Fotografiile expuse la expoziţie

Lista fotografiilor de la staţia de metrou Unirii 2

1. Pure blue (peisaj de Roxana Enache), ilustraţie la „Destin vs. soartă”

2. Somewhere Else to Be (compoziţie conceptuală de Lorena Lazăr), ilustraţie la „Replici proaste, ţigări şi un documentar monumental”

3. Doi şi cu doi fac… (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „Dragoste cu zecimală”

4. Mirror addict (portret de Lorena Lazăr), ilustraţie la „Femeia, pe un piedestal?”

5. White Shoe (portret de Roxana Enache, model Adina Florentina Toma), ilustraţie la „Cum să fii sigur pe tine fără să fii arogant”

6. Mirror (peisaj de Roxana Enache), ilustraţie la „Love is the Answer”

7. Unclear Lights (compoziţie conceptuală de Roxana Enache), ilustraţie la „Replici proaste, ţigări şi un documentar monumental”

8. Light at the End of the Tunnel (compoziţie conceptuală de Adina Florentina Toma), ilustraţie la „Cine sunt eu”

9. Sin (detaliu de portret de Lorena Lazăr), ilustraţie la „În 10 (zece) poze + 2 puncte despre ce îmi place la D… (2)”

10. Priviri din umbră (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „Fetiţa cu chibrituri”

11. The Light Within (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „The Sitting Dog Theory”

12. Solitude (peisaj de Roxana Enache), ilustraţie la „Diferenţa între egoism şi centrare pe sine”

13. Sweet Prince (compoziţie conceptuală de Lorena Lazăr), ilustraţie la „Cine sunt eu”

14. Visătoare (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „Cine sunt eu”

15. Cântă-mi povestea (portret de Lorena Lazăr), ilustraţie la „Dragostea ca un cântec (Let Me Dance With Your Soul…)”

16. True Love (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „The Piano of Your Heart (Dragostea ca un pian)”

17. Oldies (portret de Roxana Enache, model Adina Florentina Toma), ilustraţie la „Despre concurenţă în dragoste”

Lista fotografiilor de la staţia de metrou Aviatorilor

1. No place I’d rather Be (peisaj de Lorena Lazăr), ilustraţie la „Love is the Answer”

2. The Way The Galaxy Starts to Melt (compoziţie conceptuală de Lorena Lazăr), ilustraţie la „În 10 (zece) poze + 2 puncte despre ce îmi place la D… (1)”

3. Rezolvarea problemei (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „Respect Me, Respect You”

4. Green Grass (portret de Adina Florentina Toma), ilustraţie la „În 10 (zece) poze + 2 puncte despre ce îmi place la D… (2)”

5. Smile for Me, Please (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „În 10 (zece) poze + 2 puncte despre ce îmi place la D… (1)”

6. Fjord II (Peisaj de Roxana Enache), ilustraţie la „Destin vs. soartă”

7. Windswept (compoziţie conceptuală de Roxana Enache), ilustraţie la „Update”

8. Reflection (portret de Lorena Lazăr), ilustraţie la „Cine sunt eu”

9. I am not Sad (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „Spune-mi ce crezi despre moarte ca să-ţi spun cum îţi trăieşti viaţa”

10. Şotron (compoziţie conceptuală de Roxana Enache), ilustraţie la „Era odată o groapă...”

11. Shine Like a Star (peisaj de Roxana Enache), ilustraţie la „Diferenţa dintre egoism şi centrare pe sine”

12. Ochi de grafit (detaliu de portret de Roxana Enache), ilustraţie la „Women sort for presence”

13. Fairytale Mademoiselle (portret de Adina Florentina Toma, Model Roxana Enache), ilustraţie la „Cine sunt eu”

14. Be expressive (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „Ai să înţelegi când ai să creşti mare”

15. God’s Light (peisaj de Roxana Enache), ilustraţie la „Monologul lui Dumnezeu”

16. Doar un copil (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „Cine sunt eu”

17. Another ID (portret de Roxana Enache, model Adina Florentina Toma), ilustraţie la „Despre concurenţă în dragoste”

Lista fotografiilor de la staţia de metrou Apărătorii Patriei

1. Fjord (peisaj de Roxana Enache), ilustraţie la „Mai multe feluri de a trăi prezentul”

2. The Ring (compoziţie conceptuală de Roxana Enache), ilustraţie la „Femeia care a murit”

3. The Hell Above Your Head (portret de Lorena Lazăr), ilustraţie la „Concursurile de suferinţă vs. Fiecare cu crucea lui”

4. Freedom (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „Respect Me, Respect You”

5. Bleeds No More (peisaj de Lorena Lazăr), ilustraţie la „Love is the Answer”

6. Flowers, Sweet and Colorful (compoziţie conceptuală de Adina Florentina Toma), ilustraţie la „Despre concurenţă în dragoste”

7. Vino (portret de Roxana Enache), ilustraţie la „Diferenţa între egoism şi centrare pe sine”

8. Shadows (portret de Adina Florentina Toma), ilustraţie la „În 10 (zece) poze + 2 puncte despre ce îmi place la D… (1)”

9. DARE (portret de Lorena Lazăr), ilustraţie la”DARE / O femeie provocatoare”

Articolele ilustrate de fotografiile de la Unirii 2

1. Destin vs. soartă

2. Femeia, pe un piedestal?

3. Replici proaste, ţigări şi un documentar monumental

4. Dragoste cu zecimală

5. Cum să fii sigur pe tine fără să fii arogant

6. Love is the Answer…

7. Cine sunt eu

8. În 10 (zece) poze + 2 puncte despre ce îmi place la D… (2)

9. Fetiţa cu chibrituri…

10. The Sitting Dog Theory

11. Diferenţa între egoism şi centrare pe sine

12. Dragostea ca un cântec (let me dance with your soul…)

13. The Piano of your heart (Dragostea ca un pian)

14. Despre concurenţă în dragoste

În 10 puncte despre ce îmi place la D…

Deşi nu sunt un fan în mod deosebit pentru muzica şi modul în care se promovează DJ Project (consider că au rămas la un nivel comercial pentru puştani, pe care îl aveau şi acum 10 ani), DAR videoclipul pentru „Before I sleep” mi se pare strălucit – şi la nivelul expresie vizuală, şi la nivelul linie melodică, şi la versuri (cu o diferenţă semnificativă faţă de cele din articolul pe care l-am scris acum două zile) .
Starea pe care o creează poate părea paradoxală: o melodie care prin ritm invită la dans şi prin versuri şi expresie la un fel de tristeţe, prin personajul cântăreţei care tânjeşte după trecut  şi în timp ce povesteşte despre asta, iese la suprafaţă.

DJ Project – „Before I Sleep„

Au trecut zece luni de când am început relaţia cu D., pe 27 august 2008, iar mâine se împlinesc 10 + 1 de când ne-am cunoscut, pe 28 iulie 2008. (relaţia s-a terminat în decembrie 2008) . Inspirat de acest videoclip m-am gândit să vă ofer un moment aniversar.

Nu am de gând să scriu despre lucrurile care nu ne plac la alţii , pentru că despre cele 12 lucruri care nu-mi plac la D am scris aici. Aşa că m-am gândit, cu această ocazie, să vă ofer…

Cele 10 + 2 lucruri pe care le apreciam la D. atunci când mă aflam în relaţie cu ea.

1. Chiar dacă D. a demonstrat că poate fi crudă, există o latură de copil nevinovat în ea, e acea latură de care m-am îndrăgostit, dar nu în metrou, după cum scria Vera pe 11 iunie.

Această latură se cerea apreciată, din dorinţa ei subconştientă de a primi recunoaştere, pentru că este evident că în familia în care a fost crescută, a învăţat să se exprime câştigând atenţia părinţilor „făcând frumos” şi comportându-se manierat şi subtil, astfel încât să îşi folosească atuurile (mai ales fizice) pentru a intra în graţiile tuturor. Această latură de copil este cea pentru care toată lumea o adoră.

D. are o prezenţă fantastică, pozitivă, optimistă, încrezătoare, care creează o atmosferă de milioane, şi încă lipsită de orice răutate, cu dorinţa sinceră de a ajuta şi a intra în conexiune profundă cu semenul de lângă ea.

"Smile for Me, Please!" Copyright (C) Roxana Enache

2. Deşi uneori isterică, modul în care lasă emoţiile să curgă fluid şi cu intensitate, modul în care poate să îşi schimbe starea de la un moment la altul este absolut fascinant, pentru că creează impresia unei persoane care poate să rezoneze cu adevărat cu sinele şi prin aceasta să creeze o conexiune profundă cu oricine vorbeşte.

Starea ei se poate schimba într-o clipită de la un pol la celălalt. Este în contact cu subconştientul ei; are un bun flux al energiei; reuşeşte să trăiascăclipa în prezent, aici şi acum; are abilitatea de a percepe expresiv latura imaterială a vieţii. Ceea ce am încercat eu a fost (fără prea mare succes – dar ceea ce nu va reuşi niciodată să facă A.) să antrenez la starea ei este capacitatea ei de a-şi controla aceste înclinaţii.

3.  Frumuseţea fizică şi rafinamentul dus la excelenţă prin care şi-o pune în valoare. Un simţ estetic aproape înnăscut, o delicateţe în îmbinarea culorilor şi exprimarea personalităţii indiferent că era îmbrăcată cu o fustă ruptă şi cusută de mine, un costum de birou, o ţinută pentru biserică sau un trening în Africa.

4.  Pioşenia în biserică, respectul faţă de Sfintele Taine, deschiderea spre spovedanie, lipsa aiurelilor new age ale căror nori plutesc deasupra capetelor multor bucureştence.

D. , chiar dacă nu este o persoană chiar religioasă, manifestă respect faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică. Din păcate pentru sufletul ei, A. nu consideră acest aspect deloc relavant. Din întâmplare, momentele petrecute cu D la biserică sunt din cele mai liniştite pentru inima mea din toată viaţa. Una din cele mai frumoase clipe a fost când la una din liturghii, preotul a vorbit despre viaţa şi munca părintelui Dumitru Stăniloaie – din care i-am citit şi eu lui D. în seara când am cerut-o în căsătorie  şi a şi citit din el, ceea ce a fost o surpriză foarte plăcută.

"The Way the Galaxy Starts to Melt" Copyright (C) Lorena Lazăr

5. Este o persoană atrăgătoare, energică, care ştie cum să îşi exprime sexualitatea şi cum să realizeze o comunicare profundă prin atingere, privire şi voce, chiar dacă nu întotdeauna sănătoasă…

6. Capacitatea de concentrare. Exact starea pe care o manifestă personajul din „before I Sleep”. Spiritul de observaţie, de atenţie la ceilalţi. Este o vorbă în Biblie, „chiar şi un prost ar trece de înţelept, dacă ar tăcea, şi de înţelept dacă şi-ar ţine gura”. D. are capacitatea rar întâlnită de a-şi focaliza energia pe un obiectiv concret sau o sarcină şi de a o urmări cu ambiţie până la îndeplinire.

"Shadows" Copyright (C) Adina Florentina Toma

7. Este o persoană care tinde mai degrabă să fie de acord şi să caute puncte comune, chiar şi atunci când este criticată, şi care doreşte să aibă parte de provocare şi stimulare. Îi place să folosească feed-back-ul pentru a se autodepăşi, pentru a-şi demonstra ei înşişi şi celorlalţi că poate să fie mai bună.

Chiar dacă nu o foloseşte, are capacitatea să lase interlocutorul să-şi spună punctul de vedere, îşi poate exprima dezacordul într-o manieră subtilă sau făţişă, dar niciodată nu va ridica vocea pentru a impune ceva. D. este o persoană care ştie să asculte. Că nu vrea întotdeauna, asta este doar lipsa ei de voinţă în a-şi folosi potenţialul – pe care de altfel nici nu şi-l împlineşte.

Iar capacitatea de a asculta cu adevărat este rară în ziua de astăzi. Oamenii sunt atât de pierduţi în gândurile lor încât uită efectiv să-i mai asculte pe ceilalţi, ba chiar să le şi caute părerea critică cu interes sincer pentru dezvoltare.

Atitudinea respectuoasă faţă de ea şi fermă faţă de comportamentul ei este cea pe care D. întotdeauna a apreciat-o la mine, precum şi felul în care reuşeam să o provoc, să o incit, mai ales pe plan intelectual, prin tachinare, seducţie şi prin critică pe faţă.

8. Chiar dacă incorectă şi neloială, D. este o persoană pe care în alte circumstanţe decât cele sentimentale, se poate conta. A reuşit să-l scape pe fratele ei de închisoare, luptând pentru nevinovăţia lui, având grijă de el cât a fost în spital, având grijă de părinţii ei şi confruntându-se cu neîncrederea tuturor, atunci când mulţi nu îi dădeau şanse şi avea doar convingerea ei că va reuşi.

D. a trecut prin câteva situaţii de viaţă care şi-au lăsat amprenta asupra caracterului ei, întărindu-l şi conturându-i ambiţia de a realiza orice-şi propune (chiar dacă de cele mai multe ori ce-şi propune este în aria propriului interes material şi imediat). Astfel, este o persoană care câştigă respectul nu doar prin prezenţă, eleganţă şi frumuseţe fizică, ci şi prin ceea ce demonstrează că e în stare să facă.

„Sin” Copyright (C) Lorena Lazăr

9. Spiritul ludic, plăcerea de a se juca. Asta vine din comportamentul de copil şi din flexibilitatea comportamentului, şi din plăcerea de a se juca cu frumuseţea ei într-o manieră fermecătoare. Bineînţeles, D. are nevoie şi de un partener de joacă pe măsură. Din păcate D. mai juca şi jocuri, nu doar joacă, ceea ce deja dintr-o altă perpectivă (cea a „jocurilor pentru adulţi” – jocuri psihologice patologice descrise în cartea cu acest titlul de către fondatorul analizei tranzacţionale – Eric Berne).

„The Green  Grass” Copyright (C) Adina Florentina Toma

10. Faptul că îmi spunea pe nume des atunci când vorbea cu mine. Abilitatea cuiva de a spune: „Bună dimineaţa, X”, spre deosebire de „bună dimineaţa!”, este o diferenţă care face diferenţa… în fiecare zi. Poate părea drept un detaliu, dar este unul care contează fără să fim prea conştienţi de asta.

Spunându-i celuilalt pe nume des în comunicare frecventă şi intonând numele într-o manieră care denotă respect este o formă de apreciere a partenerului în poziţia din relaţie. D. a fost una din puţinele femei pe care le-am întâlnit care îmi pronunţa prenumele exact aşa cum îmi place să fie pronunţat, cu accentul şi inflexiunile acolo unde trebuie.

11. Ştia să preţuiască ceeea ce îi ofer în dar (chiar dacă asta a durat puţin) şi recunoaşte preţul şi importanţa sentimentelor mele, într-o manieră care m-a ajutat să mă simt valorificat drept bărbatul din vaţa ei care poate să o facă fericită, cu desăvârşita convingere că pentru femeia autentică din ea, iar nu cea de pe piedestal, eu şi nimeni altul sunt acela pentru ea.

12. Este o gospodină şi casnică absolut minunată. Am gătit o dată cu ea ciupercuţe umplute cu brânză. Este o femeie care are un real talent în tot ce înseamnă ordine, curăţenie şi gătit în casă.

Nu am mai recitit ce am scris că nu apreciam, pentru că nu-mi mai pasă acum, ce contează este ce am învăţat despre ce vreau şi ce pot din relaţia cu D. (scris în seara în care m-a părăsit – atunci încă nu ştiam). Acestea sunt aspectele reunite ale tuturor celor pe care D. ştie că le apreciez la ea, pentru că o listă asemănătoare i-am făcut şi ei în noiembrie (le-am re-sistematizat de atunci).

Replici proaste, ţigări şi un documentar monumental

Am observat că un interes foarte ridicat din comentariile la „Femeia, pe un piedestal?” şi „DARE” pentru tematica replicilor de la care am pornit. Acest articol este scris ca adresare bărbaţilor, dar cred că ar fi bine ca şi cititoarele să îl ia în considerare data viitoare când mai sunt… „agăţate” 🙂 .

Atunci când, în clasa a 7-a, am îndrăznit pentru prima dată să mângâi gâtul fetei din banca din faţă, mi-a spus tăios în pauză să nu mai îndrăznesc sa mai fac asta vreodată.

Ceea ce mi-am dat seama este că aceste persoane care îmi refuzau afecţiunea sau iubirea, pe parcursul timpului, urmau să îşi dea seama exact de ceea ce a descris foarte bine o cititoare a blogului într-o conversaţie personală pe messenger şi care mă cunioaşte de 3 ani, cu care am flirtat şi am ieşit de mai multe ori de-a lungul timpului: femeile nu apreciază comunicarea cu mine şi încearcă să scape de ea ca apoi să le lipsească.

Iar problema care stă aici este cea a orgoliului şi a dorinţei de a încerca să demonstreze ceva. Cel mai frecvent, sub diverse forme, că sunt nişte prinţese. Primul impuls a fost să contest, să zdruncin cu tupeu acest piedestal, dar într-o manieră lipsită de respect, deci cu frică. Apoi mi-am dat seama că modalitatea pentru a obţine sau a prilejui orice fel de recunoaştere a importanţei pe care o aveau lucrurile pe care le ofeream şi cum comunicam este a trata în acelaşi timp zguduirea acestui piedestal cu un deosebit respect. Respect pentru persoană, critică pentru comportament. Altfel spus, a aprecia o femeie nu pentru cine apare să fie, ci pentru cine este. Problema apărea atunci când eu reuşeam foarte clar să intuiesc, să intru în rezonanţă cu acele aspecte profunde ale identităţii cuiva şi nu cu aspectele de imagine, motiv pentru care am fost pus la zid. Ceea ce m-a rănit în primă instanţă a fost faptul că a trebuit să-mi calc orgoliul şi chiar demnitatea adeseori, adică să risc să-mi pierd respectul de sine. Numai că am câştigat altceva. Mi-am dat seama că pot să am încredere… nu în abilităţile mele de cunoaştere a celuilalt, nu în celălalt, ci în faptul că reuşesc să intuiesc suficient de bine care este adevărul în legătură cu ce transmite realmente o femeie – asta se întâmpla şi înainte să învăţ să cunosc oamenii atât de specific. Practic, după respingeri repetate, ce s-a întâmplat este că toată afecţiunea şi toată dragostea pe care o aveam de oferit, a devenit prea intensă, prea puternică, şi a fost atâta vreme limitată, restrânsă, refuzată, încât nu e de mirare că am primit feed-back-uri că poate fi atât de copleşitoare.

Aş vrea să vă ofer un fragment din extraordinarul documentar „Century of the Self” pe care Adam Curtis l-a regizat pentru BBC în 2002. În acest pasaj de aproape 9 minute, se explică mecanismul şi experimentul prin care ceea ce este necesar a fost înlocuit cu ceea ce reprezintă dorinţă a egoului – şi mai ales creează un reper în cultura generală privind „de ce se simt bine femeile când fumează”.

