Posts Tagged ‘American Beauty

07
Iun
09

Unde este comoara ta?

Motto: „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură; ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia şi nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură; că unde-ţi este comoara, acolo-ţi va fi şi inima!” (Evanghelia după Matei 6, 19-21)

Evanghelia după Luca 12, 15-31

<<Şi a zis către ei: Luaţi seama şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale”. Şi le-a zis această parabolă: „Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să-mi adun roadele? Şi a zis: Aceasta voi face: Strica-voi hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi-mi voi strânge acolo tot grâul meu şi bunătăţile mele; şi-i voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te!… Dar Dumnezeu i-a zis: Nebunule! în noaptea aceasta îţi voi cere sufletul. Şi cele ce-ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună sieşi comori, şi nu întru Dumnezeu se îmbogăţeşte.”

Şi a zis către ucenicii Săi: De aceea vă spun: Nu purtaţi grijă pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea. Priviţi la corbi, că nici nu seamănă, nici nu seceră; ei n-au nici cămară, nici hambar, şi Dumnezeu îi hrăneşte. Cum mult altceva sunteţi voi decât păsările! Şi cine dintre voi, purtându-şi de grijă, poate să-i adauge staturii sale un cot? Deci, dacă cel mai mic lucru nu-l puteţi face,  de ce duceţi voi grijă de celelalte? Priviţi crinii cum cresc; nu torc, nici nu ţes, dar vă spun Eu vouă că nici Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Iar dacă iarba, care azi e pe câmp, iar mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu aşa o îmbracă, cu cât mai mult pe voi, puţin-credincioşilor? Şi să nu căutaţi voi ce veţi mânca şi ce veţi bea, şi nu fiţi îngrijoraţi, că pe toate acestea păgânii lumii le caută; dar Tatăl vostru ştie că aveţi nevoie de ele; ci căutaţi mai întâi împărăţia Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga.>>

American Beauty (1999, R. Sam Mendes) – „It’s just a couch”

30
Mai
09

DARE

DARE TO BE WHO YOU FORGOT TO BE.

NOW !

[YOUTUBE=http://www.youtube.com/watch?v=sb2YOg_dkQM]

Cine eşti spune prin cum faci” sau „Cum faci spune despre cine eşti?”, altfel spus: „mergem de la cognitiv la comportamental sau de la comportamental la cognitiv?” – a fost mereu o formă a psihologilor de a întreba „ce a fost mai întîi, oul sau găina?”.

D A R E

"Dare" Copyright (C) Lorena Lazăr

„DARE” Copyright (C) Lorena Lazăr

A îndrăzni să fie cu adevărat provocatoare este un lucru pe care orice femeie ştie să îl facă, dar nu orice femeie ştie să îl realizeze cu stil.

Sau hai să luăm lucrurile altfel. D. căuta, nici ea nu ştia ce. O femeie care caută ştie să atragă în viaţa ei situaţiile şi oportunităţile după care tânjeşte. Mă căuta pe mine. Replica a fost doar elementul care să creeze contactul. Faptul că s-a „lăsat agăţată spune multe despre ea” pare a fi genul de comentariu foarte judgemental. În momentul în care judecăm, nu putem înţelege. Rămânem la un nivel de suprafaţă, de imagine, de impresie, ori articolul „Femeia, pe un piedestal?” provoacă exact la o privire dincolo de ceea ce se afişează la nivelul imaginii. În mod paradoxal, imaginea blondei îmbrăcate în roz despre care scriam, a fost o provocare pentru mine pentru a afla dacă nu cumva există ceva dincolo de respectiva imagine.

D. răspundea la rândul ei la provocări. Din orgoliu, din ambiţie, din dorinţa de a demonstra celorlalţi că poate să fie valoroasă prin ceea ce poate face. A încercat să joace şi cu mine acest joc de câteva ori, dar nu i-a mers.

La rândul ei, în mod subconştient, fiecare femeie încearcă să îl testeze pe bărbatul de care este interesată luând-o razna, fiind isterică, aruncând vorbe dureroase, ca să verifice dacă se poate baza pe el în situaţii stresante, sau ca să se simtă iubită. Acestea sunt provocări. Este modul unei femei de a „face pe nebuna”, care i se întâmplă fiecăreia, mai devreme sau mai târziu.

