Viaţa ca un lift

Motto:

“Cel trufaş este asemenea mărului putred pe dinăuntru, iar pe dinafară strălucind de frumuseţe“

(Cuviosul Ioan Scărarul)

Scriam că articolul publicat sâmbătă şi duminică a fost inspirat de videoclipul melodiei “Before I Sleep” interpretată de DJ Project. Aşa cum i-am răspuns şi Elidorei, viaţa este ca un lift… în ultimele zile, videoclipul acesta aproape că m-a obsedat, de când l-am descoperit…

Ideea cu care rezonez din punctul de vedere al personajului cântăreţei din videoclipul care m-a inspirat să scriu acest articol în 2 părţi este cel al reuşitei de a trece peste singurătate, peste abandon, peste teama din privirea celor întâlniţi în drum, peste lumea în mişcare, peste tentativele de intimidare sau rănire… este de fapt o metaforă a trăirilor mele în decursul lunilor de când scriu pe acest blog ca expresie a necesităţii mele de a-mi dărui trăirile într-o manieră care să continue să facă această iubire să trăiască, pentru că sufletul meu are nevoie de ea…

Vedem la început, cum cântăreaţa, având o atitudine care ilustrează că a fost rănită, păşeşte agale, fără prea mare atenţie la ce este în jur, intrând într-un lift care trece pe la mai multe etaje. La fiecare etaj există câte o privelişte cu oameni care transmit, din punctul de vedere al privitorului, un mesaj foarte puternic şi important.

Nu cred că risc să-mi dau cu firma în cap văzând în acest videoclip ceea ce poate autorii n-au intenţionat, aşa cum au păţit şi cei care au văzut profunzimi în “The Matrix” (1999, R. Larry & Andy Wachowski) care nu erau acolo. Cred că videoclipul este genial construit şi o metaforă excelentă pentru ceea ce descrie blogul, aşa cum era şi “World Builder” .

Impresia de blocare a acestor lumi la diferite etaje, cu care cântăreaţa interacţionează, dar la care nu se opreşte, domină videoclipul care îşi amplifică expresivitatea printr-un montaj prin tăieturi atent conceput.

La primul etaj, cântăreaţa întâlneşte 2 personaje care stau într-o încăpere, cu o atitudine apatică, lipsită de interes. Auzim versurile “Can’t stay here anymore… Nothing is the same [...]“. La fel cum majoritatea oamenilor nu ştiu altceva decât activităţi de susţinere a vieţii, de supravieţuire (citeşte despre diferenţa între a trăi şi a supravieţui) sugestia de staticitate îşi găseşte expresia în cele 2 personaje care , ca şi A., se aşteaptă poate ca lucrurile să fie mereu la fel…

Următoarea persoană întâlnită este o tânără ”împachetată” ca un model care se uită temător, aruncând o privire ascunsă, care încearcă să pară mai puternică decât este (eşarfa de la gât). Ilustrare pentru oamenii a căror frică sau teamă este prea mare faţă de dragoste, dar care totuşi speră în iubire.

Primul care apare filmat după gratii (nu degeaba) e un fotograf care insistă cu blitzul, determinând personajul din lift să îşi ducă mâna la ochi. Reprezentare pentru cei atât de preocupaţi de imagine sau de a stoca amintiri trecătoare (poate din incapacitatea de a păstra sau a reconstrui în suflet o emoţie) încât uită să mai trăiască aici şi acum cu cine sunt ceilalţi.

O fetiţă drăguţă îngrijită de o tânără cu faţa pictată, care stă sfioasă să fie “făcută frumoasă” – în intenţia evidentă a unui formalism, confirmat şi de privirea fetiţei. Jumătate din perspective sunt filmate de după gratii, jumătate fără ele – exprimând că încă nu a fost “definitivat” formalismul…

Ea se apropie de lift şi zâmbeşte timid, ca şi cum ar spune: “nu-i aşa că sunt aşa de frumoasă încât să merit să fiu iubită? Atunci când am să cresc mare, am să vă arăt eu vouă cât de specială sunt!”.