Vrei să afli care este adevărul despre relaţiile publice? Vrei să ştii cum chiar şi lucrurile pe care le crezi la nivel subconştient au fost manipulate să fie considerate astfel? Următorul fragment s-ar putea să te zguduie…

Acuma… ce legătură au ideile de mai sus cu ce scriam în ultima vreme? Are cea mai mare legătură, întrucât majoritatea bărbaţilor şi modalitatea în care este structurată mentalitatea societală este de aşa natură încât spune că bărbatul trebuie să cumpere cu ceva, cu ceva fizic, material atenţia femeii.Atenţia unei femei nu trebuie cerşită, trebuie câştigată…prin ceva care este congruent şi definitoriu, care creează o diferenţere specifică pentru cel care deschide gura…

"Somewhere Else to Be" Copyright (c) Lorena Lazăr

Identitatea contează mai mult atunci când oamenii vor să te cunoască… nu atunci când se comunică la nivel de imagine… Eu comunic numai cu cei care doresc să fie cunoscuţi la nivel de identitate… şi constat că sunt destul de singur pe planul acesta…

Multe din răspunsurile de respingere pe care le primesc vin din cauza faptului că spun oamenilor în realitate: “ai uitat cine eşti!”, “ai uitat care îţi era menirea pe acest pământ”, pentru că dacă relaţionez cu ei la nivel de identitate, este ceva cu care nu se pot descurca… nu se puteau descurca nici atunci când habar nu aveam ce înseamnă “identitate”… And most of them still don’t. Şi asta e trist…

Ieri mi-a intrat un fluture mare de molie în cameră şi a început să se învârtă în jurul becului. Uţa… pisică de fire, îşi tot rotea privirea concentric… dacă aveam un aparat de filmare la mine făceam un filmuleţ care sigur făcea câteva zeci de mii de vizualizări pe youtube… Bineînţeles, când fluturele de molie a dispărut, atenţia Uţei s-a îndreptat în altă parte…

Concluzia?

Interesul unei femei nu poate fi câştigat cu „avioane” ca cele de mai jos…

Replici care îl poziţionează pe cel care spune drept cerşetor

• Stii, de fapt nu sunt atat de inalt. M-am suit pe portofel.

• Mai am doar trei luni de trait, asa ca ma onorezi cu compania ta?

• Am avut o zi proasta si intodeauna zambetul unei fete dragute ma inveseleste. Vrei sa imi zambesti?

• Hmmmm, ochii tai au aceeasi culoare ca Porsche-ul meu.

• Zi-mi acum daca vrei sa fii cu mine ca sa nu irosesc 500 de mii pe bauturi.

• Prietenul meu de acolo vrea sa stie daca crezi cu sunt dragut.

"Unclear lights" Copyright (C) Roxana Enache

Dacă vrei să te poziţionezi, poziţionează-te ca cine eşti!

PS: Şi… alege forma de comunicare potrivită! 🙂

„Vezi o tipă superbă la o petrecere. Te duci la ea şi îi spui:
-„Sunt foarte bun la pat”.
Asta e MARKETING.

Vezi o tipă superbă la o petrecere. Una din prietenele tale se duce la ea şi, arătând spre tine, îi spune:
-„Este foarte bun la pat”.
Asta e ADVERTISING.

Vezi o tipă superbă la o petrecere. Te duci la ea şi îi ceri numărul de teaefon. A doua zi o suni şi îi spui:
-„Sunt foarte bună la pat”.
Asta e TELEMARKETING.

Vezi o tipă superbă la o petrecere. Te ridici şi îţi aranjezi cravata. Te îndrepţi spre ea şi îi torni o băutură. Spui:
-„Imi dai voie?” şi te apleci uşor către ea. Apoi o priveşti şi spui:
-„A propos, sunt foarte bun la pat”.
Astea sunt PUBLIC ReaATIONS.

Vezi o tipă superbă la o petrecere. Se ridica, vine la tine şi îţi spune: -„Am auzit că eşti foarte bun în pat”.
Asta e BRAND RECOGNITION.

Vezi o tipă superbă la o petrecere. O convingi să meargă acasă cu unul din cei mai buni prieteni ai tăi.
Asta e SALES REPRESENTATIVE.

Tipul nu se descurc singur, şi te sună să vii să îl ajuţi.
Asta este TECHNICAL SUPPORT.

Vezi o tipă superbă la o petrecere. Te duci la ea şi îi ceri adresa e-mail. A doua zi îi trimiţi un mail cu pozele tale indecente având următorul text ataşat:
-„Sunt foarte bun la pat”.
Asta e E-MAIL MARKETING.

Vezi o tipă superbă la o petrecere. Te duci la ea şi îi ceri adresa e-mail. A doua zi îi trimiţi un mail cu pozele tale indecente, cerându-i aprobarea să-i mai trimiţi e-mailuri similare. Ultimul email va conţine mesajul:
-„Sunt foarte bun la pat”.
Asta sunt NEWSLETTERS.

Te îndrepţi spre o petrecere unde ştii că vor fi nişte tipe superbe. Totuşi, gândul că în casele pe lângă care treci sunt o mulţime de alte tipe superbe pe care ai vrea să le cunoşti te înnebuneşte, aşa că te urci pe cea mai apropiat acoperiş şi strigi: „Sunt foarte bun la pat”.
Asta e SPAM.”

[sursa necunoscută, definiţii comice preluate de pe internet]

Femeia care a murit…

Mâine se împlineşte jumătate de an de când am lansat „Din Dragoste pentru D”. În octombrie, respectiv noiembrie 2008, nu am scris decât vreo 3 post-uri în fiecare lună. Abia în decembrie am început să scriu (numărul cel mai mare de articole dintr-o lună, 21). Am lansat blogul printr-un e-mail către vreo 30 de prieteni şi cunoscuţi pe 4 decembrie. Mâine blogul împlineşte 6 luni de la lansare… Aşadar, ce sărbătorim? Sărbătorim meditând la un angajament şi la un răspuns la acest angajament…

Inelul pe care i l-am dat lui D. a rămas la ea, după discuţia din ianuarie.

A rămas la ea pentru că eu nu ştiu să iubesc decât până la capăt. Pentru că era pentru ea. Pentru că am refuzat să cumpăr ideea că aceasta a fost doar o aventură. Pentru că nu am vrut să o privez de responsabilitatea de a lua ea o decizie în legătură cu soarta acelui inel, care să aibă o semnificaţie pentru ea de fiecare dată când se uita la el.

