11
Aug
09

Tu ce vrei în dragoste când ai să fii mare? a.k.a. „Despre abstract în dragoste”

Relaţiile sentimentale sunt transpunerea în concret a unor sentimente, emoţii, valori şi principii. Discutam acum vreo cateva saptamani cu cineva despre cât amâna, prin teoretizări pe messenger, şi e-mailuri kilometrice, să se întâlnească cu cineva cu care are convingerea că se poate înţelege foarte bine pe plan sentimental. S-a ridicat, într-o discuţie la masă la care îşi dădeau cu părerea mai mulţi întrebarea: „aham… vă cunoaşteţi de două luni… şi când o să treceţi la practică?”.
Relaţia cu D. s-a cantonat, teoretic, în planul concretului. În realitate, perspectiva lui D. era destul de abtractă (a se citi vagă…) cu privire la ce dorea într-o relaţie… încă de la bun început. Sau despre cum îşi dădea seama de asta.
Iar pe această introspecţie am să insist. Este o vorbă la români, „dragostea trece prin stomac” şi „ce-i în mână nu-i minciună”. Cu toate acestea, alegerile în relaţii se iau pe premise abstracte şi cel mai adesea subconştiente. Aud în dreapta şi în stânga… „grupul cutare nu mai are valori”. Asta e o aberaţie. Fiecare persoană are valori şi ştie cel puţin la nivel inconştient ce vrea într-un anumit sector al vieţii. Chiar dacă nu ne dăm seama, viaţa noastră se guvernează în jurul principiilor şi valorilor. În jurul acelor idei şi convingeri care dau sens vieţii, aşa cum o cunoaştem.
Nu degeaba categoria „Gânduri despre idei şi convingeri” este cea în care am scris cele mai multe articole. Această componentă abstractă are o semnificaţie pe care există tendinţa de a o ignora.
Totuşi, aici apare o graniţă fină. Atunci când fiecare doreşte ceva care nu ştie cum să definească, este ceva abstract, sau ceva care ilustrează lipsa de autocunoaştere? Altfel spus, tu ce vrei în dragoste când ai să fii mare? Cu cine vrei să fii când ai să fii mare? Ce spune asta despre tine? Poate că sunt întrebări pe care le evităm pentru că nu avem niciodată curajul să le punem.
Acest amic de-al meu foloseşte internetul ca mijloc de a cunoaşte femei. Din când în când, îmi mai trimite ceea ce el consideră a fi fie profiluri interesante, fie modele de „aşa nu”. Investigând cu puţină curiozitate această latură, am observat că internetul este the dumping groung of all people who didn’t know to connect in real life.
Am citit chiar despre un eveniment de „speed dating” care a avut succes la prima sa ediţie în România. Ideea de bază era de a lucra după un concept de social networking folosit în business: vorbeşti câte 5 sau 10 minute cu fiecare dintre ceilalţi participanţi, astfel încât la sfârşitul celor câteva ore, ai vorbit cu toată lumea. Singura problemă era că numai eu cunoşteam deja vreo 4 din persoanele înscrise acolo. Şi nu că aş fi eu foarte bine conectat, ci pur şi simplu era vorba tot de un cerc închis de oameni care s-au înscris.
Aşadar, fiecare mediu în care poţi cunoaşte pe cineva oferă anumite posibilităţi. Unii se întreabă: de ce la metrou? Ei bine, la metrou poţi întâlni cea mai largă diversitate de oameni, cărora să le oferi cea mai mare probabilitate de şanse de a se potrivi sau nu aşteptărilor tale. Dar nu aici voiam să ajung.
Să zicem că cineva pe care îl cunoşti pe internet răspunde la anumite aşteptări (de exemplu este interesat(ă) pentru o relaţie, scrie ceva suficient de inteligent la descriere încât să îţi atragă atenţia, tinde să fie o persoană mai degrabă retrasă din punct de vedere personal sau tinde să nu îi lase pe ceilalţi să îl/o cunoască), sau o persoană pe care o cunoşti la un eveniment de speed dating la altele (de exemplu, persoană de succes pe plan profesional, care îşi permite să investescă ceva gen 50 euro pentru a participa la un asemenea eveniment, şi care nu îşi permite să facă abordări personale în mediul profesional, eventual având o bună separaţie între planul personal şi cel profesional). Aceste aşteptări sunt justificate în raport cu mediul sau canalul pe care s-a realizat comunicarea. Lucrul care se întâmplă şi de care mulţi oameni nu sunt conştienţi – şi nu spun asta doar din experienţa cu D., ci din experienţa din dating şi încercat relaţii sentimentale, cu femei de la 15 la 35 de ani – este că la aceste aşteptări, sunt adăugate toate celelalte aşteptări, destul de abstract formulate, ca şi cum persoana ar primi din momentul începerii relaţiei pe frunte o etichetă pe care scrie: „sunt aşa cum vrei tu, iubire. Bine, nu chiar 100 %, dar măcar 95% – cele mai importante… pentru TINE” sau ca şi cum ar semna un contact care prevede că din momentul în care a intrat în câmpul de gravitaţie sentimentală al cuiva, un partener este obligat să se conformeze realităţii celuilalt, pe care ar trebui nu să o întrebe, ci să o intuiască, în temeiul unor convingeri larg răspândite (cel puţin din câte am constatat în rândul femeilor), că un bărbat ar trebui să ştie ce vrea o femeie.
Am primit pe messenger următorul chain letter:
„Cum faci un barbat fericit? 1. Gateste pentru el 2. Fa dragoste cu el 3. In rest lasa-l in pace.
Cum faci o femeie fericita? Trebuie sa fii pentru ea: 1. iubit 2. companie placuta 3. prieten 4. frate 5. parinte 6. maestru 7. educator 8. bucatar 9. tâmplar 10. instalator 11. mecanic 12. electrician 13. stilist 14. sexolog 15. co-insarcinat 16. psiholog 17. psihiatru 18. terapeut 19. autodidact 20. organizator 21. tată bun 22. curat 23. simpatic 24. atletic 25. tandru 26. atent 27. galant 28. inteligent 29. glumet 30. creativ 31. puternic 32. intelegator 33. tolerant 34. precaut 35. ambitios 36. curajos 37. credincios 38. respectuos 39. pasional 40. competent şi tine minte: sa-i faci des complimente, sa mergi cu placere la cumparaturi si… 41. sa nu exagerezi!”
Practic, tot ce este în listă de la 1 la 21 sunt roluri bazate pe o activitate principală de bază, o activitate bazată pe o interacţiune socială, roluri în temeiul cărora sunt definite anumite aşteptări. Ei bine, tocmai partea abstractă este surprinsă de la 22 la 40. Pentru că surprinde o serie de valori în temeiul cărora este din nou aşteptat un comportament. Totuşi, este de ţinut minte că nu fiecare femeie ţine la toate aceste valori, nu fiecare femeie le pune în aceeaşi ordine, nu fiecare femeie le verifică sau se convinge de existenţa sau inexistenţa lor la fel.
Trăim într-o societate în care educaţia sentimentală funcţionează pe principiul instalatorului explicat de personajul lui Robert De Niro în genialul film „Wag the Dog” (1997, R. Barry Levinson): „Atunci când îşi face bine treaba, nimeni nu-i observă contribuţia. Dar atunci când nu şi-o face, toată lumea se umple de rahat.”. Altfel spus: „Hai să ne cunoaştem şi vedem cum merge. Aflăm pe parcurs. Lasă că merge şi aşa!”, iar fiecare se bazează pe propria experienţă în loc să se uite realmente la partener şi să lase deoparte toate aşteptările şi etichetele pe care abia aşteaptă să i le pună.
Aşteptările sunt de cele mai multe ori formulate în termeni abstracţi din partea femeilor cu care am vorbit, fără criterii precise sau clare de măsurare a acestor aşteptări, ceea ce indică gradul de lipsă de educaţie referitor la ceea ce vor.
La un moment dat, după stabilirea unui contract, am mai stat de vorbă la o cafea cu un client, divorţat de soţia lui după ce avea deja o fetiţă, care mi-a spus că dacă s-ar întâlni acum cu o femeie precum soţia lui, ar sta cel mult de vorbă cu ea la o cafea. Mi se pare absolut uimitoare o asemenea perspectivă la dimensiunea unei întregi societăţi.
Ceea ce se întâmplă cel mai frecvent, ca şi traseu psihologic pentru o persoană în scoietatea românească, este: are primele întâlniri şi primele „prietenii” încă din şcoala primară sau din gimnaziu, face sex în liceu din teribilism, sau din presiunea socială a grupului, sau din lipsă de educaţie, are una sau mai multe experienţe frustrante sau traumatizante cu câţiva primi parteneri care de asemenea nu ştiu prea bine ce vor, apoi sunt „păţiţi” şi atrag în viaţa lor exact lucrurile sau persoanele de care se tem, confirmându-le aşteptările inconştiente de tipul: „toţi bărbaţii vor numai sex” sau „toate femeile vor maşină şi casă” şi alte stereotipuri. Eventual se căsătoresc, se ceartă cu partenerul, se despart înainte sau după ce au unul sau doi copii, pe la 30 de ani în cele din urmă îşi dau seama ce vor. Dar este prea târziu. Pentru că au nevoie deja de un partener. Uneori, e prea târziu să îţi dai seama ce vrei atunci când ceea ce contează e ce trebuie. Aşa că fiecare îşi alege un compromis pe care îl ronţăie cu jumătate de gură până pe la 40 şi ceva de ani, eventual culminând cu o amantă sau cu un alt divorţ.
Deja la 30 de ani, în România, spre deosebire de exemplu de Suedia, pentru o femeie să fie necăsătorită la 25 de ani este o sabie a lui Damocles deasupra capului, şi nu un semn de înţelepciune.
Diferenţa, în mod ironic, este că acolo, femeile pe la 25 de ani sunt muuult mai inteligente emoţional decât femeile din România la 25 de ani.
Personal, nu cunosc nici o femeie de 25 de ani sau mai mult care să nu fie f****ă la cap săptămânal de câte vreo rudă cu apropo-uri referitoare la căsătorie. O femeie de 28 de ani mi-a spus chiar că în următorii 2 ani, ea intenţionează să aibă un copil, chiar dacă de un an de zile, nu a avut nici o relaţie şi nu se arăta nimic la orizont.
Desigur, ar fi de bun simţ din partea mea să bazez aceste prezumţii pe date de cercetare. Totuşi, îmi aduc aminte de un banc a propos de asta: „În urma unei îndelungi cercetări româneşti, s-a ajuns la concluzia că cele mai multe vitamine se găsesc în farmacie.”
Aşadar, tu cum îţi îmbunătăţeşti practica… de a şti ce vrei?


