Posts Tagged ‘Adina Florentina Toma

30
Sep
09

Fotografiile expuse la expoziţie

afis expozitie fotografie Din Dragoste pentru D

Lista fotografiilor de la staţia de metrou Unirii 2

  1. Pure blue (peisaj de Roxana Enache), ilustraţie la „Destin vs. soartă

  2. Somewhere Else to Be (compoziţie conceptuală de Lorena Lazăr), ilustraţie la „Replici proaste, ţigări şi un documentar monumental

  3. Doi şi cu doi fac… (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „Dragoste cu zecimală

  4. Mirror addict (portret de Lorena Lazăr), ilustraţie la „Femeia, pe un piedestal?

  5. White Shoe (portret de Roxana Enache, model Adina Florentina Toma), ilustraţie la „Cum să fii sigur pe tine fără să fii arogant

  6. Mirror (peisaj de Roxana Enache), ilustraţie la „Love is the Answer

  7. Unclear Lights (compoziţie conceptuală de Roxana Enache), ilustraţie la „Replici proaste, ţigări şi un documentar monumental

  8. Light at the End of the Tunnel (compoziţie conceptuală de Adina Florentina Toma), ilustraţie la „Cine sunt eu

  9. Sin (detaliu de portret de Lorena Lazăr), ilustraţie la „În 10 (zece) poze + 2 puncte despre ce îmi place la D… (2)

  10. Priviri din umbră (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „Fetiţa cu chibrituri

  11. The Light Within (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „The Sitting Dog Theory

  12. Solitude (peisaj de Roxana Enache), ilustraţie la „Diferenţa între egoism şi centrare pe sine

  13. Sweet Prince (compoziţie conceptuală de Lorena Lazăr), ilustraţie la „Cine sunt eu

  14. Visătoare (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „Cine sunt eu

  15. Cântă-mi povestea (portret de Lorena Lazăr), ilustraţie la „Dragostea ca un cântec (Let Me Dance With Your Soul…)

  16. True Love (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „The Piano of Your Heart (Dragostea ca un pian)

  17. Oldies (portret de Roxana Enache, model Adina Florentina Toma), ilustraţie la „Despre concurenţă în dragoste

Lista fotografiilor de la staţia de metrou Aviatorilor

  1. No place I’d rather Be (peisaj de Lorena Lazăr), ilustraţie la „Love is the Answer

  2. The Way The Galaxy Starts to Melt (compoziţie conceptuală de Lorena Lazăr), ilustraţie la „În 10 (zece) poze + 2 puncte despre ce îmi place la D… (1)

  3. Rezolvarea problemei (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „Respect Me, Respect You

  4. Green Grass (portret de Adina Florentina Toma), ilustraţie la „În 10 (zece) poze + 2 puncte despre ce îmi place la D… (2)

  5. Smile for Me, Please (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „În 10 (zece) poze + 2 puncte despre ce îmi place la D… (1)

  6. Fjord II (Peisaj de Roxana Enache), ilustraţie la „Destin vs. soartă

  7. Windswept (compoziţie conceptuală de Roxana Enache), ilustraţie la „Update

  8. Reflection (portret de Lorena Lazăr), ilustraţie la „Cine sunt eu

  9. I am not Sad (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „Spune-mi ce crezi despre moarte ca să-ţi spun cum îţi trăieşti viaţa

  10. Şotron (compoziţie conceptuală de Roxana Enache), ilustraţie la „Era odată o groapă...”

  11. Shine Like a Star (peisaj de Roxana Enache), ilustraţie la „Diferenţa dintre egoism şi centrare pe sine

  12. Ochi de grafit (detaliu de portret de Roxana Enache), ilustraţie la „Women sort for presence

  13. Fairytale Mademoiselle (portret de Adina Florentina Toma, Model Roxana Enache), ilustraţie la „Cine sunt eu

  14. Be expressive (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „Ai să înţelegi când ai să creşti mare

  15. God’s Light (peisaj de Roxana Enache), ilustraţie la „Monologul lui Dumnezeu

  16. Doar un copil (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „Cine sunt eu

  17. Another ID (portret de Roxana Enache, model Adina Florentina Toma), ilustraţie la „Despre concurenţă în dragoste

Lista fotografiilor de la staţia de metrou Apărătorii Patriei

  1. Fjord (peisaj de Roxana Enache), ilustraţie la „Mai multe feluri de a trăi prezentul

  2. The Ring (compoziţie conceptuală de Roxana Enache), ilustraţie la „Femeia care a murit

  3. The Hell Above Your Head (portret de Lorena Lazăr), ilustraţie la „Concursurile de suferinţă vs. Fiecare cu crucea lui

  4. Freedom (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „Respect Me, Respect You

  5. Bleeds No More (peisaj de Lorena Lazăr), ilustraţie la „Love is the Answer

  6. Flowers, Sweet and Colorful (compoziţie conceptuală de Adina Florentina Toma), ilustraţie la „Despre concurenţă în dragoste

  7. Vino (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „Diferenţa între egoism şi centrare pe sine

  8. Shadows (portret de Adina Florentina Toma), ilustraţie la „În 10 (zece) poze + 2 puncte despre ce îmi place la D… (1)

  9. DARE (portret de Lorena Lazăr), ilustraţie la”DARE / O femeie provocatoare

Anunțuri
28
Sep
09

Te descurci… binişor?

Motto:

Şi peste toate acestea, între noi şi voi prăpastie mare s-a întărit, încât cei ce vor să treacă de aici la voi să nu poată, nici de acolo să treacă la noi.

(Luca 16:26, din Parabola bogatului nemilostiv şi săracului Lazăr)

Am avut la un moment dat, în timpul relaţiei cu D., o discuţie la un ceai, cu o femeie înţeleaptă. Şi nu spun asta doar pentru că avea peste 40 de ani, ci pentru că, având o familie şi dezvoltând o afacere de-a lungul timpului, a reuşit să ştie care e drumul bun şi să aibă virtutea de-al urma.

M-a lăsat să îi povestesc despre toată situaţia cu D., privindu-mă în ochi şi ascultându-mă în tăcere, iar la sfârşit mi-a pus o întrebare:

– Şi tu chiar crezi că această femeie, în lumina a tot ce mi-ai spus, va rămâne cu tine?

Iar eu am răspuns, spre surprinderea mea:

Nu.

„De atâtea ori” – Van Noizz

Aproape un miliard de locuitori ai planetei nu au o surse suficiente de iluminare şi electricitate. Aproape la două miliarde de locuitori ai planetei nu le ajunge ce să mănânce. În aceste condiţii, să ne gândim că există anumiţi tineri români (ca D.), care formează deja un strat al populaţiei, mai ales în capitală, între 20-30 de ani, angajaţi în multinaţionale, ce reuşesc să câştige mai mult decât ceea ce reprezintă strictul necesar (şi să ne gândim că parte din acest strict necesar pentru miliardele de locuitori de care scriam mai sus, reprezintă un lux): alimente, un acoperiş deasupra capului, transport, telefon, internet. Şi, din moment ce câştigă aceşti bani, deşi nu întotdeauna au avut acest nivel al cheltuielilor, acestea cresc odată cu veniturile.

Românii de fapt, nu ştiu să economisească. Şi atunci când o fac,  simţul realităţii este absent. Când citesc ştiri care îmi spun că în timp ce vesticii econoimisesc românii se duc în vacanţă, că în timp ce vesticii ies în stradă pentru drepturi de 1 mai românii fug la mare să facă frigărui sau că se vând sute de automobile zilnic, NU CRED CĂ ÎN ROMÂNIA EXISTĂ O CRIZĂ. Şi vă invit să urmăriţi şi voi această explicaţie, pentru că explică mecanismul fundamental prin care funcţionează acest sistem. Este chintesenţa pe care nu am mai reprodus-o în acest articol.
Bineînţeles, mulţi îşi doresc, de exemplu, un automobil – simbol al prestigiului şi statutului social, şi un apartament – simbol al siguranţei sociale. Şi sunt dispuşi să se angajeze pe 20-30 de ani, mai nou există şi creditele care se pot lăsa moştenire generaţiilor viitoare, pentru a deveni sclavul unei slujbe de care sunt dependenţi: o furnică într-un sistem.
Adevărul dur este că senzaţia de „siguranţă” pe care o are cetăţeanul cu cel mai dezvoltat simţ al proprietăţii de pe Pământ, românul, referitoare la deţinerea unui apartament este un cost prostesc suportat pentru lipsa de inteligenţă (numită în popor şi prostie) financiară şi lipsa de educaţie financiară, nu doar de sine, ci şi de apropiaţii şi copiii care trebuie să plătească de asemenea aceste facturi.
Mai există şi mentalitatea conform căreia „eu muncesc din greu, toate acestea mi le permit eu din munca mea, sunt banii mei, fac ce vreau cu ei”. Asta se încadrează perfect pe mentalitatea românului care a fost privat în copilărie şi adolescenţă, iar acum simte nevoia de a supracompensa, sau a românului care s-a obişnuit cu anumite „luxuri” treptat – doar, după atâta muncă, de ce să nu-ţi faci o excursie în Tenerife – mai ales dacă-ţi permiţi? Toate neplăcerile pe care le înghiţi la locul de muncă trebuie supracompensate, nu-i aşa?.

Numai că, încet-încet, astfel construindu-şi o viaţă din a munci pentru un anumit standard de viaţă, un confort material, din ce am observat în jurul meu în Bucureşti cel puţin, se ridică un zid între sine şi ceilalţi, tot la fel de preocupaţi de a munci pentru nişte patetice cutii (apartamente, automobile şi alte forme semiparalelipipedice) trecute pe numele lor pe o bucată de hârtie.
D. a fost într-o excursie la munte de weekend cu un grup de „prieteni” şi cu A.. În noaptea taberei, au avut o discuţie despre dragostea adevărată, iar concluzia la care au ajuns a fost că aceasta nu există.

