27
Aug
09

Un an de dragoste pentru D.

Motto: „Oh, what a web we seed… when we first try to deceive…

„Mac”, personajul lui Sean Connery în Entrapment (R. Jon Amiel, 1999)

Tocmai îmi luasem rămas bun de la I., cu care fusesem la piesa „Dragostea durează 3 ani” (ca răspuns pentru cât durează dragostea). Urma peste 2 zile să mergem cu barca prin Cişmigiu. Luasem lecţii

Ajung acasă. Mă sună D., îmi spune că este disponibilă pentru a ne întâlni. Eu aş fi vrut să ne întâlnim chiar în seara respectivă, dar era cam târziu pentru ea. Aşa că am stabilit întâlnirea pentru ora 9.30 PM, la staţia de metrou „Apărătorii Patriei”.

Miercuri, 27 august 2008. Exact acum un an. Din seara aceea, a început relaţia noastră.

Ţin minte despre cât de puternic era ataşamentul, mai ales din partea ei, pe partea de atingere fizică. Aşa cum nu am făcut-o nici până acum, nu voi dezvălui detalii legate de aspectul acesta, nu pentru că aş fi un gentleman, ceea ce nu mă consider, ci pentru că aspectul kinestezic (sau hiperkinestezic, pentru că trebuie să spun că D. este prin excelenţă o femeie hiper-kinestezică) a creat întotdeauna o atracţie magnetică, o compatibilitate aproape perfectă.

Această  intuiţie am întărit-o încă de la prima întâlnire, mângâindu-i braţul şi sărutând-o, genul de atingere despre care în repetate rânduri, avea să-mi spună, nu se compara cu cea pe care o resimţea din partea lui A. – pentru că nu exista încă între ei siguranţa necesară în privinţa partenerului pentru a crea pasiunea – un lucru care urma să fie verificat prin proba timpului)…

În acea seară, pe care am petrecut-o aproape în întregime stând de o vorbă în parc până noaptea târziu, D. m-a rugat să-i promit că lucrurile vor putea rămâne OK între noi ca amici sau profesional dacă nu merg între noi pe plan sentimental. Pe principiul „burn your bridges back”, i-am spus că este total exclus, şi că în ziua în care mi-aş întoarce capul de la ea, va rămâne întors pentru totdeauna. Au fost multe. Dar am ales să nu o fac, şi să o las pe ea să-şi asume în întregime pasul acestei responsabilităţi. Cumva, până la urmă, într-o manieră destul de tristă, a câştigat acest pariu…

Ştia încă de atunci, intuia castelul de cărţi de joc pe care începuse să îl construiască. Jocurile fuseseră făcute. Povestea poate începe. Poate că a fost un moment în care aş fi putut să fac asta…


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Blog Stats

  • 123,896 afisari din 8 oct 2008

%d blogeri au apreciat asta: