4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile

in fata constiintei

Focus pe context, focus pe subiect

Unul din meritele mari ale filmului lui Mungiu este că spune multe în puţin. Într-un interviu din 1997, Marcel Iureş afirma despre filmul românesc cum că suferă de păcatul unor lungimi inutile în care nu se arată nimic relevant. În schimb, filmul lui Cristian Mungiu scoate în evidenţă, din punct de vedere cinematografic, tocmai acele aspecte care conturează cadrul care ajută spectatorul să înţeleagă atmosfera şi mai ales drama personajului principal, Otilia. Tăcerile sunt cele mai puternice. Te-ai aştepta poate ca un cadru să se schimbe, dar aparatul de filmat nu îţi cruţă privirea. Nu îţi cruţă conştiinţa. Din când în când, se opreşte, lăsând-o pe Otilia să se îndepărteze, să alerge, rămânând concentrat asupra cadrului. Un cadru lipsit de un element central. Parcă aparatul a obosit să mai alerge. Este un film care îţi permite să observi contextul, cadrul general, în vreme ce, cu discreţie, cu rafinament şi stil, povestea se desfăşoară, pentru cei care aleg să trăiască emoţia personajelor care transpare dincolo de ecran. Iar transmiterea acestei emoţii se face printr-o naraţiune simplă, şi realizează perfect scopul lui cristian Mungiu, acela de a transpune spectatorii în universul personajelor.

Despre ce este vorba?

Criticul american A.O. Scott a scris în The New York Times că “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” , “Neiertător şi generos în acelaşi timp, curgând în cadrele lungi şi dense ce par a fi tipice noului cinema românesc, surprinde degradarea decenţei umane în comunism”.

Eu consider că este un film despre ce vrei tu să alegi să înţelegi din el. Poate că acesta este efectului unui obiectivism asupra căruia este clar că regizorul a stăruit.

Pentru unii, este o poveste care aduce aminte de era comunismului, în care vocea împotrivirii faţă de un sistem opresiv la adresa individului putea să fie asemenea unui strigăt mut al unui copil ce urma să fie avortat. Acest lucru se vede în detaliile cu care este zugrăvit filmul.

O scenă reprezentativă totuşi, din punct de vedere al impactului social, este cea în care Otilia este înconjurată la masă de o serie de oameni care vorbesc, dar nu comunică de fapt între ei, în adevăratul sens al cuvântului.

Filmul nu promovează ideea că acest comunism este cel care i-a adus pe “bieţii oameni” în “situaţii disperate” de a recurge la asemenea “soluţii” ca cele descrise în film. Otilia este un personaj al cărei conştiinţă se chinuie cu disperare să rămână trează, în vreme ce alţii aleg să se veselească cu suc şi prăjituri de zahăr ars. Gabriela este un personaj care alege să mintă şi să manipuleze pentru propria comoditate.

Fiecare îşi asumă într-o anumită măsură greşelile pe care le face în viaţă, iar cei care au abilităţile de persuasiune (inclusiv plâns, implorat, minţit) pot p(l)asa altora responsabilitatea. Dar nu pot scăpa de propria conştiinţă.

Nu pot evada într-un loc în care aceasta să nu existe. Sau oare tocmai acest loc este cel pe care-l creăm pentru alţii atunci când nu ne mai punem în papucii lor? Este ceea ce o marchează pe Otilia cel mai tare, poate: nu atât inconştienţa, cât lipsa de conştiinţă a Gabrielei.

Pentru unii, este un film despre avort. Pentru unii pro, pentru alţii contra, depinde care din tabere este aleasă. Probabil că filmul este atât de controversat tocmai pentru că este un film dureros de realist, iar realitatea nu este în alb şi negru, ci este şi în gri. Sunt mulţi care vor să afle “care e concluzia?” sau “care e mesajul?”.

Filmul e o dramă de atmosferă ce redă emoţia personajelor la limita unui thriller. Numai că aici ameninţarea este dată de lipsa de curaj de a privi adevărul în faţă când vine vorba de propria conştiinţă. Aşa cum Cristian Mungiu nu cruţă privirile spectatorilor de privirea unui făt avortat, personajul Otiliei îi spune prietenului ei: “Nu ţi-e jenă să facem lucrurile acestea, dar ţi-e jenă să vorbim despre ele?”.

Contribuţia la dezvoltarea conştiinţei

Regizorul a fost abordat în seara premierei la Iaşi de o doamnă care i-a spus că filmul redă foarte bine realitatea, ea însăşi fiind o persoană care a trecut prin aşa ceva, spunându-i lui Cristian Mungiu că filmul e poate prea dur. El a răspuns, afirmând că valoarea unor asemenea filme este aceea de a le oferi oamenilor posibilitatea de a evita anumite greşeli în viaţă, este vorba despre puterea schimbării.Cam acelaşi lucru pe care mi-l propun spre realizare şi cu „Din Dragoste pentru D.”

Şi, interesat fiind cum aş putea lega puterea schimbării de ceea ce este de folos, dincolo de cameră şi pentru cititori, am descoperit această însemnare remarcabilă făcută de Cristian Mungiu, care mi-a adus aminte cum fiecare dintre noi poate “schimba lumea”, puţin, puţin, chiar când nu avem aşteptarea.

Filmul se concentrează pe forţa a trei actori, din care străluceşte Anamaria Marinca, în rolul principal. Actriţa ieşeană a fost onorată cu premiul BAFTA TV pentru rolul principal din filmul TV “Sex Traffic” (2004, r: David Yates), recum şi cu alte 2 premii pentru acelaşi rol. Filmul respectiv a fost considerat între cele mai bune 50 de drame din istoria televiziunii şi a avut o apreciere critică ferventă inclusiv peste ocean. Personajul jucat transpare sensibilitate, dar şi forţă interioară, în ambele filme. Forţă pentru a suporta traumele vieţii în ciuda celor care nu reuşesc să le înţeleagă. În ciuda celor a căror conştiinţă alega să nu le privească în faţă. Zbuciumul interior al eroinei din “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” transpare mai ales în scena în care aleargă, cu frica de a nu fi văzută de cineva, să arunce fătul avortat, în contrast cu camera luminoasă, sobră, de exterior, a hotelului, aceeaşi ca cea în care buna ei colegă ieşise să fumeze în timp ce nu voia să asculte, să suporte şi să înţeleagă consecinţele acţiunilor sale.

Dincolo de masa celor două personaje care discută în final, se ascunde tăcerea. Iar tăcerea (conştiinţei) este cel mai bine acoperită de zgomot. Aşa cum emoţia personajelor pare că se ascunde discret în peisajul-cadru nu al unei Românii comuniste, ci al unor oameni care abdicat în faţa iluziei din sufletele lor. Aşa cum unii din cei care se vor uita la acest film, vor vedea, dar nu vor reuşi să vadă. Mai exact, să vadă cum alegerile pe care le facem ne influenţează viaţa într-o manieră pentru care uităm să mai plătim şi factura.

Strategii pierzătoare pentru viaţă

Alţii pot privi gestul Otiliei ca pe unul al unei persoane dispuse să facă sacrificii eroice în numele prieteniei şi ca pe un lucru pe care a fost nevoită să-l facă din cauza situaţiei. Aş avea un comentariu foarte important, din perspectiva filmului interpretat ca până acum, pentru cei care gândesc astfel. Să privim lucrurile în faţă, aşa cum ne învaţă acest excelent discurs cinematografic. Gabriela o manipulează pe Otilia, folosindu-se de faptul că sunt prietene, făcând o scenă, pozând în nevinovată, delegând responsabilitatea unor alegeri bine gestionate şi plasând responsabilitea explicaţiilor pe Otilia. La ce sunt buni prietenii? Dacă Otilia greşeşte cu ceva, este că acceptă acest compromis pentru că alege să fie orbită din punctul de vedere al conştiinţei la toate indiciile pe care le percepe din partea Gabrielei. Se lasă manipulată, întoarce şi celălalt obraz, doar pentru a constata comoditatea şi lipsa curajului de a-şi asuma propriile decizii din parte colegei ei de cameră.

Este o lecţie de viaţa pe care personajul o plăteşte scump. Iar din această lecţie Gabriela nu învaţă nimic, poate, decât că tehnicile descrise în manuale de persuasiune într-o manieră ştiinţifică funcţionează şi intuitiv, fără a fi studiate neapărat în prealabil. Toată lumea în film este vinovată. Nimeni nu este o victimă fără să aleagă aceasta. Filmul nu impune judecată, dar în acelaşi timp este o oglindă detaşată a realităţii.

Felicitările românilor pentru Cristian Mungiu

În altă ordine de idei, fiecare dintre noi putem reuşim să îndeplinim scenariile de viaţă care aplică strategii pierzătoare. Şi le repetăm până când nu mai sunt persoane de manipulat, moment în care probabil că învăţăm ceva. Dar această minge este deja în terenul spectatorului, obligat să se gândească la lucruri nu tocmai convenabile sau frumoase.

Simplitatea cadrelor, personajele puţine, dialogurile reduse, tăcerile şi cadrele lungi, interioarele şi stilul unui montaj limitat la ceea ce contează oferă o adevărată bijuterie cinematografică în care scenariul este suportul pentru un tur cinematografic de forţă. De forţă în primul rând morală, apoi tehnică, mai ales în condiţiile în care bugetul filmului a fost unui foarte mic, de 600.000 de euro. – iar încasările în lumea întreagă, de peste 10 milioane de euro Felicitări producătorilor şi conducătorilor echipelor de producţie a filmului pentru această performanţă!

Foto: REUTERS/Yves Herman

Felicitări, de asemenea, regizorului Mungiu pentru dedicarea în 2007 de a susţine o caravană cu filmul prin ţară, după lansările de gală din prima săptămână la Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Braşov. Un asemenea demers de relaţii publice este unul care merită aplaudat, mai ales că vine din partea unui regizor care astfel doreşte să compenseze un sistem ineficient de distribuţie a filmului în România şi să ia legătura cu spectatorii săi, chiar riscând să încalce porunca a 6-a din decalogul regizorului român (realizat de Nae Caranfil), “Nu predica la săli goale, căci de ridicol te vei acoperi”.

Mândru că i-a făcut pe unii dintre cei din sală să fie mândri că sunt români la auzul veştii că acest film a luat premiu la Cannes, Cristian Mungiu şi-a asigurat un loc de onoare în istoria cinematografiei româneşti şi chiar universale, cu acest film care va rămâne în memoria (conştiinţei) colective, prin simplitatea, eleganţa şi impactul său.

Să spunem lucrurilor pe nume până la capăt

Şi, dacă tot este să spunem lucrurilor pe nume, aş vrea să precizez şi punctul de vedere din care am realizat această “cronică”. Festivalul de la Cannes nu este cel mai important sau cel mai respectat festival de film din lume, din punctul de vedere al criticilor, ci, discutabil, cele de la Veneţia şi Berlin. Iar Cristian Mungiu nu e primul care primeşte trofeul Palme D’Or şi nici singurul român premiat la Cannes. Să ne aducem aminte de Liviu Ciulei, care în 1964 a fost premiat pentru regia filmului “Pădurea spânzuraţilor”. Să ne aducem aminte de Palme D’Or-ul lui Ion Popescu Gopo pentru “Scurtă istorie” din 1957 sau chiar de “Un certain regard” pentru “California Dreamin (Nesfârşit)” al lui Cristian Nemescu, din 2007 sau de Palme Od’Or-ul lui Cătălin Mitulescu pentru „Trafic” (2004).

Şi filmul românesc nu este apreciat în România pentru că în primul rând, este discutabil că avem o cinematografie românească. Avem o mână de regizori “tineri” care fac vreo 10 filme pe an, care sunt văzute de un număr infim de oameni interesaţi, pentru că nu există public pentru film în România. Despre filmele care au fost, spre exemplu, pe ecranele româneşti în 2008, puteţi citi aici. Iar acest lucru nu se va schimba, cred, nici în 10 ani.

Am judecat acest film ca fiind excelent nu datorită faptului că e românesc şi deh, e mândrie naţională că a câştigat un premiu la Cannes ci pentru că este un film care se merită văzut şi discutat.

Cei care doresc, pot să intre pentru mai multe, pe blogul filmului, la www.4months3weeksand2days.com/blog şi pe www.agenda.liternet.ro , unde sunt mai multe cronici ceva mai “bune”.

De asemenea, am mai găsit aceste materiale video referitor la problematica avortului

argumentare cu privire la faptul ca orice copil nenascut este o fiinta umana

filmari ale miscarii in interiorul uterului ale copilului

un „banal” avort filmat la 12 saptamani

explicarea procedurii de avort

dezvoltarea fatului pas cu pas

si…

Faptele bune si ce spun ele

“Daca ai face în fiecare zi câte o faptă bună, atunci

ai să fii impăcat cu tine însuţi şi o sa ai şi sufletul curat.” D.

(Oare?)

1. Spui asta doar pentru că ai învăţat să-ţi minţi conştiinţa că la sfârşitul fiecărei zile ai făcut mai mult rău decât bine, ignorând faptul că ai trădat femeia naturală din tine.

2. Cum anume a avea sufletul curat echivalează sau este acoperit cu desăvârşire de a face câte o faptă bună în fiecare zi?

3. Poate că în modelul tău asupra lumii a face câte o faptă bună în fiecare zi ajunge pentru a fi împăcată cu tine, dar pentru alte persoane a avea sufletul curat este ceva care se extinde pe parcursul întregii zile în fiecare lucru pe care îl gândeşti şi îl faci.

4. Mă bucur că ţi-am oferit posibilitatea să faci o faptă bună pe ziua de astăzi spunându-mi asta. Acum poţi să faci orice vrei, ai să fii împăcată cu tine.

5. Mi se pare că această convingere este foarte probabil să vină din partea unei persoane care doreşte să-şi împace sufletul cu principii care nu-i obligă să muncească prea mult.

6. Sufletul curat? Pentru cât timp?

7. Nu crezi că este mai important să te îngrijeşti mai întâi de a-ţi oferi ţie ceea ce contează cu adevărat pentru tine înainte să îţi imaginezi că oferi ceva de valoare celorlalţi?

8. Dacă vei continua să crezi că o faptă bună în fiecare zi ajunge pentru a avea sufletul curat, atunci de ce nu ai da doar bani în fiecare zi la biserică? Este o faptă bună şi-ţi asigură curăţenia sufletului fără prea mult efort.

9. Aici nu este vorba despre faptele bune pe care le faci, ci modul în care ştii să afli, să te intereseze şi să respecţi necesităţile, dorinţele şi aşteptările persoanelor cu care relaţionezi, înainte de a condiţiona comunicarea cu a primi ceea ce nici nu comunici că aştepţi.

10. Bumpy Johnson a fost un mafiot care în anii ’60 şi-a impus un cartel al crimei organizate care domina cartierul Harlem din New York, fiind principalul distribuitor de droguri şi eliminând prin atacuri sângeroase concurenţa. El dădea în acelaşi timp în fiecare săptămână, sute de pungi cu mâncare şi haine nevoiaşilor din cartier, astfel cumpărându-le tăcerea. Poliţia nu a reuşit niciodată să-l acuze cu ceva substanţial. Bumpy Johnson făcea în fiecare săptămână sute de fapte bune. A murit de infarct. Toată afacerea lui a fost preluată de şoferul lui, Frank Lucas. Primele lucruri pe care le-a făcut acesta a fost să-şi elimine concurenţa, să cumpere poliţia şi să cumpere o casă mare pentru părinţii şi fraţii lui. În tot acest timp, a continuat practica lui Bumpy Johnson de a oferi ajutoare săracilor. În cele din urmă, a fost prins datorită unei neatenţii a unui frate de-al lui. Poliţistul care l-a prins i-a spus că poate să citeze sute de martori victime ale traficului de droguri pe care îl făcea. Toată averea lui a fost confiscată, iar el a fost condamnat la 70 de ani de închisoare.

11. Şi nu a face fapte bune asigură împăcarea cu sine, ci trăirea esenţei a cine eşti cu adevărat în locul unui robot programat social.

    Nu a face fapte bune asigură un suflet curat, ci spovedania.

12. A face fapte bune nu înseamnă a fi împăcată cu tine sau a avea un suflet curat, ci doar a cumpăra iluzia că ai dreptul să îţi adormi conştiinţa ca să poţi să adormi noaptea crezând că ai realizat pe parcursul zilei mai mult decât să te minţi pe tine.

13. Dacă ai făcut mai mult de o faptă bună într-o zi, se reportează şi pentru ziua următoare dacă vrei să faci pauză şi să ai sufletul curat? Şi dacă spui şi o rugăciune şi te dai cu mir, o să miroasă şi frumos, nu o să fie doar curat?

    Cât de multe fapte bune ai nevoie să faci după o perioadă de timp de pauză ca să fii sigură că eşti împăcată cu tine? Se calculează numărul de zile sau se aplică şi o rată de penalizare?

14. Vrei să spui că tot ce are nevoie cineva să facă pentru a avea sufletul curat este o faptă pe zi? Măi să fie, şi când te gândeşti de ce s-or fi chinuind pustnicii să stea izolaţi atâta timp şi să postească şi să se roage şi să se spovedească, dacă ajunge să facă o faptă bună, pe care nici nu o fac, pentru a avea sufletul curat?

15. A. Cum ai şti că este posibil să faci o faptă bună în fiecare zi şi în acelaşi timp să ai parte de neîmpăcare cu tine?

B. Cum ai şti că este posibil să faci o faptă bună în fiecare zi şi în acelaşi timp să fii lipsită de un suflet curat?

C. Cum ai şti că este posibil să nu faci în fiecare zi câte o faptă bună şi să fii în acelaşi timp împăcată cu tine şi să ai sufletul curat?

D. Cum ai şti că este posibil să faci în fiecare zi o faptă rea şi să fii în acelaşi timp împăcată cu tine şi să ai sufletul curat?

E. Cum ai şti că ar fi posibil să nu faci o faptă bună în fiecare zi şi să ai în acelaşi timp parte de neîmpăcare cu tine şi de lipsa unui suflet curat?

F. Cum ai şti că ar fi posibil să faci în fiecare zi o faptă rea şi să ai în acelaşi timp parte de neîmpăcare cu tine şi de lipsa unui suflet curat?

“ Ma străduiesc în fiecare zi să fiu o persoană mai bună şi mai tolerantă cu oamenii şi asta o dovedesc prin faptele bune pe care le fac.” D.

(Oare?)

1. A. Mă întreb dacă nu cumva spui asta pentru că nu ştii cu adevărat care este sensul cuvintelor pe care le foloseşti.

B. Mă întreb dacă nu cumva spui asta doar pentru că ai tendinţa naturală de a-ţi construi aşteptări nerealiste asupra celorlalţi şi apoi să dai vina pe ei pentru că te-au dezamăgit.

2. Ce legătură există în realitate între toleranţă şi fapte bune?

3.A. Poate în modelul tău asupra lumii, a fi tolerantă înseamnă să nu îi taxezi pe ceilalţi pentru că nu se ridică la standardele tale în fiecare secundă. Însă după alte sisteme de referinţă, poate însemna disponibilitatea de a asculta, înţelege, respecta şi accepta (ca 4 trepte diferite şi nu implicite sau sinonime) modalitatea cuiva de a gândi diferit de tine.

B. Dacă vrei să începi de undeva cu toleranţa, de ce nu ai face-o pornind de la relaţionarea cu persoana care te iubeşte şi pe care o iubeşti? Oare nu ar merita această relaţie cea mai mare toleranţă, în aşa fel încât să devii o persoană cu mult mai bună oferind? Dragostea nu se măsoară în cât de mult aştepţi să primeşti, ci în cât de mult eşti dispusă să dăruieşti fără să aştepţi ceva în schimb, condiţionând sentimentele pe care le oferi prin aşteptarea unor comportamente.

C. Înţeleg cum în modelul tău asupra lumii, ceea ce faci te transformă ca persoană. În modelele pe care le-ar putea avea ceilalţi asupra lumii (cum ar fi majoritatea covârşitoare a celor care studiază, folosesc şi dezvoltă ariile psihologieie, terapiei şi ale dezvoltării şi gestiunii personale şi profesionale, comportamentele sunt separate de identitate.

D. Dacă tot vrei să începi de undeva cu tolereanţa, de ce nu începi de la a fi mai tolerantă cu tine în compromisurile iluzorii pe care le faci în legătură cu necesităţile tale fundamentale?

4.Îţi mulţumesc pentru faptele bune pe care le faci faţă de mine atunci când eşti binedispusă. În restul timpului, nu e nevoie să te respecţi suficient de mult încât să îmi tolerezi atitudinile şi comportamentele diferite de aştepările tele.

5. Oamenii intoleranţi întotdeauna caută să demonstreze celorlalţi cât de buni îşi doresc să pară sau îşi imaginează că sunt.

6. Nu crezi că este mai util pentru comunicările tale cu ceilalţi mai degrabă să fii mai îngăduitoare în aşteptările pe care ţi le creezi referitor la cei apropiaţi decât ca aceştia să aştepte să-ţi intre în graţii?

7. Dacă ai să continui să crezi asta, vei atrage în viaţa ta doar acele persoane care sunt suficient de asemănătoare ţie încât să folosească faptele pe care le fac ca să-şi justifice faţă de sine impresia că manifestă toleranţă şi în acelaşi timp să se păstreze pe un piedestal unde să nu fie atinse decât de cei pe care îi consideră vrednici a se ridica la nivelul lor. Aceasta nu este toleranţă, ci o cale spre izolare sau spre schizofrednie.

8. Aici nu este vorba despre fapte bune sau despre toleranţă, ci despre abilitatea de te bucura de prezenţa celorlalţi fără a avea aştepătri din partea lor, care se construieşte prin exerciţiu.

9. Amon Goeth este personajul unui ofiţer nazist în cartea şi filmul “Lista lui Schindler”, de Thomas Kenneally. La un moment dat, Oskar Schindler, îi vorbeşte despre puterea pe care o are cineva de a tolera (”to pardon”) pe unul din evreii care îi greşeşte cu ceva. La un moment dat, un copil evreu care servea la casa lui răstoarnă din greşeală un vas cu mâncare caldă în poala lui Amon Goeth. Servitorii se uită îngroziţi, băiatul a încremenit, aşteptându-se să fie executat pe loc. Cu un gest teatral, Amon Goeth spune: “Am să-ţi tolerez asta!”. Câteva zile mai târziu, acelaşi copil îi mai greşeşte cu ceva, mult mai mărunt. De la fereastra lui, Amon Goeth îl caută prin lunetă cu puşca pe băiat în curtea lagărului de muncă forţată şi, când îl găseşte, îl împuşcă. La fel de relaxat, îşi exersează în aer gestul “I… pardon you” şi îi spune lui Schindler cu prima ocazie că a încercat chestia cu toleratul şi e faină. După sfârşitul războiului, în urma procesului, Amon Goeth a fost spânzurat pentru crime împotriva umanităţii.

10. Nu faptele bune dovedesc toleranţă, ci cât de mult sunt în stare ceilalţi să te cunoască şi să te aprecieze pe tine aşa cum eşti cu adevărat şi nu aşa cum îţi place să creezi impresia că eşti.

11. Faptele bune folosite ca dovadă nu însemnă toleranţă, ci fariseism.

12. Cât de multe fapte bune ar trebui să faci faţă de o persoană pentru ca această să te evalueze la nivelul 5 din 5 de toleranţă?

13. Vrei să spui că simplul fapt de a face fapte bune este o dovadă pentru toleranţă? Şi membrii Ku Klux Klan-ului dădeau de pomană persoanelor de culoare când mergeau duminica la biserică.

14. A. Cum ai şti că este posibil să faci fapte bune şi în acelaşi timp să nu fii o persoană mai bună sau mai tolerantă?

B. Cum ai şti că e posibil să faci fapte bune şi în acelaşi timp să fii o persoană mai rea şi mai intolerantă?

C. Cum ai şti că este posibil să nu faci fapte bune şi în acelaşi timp să fii o persoană mai bună şi mai tolerentă?

D. Cum ai şti că este posibil să faci fapte rele şi în acelaşi timp să fii în acelaşi timp o persoană mai bună şi mai tolerentă?

E. Cum ai şti că este posibil să faci fapte rele şi în acelaşi timp să fii o persoană mai rea şi mai intolerantă?

F. Cum ai şti că este posibil să nu faci fapte bune şi în acelaşi timp să nu fii o persoană mai bună sau mai tolerantă?

15. Înţeleg cum intenţia ta este să câştigi toleranţă, dar pentru a avea parte de asta este oare o soluţie să înghiţi lucruri care nu-ţi plac fără să comunici că acestea te deranjează sau să îţi cobori aşteptările pentru a relaţiona mai bine cu oamenii, indiferent dacă îţi satisfac sau nu standardele?