Refrenul melodiei care cade la jumătate se suprapune peste imaginea unei discoteci pline cu oameni care dansează, ceea ce cântăreţei îi stârneşte un zâmbet amar. Astfel credea şi D. că se va elibera, că va fugi, de lucrurile neplăcute – simţindu-se bine prin cluburi de unde uita să mai vină acasă seara… în primăvara lui 2008 (după cum mi-a povestit)

Următorul etaj descoperă un băiat care se joacă cu o bărcuţă de hârtie pe apă. Preocupat de propriul univers de hârtie, este şi acest simbol al infantilismului lăsat în urmă de cameră, pe măsură ce liftul urcă, surpinzându-l de asemenea printre gratii…

Un bărbat îmbrăcat bine care manevrează o păpuşă rămâne şi el în propria amorţeală, prins în undiţa propriilor necesităţi de control. Chiar dacă perspectiva lui nu este surprinsă printre gratii, deschiderea pe care o afişează este doar de dragul spectacolului…

O persoană dependentă de suferinţă se găseşte la următorul etaj, cu un aspect clar emo, care are concentrată în privire atâta suferinţă încât o face pe cântăreaţă să tresară. Lângă ea se găseşte chircit pe o maşină un înger cu faţa întoarsă. Rimelul dus din cauza lacrimilor sugerează o tendinţă de formalitate care a cauzat toată energia negativă să se reverse.

O tânără căreia probabil i s-a spus să tacă, pentru că face valuri, a ştiut să transmită mai departe acest mesaj… (am scris mai multe despre această idee în “Ai să înţelegi când ai să creşti mare“).Filmată tot dincolo de gratii.

O altă femeie, învăluită într-un cearşaf alb, pe un fundal orbitor de alb, încearcă să iasă din el, prinsă în mreaja unei iluzii pe care probabil fiecare ni le creăm la un moment dat atunci când uităm cine suntem.

Ultima perspectivă, filmată scurt dincolo de gratii, înainte de a da drumul ceasului să alerge pe perete, este una scurtă a 2 bărbaţi care stau pe podea cu o mulţime de lămpi aprinse în jur, în mijlocul unei camere întunecate, şi cu braţele încrucişate.

“Trufia este cea mai de pe urmă sărăcie a sufletului, care îşi închipuie despre sine că e bogată şi, aflându-se în întuneric, crede că este în lumină. ” (Cuviosul Ioan Scărarul)

Ce m-a frapat este că, vorbind cu persoane diferite despre ce sugerează melodia şi videoclipul, am aflat lucruri extrem de interesante şi profunde despre experienţa şi atitudinea lor faţă de suferinţă.

Dacă vrei să ştii cât de puternică este o persoană în dragoste…

trimite-i linkul la acest videoclip şi vei afla!

DJ Project – “Before I Sleep“

Dacă percepi suferinţa, atunci momentul în care dai de suferinţă în dragoste va fi cel în care te conectezi la energia negativă şi nu reuşeşti să o depăşeşti. Cântăreaţa ajunge să iasă la suprafaţă, pe o cale de tren, de pe care se dă la o parte. Nu i s-a îndeplinit rugăciunea, dar a reuşit să iasă din lift. A reuşit să se desprindă de trecut. S-a conectat la dragoste, nu la suferinţă. Dacă te conectezi la suferinţă, eşti condamnat(ă) să revii la aceleai trăiri, la acelaşi prag de sus până când înveţi să iubeşti cu libertate.

Eu văd frumuseţea unei persoane care a reuşit să devină mai puternică şi să scruteze în profunzimea lucrurilor care sunt deşertăciuni (aici sugerate desfrâul, mânia, tovărăşia cea reaşi trândăvia – 4 din cei 7 gropari ai tinereţii – din “1000 de întrebări şi răspunsri despre viaţa duhovnicească”, editura Cartea Ortodoxă, galaţi, 2005) şi să treacă pe lângă ele păstrându-şi concentrarea în inimă. Şi am să citez mai departe din aceeaşi culegere patristică pe Sfântul Teofan Zăvorâtul:

“Cel închis în inimă este concentrat, iar cel concentrat se află în inimă. În jurul conştiinţei, în inimă, trebuie să se adune toate puterile: şi mintea, şi voinţa, şi sentimentul. Concentrarea minţii în inimă este atenţia, concentrarea voinţei în inimă este vioiciunea, concentrarea simţirii în inimă este trezvia. Atenţia, vioiciunea şi trezvia sunt cele trei lucrări lăuntrice prin care se săvârşeşte concentrarea sinelui şi lucrează viaţa lăuntrică. Cine le are pe ele, acela se află înlăuntrul său. [Ca o concluzie a spuselor sfântului], concentrarea îi dă posibilitatea de a vedea în inimă gândurile, dorinţele, patimile şi sentimentele.”.

