Cum să iubeşti pe cineva care se „iubeşte” prea mult pe sine

Ieri a fost ziua lui D. În ciuda aşteptărilor anumitor persoane, nu a fost deloc dificil să mă abţin de la a nu o suna. Totuşi, mi-am ridicat nişte întrebări şi aş vrea să vă împărtăşesc răspunsurile la care am ajuns.

În toamnă am ajuns la un fel de fund al sacului, din punct de vedere emoţional. Dacă mai era ceva de scotocit, ar fi fost prea mult pentru mine, prea dureros. Aş fi trăit cu piciorul într-un trecut care nu îmi mai afectează prezentul decât prin amintiri şi prin urmele care au rămas în mine. Ceea ce am pierdut, la ce am renunţat, în urma relaţiei cu D. este speranţa că iubirea le rezolvă pe toate. NU, doar iubirea nu rezolvă.

Cum să îi iubeşti pe oameni fără să îi judeci?

Frumuseţea libertăţii pe care o au oamenii stă în puterea lor de a alege. Atunci când mă uit la cineva, nu îi observ doar limbajul, vestimentaţia şi comportamentul. Îi observ tiparele, mimica şi tot ceea ce poate să îmi spună ceva despre tendinţele şi preferinţele lui. Mai mult decât toate, despre obiceiurile lui.

Vezi tu, pentru cei care au binecuvântarea de a nu se confrunta cu realitatea suprinderii atât de bune şi rapide a acestor tipare, mai există speranţa. Speranţa că acel om poate fi frumos. „Frumos, adică aşa cum e în ochii mei. Dar cui îi pasă de ochii mei? Persoana respectivă nu s-a născut ca să fie frumoasă în ochii mei. Aşadar, pentru cine te iubesc? Pentru cine eşti, sau pentru cine îmi doresc să devii? A te iubi fără a te înţelege pe tine, cea care eşti acum, este vis. A te iubi pe tine, cea de acum, fără să mă gândesc la cine poţi să devii, este limitarea imaginaţiei. Aşadar… ce pot să fac este să sper. Să sper că iubirea mea are puterea să te schimbe.”

Şi chiar de aş oferi această dragoste cuiva cu o inimă caldă, nu va conta. Căci dincolo de inimă, este caracterul. Caracterul, care este în egală măsură prieten şi duşman al fiinţei iubite. Caracterul, sau lipsa lui.

Aşa că dacă nu pot să sper, pentru că deja cunosc prea bine realitatea intuită şi demonstrată (chiar şi atunci când nu am crezut în intuiţie), atunci măcar pot să mă bucur de libertate. De libertatea persoanei iubite… de a alege între grade mai nuanţate de întuneric.

Între iubire şi dragoste pentru D

Care e diferenţa dintre dragoste şi iubire? Sincer, pentru mine, ca ceea ce înseamnă termenii, nu este mare diferenţă. Numai că pentru mulţi, am constatat că există o diferenţă de nuanţă între „îndrăgostire” şi „iubire adevărată”. Şi mi-am pus problema: de ce dragoste pentru D. şi nu iubire pentru D. ? Dincolo de faptul că e o asonanţă cu efect plăcut.

Dar poate că şi din cauza faptului că dragostea este perceput ceva mult mai… instabil decât iubirea. De aici şi concluziile, publicate, mai în glumă, mai în serios despre care scriam aici. Asta nu înseamnă că nu ar fi putut sau nu avea să devină mai stabilă, ci că mediul în care era trăită această iubire era unul… incert, din cauza temerilor şi a implicaţiilor.

Cu toate acestea, o deosebire între „te iubesc” şi „simt dragoste pentru tine” poate fi una binevenită în cadrul conceptual al relaţiilor şi în acelaşi timp un subiect de meditaţie… în ce măsură dăm voie dragostei să devină o iubire (pentru a plasa mingea în terenul propriu)?

Frumuseţea sufletului şi imaginaţia

Am avut vineri cu D. o discuţie interesantă face to face. Zic interesantă pentru a descrie un sos de tristeţe amară, umor debordant, furie, afecţiune şi delicateţe.

Pe 24 decembrie dimineaţa (chiar în ziua în care am scris profeticul „Finder’s keeper’s (?)„), a aflat că A. s-a întâlnit cu altă femeie, pentru care voia să se despartă de D. A. i-a spus că acea femeie este mai frumoasă sufleteşte decât ea, dar că nu mai suportă să aibă o relaţie în care să fie împărţită.

Acum, dincolo de ideea că frumuseţea este în ochii privitorului, mi se pare o perspectivă destul de tristă şi patetică să stai în casă şi în relaţie cu o persoană vreme de 5 ani şi să consideri că nu este suficient de frumoasă în sufletul ei. Solicită o doză considerabilă fie de ignoranţă/prostie în cunoaşterea adevăratului caracter al oamenilor, fie o doză la fel de consistentă de autominţire. Oricare din acestea două este extrem de greu de recunoscut.