Ţin minte că la un moment dat, i-am dat mai multe cadouri, pe care ea nu a vrut să le primească. Eu i le-am lăsat la biroul ei într-o cutie şi i-am spus că dacă nu vrea să le păstreze, să le dea foc. Atunci când a început o relaţie cu mine, şi-a asumat modalitatea în care eu aleg să-mi exprim iubirea, inclusiv şi mai ales prin dăruire. Şi nu e vorba de lucruri, pentru că mai ales în legătură cu aspectul material, am avut multe certuri cu D. Este vorba de semnificaţia unui gest şi a unui obiect pe care nu degeaba l-am pus ca favicon la blog…

Iti is mine to give to who I choose…

„The Ring” Copyright (C) Roxana Enache

Cum poţi să refuzi o cale a destinului care ţi se află în faţă?

Cum continui să crezi atunci când deznădejdea şi iluzia te copleşesc?

Is anything really a dream if you let it die?

Ei bine, acea femeie, acea fetiţă care era în sufletul lui D., a murit…

Una din cele mai dureroase forme de a iubi poate fi uneori a respecta libertatea… inclusiv dacă se manifestă prin trădarea imaginaţiei… Aceasta este concluzia la care eu am ajuns.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi:

Unde este comoara ta?

Spune-mi ce crezi despre moarte ca să-ţi spun cum îţi trăieşti viaţa…

Si aceea a fost seara dupa care nimic nu a mai fost la fel

Postul nr. 140

Fetiţa cu chibrituri

Femeia, pe un piedestal?

Motto:

„Chiar dacă ar presupune un efort uriaş, poate că o femeie e capabilă să fie misterioasă toată viaţa. Să fie iubită pentru ceea ce nu e, să se piardă în orgasme false şi-n căsnicii nefericite, dar s-adoarmă călduţă în fiecare seară, gândindu-se că interesul prostănacului de lângă ea e încă viu şi asta-i tot ce contează.” (Puttycat.ro)

[Later edit] Acest articol este cel mai citit din tot blogul, reuşind să aibă peste 1000 de vizualizări unice, marea majoritate pe perioada verii, doar prin internal linking. [/Later edit]

Nu e o mirare cum din lista replicilor de agăţat de pe yuppy.ro la care s-au adăugat cele din comentarii, aproximativ o treime conţin presupoziţia, atitudinea, din partea bărbatului, că femeia ar fi vreo zeiţă. Reproduc mai jos lista replicilor pe care le consider că ar pica în această categorie.

1. Imi poti da o poza cu tine ca sa-i arat Mosului exact ce imi doresc de Craciun?

2. Cred ca pot sa mor fericit acum, dupa ce am vazut o bucata din rai.

3. Scuza-ma, accepti noi membri in fan club-ul tau?

4. Esti atat de frumoasa incat mi-am uitat replica.

5. Ai sa-mi dai cateva monede? I-am promis mamei mele ca o sun cand ma indragostesc..

6. N-as vrea sa fiu in locul lui Blunt, dar You’re Beautiful.

7. Ti-a zis cineva pana acum ca arati exact ca fata visurilor mele?

8. Poti sa-mi dai o poza cu tine ca sa le dovedesc amicilor mei ca ingerii chiar exista?

9. Esti religioasa? Pentru ca esti raspunsul tuturor rugaciunilor mele.

10. Cum e sa fii cea mai frumoasa fata din cladirea asta?

11. Wow.

12. Te-a durut cand ai cazut din rai?

13. Si, cum era raiul cand ai plecat din el?

14. Unde ai fost pana acum? Te-am cautat toata viata…

15. „Tu: Arati exact ca a doua sotie a mea. Ea: De cate ori ai fost casatorit? Tu: O data.”

16. Auzi, te-am vazut cumva pe coperta Vogue?

17. Ce iti da mama ta de mancare de esti asa frumoasa?

"Mirror Addict" Copyright (C) Lorena Lazăr

Hai să o luăm mai întâi logic. O femeie care este frumoasă fizic ştie asta. Ştie pentru că a mai auzit-o de la alţi zeci de bărbaţi în aceeaşi zi. Ştie pentru că s-a pregătit cu mult efort, a investit timp şi bani în a arăta bine. Altfel spus, a cumpărat aprecierea celorlalţi pentru modul în care ştie să arate o imagine.

Stating the obvious is not a proof of intelligence.

"Ding Dong" Copyright (c) Roxana Enache

Mai mult, a aprecia o femeie pentru aspectul exterior este una dintre cele mai banale şi comune greşeli pe care o poate face un bărbat. Mai ales atunci când de fapt nu ştie la ce anume se poate aştepta… A lansa asemenea replici reprezintă a transmite în mod clar că acel bărbat nu are alte criterii pentru aprecierea unei femei decât aspectul fizic şi că orice prezenţă bine „împachetată” are darul de a-l face să „saliveze”.

Ce-s alea criterii? Hai să parcurgem câteva exemple care arată ce ştiu unele femei despre criterii…

Odată, o tânără a fost întrebată ce-şi doreşte de la un iubit. Ea a răspuns: „să ştie să cânte, să danseze, să mă distreze, şi noaptea să stea acasă”. A primit raspunsul: „tu nu ai nevoie de un iubit, tu ai nevoie de un televizor”.

O altă femeie, care era pe cale să se căsătorească, a fost întrebată ce îi place cel mai mult la viitorul ei soţ, iar ea a răspuns „păi, atunci când vin acasă, se bucură că mă vede, îl mângâi, mă uit în ochii lui şi stiu că mă iubeşte, şi e tot timpul acolo când am nevoie de el”, la care primeşte răspunsul „ pot să zic acelaşi lucru despre câinele meu”.

Acum, ca să păstrez replicile cele mai „savuroase” pe care le poate da cineva care poziţionează femeia ca un obiect, dându-şi definitiv şi cu desăvârşire cu stângu-n dreptul…

• Ai mai multe curbe decat o masina de curse…

• Te cheama cumva Gillette? Pentru ca esti the best a man can get.

• Chemati politia. Este ilegal ca cineva sa arate asa de bine.

• Cred ca tatal tau este un terorist pentru ca tu esti o bomba..

Acuma trebuie să vă împărtăşesc că la prima întâlnire D. mi-a spus că pentru ea, măsura în care ea se apreciază pe sine este 100% dată de modul în care arată… Un A. ar fi pupat-o probabil pe frunte şi i-ar fi confirmat statutul de prinţesă. Eu m-am uitat lung la ea şi i-am spus: „Tocmai m-am uitat în scrisul tău. Stima ta de sine e la pământ.”. Ea s-a uitat şi mai blocată la mine. În seara aceea ne-am sărutat. În două zile ne-am întâlnit din nou. În mai puţin de o lună eram împreună. Explicaţia? Am tratat-o ca pe cine era ea, cu adevărat, ca femeie, ca cine este ea cu adevărat nu ca pe o păpuşă. Atunci când am întrebat-o pe D. ce vrea, mi-a răspuns pe scurt că nu ştie, dar că e fericită cu mine.