Este exact ceea ce recunosc femeile prin prezenţă. Prezenţă observată prin privirea care contează. Şi ceea ce într-o măsură, D. avea, după cum am scris sâmbătă şi duminică . Din momentul în care eliminăm negura propriilor gânduri şi a propriilor aşteptări, şi modele din trecut sau după care tânjim în viitor ca standarde privind cum ar trebui să se comporte ceilalţi, putem să stabilim o conexiune…

Vă doresc şi vouă, din toată inima, celor care aţi avut răbdarea de a parcurge acest articol, să împărtăşiţi din ceea ce descoperiţi minunat şi frumos în alţii… Vă doresc să trăiţi iubire chiar dacă persoana pe care o iubiţi nu înţelege, sau nu împărtăşeşte, şi este blocată în propriul univers de suferinţă… S-ar putea să o regăsiţi la un alt etaj al liftului vieţii, dar atunci când veţi ieşi la suprafaţă, veţi constata cum cu adevărat liberi sunt mult mai puţini decât cei pe care i-aţi întâlnit pe parcursul drumului… Vă invit să-i iubiţi pe toţi şi pe fiecare, oricum…

Concluzia este că oamenii îşi construiesc propriile închisori pentru sufletele lor.

…şi Uţa se uita lung la mine

Un coleg de-al meu de apartament are o pisică, Uţa. Uţa e o pisică tare simpatică. La un moment dat, el şi eu eram la masă, iar eu mâncam un măr. Uţa se uita lung la măr şi îşi lingea botul.

- Ce lung se uită Uţa la mărul meu…!

- Asta pentru că încă nu ştie ce e!

… replică la care eu am început să râd atât de tare încât Uţa s-a speriat şi a dărâmat un scaun pliant care era să cadă peste ea. După cum am spus, avem o pisică tare simpatică.

Carmen a postat acum 2 zile un comentariu inspirator la “Women sort for presence” şi m-am gândit să elaborez pornind de la ce a înţeles ea.

D. mi-a spus în ianuarie că intenţionează să se căsătorească cu A. , pentru că el este sufletul ei şi pentru că şi-a dat seama cât de mult îl iubeşte atunci când era pe punctul de  a-l pierde (mergând pe ideea că ne dăm seama cât de mult contează cineva abia în acel moment). El avea o prezenţă mult diminuată în viaţa ei în momentul în care D. a început relaţia cu mine. A fi prezent(ă) pentru partener înseamnă a şti să reacţionezi emoţional suficient de ferm, blând şi asertiv şi nu impulsiv sau blocat, atunci când partenerul are dificultăţi sau se manifestă chiar aruncând cu afirmaţii dure spre tine.

Ideea pe care am exprimat-o în “Women sort for presence” este că uneori în viaţă, căutăm anumite lucruri pe care nu le avem şi după care tânjim în relaţia curentă, iar pentru asta există câteva opţiuni:

- a găsi pe altcineva, cu riscul ca acea persoană să nu îndeplinească necesităţile din prezenta relaţie, ceea ce era şi cazul, după cum mi-a spus D. la un moment dat, că dacă ar reuşi să îmbine calităţile pe care fiecare dintre noi le avem într-o singură persoană, ar fi cu adevărat fericită

- a păstra cu frustrare fidelitatea. Pentru unele persoane care au ceea ce se numeşte caracter în sensul de verticalitate morală, asta poate deveni în timp o sursă de înţelepciune şi linişte şi o formă prin care să-şi împace sufletul, păstrând în acelaşi timp suferinţa de a rămâne alături de cineva care nu întruneşte toate aşteptările şi nu o va face niciodată din cauza a cine este.

- a pătrunde dincolo de aşteptări şi a trăi pur şi simplu bucuria sufletească (nu trupească) de a fi împreună cu acea persoană, aşa cum este. E un nivel mai profund de relaţionare, iar nici acesta nu garantează că relaţia va rămâne în picioare, dar garantează că va fi mai autentică. Din nefericire, D. nu a reuşit să facă asta. Nici cu mine, şi nici cu A, iar asta ţine de alegerea ei de a îşi crea capacitatea de a relaţiona cu adevărat dincolo de suprafaţă, dincolo de convingerile din educaţia ei. Dar e OK. Eu o iubesc oricum. Aş fi crezut că atitudinea sau comportamentul ei sau distanţa ei va schimba asta, dar asta s-a nu s-a întâmplat.