Prin inerenţa informaţiilor la care am acces când vorbesc cu cineva, îmi place să lansez provocări care să ridice ştacheta, care să provoace dezvoltare.

Seducţia, în esenţă, este o formă prin care un bărbat o face pe o femeie să se simtă iubită pentru cine este, nu pentru cine se arată a fi, pentru cine tânjeşte să fie recunoscută, nu pentru ceea ce afişează în exterior, de tipul: „dacă am să fiu drăguţă şi simpatică, lumea o să mă placă” – acelaşi lucru e valabil pentru căţei şi clovni. Am dat doar un exemplu. E provocator, nu-i aşa 🙂 ?

Dar, în cele din urmă, seducţia este marketing. Adică să ştii să îţi plasezi sentimentele în sufletul partenerului în aşa fel încât acestea să reprezinte împlinirea necesităţilor sale, şi să le comunici pe canalele potrivite.

Vai, „ce percepţie lipsită de magie asupra iubirii!” – dar iubirea trebuie să funcţioneze în relaţii, remember? Care persoană sănătoasă la cap se aşteaptă ca o relaţie să funcţioneze doar pe baza implicării emoţionale, fără raţiune?

"Lemonade" Copyright (C) Lorena Lazăr

„Lemonade” Copyright (C) Lorena Lazăr

Îndeosebi, pentru cititoarele acestui blog, am câteva provocări:

Te provoc să fii femeia care ţi-ai dorit să fii, autentică, apreciată pentru cine eşti, şi nu condiţionată pentru cum te comporţi.

Te provoc să cauţi ce îţi doreşti şi să recunoşti cu inima deschisă atunci când găseşti că e ceea ce ai căutat.

Te provoc să ai grijă de sufletul tău şi să te eliberezi de orice fel de lucruri materiale la care ţii pe pământ.

Te provoc să renunţi să mai investeşti în cum arăţi şi să te respecţi pe tine nu prin imaginea pe care încerci să o vinzi.

Te provoc să arăţi cine eşti şi să fii iubită pentru aceasta.

Te provoc să rezişti provocărilor din orgoliu. Nu ai nimic de demonstrat nimănui. Cine te iubeşte, te iubeşte necondiţionat şi are încredere în tine.

Te provoc să te uiţi pătrunzător în ochii unei persoane pe care vrei să o cunoşti.

TE  PROVOC  SĂ  FII  CINE AI  UITAT  SĂ  FII !

[YOUTUBE=http://www.youtube.com/watch?v=sb2YOg_dkQM]

Societatea contemporană pare a învăţa femeile că trebuie să arate bine şi există o întreagă industrie care deserveşte această dorinţă. Ca răspuns, bărbaţii trebuie să cumpere mese la restaurant, să plătească benzină pentru plimbări, ieşiri în oraş, un întreg ritual menit să deservească o foame tot mai mare de apreciere condiţionată de investiţia în imagine. Femeile vând imagine şi bărbaţii cumpără această imagine. Ceea ce rezultă sunt relaţii la suprafaţă. Şi îţi dai seama la un moment dat: „hmmmm, parcă nu asta voiam… deşi m-am simţit bine o vreme”.

Unora ca aceştia care caută aparenţele le spune Iisus Hristos unora ca aceştia în continuarea fericirilor: (Evanghelia după Luca 6.25-26): „Vai, vouă, celor ce sunteţi sătui acum, că veţi flămânzi. Vai vouă, celor ce râdeţi acum, că veţi plânge şi vă veţi tângui. Vai, vouă, când toţi oamenii vă vor vorbi de bine; că părinţii lor aşa le făceau proorocilor mincinoşi.”

Te provoc să trăieşti, nu să supravieţuieşti.

Spune-mi ce crezi despre moarte ca să-ţi spun cum îţi trăieşti viaţa…

După ce vei muri, de ce preferi să-ţi aduci aminte?

Te provoc… să descoperi cu imaginaţie frumuseţea din sufletul tău dincolo de imagine

DARE  to Look   C L O S E R !

[later edit] Aceast articol îl continuă pe cel mai vizualizat de pe blog (peste 1000 de afişări unice), „Femeia, pe un piedestal?„. Articolul a fost scris şi publicat iniţial pe 30 mai, apoi reeditat pe 26 septembrie 2009. Am preferat să păstrez varianta aceasta, pentru că e unul din articolele cu cele mai multe comentarii de pe blog, şi l-am scris pornind de la comentariul Lolitei26 la „Femeia, pe un piedestal?„. „Faptul că D. s-a lăsat agaţată de tine în metrou, indiferent cât de impresionabilă a fost replica ta, spune foarte multe despre ea.”

19
Apr
09

Spune-mi ce crezi despre moarte ca să-ţi spun cum îţi trăieşti viaţa…

Percepţia asupra morţii este cea care determină modul în care ne trăim viaţa. Făcând un studiu asupra modului în care în diferite culturi şi religii oameni care şi-au revenit din moarte clinică au perceput tărâmul spiritual, părintele Serafim Rose a ajuns la nişte concluzii interesante în cartea „Sufletul după moarte” (una din cele mai importante cărţi despre moarte care poate fi citită în timpul vieţii, oferă o înţelegere profundă) . Deşi în primă fază percepţiile exterioare sunt influenţate de sistemul de convingeri proprii culturii şi religiei din care persoana face parte, starea de proaspăt ieşit din corp fiind una vecină cu transa hipnotică de profunzime şi cu visul, toate descrierile urmează un drum destul de clar în linii mari după „tunelul de lumină” şi desprinderea sufletului de trup. În primă instanţă, există anumite amăgiri, iluzii, capcane, ispite, care sunt percepute vizual, auditiv sau kinestezic: cetăţi de lumină, voci de îngeri, senzaţie de plutire. Reveniţi la viaţă, oamenii găseau dificil să descrie prin cuvinte percepţia acelui tărâm, întrucât trebuia făcută translarea către simţuri de înţeles în lumea materială.

Finalul de la „American Beauty” (1999, R. Sam Mendes)

Nu degeaba scrie în povaţa ortodoxă „Gândeşte-te mereu la ceasul morţii şi nicicând nu vei păcătui”. Iisus Hristos a murit pentru noi pe cruce, pentru a ne oferi şansa să fim mântuiţi. Cu fiecare păcat pe care îl facem, Îl răstignim pe Iisus pe cruce încă o dată. Tradiţia ortodoxă ne arată în experienţa Sfintei Teodora care sunt vămile văzduhului şi prin ce anume trece sufletul după moarte, după vizionarea întregii vieţi ca pe un film, spunându-i-se ce a făcut bine şi ce a făcut rău.

Cunosc multe persoane care, neavând o cultură religioasă (şi când spun asta, mă refer la a citi filocalii, paterice, vieţi de sfinţi, cărţi de dogmatică ortodoxă), ignoră latura spirituală până când ajung la un moment în care simt un gol în suflet. Şi atunci este foarte uşor să ia drept explicaţie orice bazaconie drept realitate spirituală servită într-un pachet comercial atrăgător (vieţi anterioare, dumnezeul interior – „sinele suprem”, universuri paralele, stafii, OZN-uri), fără să se documenteze, pentru că timpul alocat unei documentări de calitate (care uneori poate însemna pur şi simplu a pune mâna pe o carte) este trecut pe ultimul loc. Aceste persoane încep să vorbească despre „iluminare”, „inteligenţă spirituală”, „dezvoltare spirituală” şi e probabil să înceapă să amestece chiar cu unele tradiţii creştine autentice.

Ce mi-a venit să bat acum monedă pe asta? Poate pentru că acum, de Paşte, sunt în starea de sărbătoare (ultima oară, de Crăciun, tocmai mă părăsise D.) şi singur, ca de obicei, şi îmi permit să fiu trist. Şi cu ocazia asta am sa vă povestesc cea mai mare tristeţe pe care o am în legătură cu D., iar asta e legat de ultima întâlnire pe care am avut-o fiind împreună.