See_through_me_by_rimolyne

„See through me” Copyright (C) Adina Florentina Toma

Deci… să recapitulăm… muncim ca nişte sclavi pentru nişte companii care ne plătesc nişte salarii mari, din care să ne permitem să întreţinem iluzia unei siguranţe materiale pe care să o putem savura cu nişte oameni pe care nici măcar nu credem că mai avem puterea de a-i iubi, şi cu care petrecem timpul într-un colţ de lume de care nici măcar nu apucăm să ne bucurăm pentru că trebuie să ne întoarcem la lucru. Aşa funcţionează siguranţa materială pentru unii.
Există o lege psihologică ce spune că atunci când ai un lucru fără efort prea mare şi te obişnuieşti cu el, ţi se pare normal să ţi se cuvină. Ei bine, mai este o lege, de data aceasta a firii, care spune: nu acumula comori în această lume pământească, unde pot să se distrugă şi îţi pot fi furate ci acumulează comori prin faptele pe care le faci pentru ceilalţi. Până şi memoria poate fi pierdută, dar faptele şi vorbele şi scrise rămân veşnice, fără a mai putea fi schimbate.
Şi am mai auzit de asemenea: „Dar de la o vârstă nu îţi mai poţi permite să stai oricum…”. Da, aşa e. Dacă ai vreo 20 de ani şi părinţii nu ţi-au explicat care de diferenţa dintre un leu investit, un leu economisit şi un leu investit, ceea ce e foarte probabil să se fi îndeplinit, se înţelege. Eşti mic(ă). Copiii mai spun prostii. Viaţa este însă un profesor răbdător: te pocneşte până înveţi.

Din păcate, unele persoane aleg să se „prostească” pe zi ce trece, complăcându-se în aceste plăceri lumeşti, fără să se mai trezească, indiferent de câte ori se văd pocniţi. Şi asta se întâmplă pentru că dacă ar fi să recunoască sincer în faţa propriei conştiinţe că şi-au risipit timpul şi energia pentru a clădi lucruri care se pot rispi în vânt, ar observa un gol atât de mare încât nu l-ar suporta, nu ar avea curajul măcar să se uite în oglindă. Ar simţi un deşert de suferinţă în mijlocul unei pustietăţi de singurătate.
Timpul şi averea pe care le avem în timpul vieţii nu sunt însă ale noastre, noi suntem doar nişte administratori ai acestora. Şi cu toate acestea, fericirea, împlinirea devin tot mai greu de obţinut, fiind condiţionate de toate aceste lucruri pe care ajungem să le considerăm normale. Şi atunci, cine mai eşti tu? Irelevant. Nu mai ai timp să te gândeşti la asta. Nu mai ai sufletul să trăieşti.

Unplugged_by_rimolyne

„Unplugged” Copyright (C) Adina Florentina Toma

Este confortabil să gândeşti că dacă lucrurile au mers bine până în prezent, vor merge la fel şi în continuare. Este confortabil să te gândeşti că vei avea o slujbă care să-ţi permită să cheltui la fel cum ai cheltuit până acum, să te distrezi aşa cum te-ai distrat până acum… dacă asta preţuieşti. Dar realitatea este că asta nu se va întâmpla. Preţul la carburanţi şi la alimente va creşte. Condiţiile de creditare vor rămâne la aceleaşi standarde sau vor deveni mai aspre. Numai că astea sunt informaţii care nu intră în spectrul de recepţie al celor care îşi construiesc o realitate iluzorie constituită din siguranţa unei închisori pe care şi-o creează singuri.
Un înţelept călugăr ortodox mi-a explicat odată diferenţa între destin şi soartă. Destinul este drumul omului de la naştere până la mântuire, atunci când omul îşi duce crucea. Destinul ereprezintă voia lui Dumnezeu spre mântuirea oamenilor. Dar oamenii nu aleg întotdeauna aceasta, pentru că având liberul arbitru, pot alege să-şi creeze propriul drum în viaţă, care este soarta. Desigur, există anumite momente în viaţa fiecăruia în care destinul se intersectează cu soarta, iar persoana poate alege drumul mântuirii sau un alt drum, stabilit prin voinţă proprie. Dumnezeu ştie ce va alege fiecare dinainte, dar oamenii nu îşi cunosc destinul, în schimb îşi hotărăsc soarta.
Identitatea este un proces. Oamenii nu sunt comportamentele lor. Aceste propoziţii ascund în spatele lor enorm de multă înţelepciune, muncă şi cercetare. S-au scris cărţi care schimbă viaţa oamenilor pe aceste subiecte, fără să le epuizeze sau să le descrie în totalitate.

Întrebarea este: „se pot schimba acestea?”. Răspunsul este… da. Iar impactul este cu adevărat remarcabil.

Switch_by_rimolyne

„Switch” Copyright (C) Adina Florentina Toma

Totuşi, Donald Trump a spus într-o conferinţă de-a sa în SUA, „People don’t really change”, adică „da, dragul meu, teoretic oamenii se pot schimba, dar ţi-o spun eu drept, din practică, e mai uşor să contezi pe contrar”. Asta se întâmplă pentru că procesul de schimbare, de transformare poate fi unul dureros, presupune efort, ieşire din zona de confort. Ori civilizaţia de care vorbeam mai devreme, munceşte-ca-un-sclav-pentru-lucruri-de-care-nu-ai-timp-să-te-bucuri, este una care pune accentul pe confort. Confortul şi dezvoltarea nu pot coexista.
Altfel spus, este uşor să iubeşti pe cineva care te iubeşte şi vrea să fie numai cu tine. Este uşor să lucrezi cu un şef care îţi apreciază ideile. Este uşor să ai unde să te aşezi confortabil atunci când vii acasă de la munca ce ţi-a asigurat închisoarea unei situaţii sociale dincolo de care viaţa încă nu te-a pus să priveşti.

