut acest articol, publicat şi pe yuppy.ro şi pe lovesite.ro., îţi recomand şi:

Libertate sau control?

Te descurci… binişor?

Diferenţa dintre a trăi şi a supravieţui

Diferenţa între egoism şi centrare pe sine

Ego-ul şi sinele autentic: pe care îl pui în lumină şi pe care în întuneric


22
Ian
09

O reţetă de succes pentru nefericire

Timpul mi-a adus câştig de cauză prevederilor făcute, spre supărarea mea… Astăzi se face o lună de când D. m-a părăsit a doua oară. Aşa cum m-am aşteptat, D. nu a putut să renunţe la relaţia cu A., a continuat să se mintă pe sine, iar A. nici nu a reuşit să o “recunoască” după ce începuse relaţia cu mine, şi a fost dez-amăgit (adică s-a amăgit pe sine în primă instanţă) cum nimeni nu ar fi putut-o face.

D. îşi punea problema siguranţei pe termen lung a unei relaţii între mine şi ea, şi se baza pe durata de 5 ani a relaţiei ei cu A. Totuşi, eu i-am fost fidel în tot acest timp chiar şi în perioadele în care ea a abandonat relaţia, iar atunci când o avea practic în palmă, A. s-a dus să se întâlnească cu alta.

Deci… să recapitulăm. D. se comportă ca un copil răsfăţat asumându-şi rolul de prinţesă în relaţia cu A., iar el rolul de servitor care din când în când mai reproşează morocănos ceva. Rolurile funcţionează pe principiile triunghiului dramatic, dar D. nu se simte tratată ca o femeie.

Evident, atunci când se acordă importanţă comportamentului de fetiţă răsfăţată, nu ai cum să fii tratată ca o femeie. Dacă eu încerc să o tratez şi o respect ca pe o femeie, ea îşi dă seama că totuşi o relaţie sentimentală adevărată (adică de iubire, nu de dependenţă) solicită ceva mai mult efort şi încearcă şi cu mine trucurile de “dresaj” care i-au mers cu A. Observă că nu merge.

Constată cum A. îi face scandal (eu am preferat de obicei să aştept să se liniştească -chiar dacă asta dura uneori şi 3 săptămâni – şi să vorbim ca doi adulţi), că se comportă paranoic, acceptă să fie spionată pe telefon şi pe calculator, acceptă ca A. să mă ameninţe prin telefon şi să spună minciuni despre mine, acceptă că A. vrea să înceapă o relaţie cu prima tipă cu care s-a întâlnit, după o “solidă” relaţie de 5 ani.

Atunci când eu o tratez cu răbdare şi respect şi încerc să vorbesc cu ea ca un adult, mă trimite la plimbare, mă evită şi îmi spune că sunt nerealist.

Sensul unei comunicări este dat de rezultatul ei, iar esenţa ei este dată de intenţia ei. Absenţa unui răspuns este tot feed-back.

Sensul comunicării în această situaţie este că ea a ales să rămână cu A. Feed-back-ul ei este de a încerca să observe cât de mult pot să aştept pentru a renuţa să mai insist în direcţia unei relaţii). La ea se numeşte “încăpătânare”, la mine “perseverenţă”.

Numai că până acum, aşteptările ei cu privire la ea, la mine şi la A., s-au dărâmat una câte una iar în curând întregul sistem de convingeri pe care şi-a construit realitatea se va dărâma, iar ea evită să privească adevărul în faţă (din acest motiv m-a şi părăsit rupând contactul cu mine acum o lună şi a evitat să avem o discuţie faţă în faţă). În acelaşi timp, toate preconizările făcute de mine s-au adeverit, cu toate că mi-am dorit din tot sufletul să nu fie aşa.

Esenţa comunicarii este ca ea insistă cu încăpăţânare pentru a mă obosi.  Subconştient , D. are convingerea că nu merită atâta iubire. Că nu merită să fie fericită.  Prin urmare, caută situaţii care să-i valideze aşteptările negative.