Luni, 22 decembrie 2008. Seara, chiar când să iasă de la lucru, D. îmi spune să merg cu ea să se spovedească, pe la o biserică din centru la care fusese ea. Nu se mai spovedise de 10 ani. Preotul era un om bătrân, care spovedea pe bandă rulantă, fără a sta măcar să asculte prea bine omul. Absolut înmărmurit, mă uit după ce ieşim la D. cum se îndreaptă senină către staţia de tramvai şi îmi spune „Hai să mergem acasă!”. Eu rămân pe loc, mă uit ţintă la ea şi-i spun că aia nu a fost spovedanie. Insist să mergem la o altă biserică. Şi, din fericire, ştia ea o altă biserică în zonă, la care am descoperit un preot care asculta cu răbdare. Acel preot i-a dat lui D. sfatul în direcţia căruia şi eu o încurajasem: să stea o vreme singură, departe de amândoi, şi de mine, şi de A., şi să se hotărască cu care din noi să se căsătorească.

D. nu a făcut asta, în schimb mi-a spus în ianuarie că indiferent ce îi spune preotul (care îi spusese să se ducă din nou să se spovedească, de Sf. Ioan – a vorbit cu ea preotul ca şi cum ar fi vorbit la un zid, s-a mai dus D. la spovedanie din părţi), ea tot se va căsători cu A. pentru că el este sufletul ei. Această frază în mod deosebit este de reţinut. Dacă cineva se comportă cu sufletul ei astfel cum s-a comportat D., ce spune asta despre percepţia asupra morţii?

Am vrut cu tot dinadinsul să „verific” dacă cineva care declară că 100 % din respectul de sine se datorează imaginii fizice nu are nici un fel de interes spiritual. Cea mai mare durere pentru mine a fost să constat cum folosindu-şi libertatea, D. a ales să slujească grijilor materiale şi nu iubirii pe care o simţea în suflet la un anumit nivel. Cea căruia îi oferisem sufletul meu pe tavă nu voia să se îngrijească de sufletul ei…

Profetic, la staţia Piaţa Unirii, ea s-a dus în metroul în care era A., iar eu în metroul de sens opus. Ambele metrouri au venit şi au plecat în acelaşi timp. Cineva mi-a spus o dată că aşa cum a început ceva, tot aşa se şi termină. Ne-am cunoscut la metrou, iar relaţia noastră şi-a trăit ultimele clipe tot la metrou.

Sunt trist. Tristeţea e o emoţie trăită atunci când ai pierdut sau când îţi lipseşte ceva… Eu am pierdut o parte din mine, partea care poate să iubească cu o dăruire completă… Acum, după cum îi spuneam unei prietene, dacă mai aud de vreo pretenţie din partea unei femei pe plan sentimental, are şanse să zboare pe geam… (asta e furia din cauza faptului că am fost rănit).

Moulin Rouge – „Come What May”

(nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun cântec)

Ar fi fost dintr-o perspectivă poate mai uşor să consider că de fapt nu am iubit-o, sau nu m-a iubit, sau că a fost doar atracţie, sau doar orgoliu, sau ne-am despărţit din incaompatibilitate, sau oricare din lucrurile pe care şi le spun oamenii ca să se ascundă de suferinţa din sufletele lor pentru că au îndrăznit să trăiască profund. Poate că am obişnuit cititorii fie cu posturi drăgălaşe, fie ironice. Acesta nu e de nici un fel. E un post plin de amărăciune, chiar de Paşte. O amărăciune care îmi va rămâne multă vreme în suflet…

E o credinţă generală că bărbaţii ar trebui să fie puternici şi să nu se lase copleşiţi de tristeţe. Eu cred că orice om are dreptul să fie trist, dacă are motive, decât să bage sub preş emoţiile şi să se mintă că nu contează. Sunt trist pentru că am pierdut sufletul lui D…

Curiozitatea mea stă în momentul în care D. îşi va vedea viaţa, după moarte, ce perspectivă va avea asupra alegerilor luate, asupra cărora nu va mai putea schimba nimic?

PS: Citeşte despre subiectul morţii în perspectiva ortodoxă aici, aici şi aici

"I'm not sad" Copyright (c) Roxana Enache

"I'm not sad" Copyright (c) Roxana Enache