04
Sep
09

Si aceea a fost seara dupa care nimic nu a mai fost la fel

Am reluat în posturile din ultima vreme de la categoria „Povestea între D. şi mine” ceea ce s-a întâmplat anul trecut pe vremea aceasta în ideea de a oferi o perspectivă care să ajute la înţelegerea şi perceperea lui D. într-o manieră cât mai completă din partea cititorilor, în speranţa că dincolo de impresiile deja formate, există dorinţa de a înţelege şi nu de a judeca.

La un moment dat, în timpul primei „săptămâni de miere” pare că lucrurile erau minunate. Vorbeam cu prietena mea cea mai bună, şi îi spuneam că nu ştiu ce tot îmi spune D., că este ceva îngrozitor, care va schimba lucrurile, pe care nu îndrăznea încă să mi-l spună. Ţi s-a întâmplat, până acum, să ai parte, o perioadă de câteva zile, de ceva care ţi se pare atât de frumos, atât de incredibil, comparativ cu ceea ce ai avut până atunci?

În dimineaţa în care voiam să îi dau banii pentru partea mea de vacanţă la Paris pe care o stabilisem,  în tramvai, mi-a evitat privirea şi parcă s-a abţinut să nu plângă. Mi-a spus că nu merită atâta fericire, şi că vom discuta diseară.

Seara, vine pe la ora 11, şi începe să-mi povestească, tocmai se întorsese de la o prietenă căsătorită recent cu un bărbat pe care nu-l iubea. Se pare că asta e o tradiţie, în colivia lui D., ca femeile să se căsătoreascăde convenienţă. Se agaţă de gâtul meu şi începe să plângă. Îmi spune că este împreună cu un bărbat, de 5 ani de zile, cu care locuieşte, dar de care s-a îndepărtat, şi nu ştie dacă mai vrea să mai rămână împreună.

"Summer Red" Copyright (C) Adina Florentina Toma

„Summer Red” Copyright (C) Adina Florentina Toma

Ar putea părea superficial ca după o săptămână de stat împreună să fie atât de îndrăgostită, dar vă asigur că atunci când mi-a spus „Îmi este frică să nu te pierd!”, chiar simţea asta. Am văzut-o pe D. minţind, şi ştiu că atunci nu minţea.

Răsăritul care se preconiza la început întrevedea  şi o furtună pe parcurs…

Aş fi putut, în acel moment, să o dau afară pe uşă şi să fac ceea ce i-am spus că sunt în stare să fac, să îi întorc spatele şi să nu o mai văd niciodată. Dar… au fost alte aspecte pe care le-am luat în considerare.

Fiecare persoană are dreptul la o şansă. Asta înseamnă că nu pot să judec pe cineva exclusiv după primele impresii comportamentale, sau după un fapt de viaţă, ci vreau să cred în latura bună a acelei persoane sau a acelei situaţii. Nu cred că dragostea este învinsă. Nu cred că răul învinge binele. Nu şi în realitatea mea. A fost o dragoste de zăpadă? Poate, dar nu şi pentru mine.

Foarte multă vreme, am renunţat. Am lăsat de la mine. Ţin minte că, la un moment dat, acum câţiva anii, cel mai bun prieten al meu de atunci, după ce a câştigat o funcţie profesională de conducere pe care o doream eu şi pentru care candidaserăm cot la cot, a ajuns să fie împreună şi cu fata de care eram îndrăgostit în perioada respectivă. Of course, după 6 săptămâni, s-a plictisit de ea şi i-a făcut vânt. Apoi a abandonat şi poziţia pe care o câştigase, timp în care eu făcusem treaba de subordonat, inclusiv şi să duc coşul de gunoi atunci când femeia de servici nu făcea asta. Am rămas prieteni, dincolo de asta, pentru că întotdeauna am considerat prietenia mai importantă decât o relaţie, care poate să treacă sau să vină. Şi am înghiţit de-a lungul timpului muuuulte lucruri care nu mi-au plăcut, pentru că „aşa era bine”, „aşa se cuvenea”, „aşa se cădea”. Ei bine, nu şi asta. Nu atunci. Nu aşa. Acela a fost momentul meu. Şi am decis să îl iau şi să îl folosesc. Pentru că, atunci când mă uitam în ochii ei, vedeam puterea de a lua acest obstacol şi de a-l zdrobi în întregime, folosindu-mă ca de o pârghie de ceea ce era în sufletul ei, pentru mine. Aceasta era dragostea mea, şi aveam de gând să o dau cui doream eu.

"So close no matter how far" Copyright (C) Adina Florentina Toma

„So close no matter how far” Copyright (C) Adina Florentina Toma

Şi, bineînţeles, ar fi fost cam ipocrit din partea mea, ca să nu zic, chiar lispit de sens, să mă opresc atunci, din perspectiva că D. nu a fost prima femeie care mai era împreună cu cineva atunci când mi-a propus să fim împreună (o mai ţii minte pe Veveriţa?). De fapt, cam o treime din femeile cu care m-am întâlnit în 2008, mai aveau o relaţie, de care nu îmi spuseseră iniţial.

Ţin minte că acum vreo 3 ani, am primit avansuri inclusiv de la o nevastă de preot. Deci… era clar că nu era ceva în legătură cu anumite cazuri izolate, e ceva în legătură cu mine care se încadrează în psihologia feminină care acţionează ca un magnet pentru femeile care apucă să mă cunoască puţintel mai bine…

Şi, a propos de asta, ca să nu rămână cineva cu impresia că pe blog am scris numai despre D. (deci am scris şi despre alte femei), ci să înţelegeţi că este un blog care vorbeşte despre o anumită atitudine,  vă invit să (re)citiţi, în afară de cel despre veveriţe, următoarele articole:

Controlul asupra sexului, inspirat de C.J. , căreia i-am dat ignore, despre care am scris aici.

“Vreau(!), fă-mi(!), dă-mi(!)” sau diferenţa între orgoliu şi dragoste

Cele 3 tipuri de femei

Ego-ul şi sinele autentic: pe care îl pui în lumină şi pe care în întuneric?

Fetiţa cu chibrituri…

De ce (nu) (mă) cunoşti

Tu ce ai de spus să-mi păstreze interesul? Nimic? NEXT!

Tu cât de mult îţi doreşti să înveţi să vâsleşti?

26
Aug
09

Tu cât de mult îţi doreşti să înveţi să vâsleşti?

Mă gândisem că ar fi drăguţ să merg cu I. cu barca prin Cişmigiu, doar că nu ştiam să vâslesc.
În fine. Mă întâlnesc cu G. G. Era o veche cunoştinţă, cu care nu mă mai văzusem de ceva vreme. Mă revăzusem cu ea la metrou, la Victoriei şi am salutat-o, spunând: „Hei! Ce mai faci?”. Şi ea mi-a răspuns: „Bine. Acum cobor, că aici locuiesc! Mă bucur să te văd, poate ne mai vedem”. Am cântărit în minte acest „poate ne mai vedem” şi am ajuns la concluzia că nu există nici un motiv pentru care să nu mă întâlnesc şi cu G. G., pe când o cunoscusem, era studentă. Cu ambiţii. Acum a ajuns la Guvernul României, lucrează pe o chestie atât de importantă, încât nici n-am înţeles exact cu ce se ocupă. În fine.

Ne plimbăm noi pe bulevardul Regina Elisabeta, să-şi cumpere nişte pantofi. Peste tot pe unde intra, preţurile erau de la 100 de euro în sus. Nu că aş avea ceva în mod deosebit împotriva ideii de a da nişte bani pentru o investiţie bună în încălţăminte care să te ţină, doar că genul acela de încălţăminte se găseau de 2-3 ori mai ieftine în Obor decât în centru. Dincolo de asta, am văzut nişte persoane decent, dacă nu chiar elegant îmbrăcate, care purtau pantofi de genul acela şi le stătea chiar bine, nimeni nu zicea nimic. În fine.
După ce petrece vreo juma de oră uitându-se prin vitrine, întrebând şi probând, merge mai departe, strâmbând din nas pe măsură ce ieşea pe uşă: „Jeguri! Nişte jeguri! Ce oroare!”, dovedindu-şi, astfel, prin excelenţă, calitatea de veveriţă.

White shoe by Rimolyne

White Shoe

Copyright (C) Roxana Enache & Adina Florentina Toma

Model: Adina Florentina Toma

Am întrebat-o unde vrea să-şi facă vacanţa şi a răspuns că încă nu s-a hotărât între Ibiza, Insulele Canare şi Grecia.
În vreme ce admiram spectacolul acestei elegenţe feminine care se desfăşura cu aplomb în faţa mea, îi propun lui G. să facem o tură cu barca prin Cişmigiu. Am menţionat că nu mă pricep prea bine să vâslesc (de fapt, nu pusesem mâna pe o vâslă în viaţa mea), şi ea s-a arătat mai mult decât dispusă să mă înveţe. Bineînţeles, pe parcursul acelei ore, am făcut progrese semnificative. După ce m-am ciocnit cu câteva bărci, aproape am băgat-o pe G. prin boscheţi şi am stropit-o în mod constant. În cele din urmă, mândru de abilităţile mele de bun vâslaş şi cu o G. pe jumătatea leoarcă, stropită din cap până în picioare, o conduc acasă.

Shoe_tree_by_rimolyne

Shoe tree” Copyright (C) Adina Florentina Toma

După această mirobolantă, mirifică întâlnire, G. îmi spune că i-ar place să mai ieşim prin Cişmigiu, eventual cu rolele. Eu nu ştiam să merg cu rolele. În schimb, ştiam mai bine să vâslesc

PS: Un detaliu amuzant care mi-a rămas în minte a fost că la ora 10 seara, în Piaţa Victoriei, G. voia să cumpere un kil de roşii. Mă mir că voia căpşuni.