Atenţie mare la acest tip de comportament ! Este doar o formă de a face mofturi şi a testa abilitatea unui bărbat de a răspunde la acest tip de provocare, aruncată cu tupeu şi neruşinare. Totuşi, în această capcană (în asemenea cazuri extreme), care ţine de lezarea demnităţii, este uşor ca jucătorul de triunghi dramatic să cadă.

Ce transmite ea efectiv în exterior este că nu doreşte să fie respectată ca femeie ci tratată ca un copil răsfăţat şi încurajată în comportamentul ei. În acest sens, critica pe care aşa-zis o apreciază nu rămâne decât o oglindă care îi satisface propriile scenarii negative despre cât de puţin merită anumite lucruri.

Aşadar, ideea despre care scriam în “Povestea inelului” este una a unui angajament pe care eu l-am afirmat faţă de ea şi pe care ea a încercat să-l îndepărteze, sperând că va elimina responsabilitatea dată de faptul că mi-a ascuns la începutul relaţiei că mai este încă într-o relaţie, susţinând că nu mi-a promis nimic şi că niciodată nu e prea târziu pentru a spune adevărul.

Ei bine, această relaţie nu a fost corectă de la început. D. afirmă acum că îşi doreşte corectitudine. Nu o va primi. Această relaţie nu s-a bazat pe încredere sau corectitudine niciodată, pentru că nu a oferit-o şi nu a cerut-o. Aşa că nu o va mai avea.

Se pare că modalitatea în care ea se simte iubită şi apreciată este să fie înşelată, şantajată, umilită, victimizată, terfelită în public, lipsită de respect şi tratată ca un copil – asta funcţionează în relaţia ei cu A. factual. Astfel o tratează şi astfel se simte iubită. Este specific pentru cineva care joacă triunghiul dramatic.

Dar nu este iubire cu adevărat, este doar o iluzie.

Realitatea materială este manipulată de oameni. Cunoaşterea oamenilor însemnă mare parte din cunoaşterea realităţii.

Timpul a arătat că o cunosc pe D. Mai bine decât A., mai bine decât ea. Şi a mai arătat că D. alege să ignore funcţia pe care o are partea de imaginaţie pe care o apreciază atât de mult declarativ.

La un moment dat, când i-am spus că D. l-a ales pe A., prietena mea cea mai bună mi-a replicat: “ghinionul lui!”. Aşa cum A. a vizualizat că D. îl va înşela (how lame can that be?), tot aşa prevăd şi eu foarte apropiat, chiar privind dinspre viitor însrpre acum un moment foarte apropiat în care A. se va simţi extrem de prost pentru faptul că nu a folosit într-adevăr opţiunea smart despre care scriam mai înainte…

D. a considerat conţinutul acestui articol ca jignitor, lipsit de baza în realitate, înjositor, dez-amăgitor, de prost gust, având comentarii false, o şaradă, o prostie, iar de câţiva din cititorii blogului ca acid, lipsit de dragoste, plin de furie, plin de aroganţă. Altfel spus, greu de ignorat.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi mai recomand şi:

O reteta de succes pentru cum sa fii mintit(a) si inselat(a)

Cât durează dragostea

“Ţi-am spus eu!”

Concursurile de suferinţă vs. „Fiecare cu crucea lui”

Triunghiul dramatic

25
Noi
08

Faptele bune si ce spun ele

“Daca ai face în fiecare zi câte o faptă bună, atunci

ai să fii impăcat cu tine însuţi şi o sa ai şi sufletul curat.” D.

(Oare?)

  1. Spui asta doar pentru că ai învăţat să-ţi minţi conştiinţa că la sfârşitul fiecărei zile ai făcut mai mult rău decât bine, ignorând faptul că ai trădat femeia naturală din tine.

  2. Cum anume a avea sufletul curat echivalează sau este acoperit cu desăvârşire de a face câte o faptă bună în fiecare zi?