După cum scria părintele Dumitru Stăniloaie în pasajele citate ieri, în dragoste există forţa de a găsi în celălalt chipul celui iubit frumuseţea sufletească pe care să o încurajeze prin iubire. Asta înseamnă „never give up”.

D. a fost sfătuită să aleagă între mine şi A. pe care dintre noi o iubeşte mai mult. Ea a ajuns la concluzia că A. o iubeşte mai mult. El spune că D. tinde să observe mai mult latura pozitivă a oamenilor, ceea ce este mai frumos în ei, ignorând aspectele neplăcute. Nu mă pot pronunţa, întrucât numărul situaţiilor sociale în care am fost cu D. i le-am numărat pe degete în faţă.

… 🙂

From my experience I respectfully disagree.

De obicei, realitatea stă bazată în fapte, comportamente, reacţii, evenimente care se întâmplă, care pot fi observate simultan din multiple perspective şi sisteme de referinţă. Aici faptele care contrazic fundamentul declarat al deciziei lui D. mi se par de bun simţ pentru a fi menţionate., iar D. a demonstrat că are o capacitate uimitoare de a contrazice faptele, pe sine, a uita de la mână până la gură încât nu intenţionez să tratez aici faptele.

Aici voi scrie ce apreciez în frumuseţea sufletului lui D., ca esenţă şi manifestare: acea candoare şi inocenţă a unui copil care vrea să se bucure din toată inima tot timpul, zâmbetul, râsul, veselia, pozitivismul cu care tratează situaţiile modul în care lasă emoţiile să curgă fluent şi cu intensitate, modul în care poate să îşi schimbe starea de la un moment la altul cu uşurinţă, trăirea în prezent, aici şi acum, vocea ei puternică, spiritul ludic, uşurinţa cu care poate să intre într-o comunicare sufletească profundă şi o sclipire vie şi limpede în ochi pe care o are numai în anumite momente speciale…

D. nu a vrut să facă rău nimănui. Adică nu l-a făcut din dorinţa de a face rău, ci din plasarea egoului într-o poziţie de dominare şi ignoranţă totală faţă de nevoile oricui altcuiva. Doare să te pui în papucii cuiva care suferă. Suferinţa este ceva neplăcut. Dar această viaţă nu a fost făcută numai pentru fericire. Masaru Emoto, cercetătorul japonez care a studiat modul în care îngheaţă şi formează cristale apa supusă diferitelor cuvinte/emoţii, a obţinut aceste rezultate în legătură cu fericirea (sus) şi cu nefericirea (jos):

Observăm forma relativ asemăntoare a celor două cristale, mai exact că cel de jos pare o formă incipientă, neclară a celui de sus. Ceea ce sugerează ştiinţific ideea că nefericirea este doar o etapă prin care trebuie să trecem pentru a atinge fericirea. Asta implică, desigur, suferinţă.

Suferinţa sufletească prin care a trecut D. la ideea că A. doreşte să se despartă a fost de fapt o panică, o frică de a nu pierde. De a nu pierde o relaţie de dependenţă. O relaţie întemeiată pe frică va fi întreţinută cu frică, chiar dacă ea suţine că şi-a dat seama că îl „iubeşte” pe el şi că nu mă mai iubeşte pe mine.

Dragostea implică să-i laşi pe cei pe care îi iubeşti să facă greşelile de care au nevoie pentru a învăţa. După cum scriam şi în „Ştiam că din orice se învaţă„, cu cât te încăpăţânezi să mergi pe cursul greşit (mai ales şi fără a admite alte posibilităţi ca şi posibilităţi şi să le analizezi obiectiv), cu atât mai multă suferinţă va fi. Dar e OK. Dinţii până cresc, doare. Doare şi mai tare dacă cresc strâmb, numai că în unele situaţii de acest tip, poate să fie un spectacol interesant. Aşa că respect cererea şi aşteptările partenerului şi îmi retrag scaunul de actor-implicat în acest „film” şi îmi trag scaunul de regizor-observator şi ţin să-mi păstrez dragostea şi umorul şi să le îmbogăţesc cu o doză substanţială de realitate şi ironie…

O reteta de succes pentru cum sa fii mintit(a) si inselat(a)

Articol publicat şi pe yuppy.ro: „O reţetă de succes despre cum să fii minţit şi înşelat„.

Argumentam în „Iubirea nu e un sentiment, ci o calitate a unei relaţii” cum „Partenerul care este înşelat este vinovat dintr-unul (cel puţin) din două motive: fie nu a ştiut să-i ofere celuilalt ce avea nevoie, fie a ales greşit în primă instanţă partenerul.”