“Trădătorul, după comiterea actului, are un comportament bizar. E în stare să recunoască fapta, să se dezvinovăţească, să se justifice, să explice şi numai arareori să afirme că a greşit. De cele mai multe ori, nu are sentimentul păcatului şi << fără sentimentul păcatului>>, spune Noica, <<fără o conştiinţă a vinei individuale, nu există împlinirea sufletească>>” (Mircea Bălan,  Istoria trădării la români – cartea pe care i-am făcut-o lui D. cadou de ziua ei în ianuarie).

D. a afirmat că singurul lucru pentru care îi pare rău în afară de faptul că nu mi-a spus de la început de existenţa unei alte relaţii este faptul că eu n-am învăţat nimic din relaţia cu ea…

În cele din urmă, D. s-a trădat pe sine, pentru că cea mai mare surpriză pe care nu o poate nega, oricât ar fi în stare să o explice, a fost că A. a vrut să o părăsească pentru altcineva, altfel spus nu a fost suficient de prezent pentru ea atunci când ea îi arunca provocarea relaţiei cu mine. Şi, la urma urmei, nu se poate spune că ea s-ar fi ascuns foarte tare… ci doar că el nu a fost foarte prezent încât măcar să aibă habar că ei îi lipseşte ceva în primă instanţă (altfel nu ar fi fost atât de puternic şocat şi dezamăgit de această trădare – nu am fost primul şi cu siguranţă ştiu acum că nu voi fi nici ultimul).

Nu există iubire adevărată fără acceptare din suflet.

PS: This is delicious…, it will most probably happen…

extras din filmul lui Woody Allen, “Vicki Cristina Barcelona”

Women sort for presence…

Femeile au vederea periferică mult mai bine dezvoltată decât bărbaţii. Este un fapt biologic. Ceea ce înseamnă că o femeie efectiv vede mai multe decât un bărbat (cu excepţia puţinelor cazuri a celor care îşi antrenează vederea periferică). Iar unul din lucrurile pe care o femeie le caută este prezenţa.

Am să fiu mai explicit. Într-una din pozele făcute de D. într-un aeroport în timp ce aştepta îmbarcarea, un individ cu o privire pătrunzătoare i-a atras atenţia…

Nu este vorba doar despre privirea care contează, ci despre starea care este o cauză a privirii.

Ochi de grafit Copyright (c) Roxana Enache

Am scris anterior despre a trăi prezentul şi despre centrarea pe sine. A trăi prezentul în conexiune cu sinele real, cu ceea ce se întâmplă aici şi acum, este o provocare de la care alunecăm uşor. Cum se întâmplă asta? Prin faptul că nu reacţionăm în funcţie de situaţie şi de persoane, ci în funcţie de percepţia noastră asupra situaţiilor şi persoanelor. Trăim adesea reziduuri de viaţă, reluări ale unor situaţii care s-au mai întâmplat, fragmente din întâmplări şi conexiuni care nu au nici o legătură cu prezentul decât în imaginaţia noastră. A trăi cu centrare pe sine în prezent implică atenţie completă în fiecare moment la starea persoanei cu care comunicăm. Adesea, se poate întâmpla ca cei din jur să nu observe prezenţa reală, fiind atât de preocupaţi de rolurile pe care le joacă în faţa celorlalţi, iar intrarea într-un joc de rol se poate face fără să ne dăm seama. Şi atunci se ridică întrebarea: cine mai suntem, cu adevărat, dincolo de toate măştile sociale pe care ni le punem, pentru a fi apreciaţi? Cine ne-ar aprecia cu adevărat, ştiindu-ne aşa cum suntem, în realitate, dezbrăcaţi de orice impresie pe care încercăm să o construim în exterior şi poate şi în încercarea de a minţi propria persoană?

Aş vrea să afirm că în cele din urmă, aceste măşti sunt date jos, dar ceea ce cred este că sunt unii care tăriesc cu ele până la moarte, pentru că nu reuşesc să şi le dea jos în oglindă.