  3. Poate că în modelul tău asupra lumii a face câte o faptă bună în fiecare zi ajunge pentru a fi împăcată cu tine, dar pentru alte persoane a avea sufletul curat este ceva care se extinde pe parcursul întregii zile în fiecare lucru pe care îl gândeşti şi îl faci.

  4. Mă bucur că ţi-am oferit posibilitatea să faci o faptă bună pe ziua de astăzi spunându-mi asta. Acum poţi să faci orice vrei, ai să fii împăcată cu tine.

  5. Mi se pare că această convingere este foarte probabil să vină din partea unei persoane care doreşte să-şi împace sufletul cu principii care nu-i obligă să muncească prea mult.

  6. Sufletul curat? Pentru cât timp?

  7. Nu crezi că este mai important să te îngrijeşti mai întâi de a-ţi oferi ţie ceea ce contează cu adevărat pentru tine înainte să îţi imaginezi că oferi ceva de valoare celorlalţi?

  8. Dacă vei continua să crezi că o faptă bună în fiecare zi ajunge pentru a avea sufletul curat, atunci de ce nu ai da doar bani în fiecare zi la biserică? Este o faptă bună şi-ţi asigură curăţenia sufletului fără prea mult efort.

  9. Aici nu este vorba despre faptele bune pe care le faci, ci modul în care ştii să afli, să te intereseze şi să respecţi necesităţile, dorinţele şi aşteptările persoanelor cu care relaţionezi, înainte de a condiţiona comunicarea cu a primi ceea ce nici nu comunici că aştepţi.

  10. Bumpy Johnson a fost un mafiot care în anii ’60 şi-a impus un cartel al crimei organizate care domina cartierul Harlem din New York, fiind principalul distribuitor de droguri şi eliminând prin atacuri sângeroase concurenţa. El dădea în acelaşi timp în fiecare săptămână, sute de pungi cu mâncare şi haine nevoiaşilor din cartier, astfel cumpărându-le tăcerea. Poliţia nu a reuşit niciodată să-l acuze cu ceva substanţial. Bumpy Johnson făcea în fiecare săptămână sute de fapte bune. A murit de infarct. Toată afacerea lui a fost preluată de şoferul lui, Frank Lucas. Primele lucruri pe care le-a făcut acesta a fost să-şi elimine concurenţa, să cumpere poliţia şi să cumpere o casă mare pentru părinţii şi fraţii lui. În tot acest timp, a continuat practica lui Bumpy Johnson de a oferi ajutoare săracilor. În cele din urmă, a fost prins datorită unei neatenţii a unui frate de-al lui. Poliţistul care l-a prins i-a spus că poate să citeze sute de martori victime ale traficului de droguri pe care îl făcea. Toată averea lui a fost confiscată, iar el a fost condamnat la 70 de ani de închisoare.

  11. Şi nu a face fapte bune asigură împăcarea cu sine, ci trăirea esenţei a cine eşti cu adevărat în locul unui robot programat social.

    Nu a face fapte bune asigură un suflet curat, ci spovedania.

  12. A face fapte bune nu înseamnă a fi împăcată cu tine sau a avea un suflet curat, ci doar a cumpăra iluzia că ai dreptul să îţi adormi conştiinţa ca să poţi să adormi noaptea crezând că ai realizat pe parcursul zilei mai mult decât să te minţi pe tine.

  13. Dacă ai făcut mai mult de o faptă bună într-o zi, se reportează şi pentru ziua următoare dacă vrei să faci pauză şi să ai sufletul curat? Şi dacă spui şi o rugăciune şi te dai cu mir, o să miroasă şi frumos, nu o să fie doar curat?

    Cât de multe fapte bune ai nevoie să faci după o perioadă de timp de pauză ca să fii sigură că eşti împăcată cu tine? Se calculează numărul de zile sau se aplică şi o rată de penalizare?

  14. Vrei să spui că tot ce are nevoie cineva să facă pentru a avea sufletul curat este o faptă pe zi? Măi să fie, şi când te gândeşti de ce s-or fi chinuind pustnicii să stea izolaţi atâta timp şi să postească şi să se roage şi să se spovedească, dacă ajunge să facă o faptă bună, pe care nici nu o fac, pentru a avea sufletul curat?

