Înţelegerea se poate obţine prin mai multe feluri. Unele persoane au o capacitate imensă de a empatiza cu altcineva, înţelegându-le starea, chiar dacă nu au trăit situaţia care generează o anumită stare. Alţii au capacitatea de a înţelege, fără a empatiza, pur şi simplu păstrându-se la suprafaţă ca emoţii, dar ştiind să recunoască o stare interioară, precum şi implicaţiile ei profunde.
Este parcă uneori mai uşor de a-i înţelege pe alţii şi a-i cunoaşte în profunzime, decât a ne înţelege sau a ne cunoaşte pe noi. Şi este mai uşor a ne feri de energiile care nu ne convin decât să descoperim în noi forţa de a le transforma… pentru că uneori energia necesară pentru a bloca o energie este mai mare decât cea de a o transforma.
Acceptarea de sine vine din iertarea faţă de propriile aşteptări şi iubirea necondiţionată de sine, respectându-i pe ceilalţi. Iertarea de sinevine odată cu conştientizarea propriilor greşeli şi nu cu ignorarea lor.
Acum, că suntem în zi de Crăciun, a face pace cu sine înseamnă a reuşi să ne dăm seama cum anume suntem nu numai OK, ci şi minunaţi, frumoşi şi unici fiecare în felul nostru. Nu avem nevoie de ceilalţi ca să ne recunoască strălucirea, pentru că cine vede strălucirea noastră nu recunoaşte decât propria strlucire, deoarece frumuseţea se regăseşte în ochii privitorului.
La prima privire ar părea că este ceva care ne datorăm nouă, să ne cunoaştem, să ne înţelegem şi să ne acceptăm, să ne acceptăm umbra. Acceptarea şi cunoaşterea de sine nu sunt responsabilităţi doar în faţa noastră, ci şi în faţa partenerului de relaţie. Acesta merită să ştie cine suntem şi ce vrem, şi mai ales, ce poate face pentru a ne ajuta să fim fericiţi. A intra într-o relaţie sentimentală fără suficientă cunoaştere de sine reprezintă o imaturitate pe care mai devreme sau mai târziu ambii parteneri o vor plăti.
Putem să lăsăm deoparte tot ce a fost din trecut, dându-ne seama că nimic din ceea ce a fost nu poate fi la fel din nou. Ceea ce este a trecut. Viitorul înseamnă schimbare, care începe din prezent. Cine suntem este supus unei dezvoltări inerente vieţii. Pe tot parcursul acestui proces, ceea ce e important să se păstreze este iubirea noastră faţă de cine suntem. E o stare care se trăieşte. Ea există sau nu există. Cei care au trăit-o o pot retrăi, pentru că se află în ei, sau o pot readuce în conştiinţă.
DJ Tiesto & Kirsty Hawkshaw – „Just Be”
Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi mai recomand şi:
Vorbeam aseară cu o tânără care îmi spunea că suferise din dragoste şi observasem cum sufletul i se umpluse de amărăciune, iar ceea ce i-am spus eu este că nu şi-a trăit această suferinţă la capăt, capătul suferinţei fiind iertarea şi înţelegerea, care se cristalizează în înţelepciune.
Atunci când în suflet rămân urmele suferinţei ca amărăciune, aceasta amorţeşte sufletul, transformând conştiinţa din ceva viu în ceva… în stare latentă.
Am ales 2 colaje găsite pe youtube , montaje cu imagini din filmele lui Paul Greengrass, „The Bourne Supremacy” (2004) şi „The Bourne Ultimatum” (2007). Ascultă versurile melodiilor (mi se par grozave!) şi urmăreşte posturile, am să mai public ceva asemănător cu asta zilele astea…
Krezip – All my life
The Part Where You Let Go
De asemenea, aici cred că merg şi versurile unei melodii
Evanescence – „Forgive me”
Versurile melodiei sunt:
Can you forgive me again
I don’t know what I said
But I didn’t mean to hurt you
I heard the words come out
I felt that I would die
It hurts so much to hurt you
Then you look at me
You’re not shouting anymore
You’re silently broken
I’d give anything now
To kill those words for you
Each time I say something I regret
I cry I don’t want to lose you
But somehow I know that you will never leave me, yeah!
‘Cause you were made for me
Somehow I’ll make you see
How happy you make me, Oh!
I can’t live this life
Without you by my side
I need you to survive
So stay with me
You look in my eyes
And I’m screaming inside that I’m sorry [sorry]
[Ooh I’m sorry]
And you forgive me again
You’re my one true friend
And I never meant to hurt you
Există o anumită perspectivă, viziune, care ne învaţă să tratăm limitele ca orizonturi şi să înfruntăm plini de cutezare obstacolele. Ceea ce intervine în calea planurilor sau a drumurilor noastre capătă un sens prin denumirea pe care i-o dăm. Dacă privim asta ca pe un obstacol, ca pe o piatră de poticnire, atunci asta este. Dacă o privim ca pe o provocare, atunci asta este. Dar dacă am privi-o ca pe un vehicul?
„Dacă tot ce ai este un ciocan, caută în jurul tău cuie”.
În acelaşi timp, cel mai previzibil răspuns omenesc este negarea. Foarte des, în legătură cu D., am refuzat să privesc anumite adevăruri în faţă, pentru că dureau, creeau suferinţă.
Am perceput în acelaşi timp o mare intensitate a negării la A. Puterea oricărei convingeri este mare, iar puterea negării poate fi depăşită doar de o putere a conştientizării adevărului. Între două persoane cu viziuni diferite, se impune de cele mai multe ori realitatea persoanei celei mai convinse de ceea ce crede.
Eu m-am poticnit în relaţia dintre D. şi A. (a fost pentru mine un obstacol şi nu o provocare) pentru că i-am negat importanţa, am subestimat-o. Modalitatea în care am constatat că este important să depăşesc o anumită provocare este să-l folosesc ca pe un vehicul pentru acceptare.
Pentru a avea puterea de a depăşi o provocare, este important să-i recunoşti puterea şi să o respecţi ca ceea ce este. În această situaţie, este vorba despre o manipulare psihologică în care sunt în joc: dependenţă, şantaj emoţional, victimizare, lipsă de acceptare de sine, umilire, reproşuri, amorţeală emoţională şi toate celelalte „drăguţenii” din Triunghiul dramatic. Iniţial, am minimalizat impactul pe care această situaţie îl va avea asupra lui D., poate având orgoliul că am să fiu suficient de puternic să le rezolv pe toate şi să nu mă las atât de afectat.
Acestea se vindecă… cu iubire, cu iertare, din inimă şi, bineînţeles, cu acceptare. De sine, în primul rând. TOATE LUCRURILE PE CARE LE-AM CÂŞTIGAT PRIN MUNCĂ ÎN RELAŢIA CU D. LE-AM CÂŞTIGAT RECUNOSCÂND ADEVĂRUL, INCLUSIV ASPECTELE CARE NU ÎMI PLĂCEAU.
În această recunoaştere a adevărului se găseşte puterea pentru a recunoaşte autoînşelarea în faţa conştiinţei. Iar această recunoaştere a adevărului duce la eliberare. Dincolo de toată suferinţa prin care aproape nimeni nu vrea să treacă pentru că doare, se află o pace interioară care atinge numai inima celui care ştie să aştepte şi să îndure. Adevărul ne va face liberi.
Experienţele prin care trecem capătă semnificaţie prin înţelesurile pe care le dăm. Iar înţelesurile pe care le dăm depinde de perspectiva din care privim.
Oamenii puternici nu cad din pricina greşelilor lor, cât din pricina modului în care se raportează la aceste greşeli şi după modul în care le tratează.
E uşor a ne limita la a folosi o perspectivă doar asupra a ceea ce deja intelegem cu ea si sa o păstrăm într-un mediu în care să gasim doar lucruri suficient de… explicabile. Şi aproape niciodată nu încearcăm mai multe perspective. This is poor thinking. And poor living. Şi e trist.
Oamenilor nu le place imprevizibilul pentru că se tem ca ascunde lucruri, pentru care ar putea sa nu fie pregatiţi, dar a fi sau a nu fi pregatit pentru ceva este un lucru care tine de propria convingere interioara. Eu de exemplu am o convingere fixata inca din adolescenţă, chiar aveam un afis pe perete, „I shall not bend or break against anything or anyone„, ştiind că am resursele necesare pentru a ma descurca cu orice mi-ar aparea. Ştiam că Dumnezeu nu-mi da mai mult decat pot duce, mă pot bucura de viata fară să mă tem de neprevăzut. În schimb, daca îmbraţişez neprevăzutul, pot să trăiesc cu mai multă pace în suflet, iar asta mi se pare începutul adevaratei linişti sufleteşti.
Negând ceva, oferim şi mai multă putere acelui lucru sau acelei persoane negate. Recompensând prin atenţie un comportament eronat, încurajăm manifestarea acestuia în continuare, chiar dacă e vorba de negare. Nu credeţi? Urmăriţi acest filmuleţ de 2 minute, e absolut GENIAL!
Putem să folosim provocările ca vehicule numai atunci când devenim conştienţi de modul în care ne afectează fără să ne dăm seama, în momentul în care devenim conştienţi de „butoanele” pe care ni le apasă. Atunci obţinem adevărata libertate.
Motivul pentru care D. îl va părăsi pe A., mai devreme sau mai târziu, nu e pentru că eu am dreptate sau că adevărul este de partea mea (adevărul în realitate depinde de perspectivă, după cum mi-a spus o prietenă: „tot ce-ai spus e adevărat, doar că din perspective diferite”), ci pentru că eu deja am acceptat alegerea ei de a rămâne cu el, deja am acceptat adevărul lui, dar el nu va putea accepta adevărul meu, pentru că doare prea tare. Şi D. ştie asta. Iar această durere e cu adevărat tristă. Şi este cu atât mai tristă cu cât el nu va şti să o trăiască până la capăt… Dar nu am să reiau povestea din postul „ştiam că din orice se învaţă„.
La capătul suferinţei se află liniştea interioară obţinută prin iertare şi acceptarea desine. Îmi aduc aminte de o replică memorabilă, de la sfârşitul piesei de teatru „Efectul razelor gamma asupra crăiţelor”:
„Inima mi-e plină de iubire. Acum nu-mi mai poţi face rău!„.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi mai recomand şi:
“Daca ai face în fiecare zi câte o faptă bună, atunci
ai să fii impăcat cu tine însuţi şi o sa ai şi sufletul curat.” D.
(Oare?)
Spui asta doar pentru că ai învăţat să-ţi minţi conştiinţa că la sfârşitul fiecărei zile ai făcut mai mult rău decât bine, ignorând faptul că ai trădat femeia naturală din tine.
Cum anume a avea sufletul curat echivalează sau este acoperit cu desăvârşire de a face câte o faptă bună în fiecare zi?
Poate că în modelul tău asupra lumii a face câte o faptă bună în fiecare zi ajunge pentru a fi împăcată cu tine, dar pentru alte persoane a avea sufletul curat este ceva care se extinde pe parcursul întregii zile în fiecare lucru pe care îl gândeşti şi îl faci.
Mă bucur că ţi-am oferit posibilitatea să faci o faptă bună pe ziua de astăzi spunându-mi asta. Acum poţi să faci orice vrei, ai să fii împăcată cu tine.
Mi se pare că această convingere este foarte probabil să vină din partea unei persoane care doreşte să-şi împace sufletul cu principii care nu-i obligă să muncească prea mult.
Sufletul curat? Pentru cât timp?
Nu crezi că este mai important să te îngrijeşti mai întâi de a-ţi oferi ţie ceea ce contează cu adevărat pentru tine înainte să îţi imaginezi că oferi ceva de valoare celorlalţi?
Dacă vei continua să crezi că o faptă bună în fiecare zi ajunge pentru a avea sufletul curat, atunci de ce nu ai da doar bani în fiecare zi la biserică? Este o faptă bună şi-ţi asigură curăţenia sufletului fără prea mult efort.
Aici nu este vorba despre faptele bune pe care le faci, ci modul în care ştii să afli, să te intereseze şi să respecţi necesităţile, dorinţele şi aşteptările persoanelor cu care relaţionezi, înainte de a condiţiona comunicarea cu a primi ceea ce nici nu comunici că aştepţi.
Bumpy Johnson a fost un mafiot care în anii ’60 şi-a impus un cartel al crimei organizate care domina cartierul Harlem din New York, fiind principalul distribuitor de droguri şi eliminând prin atacuri sângeroase concurenţa. El dădea în acelaşi timp în fiecare săptămână, sute de pungi cu mâncare şi haine nevoiaşilor din cartier, astfel cumpărându-le tăcerea. Poliţia nu a reuşit niciodată să-l acuze cu ceva substanţial. Bumpy Johnson făcea în fiecare săptămână sute de fapte bune. A murit de infarct. Toată afacerea lui a fost preluată de şoferul lui, Frank Lucas. Primele lucruri pe care le-a făcut acesta a fost să-şi elimine concurenţa, să cumpere poliţia şi să cumpere o casă mare pentru părinţii şi fraţii lui. În tot acest timp, a continuat practica lui Bumpy Johnson de a oferi ajutoare săracilor. În cele din urmă, a fost prins datorită unei neatenţii a unui frate de-al lui. Poliţistul care l-a prins i-a spus că poate să citeze sute de martori victime ale traficului de droguri pe care îl făcea. Toată averea lui a fost confiscată, iar el a fost condamnat la 70 de ani de închisoare.
Şi nu a face fapte bune asigură împăcarea cu sine, ci trăirea esenţei a cine eşti cu adevărat în locul unui robot programat social.
Nu a face fapte bune asigură un suflet curat, ci spovedania.
A face fapte bune nu înseamnă a fi împăcată cu tine sau a avea un suflet curat, ci doar a cumpăra iluzia că ai dreptul să îţi adormi conştiinţa ca să poţi să adormi noaptea crezând că ai realizat pe parcursul zilei mai mult decât să te minţi pe tine.
Dacă ai făcut mai mult de o faptă bună într-o zi, se reportează şi pentru ziua următoare dacă vrei să faci pauză şi să ai sufletul curat? Şi dacă spui şi o rugăciune şi te dai cu mir, o să miroasă şi frumos, nu o să fie doar curat?
Cât de multe fapte bune ai nevoie să faci după o perioadă de timp de pauză ca să fii sigură că eşti împăcată cu tine? Se calculează numărul de zile sau se aplică şi o rată de penalizare?
Vrei să spui că tot ce are nevoie cineva să facă pentru a avea sufletul curat este o faptă pe zi? Măi să fie, şi când te gândeşti de ce s-or fi chinuind pustnicii să stea izolaţi atâta timp şi să postească şi să se roage şi să se spovedească, dacă ajunge să facă o faptă bună, pe care nici nu o fac, pentru a avea sufletul curat?
A. Cum ai şti că este posibil să faci o faptă bună în fiecare zi şi în acelaşi timp să ai parte de neîmpăcare cu tine?
B. Cum ai şti că este posibil să faci o faptă bună în fiecare zi şi în acelaşi timp să fii lipsită de un suflet curat?
C. Cum ai şti că este posibil să nu faci în fiecare zi câte o faptă bună şi să fii în acelaşi timp împăcată cu tine şi să ai sufletul curat?
D. Cum ai şti că este posibil să faci în fiecare zi o faptă rea şi să fii în acelaşi timp împăcată cu tine şi să ai sufletul curat?
E. Cum ai şti că ar fi posibil să nu faci o faptă bună în fiecare zi şi să ai în acelaşi timp parte de neîmpăcare cu tine şi de lipsa unui suflet curat?
F. Cum ai şti că ar fi posibil să faci în fiecare zi o faptă rea şi să ai în acelaşi timp parte de neîmpăcare cu tine şi de lipsa unui suflet curat?
“ Ma străduiesc în fiecare zi să fiu o persoană mai bună şi mai tolerantă cu oamenii şi asta o dovedesc prin faptele bune pe care le fac.” D.
(Oare?)
A. Mă întreb dacă nu cumva spui asta pentru că nu ştii cu adevărat care este sensul cuvintelor pe care le foloseşti.
B. Mă întreb dacă nu cumva spui asta doar pentru că ai tendinţa naturală de a-ţi construi aşteptări nerealiste asupra celorlalţi şi apoi să dai vina pe ei pentru că te-au dezamăgit.
2. Ce legătură există în realitate între toleranţă şi fapte bune?
3.A. Poate în modelul tău asupra lumii, a fi tolerantă înseamnă să nu îi taxezi pe ceilalţi pentru că nu se ridică la standardele tale în fiecare secundă. Însă după alte sisteme de referinţă, poate însemna disponibilitatea de a asculta, înţelege, respecta şi accepta (ca 4 trepte diferite şi nu implicite sau sinonime) modalitatea cuiva de a gândi diferit de tine.
B. Dacă vrei să începi de undeva cu toleranţa, de ce nu ai face-o pornind de la relaţionarea cu persoana care te iubeşte şi pe care o iubeşti? Oare nu ar merita această relaţie cea mai mare toleranţă, în aşa fel încât să devii o persoană cu mult mai bună oferind? Dragostea nu se măsoară în cât de mult aştepţi să primeşti, ci în cât de mult eşti dispusă să dăruieşti fără să aştepţi ceva în schimb, condiţionând sentimentele pe care le oferi prin aşteptarea unor comportamente.
C. Înţeleg cum în modelul tău asupra lumii, ceea ce faci te transformă ca persoană. În modelele pe care le-ar putea avea ceilalţi asupra lumii (cum ar fi majoritatea covârşitoare a celor care studiază, folosesc şi dezvoltă ariile psihologieie, terapiei şi ale dezvoltării şi gestiunii personale şi profesionale, comportamentele sunt separate de identitate.
D. Dacă tot vrei să începi de undeva cu tolereanţa, de ce nu începi de la a fi mai tolerantă cu tine în compromisurile iluzorii pe care le faci în legătură cu necesităţile tale fundamentale?
4.Îţi mulţumesc pentru faptele bune pe care le faci faţă de mine atunci când eşti binedispusă. În restul timpului, nu e nevoie să te respecţi suficient de mult încât să îmi tolerezi atitudinile şi comportamentele diferite de aştepările tele.
5. Oamenii intoleranţi întotdeauna caută să demonstreze celorlalţi cât de buni îşi doresc să pară sau îşi imaginează că sunt.
6. Nu crezi că este mai util pentru comunicările tale cu ceilalţi mai degrabă să fii mai îngăduitoare în aşteptările pe care ţi le creezi referitor la cei apropiaţi decât ca aceştia să aştepte să-ţi intre în graţii?
7. Dacă ai să continui să crezi asta, vei atrage în viaţa ta doar acele persoane care sunt suficient de asemănătoare ţie încât să folosească faptele pe care le fac ca să-şi justifice faţă de sine impresia că manifestă toleranţă şi în acelaşi timp să se păstreze pe un piedestal unde să nu fie atinse decât de cei pe care îi consideră vrednici a se ridica la nivelul lor. Aceasta nu este toleranţă, ci o cale spre izolare sau spre schizofrednie.
8. Aici nu este vorba despre fapte bune sau despre toleranţă, ci despre abilitatea de te bucura de prezenţa celorlalţi fără a avea aştepătri din partea lor, care se construieşte prin exerciţiu.
9. Amon Goeth este personajul unui ofiţer nazist în cartea şi filmul “Lista lui Schindler”, de Thomas Kenneally. La un moment dat, Oskar Schindler, îi vorbeşte despre puterea pe care o are cineva de a tolera (”to pardon”) pe unul din evreii care îi greşeşte cu ceva. La un moment dat, un copil evreu care servea la casa lui răstoarnă din greşeală un vas cu mâncare caldă în poala lui Amon Goeth. Servitorii se uită îngroziţi, băiatul a încremenit, aşteptându-se să fie executat pe loc. Cu un gest teatral, Amon Goeth spune: “Am să-ţi tolerez asta!”. Câteva zile mai târziu, acelaşi copil îi mai greşeşte cu ceva, mult mai mărunt. De la fereastra lui, Amon Goeth îl caută prin lunetă cu puşca pe băiat în curtea lagărului de muncă forţată şi, când îl găseşte, îl împuşcă. La fel de relaxat, îşi exersează în aer gestul “I… pardon you” şi îi spune lui Schindler cu prima ocazie că a încercat chestia cu toleratul şi e faină. După sfârşitul războiului, în urma procesului, Amon Goeth a fost spânzurat pentru crime împotriva umanităţii.
10. Nu faptele bune dovedesc toleranţă, ci cât de mult sunt în stare ceilalţi să te cunoască şi să te aprecieze pe tine aşa cum eşti cu adevărat şi nu aşa cum îţi place să creezi impresia că eşti.
11. Faptele bune folosite ca dovadă nu însemnă toleranţă, ci fariseism.
12. Cât de multe fapte bune ar trebui să faci faţă de o persoană pentru ca această să te evalueze la nivelul 5 din 5 de toleranţă?
13. Vrei să spui că simplul fapt de a face fapte bune este o dovadă pentru toleranţă? Şi membrii Ku Klux Klan-ului dădeau de pomană persoanelor de culoare când mergeau duminica la biserică.
14. A. Cum ai şti că este posibil să faci fapte bune şi în acelaşi timp să nu fii o persoană mai bună sau mai tolerantă?
B. Cum ai şti că e posibil să faci fapte bune şi în acelaşi timp să fii o persoană mai rea şi mai intolerantă?
C. Cum ai şti că este posibil să nu faci fapte bune şi în acelaşi timp să fii o persoană mai bună şi mai tolerentă?
D. Cum ai şti că este posibil să faci fapte rele şi în acelaşi timp să fii în acelaşi timp o persoană mai bună şi mai tolerentă?
E. Cum ai şti că este posibil să faci fapte rele şi în acelaşi timp să fii o persoană mai rea şi mai intolerantă?
F. Cum ai şti că este posibil să nu faci fapte bune şi în acelaşi timp să nu fii o persoană mai bună sau mai tolerantă?
15. Înţeleg cum intenţia ta este să câştigi toleranţă, dar pentru a avea parte de asta este oare o soluţie să înghiţi lucruri care nu-ţi plac fără să comunici că acestea te deranjează sau să îţi cobori aşteptările pentru a relaţiona mai bine cu oamenii, indiferent dacă îţi satisfac sau nu standardele?
"Din Dragoste" pentru D 