Iar prezenţa este un lucru după care privirea unei femei sortează cu adevărat, inconştient. Şi se fixează în acel centru de gravitaţie de care rămâne fascinată, atâta timp cât prezenţa rămâne. Aici şi acum. Apoi, dacă dispare, se mută către următorul centru de gravitaţie…

Prezenţa fizică este cea mai străină şi îndepărtată dintre prezenţe… cel mai curând. Este “prezenţa” din care dacă nu observi privirea care se întoarce spre tine, sigur o observi pe cea care începe să se plimbe prin jur, căutând un bărbat cu adevărat prezent, dincolo de solicitările explicite, dincolo de nemulţumiri, dincolo de mofturi şi orice alte aberaţii ar putea arunca o femeie către un bărbat, ca să fie sigură că este apreciată ca femeie de un bărbat adevărat, nu ca o fetiţă care caută un rol fără să-şi dea seama că trăieşte propria viaţă într-un pustiu lipsit de sens pentru că nu e femeia naturală care merită să fie…

De ziua internaţională a păcălelilor, nu te păcăli încercând să fii autentic(ă)! Fii tu!

Privirea care contează

Restructurez si republic unul din cele mai vechi şi cele mai citite articole, jumătate construit în prima zi a blogului  (8 octombrie) şi jumătate de Crăciun (26 decembrie), imediat după despărţirea finală cu D. Are legătură cu un articol ceva mai concentrat legat de starea de dincolo de privire,  “Women sort for presence“. Am lăsat textul din post formulat aşa cum era la data redactării lui.

Motto vs motto:

“Nu da atenţie ochilor. Te pot înşela” (Yoda, în trilogia veche Star Wars)

“Ochii sunt fereastra sufletului“

Part I.

Am fost în primăvara lui 2008 la un curs pentru dezvoltare personală. La un moment dat, trainerul a pus toţi participanţii să lucreze în perechi şi să se privească în ochi în timp ce aveau de ţinut între degetul arătător al unuia şi degetul arătator al celuilalt un pix suspendat în aer în mişcare. Un exerciţiu destul de clasic din analiza tranzacţională, cu mai multe aplicaţii. În fine. La sfârşitul exerciţiului, am lucrat o rundă de feed-back. Partenera cu care lucrasem exerciţiul a spus că a deranjat-o privirea mea insistentă, că o speriase chiar.

Part II.

O cunoştinţă profesională de-a mea e foarte sufletistă şi are uneori o tendinţă de a privi insistent. La un moment dat, i-am spus că asta poate fi deranjant pentru unele persoane. Explicaţia dată a fost una foarte… simplă. Una la mână, modelase (în sensul NLP, de a prelua şi a învăţa de la cineva), de undeva această privire pătrunzătoare, a doua la mână era puţin mioapă, a treia la mână, îi plăcea să creeze relaţii profunde cu cei care intra în contact.

Puterea privirii

Există foarte multă energie în privirea a doi îndrăgostiţi care se privesc în ochi… Atunci când reuşesc să transmită suficientă căldură sufletească unul altuia, acea căldură radiază în jur şi amplifică fiecare câmp vital. Există o energie care hrăneşte şi creează.

Capacitatea de a privi in ochi persoana iubita si a o accepta cunoscand-o in profunzime este din punctul meu de vedere unul dintre pilonii principali pentru o relatie pe termen lung. Din momentul in care persoana evita pana si privirile, stii ca daca nu e vorba de capacitate scazuta de concentrare sau timiditate, atunci sigur e semn de probleme…

Timpul verifică multe.

Pe de-o parte, în momentul în care cineva caută o rezonanţă prin privirea pătrunzătoare, o va găsi în sufletul persoanei care preţuieşte această pătrundere, dar numai în măsura în care rezonanţa descoperită în timpul acestei comunicări este una care se găseşte pe o frecvenţă comună… Altfel spus, prea multă pătrundere scurt-circuitează iar prea puţină pur şi simplu nu atrage atenţia. Iar cea mai înaltă virtute din toate este drepta socoteală. Cunoştinţa din celălalt exemplu nu avea DOAR o privire pătrunzătoare, ci şi prea multă energie pentru a folosi şi a direcţiona respectiva privire. Colega de training nu a putut să privească DINCOLO de privirea mea, ci doar să aleagă emoţia care definea cel mai bine reacţia pe care o avea în sufletul ei în faţa unei “scanări”.