  15. A. Cum ai şti că este posibil să faci o faptă bună în fiecare zi şi în acelaşi timp să ai parte de neîmpăcare cu tine?

B. Cum ai şti că este posibil să faci o faptă bună în fiecare zi şi în acelaşi timp să fii lipsită de un suflet curat?

C. Cum ai şti că este posibil să nu faci în fiecare zi câte o faptă bună şi să fii în acelaşi timp împăcată cu tine şi să ai sufletul curat?

D. Cum ai şti că este posibil să faci în fiecare zi o faptă rea şi să fii în acelaşi timp împăcată cu tine şi să ai sufletul curat?

E. Cum ai şti că ar fi posibil să nu faci o faptă bună în fiecare zi şi să ai în acelaşi timp parte de neîmpăcare cu tine şi de lipsa unui suflet curat?

F. Cum ai şti că ar fi posibil să faci în fiecare zi o faptă rea şi să ai în acelaşi timp parte de neîmpăcare cu tine şi de lipsa unui suflet curat?

“ Ma străduiesc în fiecare zi să fiu o persoană mai bună şi mai tolerantă cu oamenii şi asta o dovedesc prin faptele bune pe care le fac.” D.

(Oare?)

  1. A. Mă întreb dacă nu cumva spui asta pentru că nu ştii cu adevărat care este sensul cuvintelor pe care le foloseşti.

B. Mă întreb dacă nu cumva spui asta doar pentru că ai tendinţa naturală de a-ţi construi aşteptări nerealiste asupra celorlalţi şi apoi să dai vina pe ei pentru că te-au dezamăgit.

2. Ce legătură există în realitate între toleranţă şi fapte bune?

3.A. Poate în modelul tău asupra lumii, a fi tolerantă înseamnă să nu îi taxezi pe ceilalţi pentru că nu se ridică la standardele tale în fiecare secundă. Însă după alte sisteme de referinţă, poate însemna disponibilitatea de a asculta, înţelege, respecta şi accepta (ca 4 trepte diferite şi nu implicite sau sinonime) modalitatea cuiva de a gândi diferit de tine.

B. Dacă vrei să începi de undeva cu toleranţa, de ce nu ai face-o pornind de la relaţionarea cu persoana care te iubeşte şi pe care o iubeşti? Oare nu ar merita această relaţie cea mai mare toleranţă, în aşa fel încât să devii o persoană cu mult mai bună oferind? Dragostea nu se măsoară în cât de mult aştepţi să primeşti, ci în cât de mult eşti dispusă să dăruieşti fără să aştepţi ceva în schimb, condiţionând sentimentele pe care le oferi prin aşteptarea unor comportamente.

C. Înţeleg cum în modelul tău asupra lumii, ceea ce faci te transformă ca persoană. În modelele pe care le-ar putea avea ceilalţi asupra lumii (cum ar fi majoritatea covârşitoare a celor care studiază, folosesc şi dezvoltă ariile psihologieie, terapiei şi ale dezvoltării şi gestiunii personale şi profesionale, comportamentele sunt separate de identitate.

D. Dacă tot vrei să începi de undeva cu tolereanţa, de ce nu începi de la a fi mai tolerantă cu tine în compromisurile iluzorii pe care le faci în legătură cu necesităţile tale fundamentale?

4.Îţi mulţumesc pentru faptele bune pe care le faci faţă de mine atunci când eşti binedispusă. În restul timpului, nu e nevoie să te respecţi suficient de mult încât să îmi tolerezi atitudinile şi comportamentele diferite de aştepările tele.

5. Oamenii intoleranţi întotdeauna caută să demonstreze celorlalţi cât de buni îşi doresc să pară sau îşi imaginează că sunt.

6. Nu crezi că este mai util pentru comunicările tale cu ceilalţi mai degrabă să fii mai îngăduitoare în aşteptările pe care ţi le creezi referitor la cei apropiaţi decât ca aceştia să aştepte să-ţi intre în graţii?

