Posts Tagged ‘dating

27
Aug
09

Un an de dragoste pentru D.

Motto: „Oh, what a web we seed… when we first try to deceive…

„Mac”, personajul lui Sean Connery în Entrapment (R. Jon Amiel, 1999)

Tocmai îmi luasem rămas bun de la I., cu care fusesem la piesa „Dragostea durează 3 ani” (ca răspuns pentru cât durează dragostea). Urma peste 2 zile să mergem cu barca prin Cişmigiu. Luasem lecţii

Ajung acasă. Mă sună D., îmi spune că este disponibilă pentru a ne întâlni. Eu aş fi vrut să ne întâlnim chiar în seara respectivă, dar era cam târziu pentru ea. Aşa că am stabilit întâlnirea pentru ora 9.30 PM, la staţia de metrou „Apărătorii Patriei”.

Miercuri, 27 august 2008. Exact acum un an. Din seara aceea, a început relaţia noastră.

Ţin minte despre cât de puternic era ataşamentul, mai ales din partea ei, pe partea de atingere fizică. Aşa cum nu am făcut-o nici până acum, nu voi dezvălui detalii legate de aspectul acesta, nu pentru că aş fi un gentleman, ceea ce nu mă consider, ci pentru că aspectul kinestezic (sau hiperkinestezic, pentru că trebuie să spun că D. este prin excelenţă o femeie hiper-kinestezică) a creat întotdeauna o atracţie magnetică, o compatibilitate aproape perfectă.

Această  intuiţie am întărit-o încă de la prima întâlnire, mângâindu-i braţul şi sărutând-o, genul de atingere despre care în repetate rânduri, avea să-mi spună, nu se compara cu cea pe care o resimţea din partea lui A. – pentru că nu exista încă între ei siguranţa necesară în privinţa partenerului pentru a crea pasiunea – un lucru care urma să fie verificat prin proba timpului)…

În acea seară, pe care am petrecut-o aproape în întregime stând de o vorbă în parc până noaptea târziu, D. m-a rugat să-i promit că lucrurile vor putea rămâne OK între noi ca amici sau profesional dacă nu merg între noi pe plan sentimental. Pe principiul „burn your bridges back”, i-am spus că este total exclus, şi că în ziua în care mi-aş întoarce capul de la ea, va rămâne întors pentru totdeauna. Au fost multe. Dar am ales să nu o fac, şi să o las pe ea să-şi asume în întregime pasul acestei responsabilităţi. Cumva, până la urmă, într-o manieră destul de tristă, a câştigat acest pariu…

Ştia încă de atunci, intuia castelul de cărţi de joc pe care începuse să îl construiască. Jocurile fuseseră făcute. Povestea poate începe. Poate că a fost un moment în care aş fi putut să fac asta…

26
Aug
09

Tu cât de mult îţi doreşti să înveţi să vâsleşti?

Mă gândisem că ar fi drăguţ să merg cu I. cu barca prin Cişmigiu, doar că nu ştiam să vâslesc.
În fine. Mă întâlnesc cu G. G. Era o veche cunoştinţă, cu care nu mă mai văzusem de ceva vreme. Mă revăzusem cu ea la metrou, la Victoriei şi am salutat-o, spunând: „Hei! Ce mai faci?”. Şi ea mi-a răspuns: „Bine. Acum cobor, că aici locuiesc! Mă bucur să te văd, poate ne mai vedem”. Am cântărit în minte acest „poate ne mai vedem” şi am ajuns la concluzia că nu există nici un motiv pentru care să nu mă întâlnesc şi cu G. G., pe când o cunoscusem, era studentă. Cu ambiţii. Acum a ajuns la Guvernul României, lucrează pe o chestie atât de importantă, încât nici n-am înţeles exact cu ce se ocupă. În fine.

Ne plimbăm noi pe bulevardul Regina Elisabeta, să-şi cumpere nişte pantofi. Peste tot pe unde intra, preţurile erau de la 100 de euro în sus. Nu că aş avea ceva în mod deosebit împotriva ideii de a da nişte bani pentru o investiţie bună în încălţăminte care să te ţină, doar că genul acela de încălţăminte se găseau de 2-3 ori mai ieftine în Obor decât în centru. Dincolo de asta, am văzut nişte persoane decent, dacă nu chiar elegant îmbrăcate, care purtau pantofi de genul acela şi le stătea chiar bine, nimeni nu zicea nimic. În fine.
După ce petrece vreo juma de oră uitându-se prin vitrine, întrebând şi probând, merge mai departe, strâmbând din nas pe măsură ce ieşea pe uşă: „Jeguri! Nişte jeguri! Ce oroare!”, dovedindu-şi, astfel, prin excelenţă, calitatea de veveriţă.

White shoe by Rimolyne

White Shoe

Copyright (C) Roxana Enache & Adina Florentina Toma

Model: Adina Florentina Toma

Am întrebat-o unde vrea să-şi facă vacanţa şi a răspuns că încă nu s-a hotărât între Ibiza, Insulele Canare şi Grecia.
În vreme ce admiram spectacolul acestei elegenţe feminine care se desfăşura cu aplomb în faţa mea, îi propun lui G. să facem o tură cu barca prin Cişmigiu. Am menţionat că nu mă pricep prea bine să vâslesc (de fapt, nu pusesem mâna pe o vâslă în viaţa mea), şi ea s-a arătat mai mult decât dispusă să mă înveţe. Bineînţeles, pe parcursul acelei ore, am făcut progrese semnificative. După ce m-am ciocnit cu câteva bărci, aproape am băgat-o pe G. prin boscheţi şi am stropit-o în mod constant. În cele din urmă, mândru de abilităţile mele de bun vâslaş şi cu o G. pe jumătatea leoarcă, stropită din cap până în picioare, o conduc acasă.

