22
Ian
09

O reţetă de succes pentru nefericire

Timpul mi-a adus câştig de cauză prevederilor făcute, spre supărarea mea… Astăzi se face o lună de când D. m-a părăsit a doua oară. Aşa cum m-am aşteptat, D. nu a putut să renunţe la relaţia cu A., a continuat să se mintă pe sine, iar A. nici nu a reuşit să o „recunoască” după ce începuse relaţia cu mine, şi a fost dez-amăgit (adică s-a amăgit pe sine în primă instanţă) cum nimeni nu ar fi putut-o face.

D. îşi punea problema siguranţei pe termen lung a unei relaţii între mine şi ea, şi se baza pe durata de 5 ani a relaţiei ei cu A. Totuşi, eu i-am fost fidel în tot acest timp chiar şi în perioadele în care ea a abandonat relaţia, iar atunci când o avea practic în palmă, A. s-a dus să se întâlnească cu alta.

Deci… să recapitulăm. D. se comportă ca un copil răsfăţat asumându-şi rolul de prinţesă în relaţia cu A., iar el rolul de servitor care din când în când mai reproşează morocănos ceva. Rolurile funcţionează pe principiile triunghiului dramatic, dar D. nu se simte tratată ca o femeie.

Evident, atunci când se acordă importanţă comportamentului de fetiţă răsfăţată, nu ai cum să fii tratată ca o femeie. Dacă eu încerc să o tratez şi o respect ca pe o femeie, ea îşi dă seama că totuşi o relaţie sentimentală adevărată (adică de iubire, nu de dependenţă) solicită ceva mai mult efort şi încearcă şi cu mine trucurile de „dresaj” care i-au mers cu A. Observă că nu merge.

Constată cum A. îi face scandal (eu am preferat de obicei să aştept să se liniştească -chiar dacă asta dura uneori şi 3 săptămâni – şi să vorbim ca doi adulţi), că se comportă paranoic, acceptă să fie spionată pe telefon şi pe calculator, acceptă ca A. să mă ameninţe prin telefon şi să spună minciuni despre mine, acceptă că A. vrea să înceapă o relaţie cu prima tipă cu care s-a întâlnit, după o „solidă” relaţie de 5 ani.

Atunci când eu o tratez cu răbdare şi respect şi încerc să vorbesc cu ea ca un adult, mă trimite la plimbare, mă evită şi îmi spune că sunt nerealist.

Sensul unei comunicări este dat de rezultatul ei, iar esenţa ei este dată de intenţia ei. Absenţa unui răspuns este tot feed-back.

Sensul comunicării în această situaţie este că ea a ales să rămână cu A. Feed-back-ul ei este de a încerca să observe cât de mult pot să aştept pentru a renuţa să mai insist în direcţia unei relaţii). La ea se numeşte „încăpătânare”, la mine „perseverenţă”.

Numai că până acum, aşteptările ei cu privire la ea, la mine şi la A., s-au dărâmat una câte una iar în curând întregul sistem de convingeri pe care şi-a construit realitatea se va dărâma, iar ea evită să privească adevărul în faţă (din acest motiv m-a şi părăsit rupând contactul cu mine acum o lună şi a evitat să avem o discuţie faţă în faţă). În acelaşi timp, toate preconizările făcute de mine s-au adeverit, cu toate că mi-am dorit din tot sufletul să nu fie aşa.

Esenţa comunicarii este ca ea insistă cu încăpăţânare pentru a mă obosi.  Subconştient , D. are convingerea că nu merită atâta iubire. Că nu merită să fie fericită.  Prin urmare, caută situaţii care să-i valideze aşteptările negative.

Atenţie mare la acest tip de comportament ! Este doar o formă de a face mofturi şi a testa abilitatea unui bărbat de a răspunde la acest tip de provocare, aruncată cu tupeu şi neruşinare. Totuşi, în această capcană (în asemenea cazuri extreme), care ţine de lezarea demnităţii, este uşor ca jucătorul de triunghi dramatic să cadă.

Ce transmite ea efectiv în exterior este că nu doreşte să fie respectată ca femeie ci tratată ca un copil răsfăţat şi încurajată în comportamentul ei. În acest sens, critica pe care aşa-zis o apreciază nu rămâne decât o oglindă care îi satisface propriile scenarii negative despre cât de puţin merită anumite lucruri.

Aşadar, ideea despre care scriam în “Povestea inelului” este una a unui angajament pe care eu l-am afirmat faţă de ea şi pe care ea a încercat să-l îndepărteze, sperând că va elimina responsabilitatea dată de faptul că mi-a ascuns la începutul relaţiei că mai este încă într-o relaţie, susţinând că nu mi-a promis nimic şi că niciodată nu e prea târziu pentru a spune adevărul.

Ei bine, această relaţie nu a fost corectă de la început. D. afirmă acum că îşi doreşte corectitudine. Nu o va primi. Această relaţie nu s-a bazat pe încredere sau corectitudine niciodată, pentru că nu a oferit-o şi nu a cerut-o. Aşa că nu o va mai avea.

Se pare că modalitatea în care ea se simte iubită şi apreciată este să fie înşelată, şantajată, umilită, victimizată, terfelită în public, lipsită de respect şi tratată ca un copil – asta funcţionează în relaţia ei cu A. factual. Astfel o tratează şi astfel se simte iubită. Este specific pentru cineva care joacă triunghiul dramatic.

Dar nu este iubire cu adevărat, este doar o iluzie.

Realitatea materială este manipulată de oameni. Cunoaşterea oamenilor însemnă mare parte din cunoaşterea realităţii.

Timpul a arătat că o cunosc pe D. Mai bine decât A., mai bine decât ea. Şi a mai arătat că D. alege să ignore funcţia pe care o are partea de imaginaţie pe care o apreciază atât de mult declarativ.

La un moment dat, când i-am spus că D. l-a ales pe A., prietena mea cea mai bună mi-a replicat: „ghinionul lui!”. Aşa cum A. a vizualizat că D. îl va înşela (how lame can that be?), tot aşa prevăd şi eu foarte apropiat, chiar privind dinspre viitor însrpre acum un moment foarte apropiat în care A. se va simţi extrem de prost pentru faptul că nu a folosit într-adevăr opţiunea smart despre care scriam mai înainte…

D. a considerat conţinutul acestui articol ca jignitor, lipsit de baza în realitate, înjositor, dez-amăgitor, de prost gust, având comentarii false, o şaradă, o prostie, iar de câţiva din cititorii blogului ca acid, lipsit de dragoste, plin de furie, plin de aroganţă. Altfel spus, greu de ignorat.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi mai recomand şi:

O reteta de succes pentru cum sa fii mintit(a) si inselat(a)

Cât durează dragostea

“Ţi-am spus eu!”

Concursurile de suferinţă vs. „Fiecare cu crucea lui”

Triunghiul dramatic


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: