O reţetă de succes pentru nefericire

Timpul mi-a adus câştig de cauză prevederilor făcute, spre supărarea mea… Astăzi se face o lună de când D. m-a părăsit a doua oară. Aşa cum m-am aşteptat, D. nu a putut să renunţe la relaţia cu A., a continuat să se mintă pe sine, iar A. nici nu a reuşit să o „recunoască” după ce începuse relaţia cu mine, şi a fost dez-amăgit (adică s-a amăgit pe sine în primă instanţă) cum nimeni nu ar fi putut-o face.

D. îşi punea problema siguranţei pe termen lung a unei relaţii între mine şi ea, şi se baza pe durata de 5 ani a relaţiei ei cu A. Totuşi, eu i-am fost fidel în tot acest timp chiar şi în perioadele în care ea a abandonat relaţia, iar atunci când o avea practic în palmă, A. s-a dus să se întâlnească cu alta.

Deci… să recapitulăm. D. se comportă ca un copil răsfăţat asumându-şi rolul de prinţesă în relaţia cu A., iar el rolul de servitor care din când în când mai reproşează morocănos ceva. Rolurile funcţionează pe principiile triunghiului dramatic, dar D. nu se simte tratată ca o femeie.

Evident, atunci când se acordă importanţă comportamentului de fetiţă răsfăţată, nu ai cum să fii tratată ca o femeie. Dacă eu încerc să o tratez şi o respect ca pe o femeie, ea îşi dă seama că totuşi o relaţie sentimentală adevărată (adică de iubire, nu de dependenţă) solicită ceva mai mult efort şi încearcă şi cu mine trucurile de „dresaj” care i-au mers cu A. Observă că nu merge.

Constată cum A. îi face scandal (eu am preferat de obicei să aştept să se liniştească -chiar dacă asta dura uneori şi 3 săptămâni – şi să vorbim ca doi adulţi), că se comportă paranoic, acceptă să fie spionată pe telefon şi pe calculator, acceptă ca A. să mă ameninţe prin telefon şi să spună minciuni despre mine, acceptă că A. vrea să înceapă o relaţie cu prima tipă cu care s-a întâlnit, după o „solidă” relaţie de 5 ani.

Atunci când eu o tratez cu răbdare şi respect şi încerc să vorbesc cu ea ca un adult, mă trimite la plimbare, mă evită şi îmi spune că sunt nerealist.

Sensul unei comunicări este dat de rezultatul ei, iar esenţa ei este dată de intenţia ei. Absenţa unui răspuns este tot feed-back.

Sensul comunicării în această situaţie este că ea a ales să rămână cu A. Feed-back-ul ei este de a încerca să observe cât de mult pot să aştept pentru a renuţa să mai insist în direcţia unei relaţii). La ea se numeşte „încăpătânare”, la mine „perseverenţă”.

Numai că până acum, aşteptările ei cu privire la ea, la mine şi la A., s-au dărâmat una câte una iar în curând întregul sistem de convingeri pe care şi-a construit realitatea se va dărâma, iar ea evită să privească adevărul în faţă (din acest motiv m-a şi părăsit rupând contactul cu mine acum o lună şi a evitat să avem o discuţie faţă în faţă). În acelaşi timp, toate preconizările făcute de mine s-au adeverit, cu toate că mi-am dorit din tot sufletul să nu fie aşa.

Esenţa comunicarii este ca ea insistă cu încăpăţânare pentru a mă obosi.  Subconştient , D. are convingerea că nu merită atâta iubire. Că nu merită să fie fericită.  Prin urmare, caută situaţii care să-i valideze aşteptările negative.

Atenţie mare la acest tip de comportament ! Este doar o formă de a face mofturi şi a testa abilitatea unui bărbat de a răspunde la acest tip de provocare, aruncată cu tupeu şi neruşinare. Totuşi, în această capcană (în asemenea cazuri extreme), care ţine de lezarea demnităţii, este uşor ca jucătorul de triunghi dramatic să cadă.

Ce transmite ea efectiv în exterior este că nu doreşte să fie respectată ca femeie ci tratată ca un copil răsfăţat şi încurajată în comportamentul ei. În acest sens, critica pe care aşa-zis o apreciază nu rămâne decât o oglindă care îi satisface propriile scenarii negative despre cât de puţin merită anumite lucruri.

Aşadar, ideea despre care scriam în “Povestea inelului” este una a unui angajament pe care eu l-am afirmat faţă de ea şi pe care ea a încercat să-l îndepărteze, sperând că va elimina responsabilitatea dată de faptul că mi-a ascuns la începutul relaţiei că mai este încă într-o relaţie, susţinând că nu mi-a promis nimic şi că niciodată nu e prea târziu pentru a spune adevărul.

Ei bine, această relaţie nu a fost corectă de la început. D. afirmă acum că îşi doreşte corectitudine. Nu o va primi. Această relaţie nu s-a bazat pe încredere sau corectitudine niciodată, pentru că nu a oferit-o şi nu a cerut-o. Aşa că nu o va mai avea.

Se pare că modalitatea în care ea se simte iubită şi apreciată este să fie înşelată, şantajată, umilită, victimizată, terfelită în public, lipsită de respect şi tratată ca un copil – asta funcţionează în relaţia ei cu A. factual. Astfel o tratează şi astfel se simte iubită. Este specific pentru cineva care joacă triunghiul dramatic.

Dar nu este iubire cu adevărat, este doar o iluzie.

Realitatea materială este manipulată de oameni. Cunoaşterea oamenilor însemnă mare parte din cunoaşterea realităţii.

Timpul a arătat că o cunosc pe D. Mai bine decât A., mai bine decât ea. Şi a mai arătat că D. alege să ignore funcţia pe care o are partea de imaginaţie pe care o apreciază atât de mult declarativ.

La un moment dat, când i-am spus că D. l-a ales pe A., prietena mea cea mai bună mi-a replicat: „ghinionul lui!”. Aşa cum A. a vizualizat că D. îl va înşela (how lame can that be?), tot aşa prevăd şi eu foarte apropiat, chiar privind dinspre viitor însrpre acum un moment foarte apropiat în care A. se va simţi extrem de prost pentru faptul că nu a folosit într-adevăr opţiunea smart despre care scriam mai înainte…

D. a considerat conţinutul acestui articol ca jignitor, lipsit de baza în realitate, înjositor, dez-amăgitor, de prost gust, având comentarii false, o şaradă, o prostie, iar de câţiva din cititorii blogului ca acid, lipsit de dragoste, plin de furie, plin de aroganţă. Altfel spus, greu de ignorat.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi mai recomand şi:

O reteta de succes pentru cum sa fii mintit(a) si inselat(a)

Cât durează dragostea

“Ţi-am spus eu!”

Concursurile de suferinţă vs. „Fiecare cu crucea lui”

Triunghiul dramatic

paiul si barna…

Ce nu-mi place la D (dezvoltare, elaborare critică)

Ce anume din ce nu-mi place la D fie este o parte din mine pe care o neg, fie un aspect pe care îl consider complet străin mie, dar cel mai adesea complementar. În ce măsură ce apreciez mai puţin la ea nu-mi place de fapt la mine (fără să-i caut scuze)?

1. Lipsa de empatie din egoism (rezonanţă)

2. Ignorarea unor aspecte spirituale (defazaj pe prioritizare)

3. Ifosele, manifestate dramatic (rezonanţă)

4. Gelozia şi frica (rezonanţă)

5. Nesinceritatea, dualitatea (rezonanţă)

6. Proasta gestiune a banilor (rezonanţă)

7. Proasta gestiune a timpului (rezonanţă)

8. Comoditatea (complementaritate)

9. Sortarea după eşec în relaţi (complementaritate)

10. lipsa de responsabilitate în relaţie (complementaritate)

11. Îi este ruşine să ieşim în public (rezonanţă)

12. Lipsa de mişcare fizică (rezonanţă)

1.Lipsa de interes de a se pune în papucii mei din orgoliu, egoism, narcisism, aroganţă

Aici probabil rezonăm pe lipsa de empatie. Eu prefer uneori să nu empatizez cu anumite persoane pentru că mă face să simt lucruri care nu-mi plac, chiar dacă le înţeleg. Fac asta ca să mă protejez. Şi ea face la fel. Diferenţa este că ea nu are în funcţiune nişte mecanisme pentru a gestiona aceste lucruri, odată aduse în faţa conştiinţei, ci preferă să se mintă pe sine, iar modul în care mă tratează pe mine şi pe A., celălalt iubit al ei, este unul foarte egoist.

De fapt, problema de fundal nu este lipsa de empatie sau lipsa de obiectivare, ci preocuparea feroce pentru propriile interese, trecând peste tot şi peste toţi peste care i se permite să treacă pentru a avea parte de asta. Persoanele din jurul ei trebuie să aibă în funcţiune nişte mecanisme foarte puternice care să traseze limite pentru a nu fi folosite sau călcate în picioare.

Asta e de fapt o provocare constantă, la care eu trebuie să răspund prin trial & error. Of course, aici stă motivaţia pentru mine, cea de dezvoltare, pentru care întâmpin asta. Sunt convins că în momentul în care eu trag linie şi spun “ok, sunt mulţumit de câtă dezvoltare am obţinut până acum din asta, nu mai este ok să mă supun acestei situaţii pentru a obţine dezvoltare”, aceasta nu va mai fi pentru mine o provocare, ci ceea ce este în realitate, adică o problemă a ei pe care să şi-o rezolve. Singură. Iar în momentul respectiv, eu mă voi putea bucura de rezultatul răbdării pe care l-am avut . Bineînţeles, asta nu va fi un “Happily ever after”, pentru că în viaţă, atunci când rezolvi o problemă, apare mereu alta. Dar parcă e mai fain să le întâmpini cu iubire şi speranţă 🙂 .

Mai este şi un alt aspect. Tendinţa de a face lucrurile în grabă şi bazându-se mai degrabă pe intuiţie. O situaţie recentă în care a făcut asta a fost chiar ieri, când mi-a povestit despre faptul că a reproşat (pe drept) cuiva ceva şi se temea ca persoana respectivă să nu se răzbune dacă ea nu îşi cere iertare. Eu i-am sugerat pur şi simplu să-şi comunice ferm şi agreabil dorinţele şi necesităţile ei, dar mi s-a părut că a comunicat mult dintr-o convingere de genul “everybody is out to get me”.

Nu, fată dragă. Poţi să te bucuri de viaţă. Gândirea pozitivă funcţionează şi în comunicarea cu oamenii. Da. Dar aşa se întâmplă când cuiva îi place să creadă că gândeşte pozitiv când de fapt doar se minte pe sine în legătură cu convingerile limitatoare care îi aduc reală nefericire în viaţă.

Din păcate, am observat că atunci când primeşte dragoste, nu este suficient pentru ea pentru a “topi” egoismul. Dimpotrivă, asta îi antrenează narcisismul. Poate că i-ar fi de folos nişte experienţe care s-o ajute să înţeleagă lucrul de care se teme, acela că nu e chiar aşa de unică atunci când ridică pretenţii şi trăieşte acea parte de copil răsfăţat şi femeie programată social. Aici intervine o altă provocare pentru mine, acela de a-i da şuturi suficient de puternice încât să o trezeacă şi cu suficientă dragoste încât să nu se mai zburlească.

2.Preocuparea excesivă de lucrurile materiale în detrimentul sufletului (mai ales ceea ce percep ca lipsa de implicare decât la suprafaţă în îmbunătăţirea condiţiei aproapelui), cu rezultatul că şi pe plan personal şi pe plan profesional încearcă să se limiteze la aspectele de suprafaţă şi nu merge în profunzime.

Din punctul meu de vedere, lucrurile materiale sunt importante pentru a putea realiza planul spiritual, dar nu sunt MAI importante decât planul spiritual. Aici există o falsă problemă, pentru că ambele lucruri sunt importante pentru amândoi, doar că într-o prioritizare diferită.

Eu nu percep cum anume ii ajuta ea pe ceilalti, avand ea complexul de salvator, iar ea nu pricepe cum anume ii ajut eu pe ceilati, avand complexul eu de salvator. Realitatea este că nici unul din noi nu ne obiectivăm suficient pentru a conştientiza că there is no true issue, amândoi vrem să ajunge în acelaşi punct si avem probleme relativ similare de rezolvat, doar că prin mijloace diferite.

Problema reală, chiar şi din punct de vedere obiectiv, este că modul prin care ea vrea să ajungă acolo este unul destul de… puţin conform realităţii. Iar cu cât eu acord mai multă importanţă acestei realităţi, cu atât ea mă va atrage şi pe mine în vârtejul ei.

3.Comportamentul de copil răsfăţat a cărui aceptare se încăpăţânează să mi-l impună în relaţie printr-un joc dramatic

Exemple/Variaţiuni pe această temă: Răspunsul emoţional şi lipsit de inteligenţă emoţională, şantajul emoţional, modul necontrolat în care îşi exprimă furia, lipsa de capacitate în a-şi gestiona/direcţiona conştient stările, inflexibilitatea în negociere şi comunicare, dorinţa de a-şi impune punctul de vedere pentru a fi recunoscută într-o poziţie psihologică de dominare.

Trebuie spus de la început că admir capacitatea de manipulare şi sunt înspăimântat de modul în care o foloseşte la modul negativ. Sper doar că va fi dispusă să înveţe să folosească asta şi într-o manieră constructivă. Există enorm de multă energie care mă atrage la ea. Ceea ce lipseşte cu desăvârşire este un set de valori care să respecte realimente limitele celorlalţi şi să o prevină prin a le face rău. Va trebui să înveţe aceste lucruri the hard way, adică şut şi învăţătură, şut şi învăţătură… O să crească şi mare…

Ce e valoros pentru mine in acest aspect e să observ cum anume stimulează la mine anumite reacţii care puse în double bind-urile ei mă pun şi pe mine într-o poziţie în triunghiul dramatic (vezi şi referinţe la sfârşitul articolului).

Îmi doresc să conştientizez ce anume la mine este important să rezolv pentru a preveni să mai pic în asemenea capcane.

4.Gelozia, paranoia, neîncrederea, manifestarea fricii

Asta este ceva care chiar nu pot să concep realmente, chiar dacă tolerez. Cred că este vorba despre ceva care este foarte diferit de cum percep eu normalitatea într-o relaţie. Desigur, cu o asemenea femeie lângă mine, trebuie întotdeauna să fiu cu un ochi în stânga sau în dreapta.

Dacă vom avea parte de o relaţie stabilă noi doi şi vom fi la casa noastră, o persoană care şi-ar imagina că poate să aibă parte de o aventură cu ea garantez că nu şi-ar mai imagina nimic multă vreme… if ever, cu atât mai mult cu cât ar îndrăzni să şi facă ceva în privinţa asta. Recunosc că îmi stârneşte şi mie gelozia. Dar acest aspect este unul împotriva căruia este important să lupt cu încredere. Unii spun, pe bună dreptate, la ce foloseşte încrederea, atunci când este trădată? Cred cu adevărat că cei care cred cel mai puternic construiesc realitatea pentru ceilalţi. Dintre două persoane care cred două lucruri diferite, realitatea va da câştig de cauză final celei care crede mai puternic decât cealaltă.

5.Lipsa de inteligenţă financiară şi lipsa de interes pentru a-şi gestiona banii planificat

Nici mie nu-mi place la mine modul in care imi gestionez banii. Nu-mi place faptul ca nu reusesc sa pun in aplicare lucrurile care sunt cele mai importante pentru mine referitor la acest aspect.

6.Minciuna şi nesinceritatea, dualitatea, modalitatea în care joacă un spectacol cu speranţa de a convinge, inclusiv pentru sine, lipsa de consecvenţă în afirmaţii, între afirmaţii şi fapte, faptul că mă înşeală în mod constant, deliberat, concertat, cu A. şi că trebuie să îi împart sufletul şi trupul cu un alt bărbat asupra căruia îmi este interzis să-mi manifest furia. Această rană este una care continuă să sângereze în sufletul meu şi nu se va vindeca multă vreme de acum încolo, chiar dacă s-ar opri relaţia lor definitiv acum.

Această duplicitaritate vine din mecanismul pe care l-a dezvoltat cu succes pentru a preveni să fie rănită de situaţiile lose-lose pe care s-a obişnuit să le creeze. Asta rezonează cu mine într-o manieră diferită. Eu sunt obişnuit să evaluez o situaţie din mai multe puncte de vedere (Oare cum e de aici? Dar de aici?), iar în lipsa unei laturi cu care să rezonez mai bine, chiar şi o atitudine înainte-înapoi poate fi suficientă pentru a creea iluzia de flexibilitate mentală cu care să lucrez. Partea reală din asta este că având flexibilitatea stărilor, D. poate avea şi flexibilitate gândirii, dar nu e încă suficient antrenată. Dacă va dori, o va realiza, pentru că o va ajuta. Dar eu nu sunt în relaţie cu ea ca să iau decizii pentru ea, ci pentru a o iubi şi a fi iubit şi a trăi această iubire într-o relaţie din fiecare zi. Şi, la urma urmei… “NU TE IUBESC PENTRU CINE EŞTI, CI PENTRU CINE SUNT EU CÂND SUNT CU TINE”.

7.Lipsa de interes şi efort concret pentru a gestiona timpul (mă deranjează mai ales timpul pe care consider că îl iroseşte în loc să îl petreacă cu mine) în aşa fel încât să putem discuta despre emoţii şi ce vrem în relaţia noastră.

Şi eu am o problemă în gestionarea propriului meu timp, stabilirea şi urmărirea propriilor obiective, dar la mine se întâmplă dintr-un motive diferit… oare? Oare nu cumva şi mie îmi place atât de mult să trăiesc clipa şi să fac ce îmi place în fiecare moment, şi de fapt nu suntem decât doi copii răsfăţaţi care îşi scot unul ochii celuilalt? CUM SE FACE CĂ CEEA CE ÎI REPROŞEZ EU SEAMĂNĂ ATÂT DE MULT CU CEEA CE EA ÎMI REPORŞEAZĂ MIE? Problema reală aici este că ea contează pe mine să fac ceva în legătură cu asta, şi aici ajungem la următorul aspect care nu-mi place la ea…

8. Comoditatea, lipsa de interes în a depune efort, mai ales pentru lucrurile pe care le percep ca oportunităţi necesare în dezvoltarea ei, mai ales faptul că nu îşi foloseşte potenţialul pe deplin la servici

Aici chiar nu percep nici o rezonaţă, însă există o puternică complementaritate şi contaminare reciprocă. Ea este foarte tentată de dezvoltare, eu sunt foarte tentat de confort. Pe undeva, există foarte multă energie care are şanse mari ca, pusă să lucreze, poate să genereze sinergie. Adică un mediu mai confortabil pentru mine să mă ajute să mă dezvolt mai bine, iar un mediu mai disconfortabil să o ajute pe ea să se dezvolte mai bine, iar dezvoltarea mea să-i producă suficient control încât să creeze un cerc pozitiv de autoîntreţinere.

Un lucru interesant este totuşi faptul că pentru mine nu este neapărat important să se dezvolte ea ca persoană, decât în măsura în care şi-o doreşte. Eu pot să obţin suficientă dezvoltare în ritmul meu, în şi în afara relaţiei, pentru că am dorinţa şi disponibilitatea de a lucra cu mine pe planul emoţiilor şi a modului în care ele se refletă în relaţionare. Dacă ea va alege să acorde de asemenea un timp pentru aceasta, foarte bine. Însemnă că mă va întâmpina, ceea ce până acum consider că nu s-a întâmplat decât tangenţial. Dar s-a întâmplat numai atunci când am creeat un cadru suficient de… confortabil încât ea să se simtă în siguranţă să discutăm ca doi adulţi. Ceea ce este important, evident, este ca ea să nu devină dependentă doar de mine ca să creez acest cadru. Frica, temerile, alungă iubirea. Alegând să mă concentrez pe partea mea de responsabilitate în comunicare, poate aceasta o va inspira şi pe ea să facă acelaşi lucru. Sigur, nimeni nu m-ar condmna să renunţ acum fără explicaţii şi să caut pe altcineva, dar responsabilitatea în relaţii implică şi abilitatea de a gestiona anumite lucruri ÎN MINE, din momentul în care există anumite aspecte negative. Ele nu există trezite de ea, ci ceea ce simt pentru ea şi ce simte ea pentru mine este ca o lumină care arată întunericul cu care am de lucrat în mine. Iar dacă de la această lumânare se va aprinde şi lumânarea mea şi ea va dori să păstreze lumânarea iubirii ei aprinsă, atunci ne vom lumina reciproc suficient încât în iubire şi nu în conflict să ne dezvoltăm şi să creştem împreună, decât să ne certăm de pe poziţii. Doi oameni care îşi scot ochii cu privire la acuzele mai mult sau mai puţin argumentate pot avea dreptate, dar nu pot fi fericiţi în acelaşi timp. Adevărul este o lumânarea albă, dar iubirea este fitilul. Fără fitil, nu există lumină.

9.Faptul că sortează după exemple de eşec în relaţii şi nu de succes

Aici există iarăşi ceva în care nu mă regăsesc deloc, dar asta este pur şi simplu datorită nivelului valorilor pe care îl foloseşte, dar mai ales unor convingeri limitative care se cer lucrate (o altă arie de provocare şi dezvoltare pentru mine).

Poate că îşi va da seama că sunt suficient de dedicat încât să rămân alături de ea, până totuşi ajunge să conştientizeze anumite lucruri. Valoarea angajamentului se măsoară în cât de mult este el oferit indiferent de situaţie, nu în cât de mult este el recunoscut sau apreciat de către partener.

Fiecare în relaţie nu trăieşte pentru celălalt, ci trăieşte pentru sine. De aceea, valoarea angajamentului pe care mi l-am luat, nu este dată de ea, ci de mine, iar importanţa lui se măsoară prin cât de oferit şi sigur împotriva vânturilor îndoielii este, fiind ignorat.

10.Lipsa de interes în a-şi asuma responsabilitatea pentru părţile ei, care îmi creează impresia de imaturitate

Lucrul cu care rezonez în acest sens este faptul că aşa cum dacă se întâmplă ceva cu D,. contează într-un anumit mod pe A., tot aşa dacă nu-mi asum responsabilitatea pentru ceva care ţine de mine, există mama care mă ajută. Dar asta nu are nici o legătură cu comportamentul în relaţie, care a fost îndreptat chiar spre rezolvarea părţilor care ţin şi de ea.

Problema, mi se pare, este că ea nu este învăţată să lupte pentru ce vrea. Chiar şi un pui de leu, când este hrănit, îşi pierde instinctul de a vâna. Este învăţată că dacă ceva nu merge din prima, să ridice din umeri şi să renunţe. Este obositor pentru mine să suport un asemenea tratament. Adoptă o atitudine fatalistă pe care o foloseşte ca să treacă cu şenilele peste orice fel de sentiment l-ar avea cei din jur care încearcă să construiască ceva, pentru că deh, oricum nu prea foloseşte empatia. Şi da, există imaturitate la ea în anumite sensuri. Şi există imaturitate şi la mine, în alte sensuri.

Un lucru fascinant, de fapt, care face această relaţie cu atât mai interesantă, complementară şi puternică, este modul în care aceste lipsuri se complementarizează: el are mult din ceea ce ei îi lipseşte, ea are mult din ceea ce îi lipseşte. Împreună, au probleme similare, dar fiecare din ei are mijloacele pentru a-l ajuta pe celălalt şi ar putea creşte împreună.

Numai că ea nu vrea (deocamdată). Şi o relaţie nu se poate ţine în echilibru câtă vreme stă doar într-un picior… pe care celălalt îl taie cu spor! Fiecare dintre noi suntem îngeri cu o aripă, şi putem zbura doar îmbrăţişaţi!

11.Faptul că îi este ruşine cu mine şi nu vrea să ieşim în public ca un cuplu, faptul că nu petrece timp cu prietenii mei şi cu mine, se jenează să-i cunoască sau să vorbească cu ei, faptul că nu mă prezintă prietenilor ei.

Fie că asta se întâmplă din comoditate, din paranoia, din lipsa de gestiune a timpului, din duplicitaritate, din lipsa de interes pentru dezvoltare, din convingeri limitatoare, sau este cumva un fel de sumă a tuturor lucrurilor prezentate mai sus, un efect natural, adevărul este că şi mie mi-ar fi teamă să ies cu ea în mediile în care umblu eu, pentru că sunt populate de oameni care s-ar putea să se îndoiască de inteligenţa mea şi respectul meu de sine (aşa cum deja a început să o facă cel mai bun prieten al meu) văzând un asemenea comportament din partea ei, tolerat de mine.