Şi, în cele din urmă, după cum îmi spunea şi Daniel Bichiş la un moment dat, NLP-ul îţi oferă la un moment dat, după suficient de mult exerciţiu, accesul la informaţie pură. Mai ales în privirea defocalizată, aş adăuga eu. Puterea rămâne putere doar atunci când e folosită cu discernământ…

Uneori D. evită să mă privească în ochi. Îmi imaginez că o face pentru că doare prea tare. Atunci, îi iau uşor bărbia şi îi întorc capul către al meu. Fac asta pentru că ştiu că în acelaşi timp este şi suficient de puternică încât să conştientizeze importanţa pe care o are dragostea mea pentru sufletul ei şi faptul că să renunţe la ea ar fi ca şi cum şi-ar rupe o parte din suflet…

Săptămâna trecută (n.r., ultima săptămână de relaţie din decembrie) mi-a spus că şi ei îi place privirea mea, că transmit foarte multe prin ea. Asta m-a surprins plăcut. Ce îmi place mie la privirea lui D. este că e foarte caldă, senină, pătrunde până în suflet şi transmite o senzaţie plăcută oricui interacţionează cu ea. Mi-am dat seama de asta încă de când am cunoscut-o.

Care e secretul?

It doesn’t take a look to look into someone’s soul, you can look with your eyes and you’ll only see the eyes. It takes vision and imagination to look into someone’s soul through their eyes.

It’s not what you see, it’s how you look.

Patch Adams (1998, R. Tom Shadyac) -

“Look beyond the fingers [...] See what everyone else chooses not to see”

 

Curaj

În prima săptămână a relaţiei mele cu D., obişnuiam să cumpăr multe, multe flori, pe care să le presar pe jos, împrună cu lumânărele, pe tot holul de la intrare şi până în camera mea, făcând o cărare de petale şi de lumânări. Apoi, după ce mi-a spus de A., am pus în acea seară pe jos şi nişte pietre, păstrate ca amintire din vreo excursie la munte, şi i-am spus lui D. să păşim împreună printre pietre şi lumânări, împreună. Şi m-a surprins cât de repede a reuşit să păşească atunci. De fapt, întotdeauna am fost surprins de ageritatea ei în a-şi folosi abilităţile…

Apoi, la un moment dat, i-am adus aminte că este puternică. I-am spus că sunt conştient de puterea din ea. Şi ea s-a bucurat de încrederea mea. Şi a şi răspuns acestei încrederi. Numai că de fiecare dată când a avut curaj, a avut doar pe jumătate… nu a mers până la capătul drumului.

Curajul este ceva care funcţionează atunci când îl păstrezi, când continui să îl foloseşti. Atunci când îl antrenezi, când îl foloseşti constant şi ai perseverenţa de a-l transforma într-un obicei. Şi nu e o formă de a ignora fricile sau de a le desconsidera, ci de a le controla. De a topi cu încredere, speranţă şi iubire puterea emoţiilor negative şi să o coordoneze spre emoţii pozitive.

“There is no trying. There is only doing.”,

îi spune maestrul Yoda lui Luke în “Star Wars”

Curajul este acea forţă de a rămâne alături de persoana iubită chiar şi atunci când ea se comportă într-o manieră care ne supără. Curajul este abilitatea unui partener de a nu se lăsa alungat atunci când lucrurile devin dificile sau se simte copleşit(ă). Este un anumit spirit de prezenţă.

Relaţia cu D. a fost pentru mine o probă de viaţă. Ea a ales să rămână cu A. atunci când el a ales să o părăsească. That is, factual, nu a rămas cu mine, care am fost alături de ea indiferent cum s-a comportat,  ci a rămas cu cel care s-a lăsat dominat de frică. Ceea ce spune despre mine că pot să fiu dedicat cu acest curaj unei persoane. Imagine what I could do for someone who would behave better…

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi:

Diferenţa dintre a trăi şi a supravieţui

Printre pietre, petale şi lumânări

Mai multe feluri de a trăi prezentul…

Mai multe feluri de a trăi prezentul…

“Se crede că timpul este format din trecut, prezent şi viitor, însă acest lucru este greşit. Timpul este format numai din trecut şi viitor.

