Posts Tagged ‘Disney

01
Oct
09

Iepuraşul magic năzdrăvan

În dimineaţa zilei de acum un an, pe 1 octombrie, am fost trezit pe la 8 dimineaţa de un telefon pe care nu pot să spun că nu-l aşteptam (după cum am scris în finalul articolului „Cererea în căsătorie – peste un an„)…

A., iubitul lui D., mi-a luat numărul de telefon şi m-a sunat. Discursul lui nu a fost unul articulat şi nici prea inteligent, de altfel.

M-a întrebat ce vreau. Ţin minte că am stat puţin să mă gândesc la ce să răspund la întrebarea asta… Pe de-o parte, eram destul de furios pe omul ăsta, care nu o lăsa pe D. să plece (e adevărat că nici ea nu era hotărâtă, dar şi el exercita presiuni…), pe de altă parte trebuia să îl înţeleg şi pe el, din papucii lui, el nu era vinovat direct de faptul că D. îl înşelase (am comentat asupra ideii că D. era indirect vinovat de asta în articolul „Iubirea nu este un sentiment, ci o calitate a unei relaţii„) şi nu era obligat cu nimic să suporte nemulţumirile mele subiective.

Am răspuns la fel de hotărât şi natural ca atunci când am cerut-o pe D. în căsătorie: vreau ca ea să se despartă de el, să plece de acolo şi să se căsătorească cu mine.

Răspunsul meu a fost puţin dezarmant, se pare, ca şi cum aşteptarea mea ar fi fost una de copil neconfruntat cu realitatea, acea realitate pe care avea să mi-o impună mie. Interesant. Drăguţ. Aş putea spune chiar înduioşător, dacă nu ar fi arătat atâta desconsideraţie faţă de mine pe termen lung (chiar i-am argumentat lui D. o dată că eu nu l-am tratat niciodată cu lipsă de respect pe A., spre deosebire de cum a făcut el cu mine şi cum a făcut ea cu el).

Un văr de-al meu mi-a spus că cel mai bun lucru care i s-ar fi putut întâmpla  lui D. ar fi fost ca eu şi A. să ieşim la o bere, să realizăm că această femeie nu merită atenţia noastră, şi să hotărâm să o dăm afară simultan amândoi, atunci s-ar vedea neîntreţinută de nimeni, în poziţia în care să se descurce singură cu cheltuielile pentru stilul de viaţă cu care se obişnuise.

Atunci când D. a pus o serie de întrebări retorice, stupefiate, pe baza răspunsului meu, l-am invitat să arunce o privire asupra inelului pe care D. îl purta (din când în când) şi pe care i-l dădusem când am cerut-o în căsătorie.

El a afirmat, într-o manieră foarte sigură pe sine, demonstrativă şi enervată, că mi-o dă pe D. la telefon, ca să-mi spună ea însăşi ce crede despre relaţia noastră.

În momentul acesta, deja aveam curiozitatea pe care o avea publicul sălii acestui filmuleţ pe care vi-l recomand, cu recomandarea să vi-l imaginaţi pe A. în rolul magicianului.

Presto” (2008, R. Doug Sweetland)

A. mi-o dă pe D. la telefon şi o întreb:

– Bună, dragă, ai ceva să-mi spui?

D. murmură ceva şi până la urmă nu spune nimic.

[Eu]- Ok, atunci ne vedem mai încolo. Te iubesc. Pa.

– Bine, pa.

Penibil.

Dacă ţi-a plăcut articolul acesta, îţi mai recomand să citeşti şi…

O reţetă de succes pentru nefericire

Anunțuri
24
Mai
09

Cine sunt eu

Legat de identitate, m-am pregătit pentru astăzi să vă împărtăşesc într-un stil foarte picant şi complex puţin dintr-o anumită intuiţie, înţelegere, teorie, referitoare la ce cred eu că defineşte identitatea cuiva, ca răspuns la întrebarea „cine sunt eu?„, pe care desigur că fiecare ne-am pus-o la un moment dat.

Mai ales, aş dori să accentuez pe cine este cu adevărat o femeie.

Trăim într-un univers cotidian aglomerat, grăbit, cu multiple roluri şi activităţi. O femeie are de jucat multe roluri, subidentităţi ca părţi componente ale unei personalităţi întregi.

03_Reflection_de_Lorena_Lazar_in_Cine_sunt_eu_24_05

"Reflection" Copyright (C) Lorena Lazăr

Creştină, iubită, soţie, prietenă, mamă, fiică, soră, manager, executiv, antreprenor, consilier, etc. – roluri pe care şi le asumă pentru a comunica, pentru a fi recunoscută într-o comunitate, într-un anumit cadru de referinţă. Toate aceste părţi fac parte din identitatea femeii programate social – cu toate regulile şi aşteptările… Grozav :). Acestea răspund la întrebarea: „cine sunt eu… pentru tine?” – iar cadrul de referinţă se schimbă de la subidentitate la subidentitate (ca şi componente ale identităţii).

A propos de asta, vă invit să vizionaţi scurt-metrajul lui Gabriele Muccino, „Heart Tango„, care dincolo de a fi un vehicul pt. Monica Bellucci, exprimă exact destul de bine la am făcut referire mai sus (mai puţin ipostaza de creştină – de ce oare?)

„Pentru a schimba omul, trebuie schimbat publicul în raport cu care el se judecă. Un om se defineşte prin publicul său: prin alţi oameni, instituţii, scriitori, reviste, eroi de filme, filozofi prin intermediul cărora se vede aclamat sau huiduit. Tulburările psihologice majore, „crizele de identitate„, sunt provocate atunci când un individ începe să modifice publicul pentru care joacă: de la părinţi la egali, de la egali la operele lui Albert Camus, de la Biblie la Hugh Hefner.

"Doar un copil" Copyright (C) Roxana Enache

"Doar un copil" Copyright (C) Roxana Enache

Schimbarea de la sunt-acela-care-este-un-fiu-bun la sunt-acela-care-este-un-bun-prieten constituie o revoluţie. Pe de altă parte, dacă amicii bărbatului aprobă fidelitatea într-un an şi infidelitatea în următorul an, iar dacă omul se schimbă dintr-un soţ credincios într-unul desfrânat, nu se produce nici o revoluţie. Regulementul clasei rămâne intact; doar politica într-o chestiune minoră a fost alterată.” (Luke Rhinehart – „Omul Zar”)

Totuşi, în fiecare femeie se află o parte a unui copil… o parte ca o fetiţă, care pe principiul „When You Wish Upon a Star” a crezut şi a sperat într-o bună zi că va fi cineva în viaţa ei care să merite să primească toată iubirea din sufletul ei.

Aşa că a trebuit să protejeze aceste sentimente, şi această parte sensibilă din ea, şi să o „încuie” în siguranţă, acolo unde să fie „ascunsă” până când eroul o va „trezi” la viaţă.

Să o protejeze de toate lucrurile care ar putea cu adevărat să-i rănească sufletul şi capacitatea de a-i oferi acea dragoste specială aceluia care va reuşi să privească în adâncul sufletului ei şi să-l atingă aşa cum nimeni nu a mai făcut-o… prin privire, prin voce, prin cuvinte, prin atingere…

"Sweet prince" Copyright (C) Lorena Lazăr

"Sweet prince" Copyright (C) Lorena Lazăr

Iar „eroul” menit să „trezească” frumoasa fetiţă adormită este căutat peste tot…

…chiar şi în alte lumi:

Alan Menken – „Part of Your World”

(Little Mermaid, 1984)

Tocmai de aceea, şi literatura şi producţiile pentru femei au un succes atât de mare: oferă în fantezie eroii care lipsesc din realitate.

"Visătoare" Copyright (C) Roxana Enache

"Visătoare" Copyright (C) Roxana Enache

Astfel, fiecare aşteptând şi aşteptând, oferă încetul cu încetul din emoţiile lor sau poate chiar tot sufletul lor pe tavă unor bărbaţi care nu ştiu să preţuiască aceasta.

"Fairytale mademoiselle" Copyright (C) Adina Florentina Toma; Model: Roxana Enache

"Fairytale mademoiselle" Copyright (C) Adina Florentina Toma; Model: Roxana Enache

Întotdeauna m-am întrebat ce anume face o persoană, ce cuvinte ar folosi, ce idei, ce expresii ar putea să facă acele părţi dintr-o femeie să vibreze, să iasă la suprafaţă, să se trezească la viaţa autentică, pentru a simţi că trăiesc?

Armin Van Buuren – „Shivers”

Mai mult, ce ar face această fetiţă din inima fiecărei femei, să simtă o dorinţă, puternică, de nestăpânit, de a-şi dărui întreaga dragoste cuiva despre care ar şti cu adevărat, pentru prima oară în viaţă, aşa cum nu au mai simţit-o până acum, că le-ar putea face cu adevărat fericite, dincolo de orice fel de obstacole? Care ar fi cuvintele care ar ajunge până în această adâncime a sufletului ei?

În mijlocul acestor căutări, am cunoscut-o pe D. …

A cunoaşte o femeie, pentru un bărbat, este a descoperi acea fetiţă din femeia care tânjeşte să-şi ofere toată dragostea cu încredere. Cel care reuşeşte să îi trezească sufletul, conştiinţa la viaţă, odată cu acea parte, reuşeşte să aibă parte de iubirea ei. Ceilalţi sunt suplinitori, după cum am explicat referitor la cum stau lucrurile cu concurenţa în dragoste

O citez pe Sorina (pentru că sunt de acord cu fiecare cuvânt pe care l-a scris, mă simt obligat să o citez) „Ceea ce contează nu e atitudinea abordată de o femeie pentru a atrage atenţia bărbatului; articolul promovează atitudinea femeii faţă de ea insăşi, un mod de a te aprecia pentru calităţile tale (fie acestea mai vizibile dpdv al de-marketing-ului sau al anti-marketing-ului). O femeie care ştie sa se aprecieze e o femeie care emană siguranţă de sine. O femeie care emană siguranţă de sine e o femeie care ştie ce vrea. O femeie care emana siguranţă şi ştie ce vrea, prin urmare, e râvnită.” – deci nu aşa cum credea D., că „oamenii te văd şi te simt aşa cum gândeşti dacă ai încredere în tine” – lucru pe care mi l-a spus cam pe vremea când şefa ei a cerut fiecăruia să completeze într-un formular cum se autocaracterizează fiecare şi ce aşteptări are de la viaţă, pe care m-a rugat să-l completez eu (!) pentru că ea nu ştia ce să scrie.

Cine este, atunci bărbatul, în acest context al relaţionarii cu şi raportării la o femeie? Este cel care este fidel sieşi, care nu se trădează pe sine, care îşi urmează drumul, misiunea în viaţă, destinul şi nu soarta.

Acum, urmărind ideile însemnate, linkuite, ilustrate cu poze şi video, până aici, devine evident că ce am spus despre femei şi despre bărbaţi se referă la identitatea lor, la cine sunt în esenţa lor şi prin relaţia unuia cu celălalt. Mai devine clar că ceea ce am scris despre femei nu e valabil doar pentru femei, iar ce am scris despre bărbaţi, nu este valabil doar pentru bărbaţi. După cum scriam şi în „Cele 3 tipuri de femei„, nu există psihologie feminină şi psihologie masculină. Altfel spus, putem şti cine este cu adevărat fiecare dintre noi.

Ce rămâne de făcut aşadar din moment ce ne-am descoperit propria identitate? Desigur, de comunicat cine suntem.

Acestea fiind scrise… vă urez pe un ton… spiriduş 🙂 mult succes în a descoperi luminiţa de la capătul tunelului… sau, acceptarea de sine de după descoperirea identităţii.

"Light at the End of the Tunnel" Copyright (c) Adina Florentina Toma

"Light at the End of the Tunnel" Copyright (c) Adina Florentina Toma

03
Feb
09

Discursul despre viziune al lui Butch Jimenez

Acest discurs, preluat de pe internet, a fost discursul inaugural al şeful departamentului media şi de comunicaţii la PLDT şi cel mai tânăr lector din istoria Universităţii din Filipine. Studenţii şi-au dorit să fi avut la ei ceva de scris sau casetofoane, dar cei mai mulţi pur şi simplu şi-au luat notiţe. Unii membri ai facultăţii au considerat că a fost un discurs practic, împrospător şi amuzant.

„Speech delivered by Butch Jimenez to the graduating class of the

University of the Philippines 2003.”

As college students, you’re just about to set sail into the real world. As you prepare for the battleground of life, you’ll hear many speeches, read tons of books and get miles of advice telling you to work hard, dream big, go out and do something for yourself, and have a vision.

Not bad advice, really. In fact, following these nuggets of truth may just bring you to the top. But as I’ve lived my life over the years, I have come to realize that it is great to dream big, have a vision, make a name, and work hard. But guess what: There’s something better than that.

So my message today simply asks the question, what’s better than that …?

Let’s start off with something really simple. What’s better than a long speech? No doubt, a short one. So, you guys are in luck because I do intend to keep this short.

Now, let me take you through a very simple math exam. I’ll rattle off a couple of equations, and you tell me what you observe about them. Be mindful of the instructions. You are to tell me what you observe about the equations.

Here goes: 3+4=7, 9+2=11, 8+4=13, and 6+6=12. Tell me, what do you observe?

Every time I conduct this test, more than 90 percent of theparticipants immediately say, 8+4 is NOT 13, it’s 12!

That’s true and they are correct. But they could have also observedthat the three other equations were right. That 3+4 is 7, that 9+2 is 11, and that 6+6 is 12.

What’s my point? Many people immediately focus on the negative instead of the positive. Most of us focus on what’s wrong with other people more than what’s right about them. Examine those four equations. Three were right and only one was wrong. But what is the knee-jerk observation? The wrong equation.

If 10 people you didn’t know were to walk through that door, most of you would describe those people by what’s negative about them. He’s fat. He’s balding. Oh, the short one. Oh, the skinny girl. Ahhh, ‘yung pango. Etc.

Get the point? It’s always the negative we focus on and not the positive.

You’ll definitely experience this in the corporate world. You do a hundred good things and one mistake-guess what? Chances are, your attention will be called on that one mistake.

So what’s better than focusing on the negative? Believe me, its focusing on the positive. And if this world could learn to focus on the positive more than the negative, it would be a much nicer place to live in.

Better than working hard

We have always been told to work hard. Our parents say that, our teachers say that, and our principal says that. But there’s something better than merely working hard. It’s working SMART.

It’s taking time to understand the situation, and coming out with an effective and efficient solution to get more done with less time and effort. As the Japanese say, „There’s always a better way.”

One of the most memorable case studies I came across with as I studied Japanese management at Sophia University in Tokyo was the case of the empty soap box, which happened in one of Japan’s biggest cosmetics companies. The company received a complaint that a consumer had bought a box of soap that was empty. It immediately isolated the problem to the assembly line, which transported all the packaged boxes of soap to the delivery department. For some reason, one soap box went through the assembly line empty.

Management tasked its engineers to solve the problem. Post-haste, the engineers worked hard to devise an X-ray machine with high-resolution monitors manned by two people to watch all the soap boxes that passed through the line to make sure they were not empty. No doubt, they worked hard and they worked fast.

But a rank-and-file employee that was posed the same problem came out with another solution. He bought a strong industrial electric fan andpointed it at the assembly line. He switched the fan on, and as each soap box passed the fan, it simply blew the empty boxes out of the line.

Clearly, the engineers worked hard, but the rank-and-file employee worked smart. So what’s better than merely working hard?

It’s working smart. Having said that, it is still important to work hard. If you could combine both working hard and working smart, you would possess a major factor toward success.

Better than dreaming big

I will bet my next month’s salary that many have encouraged you to dream big. Maybe even to reach for the stars and aim high. I sure heard that about a million times right before I graduated fromthis university. So I did.I did dream big. I did aim high. I did reach for the stars. No doubt, it works. In fact, the saying is true: „If you aim for nothing, that’s exactly what you’ll hit: nothing.”

But there’s something better than dreaming big. Believe me, I got shocked myself. And I learned it from the biggest dreamer of all time, Walt Disney.

When it comes to dreaming big, Walt is the man. No bigger dreams were fulfilled than his. Every leadership book describes him as the ultimate dreamer. In fact, the principle of dreaming andachieving is the core message of the Disney hit song, „When You Wish Upon a Star„.

„When you wish upon a star, makes no difference who you are; anything your heart desires will come to you. If your heart is in your dream, norequest is too extreme. When you wish upon a star, as dreamers do,” as Jiminy Cricket sang.

But is that what he preached in the Disney Company?

Dream?

Imagineering

Well, not exactly. Kinda, but not quite. The problem with dreaming is if that’s all you do, you’ll really get nowhere. In fact, you may just fall asleep and never wake up.

The secret to Disney’s success is not just dreaming, it’s IMAGINEERING. You won’t find this word in a dictionary. It’s purely a Disney word. Those who engage in Imagineering are called imaginers. The word combines the words „imagination” and „engineering.”

In the book „Imaginers,” Disney’s CEO, Michael Eisner, claims that”imaginers turn impossible dreams into real magic.”

Walt Disney explained there is really no secret to their approach. They just keep moving forward-opening new doors and doing new things, because they are curious. And it is this curiosity that leads them down new paths. They always dream, explore and experiment. In short, Imagineering is the blending of creative imagination and technical know-how.

Eisner expounds on this thought by saying that „Not only are imaginers curious, they are courageous, outrageous, and their creativity is contagious.”

The big difference with imaginers is that they dream and then they DO! So don’t just be a dreamer, be an imaginer.

What’s better than vision

You must have all been given a lecture at one time or another about the importance of having a vision.

Even leadership expert John Maxwell says that an indispensable quality of a leader is to have a vision. The Bible also makes it very clear that „Without vision, people perish.” So no doubt about it, having a vision is important to success.

But surprise! There’s something more potent than a vision. It’s a CAUSE. If all you’re doing is trying to reach your vision and you’re pitted against someone fighting for a cause, chances are you’ll lose.

The Vietnam War is a classic example. Literally with sticks and stones, the Viet Cong beat the heavily armed US Army to surrender, primarily because the US had a vision to win the war, but the Vietnamese were fighting for a cause. In the realm of business, many leaders have visions of making their company No.1, or grabbing market share, or foreverincreasing profits.

Nothing really wrong with that vision, but take the example of Sony founder Akio Morita. He did not just have a vision to build the biggest electronics company in the world. In his biography, „Made in Japan,” he reveals that the real reason he set up Sony was to help rebuild his country, which had just been battered by war. He had a cause he was fighting for. His vision to be an electronics giant was secondary.

What’s the difference between a vision and a cause? Here’s what sets them apart… No one is willing to die for a vision. People will die for a cause. You possess a vision. A cause possesses you. A vision lies in your hands. A cause lies in your heart. A vision involves sacrifice. A cause involves the ultimate sacrifice.

Just a word of caution. You must have the right vision, and you must be fighting for the right cause. In the end, right will always win out.

It may take time, and it may take long. But if you have the right vision and are fighting for the right cause, you will prevail. If not, no matter how sincere you are, if you are not fighting for what is right, you will ultimately fail. The Bible, which says, „To whom much is given, much is required.

Having been given the opportunity to study in UP [University of Phillipines, n.r.], no doubt, much has been given to you in terms of an excellent education. Don’t forget that in return, much is now required of you to use that education not just for yourself, but for others.

And as you move up and start reaching the pinnacle of success, even more will be required of you to look at the welfare of others, of societyand of the country.

A final review:

* What’s better than focusing on the negative? Focus on the positive.

* What’s better than working hard? It’s working smart.

* What’s better than dreaming? Imagineering.

* What’s better than doing something for you? Doing something for your country.

* What’s better than a vision? A cause.

* What’s better than a long speech? Definitely, a short one.

Thank you and congratulations, UP Diliman graduating class of 2003!

„Excellence is not a destination; it is a continuous journey that never ends.”