Posts Tagged ‘comunicare

11
Iul
09

Păşeşte dincolo de fereastră…

Eram ieri în 41, pe scaun, în dreptul unei uşi. Lângă mine era un domn. Cu o staţie înainte de Crângaşi, un potenţial pasager se postează în dreptuşi uşii şi întreabă în direcţia mea şi a unui domn de lângă mine: „ăsta merge spre Crângaşi?”. Surprins din lectura cărţii mele, îi răspund omului cât de prompt pot: „DA, în sensul ăsta merge spre Crângaşi”. Omul se urcă, mulţumeşte, apoi îl întreabă pe domnul de lângă mine de ce nu i-a răspuns, şi dacă ştia. O situaţie cel puţin interesantă.

E normal în Bucureşti ca oamenii să nu-ţi răspundă când ceri indicaţii. Sau să nu ştie. Sau să-ţi dea indicaţii greşite. oarecum, te obişnuieşti. Te supraadaptezi.  Întrebarea pusă de pasagerul lui 41 era una cât se poate de normală pentru colegul meu de scaun: „dacă ştiaţi, de ce n-aţi răspuns?”.

Situaţia asta m-a trimis cu gândul la o altă idee: de ce nu-şi spun oamenii în relaţii ceea ce-i deranjează cu adevărat unul la celălalt în comportamente? Să fie oare pentru că se tem să nu considere partenerul o critică drept o judecată la persoană? Să fie o frică de a nu răni partenerul care se teme de a nu mai fi iubit dacă se coboară  de pe piscul aşteptărilor (iluziilor) partenerului? Să fie oare o lipsă de a şti CUM  să spui ceea ce simţi? Poate că e vorba despre toate.

Adeseori, păstrăm în noi ceea ce ne otrăveşte sufletul pentru că nu avem curajul să spunem: „ţin la tine, dar ceea ce  faci mă răneşte şi mă deranjează”. De fapt, situaţia la care se ajunge este un compromis.

Un compromis între ceea ce se doreşte şi ceea ce se exprimă.

"Look Out the Window" Copyright (C) Adina Florentina Toma

"Look Out the Window" Copyright (C) Adina Florentina Toma

Pentru a complica situaţia, uneori chiar se dă vina pe partener pentru toate situaţiile refulate în loc de a se recunoaşte situaţia. Exact aşa cum era cu relaţia între D. şi A. Şi poate că nu are legătură cu relaţia, cu ci imaturitatea oamenilor de a relaţiona, de a se exprima.

Să fie totuşi acesta un motiv pentru ca oamenii să nu mai fie iubiţi, sau să nu mai merite iubire?

Desigur că nu…

Dacă ţi-a plăcut acest articol, îţi recomand şi următoarele care descriu ideea de fond surprinsă şi corelată cu cele de aici:

Identitate si comportament

Cine sunt eu

Femeia, pe un piedestal?

„Ai să înţelegi când ai să creşti mare”

Anunțuri
08
Mar
09

Respect Me, Respect You

Nu de puţine ori s-a întâmplat că, în timp ce vorbeam cu D., o altă persoană încerca să deschidă o uşă sau căra ceva greu, iar eu nu m-am oferit să o ajut, lucru etichetat drept egoism, lipsă de bun-simţ şi atenţie în societate.

Eu am etichetat asta ca pitici pe creier la D. Să vă spun şi on what ground.

"Freedom" Copyright (c) Roxana Enache

"Freedom" Copyright (c) Roxana Enache

Se face tam-tam că 8 martie este ziua femeii, dar se uită evenimentul comemorat cu această ocazie, cel ocazionat de faptul că femeile au primit prima oară în istorie dreptul să voteze. Adică de a-şi manifesta o libertate cetăţenească fără vreo restricţie.

Revenind la ideea cu căratul cutiilor şi legătura cu bunul simţ, din întâmplare, după cum experienţa arată, oamenii din jur mă apreciază mult mai mult când sunt autentic, iar o formă de a fi autentic este de a nu ajuta baba să treacă strada fără să vrea, sau să fac presupuneri.

Consider că fiecare persoană, atunci când are nevoie de ajutor, poate folosi comunicarea umană articulată. Of course, sunt unii care consideră că unele lucruri „se înţeleg de la sine”. E simplu. Eu nu mă număr printre ei.

După cum se înţelege… de la sine…

„înţelegerea de la sine” este sursa multor neînţelegeri.

Desigur, mai există ipoteza în cadrul căreia femeile fiind fiinţe mai firave, ar beneficia sau ar merita de un tratament care să le menajeze. Cu toate acestea, bărbaţii sunt predispuşi la riscuri de 2.61 de ori decât femeile. Acesta este coeficientul cu care se lucrează în asigurări – mi-a spus un amic ce lucrează în domeniu.

Acum… să fim serioşi, nu am să spun acum că femeile bagă în groapă bărbaţii înante de vreme, să spunem doar că femeile având drepturi egale, au şi obligaţii egale. Care poate include a-şi căra propriile lucruri atunci când nu sunt în stare să deschidă gura faţă de vreun neavenit care preţuieşte mai mult respectul autentic. Genul de respect care se câştigă, nu cel dat de imaginea în oglindă, cel de faţadă sau obţinut prin tot felul de echivalări complexe.

D. mi-a făcut cadou de Crăciun anul trecut „Codul bunelor maniere”. 🙂

I-am răspuns că acea carte se bazează pe anumite valori, precum respect, toleranţă, moderaţie, disciplină, din care ea nu le are pe nici una. În schimb, are „bun simţ”.

O altă fostă iubită avea o vorbă dragă mie: „Of, of, măi, măi!„.:)

După ce ne-am despărţit, am întrebat-o ce voia să spună cu asta. Şi mi-a răspuns: „Fiecare primeşte ce merită!„. 🙂

Şi asta e o chestie de bun simţ, numai că mai… subtilă (!).

"Rezolvarea problemei" Copyright (c) Roxana Enache

"Rezolvarea problemei" Copyright (c) Roxana Enache

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi:

Ego-ul şi sinele autentic: pe care îl pui în lumină şi pe care în întuneric

Diferenţa între egoism şi centrare pe sine

Femeia, pe un piedestal?

Dragoste cu zecimală