7. Dacă ai să continui să crezi asta, vei atrage în viaţa ta doar acele persoane care sunt suficient de asemănătoare ţie încât să folosească faptele pe care le fac ca să-şi justifice faţă de sine impresia că manifestă toleranţă şi în acelaşi timp să se păstreze pe un piedestal unde să nu fie atinse decât de cei pe care îi consideră vrednici a se ridica la nivelul lor. Aceasta nu este toleranţă, ci o cale spre izolare sau spre schizofrednie.

8. Aici nu este vorba despre fapte bune sau despre toleranţă, ci despre abilitatea de te bucura de prezenţa celorlalţi fără a avea aştepătri din partea lor, care se construieşte prin exerciţiu.

9. Amon Goeth este personajul unui ofiţer nazist în cartea şi filmul “Lista lui Schindler”, de Thomas Kenneally. La un moment dat, Oskar Schindler, îi vorbeşte despre puterea pe care o are cineva de a tolera (”to pardon”) pe unul din evreii care îi greşeşte cu ceva. La un moment dat, un copil evreu care servea la casa lui răstoarnă din greşeală un vas cu mâncare caldă în poala lui Amon Goeth. Servitorii se uită îngroziţi, băiatul a încremenit, aşteptându-se să fie executat pe loc. Cu un gest teatral, Amon Goeth spune: “Am să-ţi tolerez asta!”. Câteva zile mai târziu, acelaşi copil îi mai greşeşte cu ceva, mult mai mărunt. De la fereastra lui, Amon Goeth îl caută prin lunetă cu puşca pe băiat în curtea lagărului de muncă forţată şi, când îl găseşte, îl împuşcă. La fel de relaxat, îşi exersează în aer gestul “I… pardon you” şi îi spune lui Schindler cu prima ocazie că a încercat chestia cu toleratul şi e faină. După sfârşitul războiului, în urma procesului, Amon Goeth a fost spânzurat pentru crime împotriva umanităţii.

10. Nu faptele bune dovedesc toleranţă, ci cât de mult sunt în stare ceilalţi să te cunoască şi să te aprecieze pe tine aşa cum eşti cu adevărat şi nu aşa cum îţi place să creezi impresia că eşti.

11. Faptele bune folosite ca dovadă nu însemnă toleranţă, ci fariseism.

12. Cât de multe fapte bune ar trebui să faci faţă de o persoană pentru ca această să te evalueze la nivelul 5 din 5 de toleranţă?

13. Vrei să spui că simplul fapt de a face fapte bune este o dovadă pentru toleranţă? Şi membrii Ku Klux Klan-ului dădeau de pomană persoanelor de culoare când mergeau duminica la biserică.

14. A. Cum ai şti că este posibil să faci fapte bune şi în acelaşi timp să nu fii o persoană mai bună sau mai tolerantă?

B. Cum ai şti că e posibil să faci fapte bune şi în acelaşi timp să fii o persoană mai rea şi mai intolerantă?

C. Cum ai şti că este posibil să nu faci fapte bune şi în acelaşi timp să fii o persoană mai bună şi mai tolerentă?

D. Cum ai şti că este posibil să faci fapte rele şi în acelaşi timp să fii în acelaşi timp o persoană mai bună şi mai tolerentă?

E. Cum ai şti că este posibil să faci fapte rele şi în acelaşi timp să fii o persoană mai rea şi mai intolerantă?

F. Cum ai şti că este posibil să nu faci fapte bune şi în acelaşi timp să nu fii o persoană mai bună sau mai tolerantă?

15. Înţeleg cum intenţia ta este să câştigi toleranţă, dar pentru a avea parte de asta este oare o soluţie să înghiţi lucruri care nu-ţi plac fără să comunici că acestea te deranjează sau să îţi cobori aşteptările pentru a relaţiona mai bine cu oamenii, indiferent dacă îţi satisfac sau nu standardele?




Blog Stats

  • 76,675 afisari din 8 oct 2008

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.