Arta de a respecta cu adevărat o femeie începe cu a o trimite la plimbare atunci când încearcă să obţină validarea statutului de zeiţă, adică să vândă imaginea în loc să îşi dăruiască identitatea. Sau, după cum îi spune Balian, eroul din „Kingdom of Heaven” (2005, R. Ridley Scott), Sibyllei, „atunci când vei înceta să mai fii o regină, am să vin la tine„.

Iar una din cele mai picante interacţiuni în ultima vreme pe care am avut-o în acest sens a fost în metrou acum 2 săptămâni. Citeam o carte şi o domnişoară care se aşează lângă mine începe să se uite spre carte cu interes.

"Uuu" Copyright (C) Roxana Enache

După vreo 3 minute în care am păstrat-o în distanţa câmpului vizual periferic, ridic puţin cartea, pentru ca ea să vadă titlul şi autorul. Constat cu această ocazie că fiinţa de lângă mine este o blondă cu părul lung îmbrăcată în roz, cam genul descris de zoso. Aşa cum scriam şi în “Vreau(!), fă-mi(!), dă-mi(!)” sau diferenţa între orgoliu şi dragoste, nu-mi place să trag concluzii pripite sau judgemental. Totuşi, domnişoara mă lămureşte rapid: „Nu mă interesează, mulţumesc. Eu nu citesc. Nu am citit o carte în viaţa mea!”.

That was the end of the discussion :). Have a nice life!

"O lume aparte" Copyright (C) Roxana Enache

Ca încheiere, vă mărturisesc că atunci când am cunoscut-o pe D. în metrou, am folosit un pick-up line, dar… e prea bună replica pentru a o posta aici…

Nu… nu e radicală… e prea periculoasă :)) Şi aşa am pus destul de multe lucruri „periculoase” pe site… nu de alta, dar vreau să dorm bine noaptea…
Acuma pe bune, ce voiam să zic este că nu contează atât de mult replica… ceea ce contează este să existe o convergenţă din partea celui care spune replica… să fie una care să îl „prindă” bine… am sa scriu pe indelete un post pe tema asta in weekend…

Cine sunt eu

Legat de identitate, m-am pregătit pentru astăzi să vă împărtăşesc într-un stil foarte picant şi complex puţin dintr-o anumită intuiţie, înţelegere, teorie, referitoare la ce cred eu că defineşte identitatea cuiva, ca răspuns la întrebarea „cine sunt eu?„, pe care desigur că fiecare ne-am pus-o la un moment dat.

Mai ales, aş dori să accentuez pe cine este cu adevărat o femeie.

Trăim într-un univers cotidian aglomerat, grăbit, cu multiple roluri şi activităţi. O femeie are de jucat multe roluri, subidentităţi ca părţi componente ale unei personalităţi întregi.

"Reflection" Copyright (C) Lorena Lazăr

Creştină, iubită, soţie, prietenă, mamă, fiică, soră, manager, executiv, antreprenor, consilier, etc. – roluri pe care şi le asumă pentru a comunica, pentru a fi recunoscută într-o comunitate, într-un anumit cadru de referinţă. Toate aceste părţi fac parte din identitatea femeii programate social – cu toate regulile şi aşteptările… Grozav :). Acestea răspund la întrebarea: „cine sunt eu… pentru tine?” – iar cadrul de referinţă se schimbă de la subidentitate la subidentitate (ca şi componente ale identităţii).

A propos de asta, vă invit să vizionaţi scurt-metrajul lui Gabriele Muccino, „Heart Tango„, care dincolo de a fi un vehicul pt. Monica Bellucci, exprimă exact destul de bine la am făcut referire mai sus (mai puţin ipostaza de creştină – de ce oare?)

„Pentru a schimba omul, trebuie schimbat publicul în raport cu care el se judecă. Un om se defineşte prin publicul său: prin alţi oameni, instituţii, scriitori, reviste, eroi de filme, filozofi prin intermediul cărora se vede aclamat sau huiduit. Tulburările psihologice majore, „crizele de identitate„, sunt provocate atunci când un individ începe să modifice publicul pentru care joacă: de la părinţi la egali, de la egali la operele lui Albert Camus, de la Biblie la Hugh Hefner.

"Doar un copil" Copyright (C) Roxana Enache

Schimbarea de la sunt-acela-care-este-un-fiu-bun la sunt-acela-care-este-un-bun-prieten constituie o revoluţie. Pe de altă parte, dacă amicii bărbatului aprobă fidelitatea într-un an şi infidelitatea în următorul an, iar dacă omul se schimbă dintr-un soţ credincios într-unul desfrânat, nu se produce nici o revoluţie. Regulementul clasei rămâne intact; doar politica într-o chestiune minoră a fost alterată.” (Luke Rhinehart – „Omul Zar”)

Totuşi, în fiecare femeie se află o parte a unui copil… o parte ca o fetiţă, care pe principiul „When You Wish Upon a Star” a crezut şi a sperat într-o bună zi că va fi cineva în viaţa ei care să merite să primească toată iubirea din sufletul ei.

Aşa că a trebuit să protejeze aceste sentimente, şi această parte sensibilă din ea, şi să o „încuie” în siguranţă, acolo unde să fie „ascunsă” până când eroul o va „trezi” la viaţă.

Să o protejeze de toate lucrurile care ar putea cu adevărat să-i rănească sufletul şi capacitatea de a-i oferi acea dragoste specială aceluia care va reuşi să privească în adâncul sufletului ei şi să-l atingă aşa cum nimeni nu a mai făcut-o… prin privire, prin voce, prin cuvinte, prin atingere…

"Sweet prince" Copyright (C) Lorena Lazăr

Iar „eroul” menit să „trezească” frumoasa fetiţă adormită este căutat peste tot…

…chiar şi în alte lumi:

Alan Menken – „Part of Your World”

(Little Mermaid, 1984)

Tocmai de aceea, şi literatura şi producţiile pentru femei au un succes atât de mare: oferă în fantezie eroii care lipsesc din realitate.

"Visătoare" Copyright (C) Roxana Enache

Astfel, fiecare aşteptând şi aşteptând, oferă încetul cu încetul din emoţiile lor sau poate chiar tot sufletul lor pe tavă unor bărbaţi care nu ştiu să preţuiască aceasta.