20
Aug
09

Ego-ul şi sinele autentic: pe care îl pui în lumină şi pe care în întuneric?

Nu poţi să comunici cu cineva decât în limita propriilor lor abilităţi de percepţie şi înţelegere. Dacă cineva este preocupat de a avea o anumită perspectivă, care mai are şi darul de a fi reîntărită de experienţă, este greu să comunici ceva diferit de acea perspectivă. Este uşor să consideri că dacă ceva s-a întâmplat într-un anumit fel până la un moment dat, aşa trebuie să se întâmple şi de la acel moment încolo, sau că aşa chiar stau lucrurile. Obiceiurile bune, ca şi cele proaste, se întreţin precum lemnele puse pe un foc ca să continue să ardă. Citiţi numai despre lungimea ecartamentului de cale ferată în Statele Unite. Nici pe mine nu mă interesa subiectul până să am o revelaţie despre de ce sunt lucrurile aşa cum sunt.
Ţin minte că acum un an pe vremea aceasta, D. îşi făcea o mulţime de griji în legătură cu impactul pe care îl va avea operaţia pe care şi-a făcut-o la nas (deviaţie de sept) asupra cum îi va arăta faţa. Atunci când eu mă plimbam prin ţară, vizitam, D. îmi trimitea mesaje sau mă suna şi îmi transmitea care mai e starea ei sufletească. Imaginează-ţi că eşti la ora 3 dimineaţa pe tren şi primeşti un SMS cu conţinutul coşmarului unei femei despre efectul pe care îl avea operaţia respectivă. Sau de exemplu, fiind la munte îi scriu „Ţi-am luat aer de munte într-o sticlă.”, la care ea îmi răspunde: „Păstrează acel aer! Am nevoie de el!”.

Clouds_by_omlette_du_fromage „Clouds” Copyright (C) Lorena Lazăr

Buuuun… Acuma, ce uşor este să judeci şi să te gândeşti extremist: fie „ce atitudine narcisistă!” fie, „biata femeie, prin ce spaime a trecut… ar trebui înţeleasă, susţinută, compătimită…”. Dar acum, să ne gândim puţin altfel…
Este uşor să fii solidar cu cineva cu care ai o viziune comună. Desigur, pentru A., pe atunci iubitul lui D. (sau cel puţin singurul), era uşor să o înţeleagă şi să-i acorde importanţă, pentru că el îi împărtăşea grija. La urma urmei, şi pentru el era important cum arată D. Dar pentru mine nu era atât de relevantă aparenţa ei fizică, după cum era prezenţa. Iar ceea ce observam eu era că D. doar spuneaar vrea să ne întâlnim şi că poate ne vom întâni, şi în funcţie de recomandările medicului (pentru că îi era ruşine să iasă din casă bandajată). Ce observam eu, dincolo de diferite pretexte şi dincolo de diferite scuze, era concret că D. nu era lângă mine. Şi, ca o observaţie generală pentru bărbaţi, dacă nu am punctat asta până acum…

Nu vă uitaţi la ce spune o femeie,

uitaţi-vă la ce face o femeie!

Pentru mine nu era deloc relevantă viziunea lui D., dar pentru ea era determinantă. Iar nimic din ceea ce eu spuneam sau făceam nu avea cum să schimbe asta. Importanţa aparenţei fizice era ceva mai de valoare pentru D., decât orice alt lucru pe care eu aş fi încercat să îl subliniez. Iar asta era realitatea ei, care se cerea respectată. Desigur, nimeni şi nimic nu-mi împiedică imaginaţia să dea şansa de a vedea frumuseţea ei interioară, pe care chiar am văzut-o, şi în care chiar am crezut, dar doar speranţa mea nu întotdeauna generează efectul dorit de schimbare în celălalt. Da, chipul de lumină al dragostei ar trebui să îl facă şi pe celălalt să recunoască şi să trezească frumuseţea interioară, numai că asta cere un efort. D. se îngrijora referitor la potenţialul ei, la ceea ce ar putea să realizeze pe plan profesional şi nu face – din acest motiv, a şi dat la master în cele din urmă. Dar ceea ce făcea era prea puţin, raportat la cine îşi dorea să devină.
Cine mai eşti, atunci când nu îţi pui în valoare potenţialul din tine? Atunci când nu îţi dezvolţi talentul pe care ţi l-a dat Dumnezeu? În „Kingdom of Heaven” al lui Ridley Scott, personajul principal, Balian, spune: „what man is a man who does not strive to make the world better?”. Păi cine mai rămâne de pus pe un piedestal, demn de a fi admirat pentru aparenţe? Evident, egoul. Iar atunci când ceea ce rămâne este ceva peste care atunci când sufli, se dărâmă, îţi dai seama că ce iubeai era o umbră.
Un preot a spus la un moment dat la predica de duminică, cum viaţa oamenilor fără Dumnezeu este asemenea unei lumânări care fumegă până se consumă, fără să ardă cu lumină. Iar lumina este cea care face întunericul să dispară.

