Cele 3 tipuri de femei

Mama mi-a spus la un moment dat teoria ei interesantă despre ce tipuri de femei există. Cu toate că „ştiinţa” mamei în ceea ce priveşte personalitatea se limitează la astrologie (fiecare a trebuit să se mulţumească cu ce a găsit…), de data asta trebuie să recunosc că modul ei de gândire simplist are o anumită valoare…

Mama mi-a spus că există 3 categorii de femei: femeile-mamă, femeile-partener şi femeile-pisică. Un fel de reducere simplă a categoriilor din analiza tranzacţională părinte, adult şi copil. Desigur, D. intra în categoria femeilor-pisică. La un moment dat, am avut cu D. următorul schimb tranşant de replici:

– Eu am intrat în relaţie cu un copil sau cu o femeie?

– Cu o femeie.

– Bun. Şi-atunci ce caută copilul în relaţie?

– …

În videoclipul „Don’t wake me up” de la DJ Shah & Inger Hansen avem ilustrat exact acest tip.

So… să zicem că iubita ta este o femeie foarte frumoasă (fizic). Să zicem că are vreo 28 şi mai toată lumea îi dă vreo 21. Să zicem că mai are şi un râs cristalin şi o prezenţă de milioane care te cucereşte. Şi o voce extraordinară, ce denotă rafinament. Se pune problema… ce crezi că merită să înduri pentru a beneficia de asta?

Femeile sunt de asemenea oameni, nu sunt fiinţe extraterestre de pe altă planetă. Se supun aceloraşi legi psihologice care ne ajută să înţelegem şi să descriem personalitatea. NU EXISTĂ PSIHOLOGIE FEMININĂ ŞI PSIHOLOGIE MASCULINĂ. Pentru cei care nu ai citit ce am scris adineauri, insist…  NU EXISTĂ PSIHOLOGIE FEMININĂ ŞI PSIHOLOGIE MASCULINĂ. Cei care consideră asta nu ştiu ce înseamnă termenii psihologie sau personalitate. Aceasta implică faptul că şi aceste făpturi minunate, fermecătoare sunt pe un anumit drum al dezvoltării, care are frumuseţile şi provocările lui specifice. Cei care nu ştiu să înţeleagă cum funcţionează acestea rămân blocaţi la nivelul confruntării în viaţa de zi cu zi a unor reacţii pe care nu ştiu cum să le interpreteze, aşa cum i s-a întâmplat de aproape 6 ani lui A. cu D.

Acum… doar pentru că o femeie este atât de frumoasă (fizic), nu presupune automat introducerea ei într-o asemenea categorie, chiar dacă e uşor şi în natura umană să lipim etichete.

Să luăm spre exemplu personajul jucat de Rebecca Hall din „Frost/Nixon” (2008, R. Ron Howard). Personaj secundar bine conturat, care susţine ideea că „în spatele oricărui bărbat mare e o femeie”, deşi iniţial apare doar ca „accesoriu de imagine” pentru întâlnirea lui Frost cu Nixon.

Dacă serviciile de companie a femeilor pentru bărbaţi nu ar avea o reputaţie atât de proastă în România, mi-a trecut prin minte chiar ideea de a deschide o afacere de închiriere a prezenţei unei femei foarte frumoase şi foarte inteligente pentru bărbaţi care participă la diferite evenimente şi ar dori să aibă parte de o prezenţă marcantă alături. Aşa aş capitaliza de pe urma listei imense de femei foarte frumoase şi inteligente pe care le cunosc.

Anyway… my suggestion would be… nu lăsa niciodată o femeie să-ţi atârne de gât ca o piatră de moară împiedicându-te direct sau indirect să-ţi îndeplineşti misiunea pe care o ai în viaţă (adică acel simţ suprem că trăieşti pentru ceva mai presus de şi dincolo de tine şi că prin ce realizezi pe pământ contribui la o cauză mai nobilă)! Pentru cei care nu au procesat ultima frază la partea cu misiunea, am un request: stop reading this blog, it might damage your neuronal level!

Pentru toţi ceilalţi, am trailerul filmului declarat de britanici (BAFTA) cel mai bun al anului trecut (de asemenea, câştigător pentru cel mai bun regizor, scenariu, actor principal). Vizionare plăcută (la trailer şi mai ales la film)!

PS: And do yourself a service… Watch it with a partner-woman which you love… like I did!

…şi Uţa se uita lung la mine

Un coleg de-al meu de apartament are o pisică, Uţa. Uţa e o pisică tare simpatică. La un moment dat, el şi eu eram la masă, iar eu mâncam un măr. Uţa se uita lung la măr şi îşi lingea botul.

– Ce lung se uită Uţa la mărul meu…!

– Asta pentru că încă nu ştie ce e!

… replică la care eu am început să râd atât de tare încât Uţa s-a speriat şi a dărâmat un scaun pliant care era să cadă peste ea. După cum am spus, avem o pisică tare simpatică.

Carmen a postat acum 2 zile un comentariu inspirator la „Women sort for presence” şi m-am gândit să elaborez pornind de la ce a înţeles ea.

D. mi-a spus în ianuarie că intenţionează să se căsătorească cu A. , pentru că el este sufletul ei şi pentru că şi-a dat seama cât de mult îl iubeşte atunci când era pe punctul de  a-l pierde (mergând pe ideea că ne dăm seama cât de mult contează cineva abia în acel moment). El avea o prezenţă mult diminuată în viaţa ei în momentul în care D. a început relaţia cu mine. A fi prezent(ă) pentru partener înseamnă a şti să reacţionezi emoţional suficient de ferm, blând şi asertiv şi nu impulsiv sau blocat, atunci când partenerul are dificultăţi sau se manifestă chiar aruncând cu afirmaţii dure spre tine.

Ideea pe care am exprimat-o în „Women sort for presence” este că uneori în viaţă, căutăm anumite lucruri pe care nu le avem şi după care tânjim în relaţia curentă, iar pentru asta există câteva opţiuni:

– a găsi pe altcineva, cu riscul ca acea persoană să nu îndeplinească necesităţile din prezenta relaţie, ceea ce era şi cazul, după cum mi-a spus D. la un moment dat, că dacă ar reuşi să îmbine calităţile pe care fiecare dintre noi le avem într-o singură persoană, ar fi cu adevărat fericită

– a păstra cu frustrare fidelitatea. Pentru unele persoane care au ceea ce se numeşte caracter în sensul de verticalitate morală, asta poate deveni în timp o sursă de înţelepciune şi linişte şi o formă prin care să-şi împace sufletul, păstrând în acelaşi timp suferinţa de a rămâne alături de cineva care nu întruneşte toate aşteptările şi nu o va face niciodată din cauza a cine este.

– a pătrunde dincolo de aşteptări şi a trăi pur şi simplu bucuria sufletească (nu trupească) de a fi împreună cu acea persoană, aşa cum este. E un nivel mai profund de relaţionare, iar nici acesta nu garantează că relaţia va rămâne în picioare, dar garantează că va fi mai autentică. Din nefericire, D. nu a reuşit să facă asta. Nici cu mine, şi nici cu A, iar asta ţine de alegerea ei de a îşi crea capacitatea de a relaţiona cu adevărat dincolo de suprafaţă, dincolo de convingerile din educaţia ei. Dar e OK. Eu o iubesc oricum. Aş fi crezut că atitudinea sau comportamentul ei sau distanţa ei va schimba asta, dar asta s-a nu s-a întâmplat.

„Trădătorul, după comiterea actului, are un comportament bizar. E în stare să recunoască fapta, să se dezvinovăţească, să se justifice, să explice şi numai arareori să afirme că a greşit. De cele mai multe ori, nu are sentimentul păcatului şi << fără sentimentul păcatului>>, spune Noica, <<fără o conştiinţă a vinei individuale, nu există împlinirea sufletească>>” (Mircea Bălan,  Istoria trădării la români – cartea pe care i-am făcut-o lui D. cadou de ziua ei în ianuarie).

D. a afirmat că singurul lucru pentru care îi pare rău în afară de faptul că nu mi-a spus de la început de existenţa unei alte relaţii este faptul că eu n-am învăţat nimic din relaţia cu ea…

În cele din urmă, D. s-a trădat pe sine, pentru că cea mai mare surpriză pe care nu o poate nega, oricât ar fi în stare să o explice, a fost că A. a vrut să o părăsească pentru altcineva, altfel spus nu a fost suficient de prezent pentru ea atunci când ea îi arunca provocarea relaţiei cu mine. Şi, la urma urmei, nu se poate spune că ea s-ar fi ascuns foarte tare… ci doar că el nu a fost foarte prezent încât măcar să aibă habar că ei îi lipseşte ceva în primă instanţă (altfel nu ar fi fost atât de puternic şocat şi dezamăgit de această trădare – nu am fost primul şi cu siguranţă ştiu acum că nu voi fi nici ultimul).

Nu există iubire adevărată fără acceptare din suflet.

PS: This is delicious…, it will most probably happen…

extras din filmul lui Woody Allen, “Vicki Cristina Barcelona”