"Fairytale mademoiselle" Copyright (C) Adina Florentina Toma; Model: Roxana Enache

Întotdeauna m-am întrebat ce anume face o persoană, ce cuvinte ar folosi, ce idei, ce expresii ar putea să facă acele părţi dintr-o femeie să vibreze, să iasă la suprafaţă, să se trezească la viaţa autentică, pentru a simţi că trăiesc?

Armin Van Buuren – „Shivers”

Mai mult, ce ar face această fetiţă din inima fiecărei femei, să simtă o dorinţă, puternică, de nestăpânit, de a-şi dărui întreaga dragoste cuiva despre care ar şti cu adevărat, pentru prima oară în viaţă, aşa cum nu au mai simţit-o până acum, că le-ar putea face cu adevărat fericite, dincolo de orice fel de obstacole? Care ar fi cuvintele care ar ajunge până în această adâncime a sufletului ei?

În mijlocul acestor căutări, am cunoscut-o pe D. …

A cunoaşte o femeie, pentru un bărbat, este a descoperi acea fetiţă din femeia care tânjeşte să-şi ofere toată dragostea cu încredere. Cel care reuşeşte să îi trezească sufletul, conştiinţa la viaţă, odată cu acea parte, reuşeşte să aibă parte de iubirea ei. Ceilalţi sunt suplinitori, după cum am explicat referitor la cum stau lucrurile cu concurenţa în dragoste…

O citez pe Sorina (pentru că sunt de acord cu fiecare cuvânt pe care l-a scris, mă simt obligat să o citez) „Ceea ce contează nu e atitudinea abordată de o femeie pentru a atrage atenţia bărbatului; articolul promovează atitudinea femeii faţă de ea insăşi, un mod de a te aprecia pentru calităţile tale (fie acestea mai vizibile dpdv al de-marketing-ului sau al anti-marketing-ului). O femeie care ştie sa se aprecieze e o femeie care emană siguranţă de sine. O femeie care emană siguranţă de sine e o femeie care ştie ce vrea. O femeie care emana siguranţă şi ştie ce vrea, prin urmare, e râvnită.” – deci nu aşa cum credea D., că „oamenii te văd şi te simt aşa cum gândeşti dacă ai încredere în tine” – lucru pe care mi l-a spus cam pe vremea când şefa ei a cerut fiecăruia să completeze într-un formular cum se autocaracterizează fiecare şi ce aşteptări are de la viaţă, pe care m-a rugat să-l completez eu (!) pentru că ea nu ştia ce să scrie.

Cine este, atunci bărbatul, în acest context al relaţionarii cu şi raportării la o femeie? Este cel care este fidel sieşi, care nu se trădează pe sine, care îşi urmează drumul, misiunea în viaţă, destinul şi nu soarta.

Acum, urmărind ideile însemnate, linkuite, ilustrate cu poze şi video, până aici, devine evident că ce am spus despre femei şi despre bărbaţi se referă la identitatea lor, la cine sunt în esenţa lor şi prin relaţia unuia cu celălalt. Mai devine clar că ceea ce am scris despre femei nu e valabil doar pentru femei, iar ce am scris despre bărbaţi, nu este valabil doar pentru bărbaţi. După cum scriam şi în „Cele 3 tipuri de femei„, nu există psihologie feminină şi psihologie masculină. Altfel spus, putem şti cine este cu adevărat fiecare dintre noi.

Ce rămâne de făcut aşadar din moment ce ne-am descoperit propria identitate? Desigur, de comunicat cine suntem.

Acestea fiind scrise… vă urez pe un ton… spiriduş 🙂 mult succes în a descoperi luminiţa de la capătul tunelului… sau, acceptarea de sine de după descoperirea identităţii.

"Light at the End of the Tunnel" Copyright (c) Adina Florentina Toma

Despre concurenţă în dragoste

Ieri am avut o discuţie interesantă cu cineva despre D. M-a întrebat:

– Crezi că D. te iubeşte?

– Da, normal că mă iubeşte. În felul ei. Doar că nu a fost de ajuns pentru ea pentru a rămâne în relaţie…

Alaltăieri, m-am întâlnit cu intructorul auto care ne-a şcolit pe amândoi în decembrie 2008. Ţin minte că am asistat şi eu la una din şedinţele de şofat ale lui D. Atunci când mi s-a cerut părerea critică la sfârşit, nu ştiam cu ce să încep ca să fiu mai diplomat… Am spus că nu şi-a pus centura de siguranţă. instructorul a spus că, la modul… pasional cum conduce D., asta e cea mai mică dintre probleme.

Nevertheless, instructorul mă tot felicita pentru că mă aflu în relaţie cu o femeie atât de frumoasă fizic şi pasională… (acestea nu au fost cuvintele lui exacte, dar aceasta era ideea…) şi îmi tot spunea că dacă ar fi fost mai tânăr, tare i-ar fi plăcut şi lui să „guste” puţin… şi m-a întrebat cu ocazia faptului că i-am spus că nu mai suntem împreună, dacă nu se merita să plătesc o chirie mai mică şi să continui totuşi să o am alături pe D. Ei bine, după cum explicam acum 2 săptămâni, există 3 tipuri de femei. D. nu este tipul de femeie-partener cu care să poţi să realizezi ceva împreună, ci mai degrabă femeia care aşteaptă să fie întreţinută. Dacă i-am demonstrat cu pixul şi ofertele bancare în faţă atunci când încă se mai putea lua un credit de locuinţă cu acoperire şi la 50% din valoarea salarului că şi-ar permite singură un astfel de credit, ea nu a fost interesată. Dacă i-am făcut rost de cele mai bune oferte de apartamente care se găseau la momentul respectiv, ea nu a fost interesată. Dacă a acceptat că dacă ar munci mai mult ar reuşi să-şi asigure singură confortul pe care şi-l doreşte, nu a fost interesată. Drumul către siguranţă trece prin independenţă. Iar pentru a întreţine siguranţa, este nevoie de control, în primul rând de sine, căci „este sclav cel care nu-şi controlează mintea” (Platon).

Nu cred într-o morală de tipul „Slumdog Millionaire” (2008, R. Danny Boyle) în care femeia este un fel de premiu după care eroul aleargă şi, ce bucurie, atunci când ajunge şi el milionar, ajunge şi ea în braţele lui. Nu cred nici într-o morală a la „Titanic”, din care James Cameron s-a îmbogăţit ţinând o predică despre cât de moral e să fii sărac. Asemenea poveşti nu sunt consistente cu experienţa, şi nu sunt consistente cu modul în care funcţionează psihologia şi personalitatea umană în real life, ci cu tiparele în care subconştient căutăm eroi care să îndeplinească vise, acele lucruri pe care nu avem niciodată curajul să le îndeplinim.