Be_carefull_by_rimolyne

Be Careful” Copyright (C) Adina Florentina Toma

În momentul în care am aşteptarea ca cealaltă persoană, cu care eu comunic, să considere mai important altceva, sau altfel decât ceea ce sau cum consideră important ea în mod natural, într-o manieră atât de evidentă (dar pe care cei care vor să se îndrăgostească o ignoră cu atâta desăvârşire – micile detalii care spun atât de multe, dar pe care ne facem că nu le vedem sau ne autoiluzionăm că poate nu sunt atât de relevante), există cu foarte mare probabilitate riscul de a mă dez-amăgi. Cei mai mulţi oameni nu-şi asumă riscul ca speranţele lor să fie năruite. Dar realitatea este că într-o relaţie sentimentală, nu ai parte de control. Poţi avea în cel mai bun caz influenţă, dar nu control. De aceea, mulţi caută securitatea, agăţându-se de fantasme, de cum cred ei că „ar trebui să fie lucrurile” – şi pentru că au putut funcţiona astfel o vreme , tot la fel va fi mereu.

Adevărul este că atunci când vrei ce nu trebuie, ce trebuie totuşi să faci este să ştii cum este cazul să acţionezi în aşa fel încât să obţii ce vrei şi să faci o verificare a realităţii cu referire la ce vrei, înainte de a acţiona şi a cheltui timp, energie, speranţe şi bani într-o direcţie care încă de la primele semnale pare a fi o gaură neagră. Ceea ce scriu eu pare de bun simţ, dar majoritatea preferă să nu aplice, ceea ce explică problemele lor, dar nu le rezolvă.
Bineînţeles, există ispita de a cădea în extremitatea celalaltă, aceea de a lua în considerare de la primele impresii ceea ce pare ca fiind ceea ce determină caracterul cuiva, înainte de a face tcmai acea verificare a realităţii, în mai multe contexte.  Acesta poate fi  un obicei bun de luat în considerare în filme, atunci când din câteva cadre, ne-am făcut o impresie asupra  unui caracter bine definit şi încadrat în timp şi spaţiu, dar oamenii nu sunt personaje, sunt mult mai  complecşi .

"Self. Seaside." Copyright (C) Lorena Lazăr„Self. Seaside.” Copyright (C) Lorena Lazăr

Doare atunci când iubeşti pe cineva care se iubeşte atât de mult pe sine (sau mai bine zis, îşi iubeşte orgoliul), încât nu mai are loc în suflet pentru a primi dragoste din altă parte, ci este atât de preocupat(ă) de propriul univers încât singura manieră în care poţi relaţiona cu acea persoană este să te aşezi în genunchi, să îi dai bomboana pe care o vrea şi să îl/o vezi cum se bucură, când tu de fapt înţelegi că viaţa nu se rezumă doar la acea bomboană (maşină, casă, gratificare a imaginii fizice – take your pick), dar pentru că iubeşti acea persoană, îi oferi ceea ce este important pentru ea. Doare atunci când observi că îţi deschizi sufletul complet în faţa unei persoane care nu te înţelege şi care, pe deasupra mai şi calcă în picioare această dragoste.

Da, este adevărat că cel mai adesea, aceşti oameni au suferit la rândul lor şi încearcă să compenseze ceva, dar aşa cum nimeni nu e obligat să suporte problemele pe care le am eu ca urmare a ce mi s-a întâmplat, aşa nici eu nu sunt obligat să suport toate nefericirile care au împietrit într-un asemenea mod sufletul cuiva.
De ceva vreme, comunic cu o femeie care are aceeaşi problemă a orgoliului, şi care a fost rănită în trecut şi, acumulând o cantitate foarte mare de energie negativă, nu se mai lasă deschisă (aşa cum a făcut D. cel puţin o vreme…) şi îşi hrăneşte orgoliul, din nou şi din nou, şi din nou, mai mult, şi mai mult, şi mai mult. Iar eu i-am oferit. Şi i-am oferit. Şi i-am oferit. Şi ea a luat. Şi a luat. Şi a luat. Şi nu a mai dat nimic înapoi (cel puţin deocamdată). Ştii de ce? Pentru că egoului nu contează cât de multe îi oferi, el întotdeauna vrea mai mult, pentru că niciodată ceea ce are nu va fi suficient. Pentru că narcisistul nicodată nu va reuşi să se accepte pe sine, să se uite în oglindă şi să se perceapă ca cine este, nu ca cine se iluzionează să fie în absenţa eforturilor de a continua să muncească în acest sens. Este pur şi simplu o gaură neagră. Orgoliul apare ca să umple gaura lăsată de lipsa stimei de sine. Stima de sine scăzută poate lua forma de a căuta cu posesivitate controlul. Orice exces vorbeşte despre teama din spatele lui, despre lipsa de control. Aceeaşi idee pe care am ilustrat-o sub o formă diferită şi în articolul „Vreau (!), fă-mi (!), dă-mi (!)” sau diferenţa între orgoliu şi dragoste. Mai multe despre cum funcţionează lucrurile în acest sens este povestirea „Arborele care dăruieşte„.

