Posts Tagged ‘AT

13
Feb
09

Diferenţa dintre iubire şi dependenţă

Bazat pe o piesă de teatru cu 4 persoanaje, Closer (2004, R. Mike Nichols), este o poveste de dragoste extrem de bine conturată psihologic, pe care mi-am propus să o analizez, cu comentarii la pasaje extrase din film.

Dacă preferi, poţi să vezi filmul mai întâi şi apoi să citeşti concluziile, dar nu ştii cum îţi pot fi de folos chiar dacă le citeşti mai devreme… Ţine minte că pe youtube fragmentele de film nu stau veşnic, şi nu e prima dată când a trebuit să renunţ la conşinut al blogului bazat pe material extern pentru că acesta nu mai era disponibil.

Larry, Ana, Dan şi Alice / Jane formează tot felul de triunghiuri şi cupluri, trailerul promovează ideea că iubirea este un joc pe care îl joci ca să câştigi. Dar, vorba personajului lui Pacino în „The Insider” (1999, R. Michael Mann): „I won, but what did I win?„.

If you believe in love at first sight… you’ll never stop looking.”

Unul dintre lucrurile care se întâmplă în cupluri sunt ancorele negative, legate de vinovăţie şi modul în care se rănesc unul pe celălalt partenerii. De exemplu, A. era (şi probabil încă mai este) obsedat de mine. De fapt, era cu atât mai obsedat în perioada în care D. rupsese comunicarea cu mine… Dar acesta e un joc foarte plăcut pentru depresivi, masochişti şi alte persoane cărora nu le place să trăiască şi să fie fericite.

Binînţeles că atunci când există posibilitatea de a înşela partenerul, cel care o face, poate să aleagă. De obicei, ce se întâmplă este o alegere între frustrare şi vinovăţie. Frustrare pentru că nu a profitat de o şansă la care va continua să se gândească, sau vinovăţie pentru că a înşelat pe altcineva. Totuşi, atunci când foloseşti sinceritatea şi chiar eşti interesat(ă) să lucrezi pentru a face o relaţie să funcţioneze, nu prea există loc pentru a înşela…

A înşela este uneori fie o formă de a demonstra lipsa de autorespect („nu merit iubirea ta, urăşte-mă sau iartă-mă ca să mă simt special(ă) şi să mă întorc la tine”), fie o formă de lipsă de respect faţă de celălalt („eşti un/o fraier(ă) pentru că nu ai ştiut/putut/vrut să-mi oferi ceea ce altcineva îmi oferă„), eventual dublată de un cric pentru stima de sine („iată, cât sunt de special(ă), 2 persoane se luptă pentru mine„), de fapt pentru orgoliu. Aceste jocuri pot fi incitante. Atâta doar că rănesc şi toată lumea pierde. Not too smart.

Prima despărţire între Dan şi Alice

„Cât de puternic(ă) poţi să fii în ura ta!”. Dar mânia nu este o demonstraţie de putere, este o dorinţă de putere, sau o cerere de putere. O provocare în iubire este aceea de a depăşi toate „motivele” urii sau ale adevărului aparent incomensurabil cu iubire.

Iertarea se poate obţine şi din dependenţă, nu doar din iubire. „Mâniază-te, dar nu greşi”, scrie în Biblie undeva. În cele din urmă, în film, cuplul care avea cel mai mare merit să se bucure de iubire ajunge să o distrugă, iar cuplul care a folosit într-o manieră înjositoare manipulare şi şantajul pentru a continua să existe continuă să existe.

„I don’t love you anymore”

Dan este părăsit de Alice de fapt din cauza faptului nu că el o testează pe ea, ci că ea îl testează pe el, în sensul că realitatea ei este suficient de puternică încât să devină şi realitatea lui. Iar, pe de altă parte, frica lui este mai mare decât iubirea. Şi ea intuieşte foarte bine acest adevăr.

Unii ar putea-o acuza pe Alice că provoacă această reacţie, prin aşteptări şi comportament, dar dragostea adevărată presupune abilitatea de a trece peste slăbiciunile partenerului şi a reuşi să-l/o înţelegi şi să creezi un mediu care prin căldura sufletească a iubirii să nu se lege neapărat de partener, ci să lase libertate.

Dan nu a oferit libertate. Dan nu a avut răbdare. Dan nu a fost statornic în manifestarea lui, în finalul filmului. Nu a pierdut-o pe Alice pentru că aceasta a ales să îl părăsească, ci pentru că a lăsat ca frica din sufletul lui să depăşească iubirea.

Dacă partenerul alege să pună punct capăt relaţiei în acel moment, nu va mai fi nici o virgulă după punct, va rămâne punct. Partenerul nu este responsabil pentru puţina iubire din noi, ci noi suntem responsabili pentru faptul că am lăsat frica să domine dragostea. De fapt, aceasta este a „câştiga” şi a „pierde” în dragoste.

La sfârşit, „câştigătoarea” pare Alice, dar şi ea a manifestat frică dându-l afară pe Dan într-o manieră forţată. De asemenea, câştigătorul pare Larry, pentru că Anna a rămas alături de el, după ce l-a înşelat luni de-a rândul cu Dan. Dar Anna ca „trofeu” e depersonalizată şi cu o valoare scăzută a stimei de sine tocmai prin faptul că a fost „păstrată” prin control şi manipulare, chiar dacă este foarte probabil să trăiască cu impresia că a luat o decizie bună…

Oricând ne place să credem că am învăţat ceva din dragoste… e bine să ţinem minte şi să aplicăm, altfel se uită, şi nu ştim când poate trece trenul dragostei pe lângă noi fără să ştim…

„I would have loved you forever”

Dramele sunt impresionante ca să rămână în film…

nu să le jucăm în viaţă !

PS: Am scris acest articol după ce am terminat de citit cartea lui Eric Berne, „Jocuri pentru adulţi” (Amaltea, 2002), un inventar al patologiilor de relaţionare şi comunicare ce pot trece drept acceptabile social. O lectură pe care o recomand cu căldură oricui doreşte să conştientizeze tiparele nocive de comportament.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi:

Libertate sau control?

Triunghiul dramatic

Frică vs. iubire (a.k.a. Dragobetele lui D.)

O reţetă de succes pentru cum să fii minţit(ă) şi înşelat(ă)

Diferenţa dintre a trăi şi a supravieţui

Finder’s Keeper’s (?)

Linkuri externe:

Jocurile succesului şi jocurile insuccesului de Marian Rujoiu

Formula „K” de Alain Cardon

Jocul în trei. Triunghiul dramatic. de Daniela David

Lumea intreaga e o scena, iar noi toti niste actori…de Raluca Mohanu

Da, dar… de Raluca Mohanu

Iertare, uitare… Care? de Daniela David

conversaţie utilă pe forum


Anunțuri
17
Ian
09

Scoala NLP vs.(?) scoala AT in relatii

Programarea neuro-lingvistica si analiza tranzactionala, ca domenii, au abordari diferite, conceptual, asupra relatiilor sentimentale. Am sa prezint ca si cadru general cum sunt utile si diferite aceste perspective.

NLP ofera o serie de tehnici care functioneaza, cel putin pe plan relational intr-o maniera destul de rapida si eficienta. Ai identificat problema/ideea de imbunatatit, aplici tehnica si culegi rezultatul. Bineinteles, e cel mai dificil de aplicat, pentru ca solicita abilitati deja formate. Iar asta uneori presupune sa iti permiti sa te „joci” si sa fii „prins”… bineinteles folosind tehnicile intr-o maniera etica si potrivita pentru tine si partener.

Analiza tranzactionala are pe de alta parte o abordare ceva mai laborioasa. Abordeaza relatia intr-un cadru de genul „tu ce crezi despre relatie si despre componenta asta, si asta, si asta? hai sa ne asezam si sa discutam si sa negociem„.

Care e mai buna dintre acestea? Ei bine, amandoua. Nu există un criteriu absolut.

Aria de specialitate in care NLP a format instrumente specifice prin excelenta e seductia rapida (din care doar o sub-nisa se ocupa de relatii stabile), dar nu e singura arie care poate fi acoperita. Totusi, un lucru clar si cert este ca intr-o relatie, ar trebui sa existe seductie continua, in asa fel incat in fiecare zi sa te poti indragosti de partener mai mult… Dragostea e unul din acele aspecte din viata care se merita a fi trait din plin, cu generozitate si pasiune, nu cu lingurita…

Analiza tranzactionala promoveaza intelegerea starilor (copil, adult, parinte), comunicarea OK-OK, medierea conflictelor, identificarea si comunicarea corecta a emotiilor si ample discutii inteligente emotional despre necesitatile si asteptarile partenerilor. Acestea sunt necesare ca baza a unei conexiuni durabile si pentru prevenirea unor conflicte ce pot aparea din neintelegeri.

Dezavantajele sunt… faptul ca NLP, ca „trusa de unelte” in domeniul dezvoltarii personale, se bazeaza pe anumite tehnici care functioneaza intr-o maniera „trial and error” si care se bazeaza pe abilitatile si flerul celui care le foloseste, iar AT, ca „trusa de unelte”, ofera anumite tehnici care dureaza uneori prea mult si solicita rabdare, implicare si maturitate emotionala din partea partenerilor… ceea ce e greu de gasit… si e trist, pentru ca in loc sa gaseasca timp pentru a discuta preventiv despre anumite aspecte, partenerii prefera sa ajunga sa se certe, iar aceste certuri erodeaza in timp relatia pana cand nu se mai alege nici praful.

Amandoua pot implica ambii parteneri sau il poate ajuta doar pe unul sa descopere anumite lucruri despre propria persoana. Un exercitiu util este sa te gandesti intotdeauna cum anume structura unui conflict analizat cu o tehnica NLP cum e schimbarea pozitiilor perceptuale iti aduce aminte de un alt conflict cu o structura asemanatoare, din trecut (un cadru referential AT).

Nici una nu sunt vreun fel de baghete magice care sa rezolve problemele cupului, ci ofera un set de instrumente practice. Care pot fi folosite sau nu.

Ambele se bazeaza pe exersarea in urma participarii la o serie de traininguri (sau pentru cine e suficient de studios, parcurgerea constiincioasa a unei documentati de specialitate) si nu pe a citi din carti de popularizare.

Un cuplu care va folosi excesiv NLP ca sistem de dezvoltare personala va avea o dinamica destul de ferma, dar probabil fara stabilitatea pe care o ofera un cadru de relationare AT. Un cuplu care va folosi excesiv AT in detrimentul NLP ca abordare in dezvoltarea personala poate fi amenintat de a intra in polologhii teoretice de dragul afirmarii unei stari ok-ok, care este… ok 🙂 , dar nu duce nicaieri 😦 .

Asadar, cele doua perspective se completeaza, sunt complementare. Bineinteles, ceea ce am scris mai sus nu este exhaustiv. Exista tehnici laborioasa si in NLP utile pentru relatii si exista si tehnici scurte in AT care sa ofere insighturi rapide.

Am scris acestea având în minte şi urmarind în ultima vreme un cuplu de prieteni care foloseste ambele domenii de dezvoltare personala cu succes.