Am câteva sfaturi, pe paşi, pentru cine vrea să cunoască o reţetă de succes pentru a fi minţit(ă) şi înşelat(ă). Nu funcţionează neapărat în această ordine, dar cu cât aplicaţi mai multe, cu atât aveţi mai multe şanse de succes.

1. Nu stabili nimic clar, de la bun început, nici pe parcurs. Lasă ca totul să vină de la sine. Asta e formula preferată a tuturor celor care vor să trăiască momentul. Nu solicita nici un angajament, ba chiar, ignoră atunci când partenerul tău evită să răspundă în direcţia oricărei forme de angajament. Aruncă-te orbeşte în relaţie, viaţa este scurtă , merită să fie trăită…

2. Teme-te să nu fii minţit(ă) şi/sau înşelat(ă)! Lasă-te complet cuprins(ă) de frică! Ai grijă să transmiţi asta printr-un comportament gelos, poate chiar paranoic. Supraveghează-ţi partenerul, chiar spionează-l! Ai grijă să transmiţi pe tot parcursul procesului o deplină ne-si-gu-ran-ţă şi ne-în-cre-de-re, partenerul va căuta în mod natural pe altcineva cu care să se simtă în largul său/ei. Ca să te asiguri de succes, chiar vizualizează faptul că te va înşela cu ceva timp înainte…

3. Bucură-te când observi cât de bine poate minţi partenerul pe altcineva. Doar e dovadă de flexibilitate comportamentală, nu? Halucinează apoi că nu ţi-o poate face şi ţie, pentru că ţine la tine sau orice alt motiv pe care vrei să-l imaginezi.

4. Atunci când discuţi despre sinceritate, află ce părere are partenerul tău despre asta. Dacă crede că are mai mult de pierdut atunci când e sincer(ă), rămâi împreună cu el/ea!

5. Spune tot timpul tot ce gândeşti şi simţi, nu te chinui să decantezi aceste gânduri cu fineţuri! Asta va ajuta partenerul să aibă mai multă încredere în tine… şi să-i fie mai uşor să te ungă pe pâine dimineaţa la micul dejun. Este important să ştii să-ţi exprimi sentimentele!

6. Sub nici o formă să nu discuţi cu partenerul despre ceea ce vă doriţi şi ce aşteptări aveţi fiecare în relaţie şi în viaţă. Asta ar putea duce la discuţii despre angajamente, responsabilităţi şi acceptare, cine vrea asta? Este mult mai uşor să te ascunzi după deget şi să explodezi cînd ceva nu-ţi convine. Este mult mai convenabil şi confortabil să întreţii o iluzie.

7. Atunci când observi că partenerul tău caută ceea ce nu are şi/sau nu-i poţi oferi, în altă relaţie, pur şi simplu stai liniştit(ă) şi imaginează-ţi că o să fie bine. O să fie bine, o să fie bineeeee, bine, spune-ţi asta în oglindă până când o crezi. Apoi, când nu se întâmplă, contează pe subconştientul tău să găsească o „explicaţie” sau să genereze o criză. Oamenii adoră să fie controlaţi prin demonstraţii de forţă sau de victimizare în relaţiile de dragoste.

8. Tolerează toate comportamentele care te deranjează. Adună suficientă energie negativă încât să i le arunci în faţă pe toate, la momentul potrivit. Manipulează-l pe partener, şantajează-l sentimental, fă-l/o să sufere, creează-i amintiri negative. Sigur te va iubi mai mult, doar ai fost sincer cu ea/el şi ai înghiţit din dragoste. Sub nici o formă să nu încerci să impui vreun respect de sine, este important să transmiţi ideea de victimă neajutorată care nu ştie să se exprime.

9. Consideră că oamenii rămân mereu la fel şi nu au nevoie de evoluţie. Nu veni cu nici o iniţiativă. Consideră că dacă ai parte de o relaţie cu cineva, nu mai trebuie să depui nici un fel de efort în direcţia creării de diversitate. După cum spuneam mai sus, o să fie bine. 🙂 . Bi-ne!

10. Judecă-ţi partenerul, ţine minte ce a făcut şi aşteaptă-te să nu se mai întâmple, dacă îţi mărturiseşte o infidelitate. Eventual transmite şi ideea de dependenţă. Este clar că partenerul va mai comite o infidelitate, nu e la fel de sigur că îţi va mai spune ceva… 🙂

Acum… dă-ţi un punctaj de la 1 la 10 pentru fiecare din acestea şi vezi cât la sută ai şanse să fii înselat(ă) şi minţit(ă) în relaţia în care te afli!

PS: Pentru o abordare ceva mai serioasă a acestui subiect, vă recomand cu căldură articolul „Să vorbim cinstit despre minciună”, partea I şi partea II.