Cele 3 tipuri de femei

Mama mi-a spus la un moment dat teoria ei interesantă despre ce tipuri de femei există. Cu toate că „ştiinţa” mamei în ceea ce priveşte personalitatea se limitează la astrologie (fiecare a trebuit să se mulţumească cu ce a găsit…), de data asta trebuie să recunosc că modul ei de gândire simplist are o anumită valoare…

Mama mi-a spus că există 3 categorii de femei: femeile-mamă, femeile-partener şi femeile-pisică. Un fel de reducere simplă a categoriilor din analiza tranzacţională părinte, adult şi copil. Desigur, D. intra în categoria femeilor-pisică. La un moment dat, am avut cu D. următorul schimb tranşant de replici:

– Eu am intrat în relaţie cu un copil sau cu o femeie?

– Cu o femeie.

– Bun. Şi-atunci ce caută copilul în relaţie?

– …

În videoclipul „Don’t wake me up” de la DJ Shah & Inger Hansen avem ilustrat exact acest tip.

So… să zicem că iubita ta este o femeie foarte frumoasă (fizic). Să zicem că are vreo 28 şi mai toată lumea îi dă vreo 21. Să zicem că mai are şi un râs cristalin şi o prezenţă de milioane care te cucereşte. Şi o voce extraordinară, ce denotă rafinament. Se pune problema… ce crezi că merită să înduri pentru a beneficia de asta?

Femeile sunt de asemenea oameni, nu sunt fiinţe extraterestre de pe altă planetă. Se supun aceloraşi legi psihologice care ne ajută să înţelegem şi să descriem personalitatea. NU EXISTĂ PSIHOLOGIE FEMININĂ ŞI PSIHOLOGIE MASCULINĂ. Pentru cei care nu ai citit ce am scris adineauri, insist…  NU EXISTĂ PSIHOLOGIE FEMININĂ ŞI PSIHOLOGIE MASCULINĂ. Cei care consideră asta nu ştiu ce înseamnă termenii psihologie sau personalitate. Aceasta implică faptul că şi aceste făpturi minunate, fermecătoare sunt pe un anumit drum al dezvoltării, care are frumuseţile şi provocările lui specifice. Cei care nu ştiu să înţeleagă cum funcţionează acestea rămân blocaţi la nivelul confruntării în viaţa de zi cu zi a unor reacţii pe care nu ştiu cum să le interpreteze, aşa cum i s-a întâmplat de aproape 6 ani lui A. cu D.

Acum… doar pentru că o femeie este atât de frumoasă (fizic), nu presupune automat introducerea ei într-o asemenea categorie, chiar dacă e uşor şi în natura umană să lipim etichete.

Să luăm spre exemplu personajul jucat de Rebecca Hall din „Frost/Nixon” (2008, R. Ron Howard). Personaj secundar bine conturat, care susţine ideea că „în spatele oricărui bărbat mare e o femeie”, deşi iniţial apare doar ca „accesoriu de imagine” pentru întâlnirea lui Frost cu Nixon.

Dacă serviciile de companie a femeilor pentru bărbaţi nu ar avea o reputaţie atât de proastă în România, mi-a trecut prin minte chiar ideea de a deschide o afacere de închiriere a prezenţei unei femei foarte frumoase şi foarte inteligente pentru bărbaţi care participă la diferite evenimente şi ar dori să aibă parte de o prezenţă marcantă alături. Aşa aş capitaliza de pe urma listei imense de femei foarte frumoase şi inteligente pe care le cunosc.

Anyway… my suggestion would be… nu lăsa niciodată o femeie să-ţi atârne de gât ca o piatră de moară împiedicându-te direct sau indirect să-ţi îndeplineşti misiunea pe care o ai în viaţă (adică acel simţ suprem că trăieşti pentru ceva mai presus de şi dincolo de tine şi că prin ce realizezi pe pământ contribui la o cauză mai nobilă)! Pentru cei care nu au procesat ultima frază la partea cu misiunea, am un request: stop reading this blog, it might damage your neuronal level!

Pentru toţi ceilalţi, am trailerul filmului declarat de britanici (BAFTA) cel mai bun al anului trecut (de asemenea, câştigător pentru cel mai bun regizor, scenariu, actor principal). Vizionare plăcută (la trailer şi mai ales la film)!

PS: And do yourself a service… Watch it with a partner-woman which you love… like I did!

Ce am învăţat despre ce vreau şi ce pot din relaţia cu D.

Mi-am dat seama că jumătate din lucrurile care mie mi se păreau importante într-o relaţie, acum un an, pur şi simplu nu mai sunt relevante. Nu datorită faptului că nu mai contează pentru mine, ci pur şi simplu datorită faptului că nu mai sunt un aspect care să mă poticnească.

1. Înainte, mă deranja răspunsul emoţional la stress. Acum, este OK pentru mine să o ajut pe femeia pe care o iubesc să îşi controleze stările şi să înveţe cum să şi le folosească pentru a avea mai multă perseverenţă în viaţă, în loc de impulsivitate.

2. Înainte, mă interesa să mă dezvolt împreună cu partenera… doar că necesitatea mea pentru dezvoltare şi necesitatea lui D. pentru dezvoltare se regăsesc la planuri diferite. Aşa că ce am făcut? Evident, eu mi-am găsit o modalitate de a mă dezvolta eu, rezolvându-mi propriile chestiuni, iar ea a găsit propria manieră de se dezvolta cu ajutorul meu. Honestly, nici nu ştiu cum o face, dar atâta vreme cât este mulţumită, mă bucur…

[Later edit] D. a interpretat porţiunea aceasta ca fiind o lipsă de interes din partea mea pentru dezvoltarea ei personală. Eu i-am replicat că am ţinut-o la curent cu toate oportunităţile de dezvoltare personală (cursuri, conferinţe, cărţi) care ajungeau la mine – şi i-am propus să mergem împreună, dar nu aveam obligaţia să o car după mine acolo. Niciodată nu a acceptat să participe la un asemenea eveniment, de fiecare dată avea altceva mai important de făcut.

3. Înainte, mă blocam în faţa unor convingeri limitative ale partenerei. Acum am un răspuns diferit referitor la aceasta, pentru că am încredere în perspectivele diferite pe care le pot avea asupra unui aspect şi am suficientă încredere în mine că pot să împărtăşesc şi unei persoane cu o altă viziune perspective diferite. Îmi place să deschid mintea mea şi a celorlalţi spre noi orizonturi, acum am şi mijloace pentru a face asta.

4. Credeam că este important să am parte de o persoană care să aibă o percepţie corectă asupra realităţii. Cu toate acestea, poate tocmai acesta este unul din lucrurile care o face pe D. atât de minunată, frumoasă şi specială… faptul că nu a fost atinsă de multe lucruri tocmai datorită unui contact scăzut cu realitatea unor oameni cu sisteme de gândire diferite. Desigur, asta este şi ceea ce o păstrează în cadrul mediului care îi întreţine dependenţa de acesta.

5. Credeam că este important să am parte de un respect şi o recunoaştere a iubirii mele într-o relaţie. Cu toate acestea, atunci când D. a spus că nu crede că o iubesc, nu am mai dat înapoi, aşa cum aş fi făcut poate cu alte femei, ci pur şi simplu am ignorat ceea ce spunea şi m-am uitat la ceea ce făcea strict în comunicarea cu mine. Şi am câştigat respectul care nu a fost primit de la bun început pentru ceea ce simt.

Acum… având în vedere faptul că 5 majore presupoziţii/aşteptări pe care le aveam de la o relaţie sentimentală au fost depăşite, trebuie să menţionez sentimentul minunat de libertate să am mai puţine aşteptări dar mai ferme şi mai clare (pentru că restul criteriilor au rămas în picioare) şi să constat în acelaşi timp că pot să mă bucur de o comunicare excelentă cu femeia pe care o iubesc şi care mă iubeşte…

Iar asta nu face decât să întâmpine ceea ce sintetiza Phillip C. McGraw, în cartea „Salvarea relaţilor” :

„O relaţie sentimentală poate să fie extraordinară şi durabilă, iar cei doi parteneri pot să fie fericiţi împreună fără ca relaţia să fie paşnică, fără să se bazeze pe o comunicare mentală extraordinară, fără să fie bazată pe romantism, fără ca vreounul să-şi rezolve problemele sau să fie sănătoşi, fără ca vreounul să-şi exteriorizeze sentimentele, fără să se bazeze pe interese comune, fără ca vreounul din parteneri să-şi corecteze defectele. Faptul că există un mod corect şi un mod greşit de a realiza o relaţie extraordinară reprezintă un mit fals.„.

Lucru demonstrat şi de persoanele din anturajul meu care au început să o cunoască pe D. şi să-şi formeze o impresie foarte bună asupra ei.

PS [Later edit]: Ziua în care am conceput iniţial şi am publicat acest articol a fost ziua în care D. m-a părăsit. Doar că eu încă nu ştiam asta.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi mai recomand şi:

Vai, dar ce pisică frumoasă… Zgârie? (14 august 2009)

Iubita mea colivie… (14 februarie 2009)

„Iubirea nu este un sentiment, ci o calitate a unei relaţii”

„Calitatea concluziilor la care ajungi determină calitatea vieţii pe care o ai”

Anthony Robbins

Oamenii sunt fiinţe dinamice şi care se schimbă pentru a evolua sau pentru diversitate. O relaţie, prin aceasta, nu are cum să fie ceva static, este ceva dinamic.

Două persoane care stau împreună pentru că au ceva în comun la un anumit moment dat, dar au sensuri/direcţii diferite de mers sau ritmuri diferite, la un moment dat vor constata anumite fricţiuni în relaţie.

Oamenii evoluează, la fel şi necesităţile şi dorinţele lor. Totuşi, majoritatea relaţiilor se finalizează în despărţiri sau divorţuri, din cauza faptului că cei implicaţi în relaţie se încăpăţânează să creadă că odată cucerită o persoană, ea va rămâne veşnic mulţumită. Fals.

E uşor să te îndrăgosteşti, e mai greu să iubeşti.

E facil a cunoaşte pe cineva şi a creea o impresie plăcută din prima,  seducţia rapidă este basically aceeaşi tehnologie care se poate folosi cu succes şi în vânzări (şi când afirm „acceaşi tehnologie”, vreau să zic EXACT aceeaşi tehnologie…). Poţi chiar să faci vânzare o dată. Dar asta nu garantează o relaţie.

Cineva mi-a spus odată că „iubirea nu este un sentiment, ci o calitate a unei relaţii”. Ori există, ori nu există. Calitatea unei relaţii depinde de măsura în care poate îndeplini necesităţile celor doi parteneri. Infidelitatea nu este un aspect de judecată, este un FENOMEN care se întâmplă atunci când cineva nu primeşte tot ceea ce are nevoie în acea relaţie. Partenerul care este înşelat este vinovat dintr-unul (cel puţin) din două motive: fie nu a ştiut să-i ofere celuilalt ce avea nevoie, fie a ales greşit în primă instanţă partenerul.

Esenţialmente, fiecare persoană intră într-o relaţie pentru că îi satisface anumite necesităţi, dorinţe şi aşteptări. Deci este o călătorie pe care o face pentru propriile necesităţi şi pentru propria fericire. Eşti stăpânul fiecărei relaţii în care te implici. Aşadar, ce rost mai are să condiţionezi persoana de alături să-ţi rămână alături? Oare nu este cumva o lipsă de implicare şi responsabilitate prin a cere celuilalt să îşi asume toată partea de relaţie? Oare nu cumva o relaţie implică implicarea proprie în împlinirea necesităţilor partenerului, cele de acum şi cele de mai târziu?

A cere unui partener socoteală pentru faptul că te-a părăsit este ca şi cum ai lăsa o sumă mare de bani la bursă fără să te mai intereseze de ea şi apoi te duci şi îl iei pe broker de gât şi îl întrebi ce s-a întâmplat cu banii tăi, de ce tu eşti falit şi alţii bogaţi. Iar brokerul îţi răspunde că este treaba ta că nu te-ai interesat care sunt fluctuaţile pieţei şi în ce să investeşti ca să păstrezi relaţia cu investiţiile tale şi-ţi arată contractul pe care l-ai semnat.

Indisponibilitatea cuiva de a învăţa dintr-o relaţie reprezintă incapacitatea de a-şi asuma cu maturitate propria responsabilitate de a învăţa propria parte. Partenerul nu are rolul de dădacă să te mângâie pe creştet şi să-ţi zică ce să faci ca să ai parte de ce ai nevoie. NIMENI NU TE ÎNVAŢĂ ASTA. Partenerul este o fiinţă cu propriile aspiraţii şi necesităţi. Nerespectarea realităţii se plăteşte. Uneori, se mai numeşte şi prostie.
Perceptiile nerealiste determină oamenii sa se îndrăgostească mai degrabă de dragoste, sau de o himeră, decât de partener, şi atunci ajung să traiască perioade îndelungate lângă o persoană fără să o cunoască, ceea ce mi se pare stupid, pentru că dragostea e unul din puţinele lucruri din viaţă care merită traite din plin, cu pasiune, cu generozitate  şi nu cu firimitura!

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi mai recomand şi:

Cererea în căsătorie – după un an (9 septembrie 2009)

Acest articol a mai fost publicat şi pe Yuppy