Vorbeam aseară cu o tânără care îmi spunea că suferise din dragoste şi observasem cum sufletul i se umpluse de amărăciune, iar ceea ce i-am spus eu este că nu şi-a trăit această suferinţă la capăt, capătul suferinţei fiind iertarea şi înţelegerea, care se cristalizează în înţelepciune.
Atunci când în suflet rămân urmele suferinţei ca amărăciune, aceasta amorţeşte sufletul, transformând conştiinţa din ceva viu în ceva… în stare latentă.
Am ales 2 colaje găsite pe youtube , montaje cu imagini din filmele lui Paul Greengrass, „The Bourne Supremacy” (2004) şi „The Bourne Ultimatum” (2007). Ascultă versurile melodiilor (mi se par grozave!) şi urmăreşte posturile, am să mai public ceva asemănător cu asta zilele astea…
Krezip – All my life
The Part Where You Let Go
De asemenea, aici cred că merg şi versurile unei melodii
Evanescence – „Forgive me”
Versurile melodiei sunt:
Can you forgive me again
I don’t know what I said
But I didn’t mean to hurt you
I heard the words come out
I felt that I would die
It hurts so much to hurt you
Then you look at me
You’re not shouting anymore
You’re silently broken
I’d give anything now
To kill those words for you
Each time I say something I regret
I cry I don’t want to lose you
But somehow I know that you will never leave me, yeah!
‘Cause you were made for me
Somehow I’ll make you see
How happy you make me, Oh!
I can’t live this life
Without you by my side
I need you to survive
So stay with me
You look in my eyes
And I’m screaming inside that I’m sorry [sorry]
[Ooh I’m sorry]
And you forgive me again
You’re my one true friend
And I never meant to hurt you
Există o anumită perspectivă, viziune, care ne învaţă să tratăm limitele ca orizonturi şi să înfruntăm plini de cutezare obstacolele. Ceea ce intervine în calea planurilor sau a drumurilor noastre capătă un sens prin denumirea pe care i-o dăm. Dacă privim asta ca pe un obstacol, ca pe o piatră de poticnire, atunci asta este. Dacă o privim ca pe o provocare, atunci asta este. Dar dacă am privi-o ca pe un vehicul?
„Dacă tot ce ai este un ciocan, caută în jurul tău cuie”.
În acelaşi timp, cel mai previzibil răspuns omenesc este negarea. Foarte des, în legătură cu D., am refuzat să privesc anumite adevăruri în faţă, pentru că dureau, creeau suferinţă.
Am perceput în acelaşi timp o mare intensitate a negării la A. Puterea oricărei convingeri este mare, iar puterea negării poate fi depăşită doar de o putere a conştientizării adevărului. Între două persoane cu viziuni diferite, se impune de cele mai multe ori realitatea persoanei celei mai convinse de ceea ce crede.
Eu m-am poticnit în relaţia dintre D. şi A. (a fost pentru mine un obstacol şi nu o provocare) pentru că i-am negat importanţa, am subestimat-o. Modalitatea în care am constatat că este important să depăşesc o anumită provocare este să-l folosesc ca pe un vehicul pentru acceptare.
Pentru a avea puterea de a depăşi o provocare, este important să-i recunoşti puterea şi să o respecţi ca ceea ce este. În această situaţie, este vorba despre o manipulare psihologică în care sunt în joc: dependenţă, şantaj emoţional, victimizare, lipsă de acceptare de sine, umilire, reproşuri, amorţeală emoţională şi toate celelalte „drăguţenii” din Triunghiul dramatic. Iniţial, am minimalizat impactul pe care această situaţie îl va avea asupra lui D., poate având orgoliul că am să fiu suficient de puternic să le rezolv pe toate şi să nu mă las atât de afectat.
Acestea se vindecă… cu iubire, cu iertare, din inimă şi, bineînţeles, cu acceptare. De sine, în primul rând. TOATE LUCRURILE PE CARE LE-AM CÂŞTIGAT PRIN MUNCĂ ÎN RELAŢIA CU D. LE-AM CÂŞTIGAT RECUNOSCÂND ADEVĂRUL, INCLUSIV ASPECTELE CARE NU ÎMI PLĂCEAU.
În această recunoaştere a adevărului se găseşte puterea pentru a recunoaşte autoînşelarea în faţa conştiinţei. Iar această recunoaştere a adevărului duce la eliberare. Dincolo de toată suferinţa prin care aproape nimeni nu vrea să treacă pentru că doare, se află o pace interioară care atinge numai inima celui care ştie să aştepte şi să îndure. Adevărul ne va face liberi.
Experienţele prin care trecem capătă semnificaţie prin înţelesurile pe care le dăm. Iar înţelesurile pe care le dăm depinde de perspectiva din care privim.
Oamenii puternici nu cad din pricina greşelilor lor, cât din pricina modului în care se raportează la aceste greşeli şi după modul în care le tratează.
E uşor a ne limita la a folosi o perspectivă doar asupra a ceea ce deja intelegem cu ea si sa o păstrăm într-un mediu în care să gasim doar lucruri suficient de… explicabile. Şi aproape niciodată nu încearcăm mai multe perspective. This is poor thinking. And poor living. Şi e trist.