Prezentul este însăşi esenţa acestei vieţi. Asadar cei vor să trăiască nu au altă cale decât aceea de a trăi în prezent. Numai prezentul este existenţial. Trecutul este doar o colecţie de amintiri, iar viitorul nu este nimic altceva decât imaginaţie, visele noastre.

Realitatea este aici şi acum. În mâinile tale se găseşte doar o singură clipa -  cea autentică, cea de acum. Ea nu se va mai intoarce niciodată. Fie o traieşti, fie o laşi să treacă.”

[vorbe de la un om înţelept, sursă necunoscută]

Probabil că mulţi dintre noi au auzit ideea “a trăi aici şi acum”, “a fi prezent” şi s-au întrebat la ce se referă.

Ei bine… există mai multe niveluri de înţelegere asupra “a trăi clipa”.

Prima, cea mai la îndemână pentru tot prostul (la origine, “prost”, însemna “simplu”) este să trăiască precum mâine nu ar fi, dar nici consecinţe pentru acţiuni. Asta presupune ignorarea planului spiritual şi a trăi în dependenţa de a crea ceva în fiecare clipă, de teamă că ceea ce a fost nu poate fi retrăit deci există necesitatea unui stimul exterior ca pretext (nu ocazie) pentru a se simţi (mai) bine.

Dar aceasta nu este contact cu emoţiile proprii. E doar un fel de a te agăţa de ceva care se află în afara controlului propriu, iar în momentul în care “jucăria s-a stricat” sau este luată, se caută altă “jucărie”. A se vedea comportamentul românilor fugiţi ca din puşcă la concedii în străinătate, care se “distrează” de parcă au evadat din închisoare şi se întorc mai obosiţi decât au plecat din “vacanţă”.

În mod eficent, pentru a continua să se genereze, energia se cere acumulată, stocată, investită, nu deşirată şi risipită, doar de dragul de a fi cheltuită…

Mai există o altă cale de a trăi în prezent. Aceea de a fi în contact cu sinele, de a fi în contact cu necesităţile reale într-un anumit moment şi a acţiona pe baza emoţiilor reale, nu a celor mascate într-un sistem de autominţire. Această cale presupune abilitatea de a retrăi dincolo de timp şi spaţiu o stare din trecut. Această perspectivă poate presupune o eliberare de aşteptări şi o concentrare pe starea creată de mediu şi este promovată în diverse curente de terapie şi religioase. De asemenea, pentru a continua să existe, presupune anumite structuri de personalitate.

 

O a treia cale de a trăi prezentul este de a trăi şi crea motivaţia de a experimenta aici şi acum o stare în conexiune cu un scop suprem, dincolo şi mai presus de sine.

E drăguţ să crezi, în cea de-a doua cale, descrisă anterior, că e important să fii în contact cu sinele tău interior şi să ştii cel mai bine ce e mai bine pentru tine. Numai că atunci când conştiinţa este adormită (ceea ce nu e obligatoriu, dar se întâmplă uneori), experimentarea prezentului se face prin prisma rătăcirii sufleteşti. Aşadar în această situaţie, perspectiva Ecclesiastului cu dreaptă socoteală, este cea mai înţeleaptă: o vreme este pentru orice lucru.

Calitatea vieţii depinde de gândurile asupra cărora te concentrezi şi de cum te concentrezi. Vremea vieţii pământeşti este prea preţioasă pentru a fi trăită în trecut sau în viitor. Ea se cere trăită acum.

Tot în Ecclesiastul scrie la 7:40 “Adu-ţi aminte de cele din urmă ale tale şi în veci nu vei păcătui“… sau altfel spus… spune-mi ce crezi despre moarte ca să-ţi spun cum îţi trăieşti viaţa… Ignorarea unor legi spirituale nu le elimină. Ele descriu realitatea înconjurătoare, de care nu putem fugi, nu o putem nega (decât temporar, iluzoriu, ascunzându-ne în sine).

Din prisma filmului vieţii văzut după moarte, fiecare din noi merităm să trăim un prezent liniştit… pentru conştiinţa sufletelor noastre. Dar nu fiecare îl alegem. Iar aici există frumuseţea dreptului arbitru, prin puterea exprimării libertăţii în trăirea prezentului.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi mai recomand şi:

Women sort for presence…

Privirea care contează

Unde este comoara ta?

Viaţa ca un lift

Diferenţa între egoism şi centrare pe sine

Curaj