4 Responses to “Tu ce vrei în dragoste când ai să fii mare? a.k.a. „Despre abstract în dragoste””


  1. 1 sicanderamtanaraerambatrana
    11/08/2009 la 6:51 PM

    Se intampla de multe ori sa stin ce NU vrem. Uneori asta imbunatateste situatia, alteori nu. Dar sunt de acord ca nu prea stim ce vrem in viata. Si ca uneori trece toata viata, si tot nu am descoperit, sau nici macar nu ne-am pus problema daca stim sau nu, daca vrem sau nu sa aflam ce vrem.
    Personal, am aflat ce nu vreau, si partial ce mi-as dori, in urma relatiilor pe care le-am avut, si nu ma refer doar la cele sentimentale. Fiecare contact cu cei din jur a adaugat ceva pe cele doua liste. Iar in dragoste… daca iubeam si nu eram iubita, voiam ce nu aveam! Daca nu iubeam, dar eram iubita, voiam sa nu mai am din ceea ce era, dupa parerea mea, in exces! Asa am inteles ca vreau de fapt reciprocitate.
    Pe vremea cand iubeam ca o nebuna mi se parea ca am o legatura care mergea dincolo de ratiune cu el. Ii simteam tristetile ca si cand ar fi fost ale mele si credeam (ce proasta eram!) ca o sa pot sa-l scot din caderile lui daca sunt alaturi de el. Pentru ca singura persoana care m-ar fi scos pe mine din asemenea stari ar fi fost el. Ciudat e ca in acelasi timp intelegeam, (folosindu-mi ratiunea) ca pornirile mele irationale de a fi langa el nu aveau efectul pe care il doream, dar imi amintesc foarte bine cum ma apuca dintr-o data, si nu puteam sa ma opun, dorinta de a-l cauta. Si principalul argument cu care ma minteam era urmatorul: daca are nevoie de mine? Doamne, cata prostie!!!!!!!! Dar asa am invatat ca in dragoste e nevoie de atentie.
    Spui ca femeile considera ca barbatii ar trebui sa isi dea seama ce-si doresc ele: foarte corect! Dar acuma stiu ca doi oameni se pot iubi, dar educatia si experientele anterioare pot sa determine o lipsa de intelegere care sa strice totul. Eu credeam ca stiu intuitiv ce vrea de la mine, dar era de fapt ceea ce voiam eu de la el: atentie. Dupa el, mi-am bagat in cap ca mult mai buna e indiferenta, si intr-adevar, asta a functionat mult mai bine, desigur, in doze rezervate. Dar, ghici ce? Am dat peste oameni care imi reprosau tocmai asta, si anume ca sunt prea indiferenta! Asa ca sunt pe cale sa invat ca nicio relatie nu seamana cu alta, si imi doresc sa gasesc omul care sa aiba nevoie sa primeasca exact ce pot eu sa ofer, si sa poata sa ofere ce imi trebuie mie! E buna si comunicarea, nu zic nu, pentru ca in acest fel ajungi sa-l iubesti pe celalalt pe termen lung si cu motive exprimabile in cuvinte, dar cred ca in primul rand as vrea ca fiecare sa aiba nevoie sa ofere ceea ce are celalalt nevoie sa primeasca!

  2. 2 chrispg77
    12/08/2009 la 1:15 AM

    Am primit un mail educativ, as putea zice.

    „Un imparat a prins un tanar supus care vana pe domeniul lui. L-a aruncat in temnita si i-a spus ca-l va elibera daca va raspunde la intrebarea: Ce vrea de fapt femeia?

    Tanarul a chemat si si-a intrebat mama , sora, verisoara vecina, dar nici una n-a putut sa dea un raspuns corect. In fine a chemat si o vrajitoare batrana si urata. Aceasta i-a promis ca-i spune raspunsul corect cu conditia ca dupa ce va fi eliberat, o va lua de sotie.

    Neavand alta solutie, tanarul a acceptat. Raspunsul dezvaluit de vrajitoare a fost: Femeia, de fapt, doreste sa fie stapana propriei vieti !

    Imparatul l-a eliberat imediat.

    A urmat nunta si noaptea nuntii. Insa nu mica i-a fost mirarea cand in pat a gasit o fata tanara si deosebit de frumoasa care i-a spus: Pentru ca te-ai tinut de cuvant jumatate de zi voi fi batrana si urata iar calalata jumatate voi fi ca acum. Urmeaza ca tu sa alegi in care jumatate de zi sa fiu tanara si in care sa fiu batrana. Tanarul cazu pe ganduri: sa rada toti de el vazandu-l cu o batrana si urata iar noaptea sa petreaca cele mai placute clipe alaturi de o tanara fermecatoare, sau sa se plimbe pe ziua cu cea mai frumoasa fata printre oameni, iar noaptea…

    In cele din urma tanarul i-a spus sa aleaga ea cum crede ca e mai bine. Imediat a venit si raspunsul: Voi fi tot timpul tanara si frumoasa pentru ca am gasit barbatul care mi-a dat libertatea de a fi stapana pe propria viata…”

    Cred ca asta imi si doresc eu: Sa am libertatea sa fiu stapana propriei mele vieti si sa pot oferi aceeasi libertate la randul meu. O relatie, parerea mea, e iubire, incredere, comunicare si intelegere, restul vin de la sine. As cita totusi si articolul din ziar: https://dindragostepentrud.wordpress.com/2008/12/31/cat-dureaza-dragostea/ – ar trebui sa ne gandim la relatiile noastre… sa vedem ce sunt/au fost ele de fapt.