Shoe_tree_by_rimolyne

Shoe tree” Copyright (C) Adina Florentina Toma

După această mirobolantă, mirifică întâlnire, G. îmi spune că i-ar place să mai ieşim prin Cişmigiu, eventual cu rolele. Eu nu ştiam să merg cu rolele. În schimb, ştiam mai bine să vâslesc

PS: Un detaliu amuzant care mi-a rămas în minte a fost că la ora 10 seara, în Piaţa Victoriei, G. voia să cumpere un kil de roşii. Mă mir că voia căpşuni.

22
Aug
09

Tu ce ai de spus să-mi păstreze interesul? Nimic? NEXT!

Vineri, 22 august 2008. Întors în capitală după o vacanţă de plimbări prin ţară, plictisit de mieunăturile lui D. refetitoare la cât de dificilă a fost operaţia, vorbesc cu ea pe messenger şi îi spun că prefer să mă întâlnesc cu ea decât cu alte persoane, pentru că, după cum am menţionat aici şi aici, deja avusesem două întâlniri grozave cu ea.

Tot atunci, stabilesc o întâlnire la o cafea cu o altă tipă, C., căreia îi „dădusem târcoale” de vreo 2 luni să mă întâlnesc cu ea, peste 2 ore.

A. vede că D. era pe messenger cu cineva şi o întreabă: „cu cine vorbeşti?”. Ea refuză să îi răspundă.

În fine, după vreo două ore, la cafeaua în oraş cu C.

Adevărul era că deşi ea era destul de incitată, eu mă plictiseam de moarte şi abia aşteptam să îi fac vânt. Era genul acela de fiinţă cu imaginaţia căreia poţi să te joci până mâine, foarte inteligentă, foarte jucăuşă, şi mai ales, foarte, foarte energică – genul de femeie căreia îi place să-şi imagineze că e pasională doar pentru că până acum nu a întâlnit un bărbat care să reuşească să o domine…

În fine, plictisitor. Tocmai într-un moment în care ea era foarte atentă la ce spuneam eu, primesc un telefon de la I. Cine este I?

I este o altă tipă, pe care o abordasem în metrou mai devreme, în acea zi (sau cu o zi mai devreme, nu mai ţin minte), şi care îmi spune că e de acord să mergem la piesa de teatru pentru care îi propusesem să ne întâlnim. În momentul acesta, deja mă ridicasem de la masă în timp ce închideam telefonul şi cu un zâmbet larg către C. şi îi spun că este timpul să plec. C. rămăsese literalmente cu gura căscată la toată scena.

Aşa, cam ca în poza Dorei Sârghi, „Underneath Reality

E adevărat, deja stătusem puţin peste ora la care ea declarase că trebuia să plece, dar o asemenea lovitură dată orgoliului ei nu avea cum să fie trecută cu vederea. Needless to say, C. abia mi-a mai răspuns la telefon după asta, darămite să se mai întâlnească cu mine. Am avut atunci curajul să mă ridic de la masă şi datorită faptului că prima dată când am fost pus într-o situaţie asemănătoare, cu D., nu o făcusem.

And then I had a wonderful date with I. And then another one. And then another one.

PS: În acea zi am mai abordat cu succes încă o altă femeie la metrou.

02
Aug
09

The Dead Don’t Care to Be Ignored

"Cimitirul vesel 2" Copyright (C) Lorena Lazăr„Cimitirul vesel 2” Copyright (C) Lorena Lazăr

Ţin minte că un lucru pentru care m-am felicitat după prima întâlnire cu D. a fost faptul că am luat-o de mână şi am mângâiat-o. Această atingere fizică a transmis mult. A transmis că pot să o ating într-o manieră care o face să se simtă apropiată de mine. Limbajul atingerii, ca limbaj al dragostei, este unul care poate să difere, la nivel de convingere, şi ca resimţire a necesităţii, de la persoană la persoană. Asta a creat o diferenţă.

Atunci când am condus-o înapoi, în metrou, în timp ce îi spuneam despre diferenţa între identitate şi comportament, şi ne ţineam de mâini, ea s-a apropiat de mine şi, încet, încet, mi-am dat seama că îşi dorea să fie sărutată.

Acum, nu ştiu cât de des aţi fost pe la staţia de metrou Apărătorii Patriei, dar vă spun, factual, că majoritatea celor care vin dinspre Unirii se adună în partea din spatele metroului pentru a coborâ. În mod deosebit în acea vineri seara pe la 11.30, erau vreo 20 de pasageri foarte frustraţi a căror privire am surprins-o deschizând ochii şi îndepărtându-mi buzele de ale lui D. Nu de alta, dar după un sărut prelungit încă de pe la Constantin Brâncoveanu, mai trebuia să şi coborâm. Desigur, nu mi-a luat mult să-mi dau seama că aveam în braţe o pisică ce torcea…

Pentru articole legate de partea cu „pisică„, vă rog citiţi…

…şi Uţa se uita lung la mine

Cele 3 tipuri de femei