Nu ştiu cum se poate rezolva această situaţie, dacă ea nu este dipusă să petrecem timp în public. Cheia deblocării problemei este la ea. Iar în privinţa asta, chiar nu mă interesează să mai mişc vreun deget pentru că aş trece peste respectul meu de sine. Ce pot să fac este doar să-i comunic unde mă duc eu şi să fiu deschis în ideea în care ar putea să vină. Dacă nu cumva se va simţi prea ofensată de faptul că nu se simte ca mai ştiu eu ce prinţesă îşi închipuie că este.

12.Faptul că nu face mai multă mişcare fizică

Nici eu nu fac mai multă mişcare fizică, iar asta îmi afectează modul în care îmi gestionez energia. Şi acest aspect este unul capital, despre care nu am vorbit niciodată cu ea. Mi se pare că cel puţin jumătate din problemele pe care le are s-ar rezolva dacă ar face mai multă mişcare . Şi nu doar antrenamentul de la sală… Poate că atunci când vom locui împreună vom merge împreună la jogging şi am rezolva această problemă. Dar aici ar fi faptul că ei nu prea îi place să se trezească devreme. Dar asta este şi pentru că, de asemenea ca şi mie, îi este greu să adoarmă devreme pentru că îi lipseşte iubirea împărtăşită după care tânjeşte şi pentru că îşi gestionează prost timpul.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi…

Lucrurile care ne deranjează la alţii

În 10 puncte despre ce îmi place la D

Articole pe blog despre triunghiul dramatic:

Triunghiul dramatic (16 iunie 2009)

Concursurile de suferinţă vs. „Fiecare cu crucea lui” (12 iunie 2009)

Closer (13 februarie 2009)

O reteta de succes pentru nefericire (22 ianuarie 2009)

Finder’s keeper’s (?) (24 decembrie 2008)

“Inima mi-e plină de iubire. Acum nu-mi mai poţi face rău!” (17 decembrie 2008)

Referinţe exterioare:

Alain Cardon’s Metasysteme Coaching

conversaţie utilă pe forum

„Jocul în trei. Triunghiul dramatic.” de Daniela David

Cum am cunoscut-o pe D

Privirea ei era abătută în jos, obosită. Şi totuşi încă jucăuşă. Privirea mea s-a intersectat cu a ei pe măsură ce treceam uşor pe lângă ea, eu în picioare, ea pe scaun. A fost un scurt moment în care privirile noastre s-au intersectat, şi atunci a ştiut că am privit-o până în suflet. Şi atunci eu am ştiut că mă poate iubi. În privirea ei era un ocean de iubire pură aşteptând să se reverse asupra celui care va şti să o privească. Şi ştiam că privise pe mulţi în ochi şi nu găsise acea privire care să o scaneze, să îi pătrundă până în suflet.

A durat câteva minute până când a venit metroul în care m-am aşezat chiar lângă ea, apoi am abordat-o, după ceva timp, cu o replică pe care apoi mi-a spus că i-a rămas în minte drept originală. Am început să vorbim, iar ea pur şi simplu părea minunată de întâmplare, întrucât nu era obişnuită să fie pusă într-o asemenea situaţie. Mi-a dat ID-ul de YM şi am început să vorbim chiar de a doua zi. Curiozitatea ei şi intuiţia mea au fost poduri de legătură pentru iubirea care era inerent să se nască iar acestea au existat încă de când privirile noastre s-au interesectat prima oară. Iar de atunci, legătura care s-a creat a rămas şi a devenit tot mai puternică, rescriind totul în jur cu o viteză şi o putere care îi uimeşte pe mulţi.

După 4 zile am avut prima noastră întâlnire. În mai puţin de o lună eram împreună, iar puţin după o săptămână de relaţie am cerut-o în căsătorie. Încă nu mi-a dat un răspuns, dar încă mai poartă inelul.

Astfel a început o nouă etapă din viaţa fiecăruia, care a început deja să stârnească o avalanşă de energie, din care face parte şi acest blog, cu toate lucrurile pe care le va aduce în viaţa celorlalţi.