  3. 3 lolita26
    12/08/2009 la 12:57 PM

    fara indoiala, experienta este modalitatea cea mai buna de a afla ce vrei. poate singura. totusi, cred ca e imposibil de determinat la nivel concret ce vrem fiecare, pentru ca suntem supusi schimbarii. si mai suntem si vanitosi. astfel ca nu-mi mai doresc azi ce-mi doream ieri, din 2 motive: 1. m-am schimbat; 2. am obtinut ceea ce-mi doream, iar acum vreau mai mult sau altceva.
    mai sunt si dorintele pe care le avem in subconstient. de aici apar o gramada de confuzii, pentru ca ai impresia ca ti-ai propus o tinta, ai atins-o si cu toate astea, nu esti multumit. este din cauza ca in subconstient iti doreai altceva. de exemplu, o perioada lunga de timp, in care sustineam sus si tare ca vreau o relatie serioasa, cu toate trasaturile specifice recunoscute unei astfel de relatii, de fapt, in subconstient, cautam barbati care nu ma vroiau. pentru ca imi doream sa lupt pentru iubirea lor si, cu cat ma respingeau mai mult, cu atat ii doream mai mult. erau in jurul meu barbati innebuniti dupa mine, care ar fi facut orice pentru mine, dar nu numai ca nu ma interesau, nici macar nu-i vedeam. ma chinuiam si plangeam pana inundam lumile, neintelegand de ce nu pot sa am o relatie normala cu barbatul pe care il iubeam. din fericire, m-am trezit dupa doar doua experiente de acest gen, dupa ce am iubit de 2 ori fara sa fiu iubita, m-am oprit din plans si am inceput sa caut raspunsuri.
    in ceea ce priveste relatiile inchegate pe internet, indiferent ca e vorba de email, messenger sau orice alta modalitate de comunicare internauta, sunt absolut nesanatoase. astfel de relatii care rezista in timp, sunt fie mituri, fie exceptii. messenger is sick! de altfel, n-am cunoscut niciun factor mai daunator unei relatii, decat messengerul. mai sunt oameni care se cunosc intamplator pe net, fara a fi in cautarea unui partener. dar sunt oameni care se ocupa frecvent cu aceasta activitate, „agatatul pe net”. iar acesti oameni sunt la fel de sick, precum messengerul. pentru ca au ceva de ascuns, iar ei stiu lucrul asta. monitorul le ofera posibilitatea de a ascunde acele trasaturi de care se tem si de a scoate la iveala trasaturile bune sau inventate.
    si eu am mess si e deschis de dimineata pana seara. insa il folosesc pentru a comunica doar cu prietenii. cand vine vorba de un barbat care ma intereseaza erotico-sentimental, prefer sa ma vad cu el fata in fata, sa vorbim la telefon si cel mult sa ne scriem sms-uri. in rest, inca mai scriu scrisori clasice, trimit vederi via Posta Romana, in loc de felicitari online etc. cu cat este mai impersonala forma de comunicare intre 2 oameni, cu atat mai nesanatoasa este relatia.
    in sfarsit, nu vad cu ochi buni ideea de a porni la agatat,indiferent de mediu sau de modalitate. cred ca oamenii care se ocupa cu asta, au ceva nesanatos in ei. relatiile trebuie sa vina de la sine, oamenii trebuie sa se cunoasca spontan. si mai ales, cred ca trebuie sa iti doresti sa cunosti pe cineva anume, la un moment dat, nu sa cunosti toate fetele, pentru a iti alege pe care anume vrei s-o cunosti mai bine.


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: