Dragoste cu zecimală

Dacă un software funcţionează cum trebuie, ar trebui ca el să dea acelaşi rezultat pe două calculatoare diferite, chiar dacă sunt versiuni diferite. Dacă ai de exemplu un program care calculează rezultatul adunărilor, iar eu fac 1+1, mie îmi iese 2, iar ţie îţi iese 1,5, atunci ceva e în neregulă. Probabil că versiunea ta nu funcţionează bine, nu e completă, sau calculatorul tău e virusat.

Creierul nostru este un hardware care vine fără manual de instalare pentru software. Convingerile, credinţele, principiile, ideile şi regulile care se instalează la acest nivel nu trebuie să treacă nici o probă pentru a fi valide. Ahhhh, de fapt, doar una… Proba realităţii exterioare pragmatice, obiective.

Atunci când convingerea şi realitatea sunt discrepante…

ce e mai logic de schimbat, convingerea sau realitatea?

Tot la fel, funcţionează şi convingerile legate de ce ar trebui să însemne sau să „facă” dragostea pentru noi şi din noi. Adică aşteptările legate de a ne simţi iubiţi. Atunci când convingerile pe care le creionăm despre ce fac cei din jur sunt dărâmate de realitate, cu cât acceptăm asta mai târziu, cu atât mai dificil şi costisitor va fi.

În acelaşi timp, lucrurile la care nu ne aşteptăm să ni se întâmple şi pentru care nu găsim o explicaţie în sistemul nostru de referinţă şi de convingeri reprezintă o invitaţie de a schimba perspectiva şi de a merge nu doar la un alt nivel de înţelegere, dar şi la o altă dimensiune de integrare. Provocările pot fi oportunităţi sau pietre de poticnire. Citiţi acest articol delicios despre atitudinea recomandată.

Ar fi simplu să considerăm că există un obiect magic ce are darul să ne ilumineze fără să depunem un efort, aşa cum este în această strălucită metaforă ilustrată în videoclipul…

„One and one” al lui Robert Miles

Aşadar, facem clean-up, reboot şi mai rulăm o dată, sa vedem… dă iar cu zecimală?(!)

"Doi şi cu doi fac..." Copyright (c) Roxana Enache

Ce am învăţat despre ce vreau şi ce pot din relaţia cu D.

Mi-am dat seama că jumătate din lucrurile care mie mi se păreau importante într-o relaţie, acum un an, pur şi simplu nu mai sunt relevante. Nu datorită faptului că nu mai contează pentru mine, ci pur şi simplu datorită faptului că nu mai sunt un aspect care să mă poticnească.

1. Înainte, mă deranja răspunsul emoţional la stress. Acum, este OK pentru mine să o ajut pe femeia pe care o iubesc să îşi controleze stările şi să înveţe cum să şi le folosească pentru a avea mai multă perseverenţă în viaţă, în loc de impulsivitate.

2. Înainte, mă interesa să mă dezvolt împreună cu partenera… doar că necesitatea mea pentru dezvoltare şi necesitatea lui D. pentru dezvoltare se regăsesc la planuri diferite. Aşa că ce am făcut? Evident, eu mi-am găsit o modalitate de a mă dezvolta eu, rezolvându-mi propriile chestiuni, iar ea a găsit propria manieră de se dezvolta cu ajutorul meu. Honestly, nici nu ştiu cum o face, dar atâta vreme cât este mulţumită, mă bucur…

[Later edit] D. a interpretat porţiunea aceasta ca fiind o lipsă de interes din partea mea pentru dezvoltarea ei personală. Eu i-am replicat că am ţinut-o la curent cu toate oportunităţile de dezvoltare personală (cursuri, conferinţe, cărţi) care ajungeau la mine – şi i-am propus să mergem împreună, dar nu aveam obligaţia să o car după mine acolo. Niciodată nu a acceptat să participe la un asemenea eveniment, de fiecare dată avea altceva mai important de făcut.

3. Înainte, mă blocam în faţa unor convingeri limitative ale partenerei. Acum am un răspuns diferit referitor la aceasta, pentru că am încredere în perspectivele diferite pe care le pot avea asupra unui aspect şi am suficientă încredere în mine că pot să împărtăşesc şi unei persoane cu o altă viziune perspective diferite. Îmi place să deschid mintea mea şi a celorlalţi spre noi orizonturi, acum am şi mijloace pentru a face asta.

4. Credeam că este important să am parte de o persoană care să aibă o percepţie corectă asupra realităţii. Cu toate acestea, poate tocmai acesta este unul din lucrurile care o face pe D. atât de minunată, frumoasă şi specială… faptul că nu a fost atinsă de multe lucruri tocmai datorită unui contact scăzut cu realitatea unor oameni cu sisteme de gândire diferite. Desigur, asta este şi ceea ce o păstrează în cadrul mediului care îi întreţine dependenţa de acesta.

5. Credeam că este important să am parte de un respect şi o recunoaştere a iubirii mele într-o relaţie. Cu toate acestea, atunci când D. a spus că nu crede că o iubesc, nu am mai dat înapoi, aşa cum aş fi făcut poate cu alte femei, ci pur şi simplu am ignorat ceea ce spunea şi m-am uitat la ceea ce făcea strict în comunicarea cu mine. Şi am câştigat respectul care nu a fost primit de la bun început pentru ceea ce simt.

Acum… având în vedere faptul că 5 majore presupoziţii/aşteptări pe care le aveam de la o relaţie sentimentală au fost depăşite, trebuie să menţionez sentimentul minunat de libertate să am mai puţine aşteptări dar mai ferme şi mai clare (pentru că restul criteriilor au rămas în picioare) şi să constat în acelaşi timp că pot să mă bucur de o comunicare excelentă cu femeia pe care o iubesc şi care mă iubeşte…

Iar asta nu face decât să întâmpine ceea ce sintetiza Phillip C. McGraw, în cartea „Salvarea relaţilor” :

„O relaţie sentimentală poate să fie extraordinară şi durabilă, iar cei doi parteneri pot să fie fericiţi împreună fără ca relaţia să fie paşnică, fără să se bazeze pe o comunicare mentală extraordinară, fără să fie bazată pe romantism, fără ca vreounul să-şi rezolve problemele sau să fie sănătoşi, fără ca vreounul să-şi exteriorizeze sentimentele, fără să se bazeze pe interese comune, fără ca vreounul din parteneri să-şi corecteze defectele. Faptul că există un mod corect şi un mod greşit de a realiza o relaţie extraordinară reprezintă un mit fals.„.

Lucru demonstrat şi de persoanele din anturajul meu care au început să o cunoască pe D. şi să-şi formeze o impresie foarte bună asupra ei.

PS [Later edit]: Ziua în care am conceput iniţial şi am publicat acest articol a fost ziua în care D. m-a părăsit. Doar că eu încă nu ştiam asta.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi mai recomand şi:

Vai, dar ce pisică frumoasă… Zgârie? (14 august 2009)

Iubita mea colivie… (14 februarie 2009)