Linkin Park – „In the End”

O parte din tristeţea pe care am resimţit-o săptămâna trecută când am văzut „Ae fond kiss”, despre care am scris aici, am resimţit-o şi la acest deja-vu. Pentru unii oameni, care nu reuşesc niciodată să înţeleagă ceva din asta, asemenea experienţe îi împietresc, dar ceea ce mă ajută pe mine să merg mai departe este bucuria de a respecta libertatea fiecăruia.

Aici ar merge poza Dorei Sârghi, „Threads of Imagination

De aceea, pentru mine, lumea rămâne frumoasă. Bucuria de a renunţa la aşteptări, dar nu la imaginaţie, la amăgire, dar nu la speranţă, de a lăsa pe fiecare să trăiască propria alegere.
Ceea ce exprimam şi care rămâne în continuare în picioare, este pur şi simplu oboseala mea, personală,subiectivă, de a mai căuta frumuseţea interioară dincolo de aparenţa exterioară, nu şi abandonarea speranţei că ea există.

Mike Oldfield – „To Be Free „

31
Iul
09

100 % natural

Prima întâlnire cu D.

După 2 discuţii pe messenger, îmi dăduse numărul ei de telefon. A doua zi (joi 31 iulie) am sunat-0 pentru a ne întâlni vineri seara, la 7, la intrarea principala din Cişmigiu. Îmi  spusese la telefon că e un lucru pe care vrea să mi-l spună, o decizie foarte importantă în legătură cu care să-mi ceară părerea. Era vorba despre operaţia pentru care se programase, care o făcea să se teamă pentru modul în care îi va afecta înfăţişarea.

Un amic de-al meu mi-a trimis linkul la acest articol. Ei bine, dacă şpaga pentru o deviaţie de sept este 200 de lei, D. a dat… 1800 de euro la un chirurg plastic de la o clinică privată ca sa fie sigură că operaţia nu îi va ştirbi frumuseţea… cea fizică, bineînţeles.

"PLayful" Copyright (C) Adina Florentina TomaPlayful” Copyright (C) Adina Florentina Toma

La un moment, aşezându-ne la o masă pe o terasă, după ce i-am luat mâna în a mea şi am început a mă juca cu ea, am întrebat-o cât la sută din încrederea ei în sine se bazează pe modul în care arată.

Ea mi-a răspuns, pe un ton perfect natural: 100 % !(?)!!

În acest moment, am rămas puţin perplex, aruncat de pe orbita acceptabilului şi aruncat într-o dimensiune din care, atunci când m-am trezit, am şi uitat întrebarea pe care am pus-o. Primul impuls a fost să mă ridic în acea clipă de la masă, să fac stânga-mprejur şi să plec fără să mă mai uit în urmă. De altfel, i-am şi spus mai târziu, într-o întâlnire, că acesta a fost primul meu impuls. Pe cât sunt de sigur că s-ar fi simţit ofensată de răspunsul meu, pe atât sunt de sigur că l-ar fi ţinut minte.

În psihologie se spune uneori că primul răspuns care vine în minte este şi cel mai bun. Dar eu cred în a da şanse oamenilor (chiar şi acum, după această experienţă, tot mai cred).

Needless to say, în perioada următoare, m-am consultat cu mai mulţi prieteni de-ai mei dacă o asemnea îngrijorare, pentru modul cum va arăta după o asemenea operaţie, este justificat.

De fapt, acest prim moment a marcat marea provocare a relaţiei. Am citit într-o carte că, la începutul fiecărei relaţii, există mici „semne” pe care cei care vor cu tot dinadinsul să se implice în acea relaţie, nu le observă. Amintindu-şi, rulând înapoi filmul amintirilor, îşi explică mai exact cum anume, au fost atât de „orbi”. Marea provocare a relaţiei mele cu D.  s-a manifestat încă de la acea primă întâlnire. Era conflictul între a o lăsa să se comporte ca un copil răsfăţat, aşa cum a făcut şi mai târziu cu umbrela sau cu imprimanta , deci implicit să risc să mi se urce în cap, respectiv să pun piciorul în prag, deci să risc se întoarcă la A. Acest conflict a fost frânghia la înălţime pe care această relaţie a mers şi, în cele din urmă, de pe care a căzut.

Little that I knew then about how profetic these words were:

„Unde-ţi este comoara, acolo-ţi va fi şi inima!” (Matei 6:21)

Unde e comoara ta?

24
Iul
09

Articolele ilustrate de fotografiile de la Unirii 2

  1. Destin vs. soartă

  2. Femeia, pe un piedestal?

  3. Replici proaste, ţigări şi un documentar monumental

  4. Dragoste cu zecimală

  5. Cum să fii sigur pe tine fără să fii arogant

  6. Love is the Answer…

  7. Cine sunt eu

  8. În 10 (zece) poze + 2 puncte despre ce îmi place la D… (2)

  9. Fetiţa cu chibrituri…
  10. The Sitting Dog Theory

  11. Diferenţa între egoism şi centrare pe sine

  12. Dragostea ca un cântec (let me dance with your soul…)

  13. The Piano of your heart (Dragostea ca un pian)

  14. Despre concurenţă în dragoste




Blog Stats

  • 125,196 afisari din 8 oct 2008