Oamenilor nu le place imprevizibilul pentru că se tem ca ascunde lucruri, pentru care ar putea sa nu fie pregatiţi, dar a fi sau a nu fi pregatit pentru ceva este un lucru care tine de propria convingere interioara. Eu de exemplu am o convingere fixata inca din adolescenţă, chiar aveam un afis pe perete, „I shall not bend or break against anything or anyone„, ştiind că am resursele necesare pentru a ma descurca cu orice mi-ar aparea. Ştiam că Dumnezeu nu-mi da mai mult decat pot duce, mă pot bucura de viata fară să mă tem de neprevăzut. În schimb, daca îmbraţişez neprevăzutul, pot să trăiesc cu mai multă pace în suflet, iar asta mi se pare începutul adevaratei linişti sufleteşti.
Negând ceva, oferim şi mai multă putere acelui lucru sau acelei persoane negate. Recompensând prin atenţie un comportament eronat, încurajăm manifestarea acestuia în continuare, chiar dacă e vorba de negare. Nu credeţi? Urmăriţi acest filmuleţ de 2 minute, e absolut GENIAL!
Putem să folosim provocările ca vehicule numai atunci când devenim conştienţi de modul în care ne afectează fără să ne dăm seama, în momentul în care devenim conştienţi de „butoanele” pe care ni le apasă. Atunci obţinem adevărata libertate.
Motivul pentru care D. îl va părăsi pe A., mai devreme sau mai târziu, nu e pentru că eu am dreptate sau că adevărul este de partea mea (adevărul în realitate depinde de perspectivă, după cum mi-a spus o prietenă: „tot ce-ai spus e adevărat, doar că din perspective diferite”), ci pentru că eu deja am acceptat alegerea ei de a rămâne cu el, deja am acceptat adevărul lui, dar el nu va putea accepta adevărul meu, pentru că doare prea tare. Şi D. ştie asta. Iar această durere e cu adevărat tristă. Şi este cu atât mai tristă cu cât el nu va şti să o trăiască până la capăt… Dar nu am să reiau povestea din postul „ştiam că din orice se învaţă„.
La capătul suferinţei se află liniştea interioară obţinută prin iertare şi acceptarea desine. Îmi aduc aminte de o replică memorabilă, de la sfârşitul piesei de teatru „Efectul razelor gamma asupra crăiţelor”:
„Inima mi-e plină de iubire. Acum nu-mi mai poţi face rău!„.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi mai recomand şi:
Crezi asta doar pentru că nu ai avut parte de fericire cu adevărat şi te-ai descurcat să ţi-o iei din plăcerea clipei de moment, care te liniştea. Din momentul în care ai experimentat fericirea autentică, îţi poţi da seama cum ceea ce credeai până atunci că este fericire era doar o perspectivă limitată.
Cum anume percepi că ar putea fi legate liniştea, care se obţine atunci când anumite nevoi sunt împlinite şi fericirea, care pleacă de la a te bucura de ceea ce ai?
3. A. Pentru tine, liniştea înseamnă şi fericire. Probabil că cei care şi-au văzut copiii murind pe frontul din Irak pentru o cauză în care au crezut ar fi interesaţi cum ar putea să fie fericiţi pentru liniştea pe care o au acum. Ai putea să le explici?
B. Şi cei din bărcile în care mai erau locuri după naufragiul de pe Titanic au fost liniştiţi să-i lase să moară în apă pe cei care voiau să se salveze.
4. Nu păreai prea liniştită atunci când ai spus asta.
5. Chiar crezi că o persoană care îşi condiţionează liniştea, poate fi cu adevărat fericită?
6. Poate într-o perspectivă de moment, a te minţi pe tine aduce linişte, dar pe termen lung, cum ai putea fi cu adevărat liniştită atunci când ignori problemele, diferenţele şi lipsurile care există?
7.Nu crezi că este mai important să arăţi celorlalţi cum îi iubeşti (altfel decât fizic) pentru a fi fericită pentru ceea ce creezi în viaţa altora decât să te preocupi mai întâi de lucrurile pe care le vrei şi să aştepţi să le primeşti fără să le oferi în primă instanţă?
8. Dacă vei continua să explorezi fericirea doar prin prisma liniştii de moment, nu crezi că te vei priva de toate modurile în care ai putea să explorezi fericirea pe care încă nu ai început să o simţi în viaţa ta?
9. Aici nu este vorba despre a avea parte de linişte sau de fericire, ci despre cât de amplă este viziunea pe care o ai atunci când iei anumite decizii care îţi afectează viaţa ta şi a altora.
10. Un medic poate fi liniştit că a făcut tot ce putea pentru a salva un pacient. Poate să fie şi fericit chiar dacă nu a intervenit înainte de a fi prea târziu?
11. Nu liniştea duce la fericire, ci conştiinţa că ai trăit clipa fără să-i răneşti pe alţii.
12. Liniştea despre care vorbeşti tu nu duce la fericire, ci la îngroparea conştiinţei şi la îngroparea respectului faţă de ceea ce este cu adevărat important pentru tine şi pentru ceilalţi.
13. Cât de multă linişte aduce cât de multă fericire?
14. Vrei să spui că una din cele mai importante valori din viaţa ta sentimentală depinde de starea pe care o ai într-o situaţie de confort?
15. A. Cum ai şti că liniştea poate să ducă la nefericire?
B. Cum ai şti că neliniştea sau lipsa liniştii poate să ducă la fericire?
C. Cum ai şti că neliniştea sau lipsa liniştii poate să ducă la nefericire?
16. Intenţia mea nu este să te neliniştesc, ci să-ţi arăt lucrurile din viaţa ta pe care încerci să le ignori şi de care te loveşti uneori atunci când încerci să te bucuri de clipă.
"Din Dragoste" pentru D 