Cum să fii sigur pe tine fără să fii arogant

Dacă scriam în mai în „Femeia, pe un piedestal ?„ (articolul cel mai citit de pe blog, cu aproape 1000 de vizualizări unice) şi în iunie în „Replici proaste, ţigări şi un documentar monumental” (cel mai citit articol din luna iunie şi cel mai comentat dintre toate) ca răspuns la lista replicilor de agăţat de pe yuppy.ro pentru femei că una din poziţionările greşite faţă de o femeie este cea de a o pune pe un piedestal (cea ce mi s-a reproşat de către vreo 2-3 persoane că fac prin acest blog, ceea ce nu consider adevărat), atunci aş vrea să menţionez că un alt pol este cel al atitudinii arogante, misogine, faţă de femei, mai mult decât tratarea lor ca pe simple obiecte despre care vorbeam.

Este vorba despre trecerea de le extrema poziţionare a bărbatului în raport cu femeia de la „tu eşti o zeiţă„, la extrema „eu sunt un zeu„. Desigur, aceasta poate fi o modalitate destul de bună pentru a da peste nas orgoliului unei femei sau pentru a testa dacă se raportează la o asemenea abordare, cu riscul de a primi o palmă sau un pahar de apă în faţă.

"White Shoe" Copyright (C) Roxana Enache & Adina Florentina Toma Model: Adina Florentina Toma

Ce se întâmplă este că de fapt o asemenea atitudine extremă trădează în realitate o extremă nesiguranţă în propria persoană, şi lipsa disponibilităţii emoţionale pentru deschidere. Mă uit la un prieten şi o prietenă de-a mea, care au avut tatonări în direcţia de a avea o relaţie. Ea are fiţe, iar el o trimite la plimbare într-un mod bădăran, în loc să recunoască de fapt că nu ştie cum să se raporteze comportamental la fiţele ei. Bineînţeles că el se simte nemulţumit, iar ea rănită.

Ceea ce se poate face în schimb este să ai o atitudine jucăuşă şi corectă în acelaşi timp în ceea ce ţine de comunicarea propriei persoane ca identitate şi a propriilor aşteptări şi necesităţi.

Am să vă dau un exemplu memorabil din timpul relaţiei mele cu D. (istorioara seamănă cu „Umbrela„). La un moment dat, D. s-a gândit că pe la vreo 30 de ani ar fi mişto să aibă şi ea o diplomă de master, că tot îl bătea la cap pe A. să de ce nu vrea şi el mai mult de la viaţă (adică, de ce nu vrea şi el să-i ofere EI mai mult?) şi s-a apucat să îşi redacteze o scrisoare de intenţie. Desigur… în ultima zi în care se puteau face înscrierile. Pentru complicata operaţiune a înscrierii la master (duci un dosar cu câteva acte personale, plăteşti o taxă), ea şi-a luat o zi liberă de la birou. 🙂

Mă sună dimineaţa. Eu eram în drum către biroul unui partener de afaceri. Când ajunsesem la uşă, încă aveam telefonul la ureche, explicându-i lui D., după ce terminase o facultate de administraţie publică de 4 ani şi lucra în comunicare focusată de alţi 4, cum să redacteze o scrisoare de intenţie. Faza destul de funny e că atunci când am ajuns la uşă, am constatat că şi partenerul meu de afaceri a deschis uşa cu mobilul la ureche. Diferenţa era că telefonul acela lui îi aducea bani, iar telefonul meu îmi crea nervi.

În fine, nici nu apuc eu bine să plec de la biroul respectiv şi mă sună D. din nou. Cică nu-i merge imprimanta. Şi e în criză de timp. Iar A. e la serviciu, din nefericire nu poate alerga să îi listeze ei preţioasa scrisoare de intenţie.

Eu eram în centrul oraşului, cu treabă, iar ea îmi spune că nu ştie să meargă la un centru de multiplicări, pentru că nu a mai folosit niciodată aşa ceva.

Când am auzit asta, mi-a încremenit puţin faţa şi am rămas cam blocat…

întrebându-mă pe ce planetă a trăit fiinţa asta până acum.

„Vis al evadării” Copyright (C) Lorena Lazăr

„Aşa… ŞI ???”

Ceea ce se aştepta ea era ca eu să lăs tot ceea ce făceam, să alerg până la marginea oraşului în fundătura de cartier în care stă ea, să iau fişierul respectiv (deşi stau într-o zonă semicentrală, atunci de câteva zile mă mutasem, nu aveam acces la internet şi nici nu despachetasem imprimanta – în loc să mă ajute, D. fusese ocupată să meargă cu A. la concertul Bryan Adams), să îl listez şi să i-l aduc (eventual poate pe o tavă de aur) ca ea să nu se obosească prea tare să-şi găsească soluţii la propriile probleme.

Asta intră la capitolul „lucruri dureroase pe care le descoperi despre persoana pe care o iubeşti”. Ceea ce a înţeles D. din această situaţie este faptul că mă respect suficient încât să nu fiu o cârpă de şters picioarele. Şi că data viitoare să-şi găsească un alt go-getter. Şi am reuşit să-i comunic asta fără să o insult.

Unii bărbaţi acţionează preventiv în legătură cu asemenea situaţii, sau din cauza faptului că au fost răniţi de situaţii asemănătoare. Soluţia în această situaţie este să respecţi persoana şi să respingi comportamentul, în loc de a arăta „muşchii” persoanei printr-un comportament impunător, invaziv, fără a stabili un minim de conexiune.

La categoria asta intră mai multe tipuri de replici…

Replici spuse prea devreme de un bărbat înainte să se fi creat o conexiune

• Sun-o pe mama ta si spune-i ca nu vii acasa in seara asta.

• Scuza-ma, dar cred ca imi datorezi o bautura. Stii, cand te-am vazut, am varsat-o imediat pe a mea. Eu sunt..

• Esti ocupata diseara la 3:00 AM?

Replici care trădează o încredere prea mare în sine
As putea sa te imbat si sa profit de tine, dar stiu ca nu e corect. Asadar, ce-ar fi sa-mi iei ceva de baut, sa ma imbeti si sa profiti tu de mine?
Am venit mai aproape de tine. Care iti sunt celelalte doua dorinte?
Ceasul meu magic spune ca nu ai pantalonii pe tine. Ah nu? Cred ca e cu o ora inainte…

Bond. James Bond.

Crezi in dragoste la prima vedere sau trebuie sa mai trec de cateva ori pe langa tine?

„Tu: Ce iti place sa mananci dimineata? Ea: De ce? Tu: Ca sa stiu ce iti gatesc maine dimineata.”

Singurul lucru pe care ochii tau nu mi l-au spus este numele tau.
Fii diferita! Spune da!

Buna. Lucrez la pagini aurii. Cum se face ca am toate numerele dar al tau lipseste?

Iar următoarele sunt poziţionate clar spre o iniţiativă asupra căreia nu mai există îndoială…

Replici grosolane, obraznice, care implică faptul că femeia din faţă ar fi o curvă, replici  care merită un pahar de apă în faţă sau palme
1. Ce picioare frumoase. La ce ora se deschid?
2. Buna, vrei sa vezi ce tavan frumos am acasa?
3. Ai ceva italian in tine? Nu vrei sa ai?
4. Ai cumva o oglinda in buzunar? Ma vad pe mine in pantalonii tai..
5. Buna, am un prezervativ si din pacate expira peste doua ore. Ce zici, profitam de el?
6. Hey draguto, hai sa facem mai multi copii decat putem hrani..
7. Crezi in sexul la prima intalnire?
8. „Micutza … si deja cu „gemeni” asa mari?”

şi, in fine… Replici bădăran de arogante
Hey draga, stii ce? Esti chiar norocoasa azi. Dintre toate fetele de aici, am ales sa vorbesc cu tine..
Stii, daca as fii tu, as face sex cu mine.

Acum… problema de fundal nu sunt replicile în sine, pentru că oricare din astea ar avea credibilitate în unele filme: dacă de exemplu cineva cu aerul lui Daniel Craig sau Pierce Brosnan ar folosi replica „Bond. James Bond.” ar avea credibilitate, ar avea convergenţă, congruenţă. Dar în realitate, se încearcă vânzarea unei imagini diferite de identitate. Numai că în realitate (probabil că v-aţi dat seama…), bărbaţii nu prea sunt James Bond… iar femeile nu prea sunt Bond-women, iar dacă aţi mai observat de asemenea, James Bond ştie cum să trateze femeile, chiar şi atunci când foloseşte replici „tari” – replicile tari nu sunt tari în sine, ci pentru că le spune James Bond.

So… if you’re not James Bond, you’d better look for some other pick up line to represent you better!

Sau, mă rog, a doua cea mai bună variantă este demonstrată de Rupert Everett în finalul filmului „My Best Friend’s Wedding” (1997, R. P.J.Hogan)… dacă puteţi să folosiţi stilul acesta… mult succes! (Dar dacă vă prinde acest stil, înseamnă că acest articol s-ar putea să nu aducă cine ştie ce informaţie…)

PS: Ieri numărul persoanelor de pe lista de ignore în messenger s-a mărit la 36 cu ID-ul lui C. J. , cea împreună cu care am scris articolul „Controlul asupra sexului„, publicat de asemenea pe garbo.ro. Pentru obrăznicie şi tupeu. If you want, you may leave your print… (cu dedicaţie specială)

Replici proaste, ţigări şi un documentar monumental

Am observat că un interes foarte ridicat din comentariile la „Femeia, pe un piedestal?” şi „DARE” pentru tematica replicilor de la care am pornit. Acest articol este scris ca adresare bărbaţilor, dar cred că ar fi bine ca şi cititoarele să îl ia în considerare data viitoare când mai sunt… „agăţate” 🙂 .

Atunci când, în clasa a 7-a, am îndrăznit pentru prima dată să mângâi gâtul fetei din banca din faţă, mi-a spus tăios în pauză să nu mai îndrăznesc sa mai fac asta vreodată.

Ceea ce mi-am dat seama este că aceste persoane care îmi refuzau afecţiunea sau iubirea, pe parcursul timpului, urmau să îşi dea seama exact de ceea ce a descris foarte bine o cititoare a blogului într-o conversaţie personală pe messenger şi care mă cunioaşte de 3 ani, cu care am flirtat şi am ieşit de mai multe ori de-a lungul timpului: femeile nu apreciază comunicarea cu mine şi încearcă să scape de ea ca apoi să le lipsească.

Iar problema care stă aici este cea a orgoliului şi a dorinţei de a încerca să demonstreze ceva. Cel mai frecvent, sub diverse forme, că sunt nişte prinţese. Primul impuls a fost să contest, să zdruncin cu tupeu acest piedestal, dar într-o manieră lipsită de respect, deci cu frică. Apoi mi-am dat seama că modalitatea pentru a obţine sau a prilejui orice fel de recunoaştere a importanţei pe care o aveau lucrurile pe care le ofeream şi cum comunicam este a trata în acelaşi timp zguduirea acestui piedestal cu un deosebit respect. Respect pentru persoană, critică pentru comportament. Altfel spus, a aprecia o femeie nu pentru cine apare să fie, ci pentru cine este. Problema apărea atunci când eu reuşeam foarte clar să intuiesc, să intru în rezonanţă cu acele aspecte profunde ale identităţii cuiva şi nu cu aspectele de imagine, motiv pentru care am fost pus la zid. Ceea ce m-a rănit în primă instanţă a fost faptul că a trebuit să-mi calc orgoliul şi chiar demnitatea adeseori, adică să risc să-mi pierd respectul de sine. Numai că am câştigat altceva. Mi-am dat seama că pot să am încredere… nu în abilităţile mele de cunoaştere a celuilalt, nu în celălalt, ci în faptul că reuşesc să intuiesc suficient de bine care este adevărul în legătură cu ce transmite realmente o femeie – asta se întâmpla şi înainte să învăţ să cunosc oamenii atât de specific. Practic, după respingeri repetate, ce s-a întâmplat este că toată afecţiunea şi toată dragostea pe care o aveam de oferit, a devenit prea intensă, prea puternică, şi a fost atâta vreme limitată, restrânsă, refuzată, încât nu e de mirare că am primit feed-back-uri că poate fi atât de copleşitoare.

Aş vrea să vă ofer un fragment din extraordinarul documentar „Century of the Self” pe care Adam Curtis l-a regizat pentru BBC în 2002. În acest pasaj de aproape 9 minute, se explică mecanismul şi experimentul prin care ceea ce este necesar a fost înlocuit cu ceea ce reprezintă dorinţă a egoului – şi mai ales creează un reper în cultura generală privind „de ce se simt bine femeile când fumează”.

Vrei să afli care este adevărul despre relaţiile publice? Vrei să ştii cum chiar şi lucrurile pe care le crezi la nivel subconştient au fost manipulate să fie considerate astfel? Următorul fragment s-ar putea să te zguduie…

Acuma… ce legătură au ideile de mai sus cu ce scriam în ultima vreme? Are cea mai mare legătură, întrucât majoritatea bărbaţilor şi modalitatea în care este structurată mentalitatea societală este de aşa natură încât spune că bărbatul trebuie să cumpere cu ceva, cu ceva fizic, material atenţia femeii.Atenţia unei femei nu trebuie cerşită, trebuie câştigată…prin ceva care este congruent şi definitoriu, care creează o diferenţere specifică pentru cel care deschide gura…

"Somewhere Else to Be" Copyright (c) Lorena Lazăr

Identitatea contează mai mult atunci când oamenii vor să te cunoască… nu atunci când se comunică la nivel de imagine… Eu comunic numai cu cei care doresc să fie cunoscuţi la nivel de identitate… şi constat că sunt destul de singur pe planul acesta…

Multe din răspunsurile de respingere pe care le primesc vin din cauza faptului că spun oamenilor în realitate: “ai uitat cine eşti!”, “ai uitat care îţi era menirea pe acest pământ”, pentru că dacă relaţionez cu ei la nivel de identitate, este ceva cu care nu se pot descurca… nu se puteau descurca nici atunci când habar nu aveam ce înseamnă “identitate”… And most of them still don’t. Şi asta e trist…

Ieri mi-a intrat un fluture mare de molie în cameră şi a început să se învârtă în jurul becului. Uţa… pisică de fire, îşi tot rotea privirea concentric… dacă aveam un aparat de filmare la mine făceam un filmuleţ care sigur făcea câteva zeci de mii de vizualizări pe youtube… Bineînţeles, când fluturele de molie a dispărut, atenţia Uţei s-a îndreptat în altă parte…

Concluzia?

Interesul unei femei nu poate fi câştigat cu „avioane” ca cele de mai jos…

Replici care îl poziţionează pe cel care spune drept cerşetor

• Stii, de fapt nu sunt atat de inalt. M-am suit pe portofel.

• Mai am doar trei luni de trait, asa ca ma onorezi cu compania ta?

• Am avut o zi proasta si intodeauna zambetul unei fete dragute ma inveseleste. Vrei sa imi zambesti?

• Hmmmm, ochii tai au aceeasi culoare ca Porsche-ul meu.

• Zi-mi acum daca vrei sa fii cu mine ca sa nu irosesc 500 de mii pe bauturi.

• Prietenul meu de acolo vrea sa stie daca crezi cu sunt dragut.

"Unclear lights" Copyright (C) Roxana Enache

Dacă vrei să te poziţionezi, poziţionează-te ca cine eşti!

PS: Şi… alege forma de comunicare potrivită! 🙂

„Vezi o tipă superbă la o petrecere. Te duci la ea şi îi spui:
-„Sunt foarte bun la pat”.
Asta e MARKETING.

Vezi o tipă superbă la o petrecere. Una din prietenele tale se duce la ea şi, arătând spre tine, îi spune:
-„Este foarte bun la pat”.
Asta e ADVERTISING.

Vezi o tipă superbă la o petrecere. Te duci la ea şi îi ceri numărul de teaefon. A doua zi o suni şi îi spui:
-„Sunt foarte bună la pat”.
Asta e TELEMARKETING.

Vezi o tipă superbă la o petrecere. Te ridici şi îţi aranjezi cravata. Te îndrepţi spre ea şi îi torni o băutură. Spui:
-„Imi dai voie?” şi te apleci uşor către ea. Apoi o priveşti şi spui:
-„A propos, sunt foarte bun la pat”.
Astea sunt PUBLIC ReaATIONS.

Vezi o tipă superbă la o petrecere. Se ridica, vine la tine şi îţi spune: -„Am auzit că eşti foarte bun în pat”.
Asta e BRAND RECOGNITION.

Vezi o tipă superbă la o petrecere. O convingi să meargă acasă cu unul din cei mai buni prieteni ai tăi.
Asta e SALES REPRESENTATIVE.

Tipul nu se descurc singur, şi te sună să vii să îl ajuţi.
Asta este TECHNICAL SUPPORT.

Vezi o tipă superbă la o petrecere. Te duci la ea şi îi ceri adresa e-mail. A doua zi îi trimiţi un mail cu pozele tale indecente având următorul text ataşat:
-„Sunt foarte bun la pat”.
Asta e E-MAIL MARKETING.

Vezi o tipă superbă la o petrecere. Te duci la ea şi îi ceri adresa e-mail. A doua zi îi trimiţi un mail cu pozele tale indecente, cerându-i aprobarea să-i mai trimiţi e-mailuri similare. Ultimul email va conţine mesajul:
-„Sunt foarte bun la pat”.
Asta sunt NEWSLETTERS.

Te îndrepţi spre o petrecere unde ştii că vor fi nişte tipe superbe. Totuşi, gândul că în casele pe lângă care treci sunt o mulţime de alte tipe superbe pe care ai vrea să le cunoşti te înnebuneşte, aşa că te urci pe cea mai apropiat acoperiş şi strigi: „Sunt foarte bun la pat”.
Asta e SPAM.”

[sursa necunoscută, definiţii comice preluate de pe internet]

Paşi ai inimii

Pornind de la comentariul postat la „Frică vs. iubire (a.k.a. Dragobetele lui D.)”, am început o discuţie de la care m-am ales cu acest text al lui Paul Ferrini, pe care l-am editat pentru blog. Cred că reprezintă o perspectivă frumoasă şi profundă asupra relaţiilor. Sper să vă placă şi vouă.

„Multi dintre voi cred ca relatiile îi vor face fericiti. Nimic nu e mai departe de adevar. Promisiunea împlinirii prin relatii este o farsa cruda. Veti descoperi acest lucru destul de curând.
Exista un singur mod prin care puteti gasi împlinire adevarata în viata si acesta este sa învatati sa va iubiti si sa va acceptati pe voi însiva. Având acest fundament, relatia înceteaza de a mai fi traumatizanta. Asta, poate, pentru ca nu se mai asteapta atât de mult de la ea. Când stii cum este „sa fii împreuna” cu tine însuti, nu mai e atât de dificil „sa fii împreuna” cu celalalt.

„In umbra” Copyright (c) Roxana Enache

Dar daca viata ta este o îndepartare de sine, cum poti sa te astepti ca o relatie sa prinda radacini? Pur si simplu, nu e cu putinta. Tot ceea ce obtii este o înclestare de aripi pe un cer înnorat. în vremurile de acum, când se distruge structura familiei pe toate planurile, din ce în ce mai multi oameni se zbat sa nu le fuga pamântul de sub picioare. Ritmurile existentiale de acceptare si iubire au fost distruse. De-abia daca se mai gaseste un pic de încredere în inimile majoritatii oamenilor. Acest lucru se întâmpla, ori de câte ori moare ce e vechi si se naste ceva nou. Este o perioada de traume si tranzitie.
Recunoaste acest adevar. Nu cauta fericirea în afara ta, în vremuri foarte traumatizante. Ceea ce vei gasi, va fi mai mult decât te-ai asteptat. Durerea ta îti ajunge. Nu o exacerba, preluând suferinta celuilalt.
Daca vrei sa dansezi împreuna cu altcineva, fixeaza-ti mai întâi radacinile. învata sa-ti auzi îndrumarile interioare.
Dialogheaza cu copilul suferind dinauntrul tau. Aplica asupra ta iertarea si compasiunea. Fii în experienta ta si învata din ea. Fii deschis catre ceilalti, dar nu te abate din drum ca sa-i gasesti. Cei care stiu sa danseze vor veni în întâmpinarea ta. Nu va fi vorba de o lupta si, tara nici un efort, îti vei gasi companionul.
Relatiile nepotrivite exacerbeaza tiparele de abuzuri din trecut. Învatatura pe care o obtii din astfel de întâlniri este dureroasa. Se poate face si trebuie sa se faca o alegere mai buna. Dar, pentru ca aceasta alegere mai buna sa se faca, trebuie sa fii în stare sa ceri fara sovaire ceea ce vrei. Daca îl lasi pe celalalt sa dicteze termenii relatiei, sa nu fii surprins daca nu te vei simti respectat. Stii ce este bine pentru tine si ce nu. Spune de ce anume ai nevoie, rosteste adevarul si fii ferm în hotarârea de a te vindeca. Numai prin hotarârea de a te respecta si cinsti pe tine însuti, poti atrage un partener care vrea sa faca acelasi lucru.

„Happy” Copyright (c) Roxana Enache

Acestea sunt adevaruri simple. Dar ele nu sunt practicate. Iarasi si iarasi, faci compromisuri, joci dupa cum îti cânta altii si te tradezi pe tine însuti/insati. Deja ar trebui sa te fi saturat de a repeta aceeasi lectie si de a-ti adânci ranile.
Îţi voi spune pe cât de clar pot: daca nu stii cum sa ai grija de tine însuti si daca nu vrei sa o faci, nimeni altcineva nu o sa aiba grija de tine. Lipsa ta de dragoste si de abnegatie fata de tine însuti atrage în câmpul tau vibrational oameni cu lectii similare. Atunci, pur si simplu, veti oglindi unul pentru celalalt acea lipsa de întelegere de sine si de devotament fata de propria persoana.
Devotamentul fata de altul este imposibil, fara ca mai întâi sa te devotezi tie însuti. Acesta este un lucru important. Cei care încearca sa actioneze într-un mod lipsit de dragoste de sine, pun caruta în fata boilor.
Mai întâi iubeste-te pe tine însuti – si apoi poti sa treci dincolo de aceasta. Ceea ce sugerez eu nu este egoism.
Cel iubit ia nastere o data cu devotamentul fata de sine. El sau ea se manifesta în afara, de îndata ce acest devotament este demn de încredere, în acel moment, devotamentul exterior si cel interior merg mâna în mâna.
Putini îl întâlnesc pe cel iubit în aceasta viata, deoarece putini au învatat sa se aprecieze si sa se cinsteasca pe ei înşisi si sa se vindece dinauntru în afara. Dar tu poti sa fii unul dintre acesti putini, daca vrei sa te dedici propriei tale vindecari.
Hotaraste-te sa o faci si cel iubit afla acest lucru. Fa un juramânt simplu: „jur ca în nici una dintre relatiile mele nu ma voi mai trada sau agresa pe mine însumi. Voi comunica în mod cinstit ceea ce gândesc si ceea ce simt. Cu compasiune fata de ceilalti, dar fara nici un fel de atasament fata de modul în care el sau ea îmi primesc comunicarea. Am convingerea ca, spunând adevarul si respectându-ma pe mine însumi, ma aflu în comuniune cu cel iubit. Nu voi mai încerca sa fac în asa fel încât „lucrurile sa mearga” în cadrul unei relatii, sacrificându-ma pe mine însumi, pentru a încerca sa îndeplinesc nevoile partenerului meu.”

Respect Me, Respect You

Nu de puţine ori s-a întâmplat că, în timp ce vorbeam cu D., o altă persoană încerca să deschidă o uşă sau căra ceva greu, iar eu nu m-am oferit să o ajut, lucru etichetat drept egoism, lipsă de bun-simţ şi atenţie în societate.

Eu am etichetat asta ca pitici pe creier la D. Să vă spun şi on what ground.

"Freedom" Copyright (c) Roxana Enache

Se face tam-tam că 8 martie este ziua femeii, dar se uită evenimentul comemorat cu această ocazie, cel ocazionat de faptul că femeile au primit prima oară în istorie dreptul să voteze. Adică de a-şi manifesta o libertate cetăţenească fără vreo restricţie.

Revenind la ideea cu căratul cutiilor şi legătura cu bunul simţ, din întâmplare, după cum experienţa arată, oamenii din jur mă apreciază mult mai mult când sunt autentic, iar o formă de a fi autentic este de a nu ajuta baba să treacă strada fără să vrea, sau să fac presupuneri.

Consider că fiecare persoană, atunci când are nevoie de ajutor, poate folosi comunicarea umană articulată. Of course, sunt unii care consideră că unele lucruri „se înţeleg de la sine”. E simplu. Eu nu mă număr printre ei.

După cum se înţelege… de la sine…

„înţelegerea de la sine” este sursa multor neînţelegeri.

Desigur, mai există ipoteza în cadrul căreia femeile fiind fiinţe mai firave, ar beneficia sau ar merita de un tratament care să le menajeze. Cu toate acestea, bărbaţii sunt predispuşi la riscuri de 2.61 de ori decât femeile. Acesta este coeficientul cu care se lucrează în asigurări – mi-a spus un amic ce lucrează în domeniu.

Acum… să fim serioşi, nu am să spun acum că femeile bagă în groapă bărbaţii înante de vreme, să spunem doar că femeile având drepturi egale, au şi obligaţii egale. Care poate include a-şi căra propriile lucruri atunci când nu sunt în stare să deschidă gura faţă de vreun neavenit care preţuieşte mai mult respectul autentic. Genul de respect care se câştigă, nu cel dat de imaginea în oglindă, cel de faţadă sau obţinut prin tot felul de echivalări complexe.

D. mi-a făcut cadou de Crăciun anul trecut „Codul bunelor maniere”. 🙂

I-am răspuns că acea carte se bazează pe anumite valori, precum respect, toleranţă, moderaţie, disciplină, din care ea nu le are pe nici una. În schimb, are „bun simţ”.

O altă fostă iubită avea o vorbă dragă mie: „Of, of, măi, măi!„.:)

După ce ne-am despărţit, am întrebat-o ce voia să spună cu asta. Şi mi-a răspuns: „Fiecare primeşte ce merită!„. 🙂

Şi asta e o chestie de bun simţ, numai că mai… subtilă (!).

"Rezolvarea problemei" Copyright (c) Roxana Enache

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi:

Ego-ul şi sinele autentic: pe care îl pui în lumină şi pe care în întuneric

Diferenţa între egoism şi centrare pe sine

Femeia, pe un piedestal?

Dragoste cu zecimală

Frică vs. iubire (a.k.a. Dragobetele lui D.)

Acest articol a fost publicat şi pe Kudika.ro

Astăzi (23 februarie 2009, data reeditării articolului) este o lună de când am avut discuţia despre despărţire cu D. (ultima oară când am văzut-o)

Motto:
„Între societatea bazată pe frică şi societatea bazată pe iubire va exista dintotdeauna un conflict ireconciliabil, în sensul că cel ce iubeşte se va sacrifica pentru ca cel căruia i-e frică să înveţe să iubească. ” [sursa necunoscută]

SMS-urile pe care mi le-a trimis D. acum 4 săptămâni:

„De azi inainte te rog sa uiţi ca exist. […] M-am saturat de toate tâmpeniile spuse de tine care nu au de a face cu realitatea pe care tb [acest „trebuie”… de fapt este o limitare autoimpusă] sa o accepti. trezeste-te din lumea imaginara in care traiesti!„…

…căruia eu i-am răspuns cu „Atunci cand vei înţelege şi vei respecta că există mai multe realitaţi diferite, vei inţelege şi cum dai putere celor pe care le negi. Te iubesc.„

Ea mi-a răspuns: „Ştii ceva? Nu ai facut altceva decât să-mi confirmi gradul de nebunie pe care îl ai. Tratează-te [Asta vine de la o persoană care a avut 2 relaţii sentimentale simultan vreme de 3 luni, consideră normal să fie întreţinută de un bărbat fără să facă nimic, nici măcar să-l respecte sau să-i fie fidel, şi care consideră faptul că eu i-am fost fidel „problema mea”] Ignorarea este cea mai inteligenta miscare. Adio!„

Pe fundalul acestor mesaje, care arată cum pe lângă că a dat cu bâta în baltă prin modul în care a demonstrat lipsa de maturitate şi respect de sine prin cum m-a părăsit, a mai ţinut şi să răsucească cuţintul în rană, ţin să reiau şi să completez/reiau nişte idei nu tocmai noi…

Pentru anumite persoane, frica este un mod de viaţă. Este o aventură în căutarea securităţii, a siguranţei. Bineînţeles, o siguranţă care să asigure un stil de viaţă confortabil. Probabil că cine a citit blogul ştie ideea… dar să vedem cum se aplică ea la scară largă, mai exact în manipularea maselor, pentru că acesta este un fenomen foarte interesant de observat inclusiv la nivel social, sociologic şi politic.

Personajul lui Robert DeNiro în geniala şi clasica satiră politică „Wag the Dog” (1997, R. Barry Levinson şi nominalizare la Oscarul pentru scenariu), arată în aceste două minute de dialog argumentativ, faţă de personajul lui Denis Leary, modul în care, dacă nu mai există ceva real de care să ne fie frică, se găsesc lucruri care să antreneze această frică… şi bineînţeles, sunt şi persoane şi grupuri de interese care să se folosească de aceasta într-o manieră concertată…

Frica este opusul libertăţii

Fiecare persoană are în sine o anumită flacără, o anumită conştiinţă care aşteaptă să strălucească, să se împlinească, nu-i aşa?

Unii cred că această flacără rămâne pentru tot restul vieţii vie în oameni, ascunsă undeva în adânc şi poate aşa e, dar eu nu cred (cel puţin nu încă). În Biblie se vorbeşte despre “a-i lăsa pe morţi să-şi îngroape morţii”. Şi atunci când am ajuns la asta, m-am oprit şi m-am întrebat: “cum se poate întâmpla asta încă din timpul vieţii?”.

Explicaţia pe care am găsit-o este că unii oameni pur şi simplu preferă să-şi adoarmă conştiinţa, să găsească nişte explicaţii raţionale în urma unor analize, a ceea ce cred că vor, a ceea ce cred că au nevoie, a ceea ce cred că e posibil, uneori ignorând crunt anumite fapte şi realităţi şi construindu-şi o iluzie asupra realităţii pe care şi-o sprijină construind în jurul lor un mediu care să le confirme şi să le încurajeze această iluzie.

Poate că unii fac asta din frica de a nu fi confruntaţi cu realitatea că a iubi pe cineva este mai uşor decât să trăieşti cu persoana pe care o iubeşti cu adevărat. „A iubi înseamnă a trudi. Fără trudă, iubirea moare, iar fiecare om vrea să evite asta.” (din Reversal of Fortune, 1991, R. Barbet Schroeder)

Oamenii îşi construiesc casa liniştii sufletelor lor. Desigur, uneori confundă confortul cu liniştea sufletească. Şi, ca orice casă, este important să reziste la orice fel de cutremur sau intemperie. Numai că unele nu rezistă. Şi atunci m-am oprit din nou şi m-am întrebat: “Oare ce anume face ca această casă să nu rămână în picioare?”
Iar răspunsul pe care l-am găsit este că frica este cea care ne încuraja (!) sa renuntam chiar si la ceea ce avem atunci cand nu stim ce vrem. Frica este opusul iubirii. Dacă iubirea este cea care nu va cădea niciodată, după cum spune în Biblie, atunci frica este singura care are puterea, atunci când o lăsăm, să îndepărteze dragostea.

“Much fear I sense in you.

Fear leads to anger.

Anger leads to hate.

Hate leads to suffery.”

spune Yoda în Star Wars. Episode I. The Phantom Menace (1999, R. George Lucas)

„Fear of loss is the path to the darkside”

Calea fricii presupune obligaţii, condiţii, reguli, “dacă” şi “trebuie”, răneşte, ignoră orice respect, chiar şi pentru sine, implică dorinţa de a-l controla pe celălalt, este lipsită de amabilitate, ne face să ne pară rău pentru alţii, implică agresivitate, tristeţe, depresie, gelozie, trădare, este egoistă – se gândeşte la ea însăşi, judecă şi se simte vinovată, creează imagini în privinţa celorlalţi, blochează comunicarea, presupune lipsa dreptăţii, plăteşte de mai multe ori pentru aceeaşi greşeală., este foarte miloasă (milă=frică+lipsa de respect).

Calea iubirii presupune respectul reciproc, respectul faţă de toată lumea, responsabilitatea, este plină de generozitate, este necondiţionată, plăteşte o singură dată pentru o greşeală, face dreptate, este justă şi este întotdeauna amabilă, lasă persoana aşa cum este, implică compasiune (compasiune=iubire+respect reciproc).

Iubirea are calitatea de a creşte atunci cand dăruieşti şi de a se diminua cand o ţii doar pentru tine.

Una din melodiile mele preferate, care beneficiază şi de un videoclip pe măsură (vezi mai jos), face referire la modul trist în care ne autosabotăm prin convingerile şi presupunerile greşite pe care le formulăm pornind de la fricile noastre…

Jem – „They”

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi mai recomand şi:

Libertate sau control?

Dragoste de zăpadă (?)

DARE

Curaj

Viaţa ca un lift

I shall not bend o break…

Te descurci… binişor?

Legături externe (articole care completează ideile):

Eşti gata să renunţi la frică? Află cum!

Fii aşa cum vrei tu, cu dragoste…

Politica demonului

Trebuie că „dacă vrei, poţi”

O reţetă de succes pentru nefericire

Timpul mi-a adus câştig de cauză prevederilor făcute, spre supărarea mea… Astăzi se face o lună de când D. m-a părăsit a doua oară. Aşa cum m-am aşteptat, D. nu a putut să renunţe la relaţia cu A., a continuat să se mintă pe sine, iar A. nici nu a reuşit să o „recunoască” după ce începuse relaţia cu mine, şi a fost dez-amăgit (adică s-a amăgit pe sine în primă instanţă) cum nimeni nu ar fi putut-o face.

D. îşi punea problema siguranţei pe termen lung a unei relaţii între mine şi ea, şi se baza pe durata de 5 ani a relaţiei ei cu A. Totuşi, eu i-am fost fidel în tot acest timp chiar şi în perioadele în care ea a abandonat relaţia, iar atunci când o avea practic în palmă, A. s-a dus să se întâlnească cu alta.

Deci… să recapitulăm. D. se comportă ca un copil răsfăţat asumându-şi rolul de prinţesă în relaţia cu A., iar el rolul de servitor care din când în când mai reproşează morocănos ceva. Rolurile funcţionează pe principiile triunghiului dramatic, dar D. nu se simte tratată ca o femeie.

Evident, atunci când se acordă importanţă comportamentului de fetiţă răsfăţată, nu ai cum să fii tratată ca o femeie. Dacă eu încerc să o tratez şi o respect ca pe o femeie, ea îşi dă seama că totuşi o relaţie sentimentală adevărată (adică de iubire, nu de dependenţă) solicită ceva mai mult efort şi încearcă şi cu mine trucurile de „dresaj” care i-au mers cu A. Observă că nu merge.

Constată cum A. îi face scandal (eu am preferat de obicei să aştept să se liniştească -chiar dacă asta dura uneori şi 3 săptămâni – şi să vorbim ca doi adulţi), că se comportă paranoic, acceptă să fie spionată pe telefon şi pe calculator, acceptă ca A. să mă ameninţe prin telefon şi să spună minciuni despre mine, acceptă că A. vrea să înceapă o relaţie cu prima tipă cu care s-a întâlnit, după o „solidă” relaţie de 5 ani.

Atunci când eu o tratez cu răbdare şi respect şi încerc să vorbesc cu ea ca un adult, mă trimite la plimbare, mă evită şi îmi spune că sunt nerealist.

Sensul unei comunicări este dat de rezultatul ei, iar esenţa ei este dată de intenţia ei. Absenţa unui răspuns este tot feed-back.

Sensul comunicării în această situaţie este că ea a ales să rămână cu A. Feed-back-ul ei este de a încerca să observe cât de mult pot să aştept pentru a renuţa să mai insist în direcţia unei relaţii). La ea se numeşte „încăpătânare”, la mine „perseverenţă”.

Numai că până acum, aşteptările ei cu privire la ea, la mine şi la A., s-au dărâmat una câte una iar în curând întregul sistem de convingeri pe care şi-a construit realitatea se va dărâma, iar ea evită să privească adevărul în faţă (din acest motiv m-a şi părăsit rupând contactul cu mine acum o lună şi a evitat să avem o discuţie faţă în faţă). În acelaşi timp, toate preconizările făcute de mine s-au adeverit, cu toate că mi-am dorit din tot sufletul să nu fie aşa.

Esenţa comunicarii este ca ea insistă cu încăpăţânare pentru a mă obosi.  Subconştient , D. are convingerea că nu merită atâta iubire. Că nu merită să fie fericită.  Prin urmare, caută situaţii care să-i valideze aşteptările negative.

Atenţie mare la acest tip de comportament ! Este doar o formă de a face mofturi şi a testa abilitatea unui bărbat de a răspunde la acest tip de provocare, aruncată cu tupeu şi neruşinare. Totuşi, în această capcană (în asemenea cazuri extreme), care ţine de lezarea demnităţii, este uşor ca jucătorul de triunghi dramatic să cadă.

Ce transmite ea efectiv în exterior este că nu doreşte să fie respectată ca femeie ci tratată ca un copil răsfăţat şi încurajată în comportamentul ei. În acest sens, critica pe care aşa-zis o apreciază nu rămâne decât o oglindă care îi satisface propriile scenarii negative despre cât de puţin merită anumite lucruri.

Aşadar, ideea despre care scriam în “Povestea inelului” este una a unui angajament pe care eu l-am afirmat faţă de ea şi pe care ea a încercat să-l îndepărteze, sperând că va elimina responsabilitatea dată de faptul că mi-a ascuns la începutul relaţiei că mai este încă într-o relaţie, susţinând că nu mi-a promis nimic şi că niciodată nu e prea târziu pentru a spune adevărul.

Ei bine, această relaţie nu a fost corectă de la început. D. afirmă acum că îşi doreşte corectitudine. Nu o va primi. Această relaţie nu s-a bazat pe încredere sau corectitudine niciodată, pentru că nu a oferit-o şi nu a cerut-o. Aşa că nu o va mai avea.

Se pare că modalitatea în care ea se simte iubită şi apreciată este să fie înşelată, şantajată, umilită, victimizată, terfelită în public, lipsită de respect şi tratată ca un copil – asta funcţionează în relaţia ei cu A. factual. Astfel o tratează şi astfel se simte iubită. Este specific pentru cineva care joacă triunghiul dramatic.

Dar nu este iubire cu adevărat, este doar o iluzie.

Realitatea materială este manipulată de oameni. Cunoaşterea oamenilor însemnă mare parte din cunoaşterea realităţii.

Timpul a arătat că o cunosc pe D. Mai bine decât A., mai bine decât ea. Şi a mai arătat că D. alege să ignore funcţia pe care o are partea de imaginaţie pe care o apreciază atât de mult declarativ.

La un moment dat, când i-am spus că D. l-a ales pe A., prietena mea cea mai bună mi-a replicat: „ghinionul lui!”. Aşa cum A. a vizualizat că D. îl va înşela (how lame can that be?), tot aşa prevăd şi eu foarte apropiat, chiar privind dinspre viitor însrpre acum un moment foarte apropiat în care A. se va simţi extrem de prost pentru faptul că nu a folosit într-adevăr opţiunea smart despre care scriam mai înainte…

D. a considerat conţinutul acestui articol ca jignitor, lipsit de baza în realitate, înjositor, dez-amăgitor, de prost gust, având comentarii false, o şaradă, o prostie, iar de câţiva din cititorii blogului ca acid, lipsit de dragoste, plin de furie, plin de aroganţă. Altfel spus, greu de ignorat.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi mai recomand şi:

O reteta de succes pentru cum sa fii mintit(a) si inselat(a)

Cât durează dragostea

“Ţi-am spus eu!”

Concursurile de suferinţă vs. „Fiecare cu crucea lui”

Triunghiul dramatic

Ce am învăţat despre ce vreau şi ce pot din relaţia cu D.

Mi-am dat seama că jumătate din lucrurile care mie mi se păreau importante într-o relaţie, acum un an, pur şi simplu nu mai sunt relevante. Nu datorită faptului că nu mai contează pentru mine, ci pur şi simplu datorită faptului că nu mai sunt un aspect care să mă poticnească.

1. Înainte, mă deranja răspunsul emoţional la stress. Acum, este OK pentru mine să o ajut pe femeia pe care o iubesc să îşi controleze stările şi să înveţe cum să şi le folosească pentru a avea mai multă perseverenţă în viaţă, în loc de impulsivitate.

2. Înainte, mă interesa să mă dezvolt împreună cu partenera… doar că necesitatea mea pentru dezvoltare şi necesitatea lui D. pentru dezvoltare se regăsesc la planuri diferite. Aşa că ce am făcut? Evident, eu mi-am găsit o modalitate de a mă dezvolta eu, rezolvându-mi propriile chestiuni, iar ea a găsit propria manieră de se dezvolta cu ajutorul meu. Honestly, nici nu ştiu cum o face, dar atâta vreme cât este mulţumită, mă bucur…

[Later edit] D. a interpretat porţiunea aceasta ca fiind o lipsă de interes din partea mea pentru dezvoltarea ei personală. Eu i-am replicat că am ţinut-o la curent cu toate oportunităţile de dezvoltare personală (cursuri, conferinţe, cărţi) care ajungeau la mine – şi i-am propus să mergem împreună, dar nu aveam obligaţia să o car după mine acolo. Niciodată nu a acceptat să participe la un asemenea eveniment, de fiecare dată avea altceva mai important de făcut.

3. Înainte, mă blocam în faţa unor convingeri limitative ale partenerei. Acum am un răspuns diferit referitor la aceasta, pentru că am încredere în perspectivele diferite pe care le pot avea asupra unui aspect şi am suficientă încredere în mine că pot să împărtăşesc şi unei persoane cu o altă viziune perspective diferite. Îmi place să deschid mintea mea şi a celorlalţi spre noi orizonturi, acum am şi mijloace pentru a face asta.

4. Credeam că este important să am parte de o persoană care să aibă o percepţie corectă asupra realităţii. Cu toate acestea, poate tocmai acesta este unul din lucrurile care o face pe D. atât de minunată, frumoasă şi specială… faptul că nu a fost atinsă de multe lucruri tocmai datorită unui contact scăzut cu realitatea unor oameni cu sisteme de gândire diferite. Desigur, asta este şi ceea ce o păstrează în cadrul mediului care îi întreţine dependenţa de acesta.

5. Credeam că este important să am parte de un respect şi o recunoaştere a iubirii mele într-o relaţie. Cu toate acestea, atunci când D. a spus că nu crede că o iubesc, nu am mai dat înapoi, aşa cum aş fi făcut poate cu alte femei, ci pur şi simplu am ignorat ceea ce spunea şi m-am uitat la ceea ce făcea strict în comunicarea cu mine. Şi am câştigat respectul care nu a fost primit de la bun început pentru ceea ce simt.

Acum… având în vedere faptul că 5 majore presupoziţii/aşteptări pe care le aveam de la o relaţie sentimentală au fost depăşite, trebuie să menţionez sentimentul minunat de libertate să am mai puţine aşteptări dar mai ferme şi mai clare (pentru că restul criteriilor au rămas în picioare) şi să constat în acelaşi timp că pot să mă bucur de o comunicare excelentă cu femeia pe care o iubesc şi care mă iubeşte…

Iar asta nu face decât să întâmpine ceea ce sintetiza Phillip C. McGraw, în cartea „Salvarea relaţilor” :

„O relaţie sentimentală poate să fie extraordinară şi durabilă, iar cei doi parteneri pot să fie fericiţi împreună fără ca relaţia să fie paşnică, fără să se bazeze pe o comunicare mentală extraordinară, fără să fie bazată pe romantism, fără ca vreounul să-şi rezolve problemele sau să fie sănătoşi, fără ca vreounul să-şi exteriorizeze sentimentele, fără să se bazeze pe interese comune, fără ca vreounul din parteneri să-şi corecteze defectele. Faptul că există un mod corect şi un mod greşit de a realiza o relaţie extraordinară reprezintă un mit fals.„.

Lucru demonstrat şi de persoanele din anturajul meu care au început să o cunoască pe D. şi să-şi formeze o impresie foarte bună asupra ei.

PS [Later edit]: Ziua în care am conceput iniţial şi am publicat acest articol a fost ziua în care D. m-a părăsit. Doar că eu încă nu ştiam asta.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi mai recomand şi:

Vai, dar ce pisică frumoasă… Zgârie? (14 august 2009)

Iubita mea colivie… (14 februarie 2009)