09
Oct
09

Cu D. la biserică

Ţin minte că atunci când A. abia aflase despre relaţia mea cu D., a fost prima dată când D. a acceptat să mergem împreună la Biserică într-o duminică. D. nu e o persoană prea religioasă, dar un lucru pe care l-am apreciat întotdeauna la ea este respectul şi pioşenia faţă de Sfintele Taine şi modul în care se comportă când intră în biserică. Cu grijă pentru orice gest, atentă să facă ceea ce este important pentru orice credincios.

Ţin minte că în mod deosebit, era atrasă de a pune lumânări. Nu înţelegea prea bine tot ce spunea preotul, dar era curioasă să desluşească un sens, în absenţa cunoaşterii Sfintei Scripturi sau a Sfintei Tradiţii. Am mai fost la biserică împreună, iar cea mai mare schimbare pe care ea a vrut să o aducă în viaţa ei a fost faptul că, după aproape 10 ani, s-a spovedit, cu 3 zile înainte de Crăciun.Am fost şi împreună la moaştele Sf. Dimitrie, atunci când s-au adus şi moaştele Sf. Ap. Pavel în Dealul Mitropoliei din Capitală.

Desigur, cu aceste floricele nu se face primăvară. Dar a fost un drum pe care D. a păşit, iar atunci când a ales să păşească, eu am fost mai liniştit în sufletul meu. Clipa care dăinuie în amintirea mea este cea în care am ascultat la o predică din cuvintele şi despre părintele Dumitru Stăniloaie, pe care l-am citat aici din cartea pe care i-am făcut-o cadou lui D. în ziua în care am cerut-o în căsătorie.

Nu voi intra în detalii pe latura aceasta, întrucât ea invită prin natura ei la intimitate. Voi menţiona doar că seara în care D. s-a spovedit a fost ultima în care am mai fost împreună (22 decembrie 2008). Am condus-o la metrou la Unirii 2, aceeaşi staţie la care s-a dat jos atunci ne-am cunoscut,unde ea îl aştepta pe A., care venea de la Aviatorilor. Cele 2 metrouri au ajuns în staţie simultan. Ne-am despărţit şi am plecat în sensuri diferite. Cum a început, aşa s-a şi terminat.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi mai recomand şi:

Întunericul, fără lumină?

În 10 puncte despre ce îmi place la D.


3 Responses to “Cu D. la biserică”


  1. 1 roxime
    11/10/2009 la 6:46 PM

    Carjele de credinta, asa cum numesc eu tot ce tine de ritual in biserica, este ,intr-adevar , un inceput, dar nu este suficient.Atat timp cat aprindem lumanari si nu-L avem pe Iisus ca model in viata, nu cred ca ne putem numi crestini.
    Pt unii e doar o linistire aparenta a constiintei.
    Aceeasi greseala o faceam si eu in trecut, incarcandu-ma cu aceste lucruri de forma si nu de fond.Respectam parte din ritualuri fara sa fi inteles mare lucru din Biblie, care a reprezentat o lectura mai mult sau mai putin greoaie.
    Nu spun ca in momentul in care se descopera Biblia este mai usor. Dar premisele se schimba radical.

  2. 2 Ada
    05/02/2010 la 9:04 PM

    Pacat ca s-a terminat.

  3. 29/08/2013 la 10:57 AM

    Sufletul nostru se poate odihni doar in dragostea Lui Dumnezeu. Cand suntem constienti de ea, de faptul ca avem mare pret in ochii Sai, nu-i mai impovaram pe cei din jur asteptand si cautand la ei iubirea Lui.


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: