În prima săptămână a relaţiei mele cu D., obişnuiam să cumpăr multe, multe flori, pe care să le presar pe jos, împrună cu lumânărele, pe tot holul de la intrare şi până în camera mea, făcând o cărare de petale şi de lumânări. Apoi, după ce mi-a spus de A., am pus în acea seară pe jos şi nişte pietre, păstrate ca amintire din vreo excursie la munte, şi i-am spus lui D. să păşim împreună printre pietre şi lumânări, împreună. Şi m-a surprins cât de repede a reuşit să păşească atunci. De fapt, întotdeauna am fost surprins de ageritatea ei în a-şi folosi abilităţile…
Apoi, la un moment dat, i-am adus aminte că este puternică. I-am spus că sunt conştient de puterea din ea. Şi ea s-a bucurat de încrederea mea. Şi a şi răspuns acestei încrederi. Numai că de fiecare dată când a avut curaj, a avut doar pe jumătate… nu a mers până la capătul drumului.
Curajul este ceva care funcţionează atunci când îl păstrezi, când continui să îl foloseşti. Atunci când îl antrenezi, când îl foloseşti constant şi ai perseverenţa de a-l transforma într-un obicei. Şi nu e o formă de a ignora fricile sau de a le desconsidera, ci de a le controla. De a topi cu încredere, speranţă şi iubire puterea emoţiilor negative şi să o coordoneze spre emoţii pozitive.
„There is no trying. There is only doing.”,
îi spune maestrul Yoda lui Luke în „Star Wars”
Curajul este acea forţă de a rămâne alături de persoana iubită chiar şi atunci când ea se comportă într-o manieră care ne supără. Curajul este abilitatea unui partener de a nu se lăsa alungat atunci când lucrurile devin dificile sau se simte copleşit(ă). Este un anumit spirit de prezenţă.
Relaţia cu D. a fost pentru mine o probă de viaţă. Ea a ales să rămână cu A. atunci când el a ales să o părăsească. That is, factual, nu a rămas cu mine, care am fost alături de ea indiferent cum s-a comportat, ci a rămas cu cel care s-a lăsat dominat de frică. Ceea ce spune despre mine că pot să fiu dedicat cu acest curaj unei persoane. Imagine what I could do for someone who would behave better…
Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi:
Diferenţa dintre a trăi şi a supravieţui
"Din Dragoste" pentru D 
Hm. Mereu vorbesti despre ce ai facut tu, cum ai iubit-o si ajutat-o, sau incercat sa o ajuti, sa o faci sa-si inteleaga destinul, etc. What about what she did for you? Inteleg ca beneficiile au fost implicite. Inteleg ca intr-un fel relatia a fost unilaterala, din partea ta catre ea.. sau poate nu inteleg eu bine.
„Ceea ce spune despre mine că pot să fiu dedicat cu acest curaj unei persoane. Imagine what I could do for someone who would behave better…”
Sunt sigura ca ai putea… si sunt sigura ca esti o persoana exceptionala. Cu toate acestea, te intreb si ma intreb de unde ideea asta, sau nevoia asta, de a face ceva pt cresterea celeilalte persoane? De ce nu ar veni implicit schimbare in viata ei prin tine, schimbare in viata ta prin ea, prin insasi relatia voastra. De ce trebuie sa faci TU ceva, in mod explicit… Simti ca doar asa poti creste si invata? Sa nu intri putin intr-o micuta capcana…
Poate ma insel eu, si asta a fost natura relatiei tale cu ea, si nu neaparat felul in care in general intri intr-o relatie. Nu stiu. Asta tu stii, si dc vrei, imi poti spune…
Nu stiu cat de coerenta am fost,
Cu simpatie si drag,
O cititoare…
Multumesc. A creste impreuna cu partenerul e o forma de daruire, pentru mine, doar ca pentru ea nu reprezenta o prioritate. D. nu voia dezvoltare, voia confort. That’s it.
Da, probabil ca tu ai vrut sa-i daruiesti. Daca ea putea sa daruiasca la randul ei sau nu, asta nu mai depindea de tine, era alegerea ei, sau poate nici macar a ei. Cu atat mai mult, pot zice ca e un exemplu de curaj si maturitate din partea ta: sa te implici, sa dai, indiferent daca cealalta persoana iti va raspunde sau nu, sau chiar atunci cand stii ca ea nu vrea „dezvoltare ci „confort”. Dar oricum eu sunt de parere ca, pentru a fi obiectivi, ar trebui sa isi faca si ea un blog… stii cum e cu adevarul… e la mijloc 😛
Si eu cred in daruire si dezvoltare intr-o relatie, pentru amandoi. De altfel, cred ca asta se intampla in orice relationare pe care o avem. Intr-un fel sau altul ne schimbam, ne dezvoltam.
Dar mi se pare greu sa daruiesc… Sincer, nu stiu daca am putut cu adevarat sa fac asta pana acum, sau poate nu am gasit persoana de care sa ma indragostesc astfel incat sa simt ca vreau si pot „sa rup” o bucatica din mine… sa zicem ca ma protejez si ma conserv. Toti dam atat cat putem… ei sper intr-o buna zi sa o pot face 🙂
Da, poate ca ai scos-o putin din zona ei de „confort” ca sa zic asa 😛