Acum e momentul să continui pe situaţia descrisă în „Iubita mea colivie„, publicată de Valentine’s Day. Ţin minte că D. i-a spus la un moment dat lui I. „poţi să mă alergi, dar n-o să mă prinzi!” (traducere din metalimbajul feminin: „mă îndoiesc că eşti în stare să mă seduci, dar va fi distractiv să te văd încercând”). La un moment dat, mi s-a făcut puţin milă de el şi i-am recomandat, când eram cu D. în braţe în faţa messengerului, un site cu materiale despre seducţie.

Am să fiu puţin mai clar. Există o categorie de bărbaţi în mintea, sufletul, emoţiile, psihicul femeilor, cum vreţi să-i spuneţi, care se pot poziţiona ca „prieteni”. Se pot poziţiona ca prieteni pentru că nu sunt în stare să fie suficient de seducători. În momentul în care apare cineva care poate să creeze în orice moment atracţia care să aprindă imaginaţia (Atracţia nu e o alegere, cheia spre emoţiile unei femei este imaginaţia), NU MAI EXISTĂ LOC PENTRU NIMENI ALTCINEVA ÎN ACEASTĂ CATEGORIE. Oricine care ştie că nu s-a poziţionat în această categorie poate fi oricând suplinit, drept aceea se teme şi este gelos, zi şi noapte.

D. m-a înşelat cu A., dar A. a fost întotdeauna în categoria unui bun şi vechi prieten, iar trăsăturile noastre erau atât de diferite pe cât erau complementare, astfel încât pentru ea, după cum spunea uneori, dacă ar îmbina trăsăturile de la amândoi ar crea un bărbat perfect. Ori iluzia este că aşa ceva ar putea fi posibil. A. nu a concurat niciodată cu mine în aceeaşi categorie, poate chiar şi din simplul fapt că nici cu un control maniacal asupra lui D. (mergând până la un program de spionaj instalat pe calculatorul ei şi pe a-i verifica sms-urile pe telefon în timp ce era la duş) nu a reuşit să împiedice relaţia dintre mine şi D., ca urmare a vrut să renunţe la relaţie (!)

"Flowers, sweet and colourful" Copyright (c) Adina Florentina Toma

Dragostea,  când este oferită drept covor pe care celălalt să calce, acest lucru se va întâmpla… când nu există suficientă iubire, pentru că este biruită de frică.

Iubirea se construieşte atunci când atracţia nu mai este doar atracţie, ci o împărtăşire profundă a celor mai profunde aşteptări şi simţiri, în mod repetat. Iubirea se erodează atunci când există aşteptări neîmplinite. Aşteptările neîmplinite există atunci când există dorinţa de control. Ideea din „Fight Club” (1999, R. David Fincher) „losing all hope is freedom” reprezintă eliberarea de iluzii, de constrângeri. Cu adevărat, nici un partener nu poate fi liber într-o relaţie să se lase purtat de val atâta vreme cât este prizonierul propriilor aşteptări, dorinţe şi iluzii despre cum ar trebui să se comporte, să gândească, să apară partenerul.

"Oldies" Copyright (c) Roxana Enache & Adina Florentina Toma

Nu există „te iubesc, dar…”.

Nu există „te iubesc atunci când…„.

Nu există „te iubesc dacă…”

Nu există „te iubesc până când„.

Există doar „te iubesc” sau „mi-e frică să te iubesc suficient”.

Nu există prieten şi iubit. Există prieten SAU iubit.

Concurenţa în dragoste se întâmplă atunci când locul din sufletul partenerului nu este suficient ocupat. Orice altceva este concurenţă pentru o poziţie de suplinitor. Dragostea nu cunoaşte înlocuitor.

How do you tell someone: „I love you to pieces„?

Furnizori de confort mai există pe piaţă… Aşadar, data viitoare când un bărbat vrea să intre în graţiile unei femei… e bine să se gândească dacă ceea ce oferă chiar e de neînlocuit. Gelozia apare numai ca o conştienţă a propriei nesiguranţe şi lipse de substanţialitate.

Nu există altceva care poţi oferi în schimbul dragostei care să valoreze mai mult decât dragostea.

Everything else… is just branding.

"Another ID" Copyright (c) Roxana Enache Model: Adina Florentina Toma

Update

După ce m-a plouat anul ăsta de două ori, mi-am luat în cele din urmă o nouă umbrelă… E verde 🙂

Umbrellas – „City Lights„

"Windswept" Copyright (c) Roxana Enache

Vino la mine, iubire…

… au fost cuvintele de căutare cu care cineva a intrat pe blog. Inima mi se umple de bucurie 🙂 . Desigur, sunt mulţi oameni interesaţi de iubire, să o aducă, să o facă prezentă în viaţa lor. Mai interesant este atunci când cineva este îndrăgostit de iubire. Ba nu, e patatic. Dar să revenim, nu despre asta voiam să scriu…

Luna asta a fost cândva, sau este, ziua lui A. M-am tot gândit dacă să fiu răutăcios de un umor delicios sau s-o las moartă. Exact aşa cum se joacă copiii cu o floricică gândindu-se „mă iubeşte, nu mă iubeşte”, tot aşa m-am gândit şi eu… să scriu… să nu scriu… să scriu… să nu scriu. Întrebarea cea mai importantă era „ce să scriu?”. Şi iată că până la urmă, la sfârşit de lună, am reuşit să găsesc ceva care să fie în consonanţă cu mesajul „Mulţumesc pentru tot. Îţi doresc numai bine!”, pe care i l-am trimis pe mobil lui A. după ce a plecat D. de la mine în ianuarie.

La Prohodul Domnului, s-au adus multe flori care s-au pus pe masa din cadrul slujbei Sfântului Aer. Preoţii, după ce s-a terminat de cântat, au împărţit florile la credincioşi. Erau foarte multe flori şi, chiar dacă erau sute de oameni, tot au mai rămas. Eu am stat mai deoparte, pentru că din nefericită experienţă, atunci când în biserică se spune că se dă ceva: aghiazmă, ouă de Paşte, cozonac, flori, etc., tendinţa naturală la român este să se îngrămădească.

Eu nu prea ţin foarte mult la chestiile astea formale sau la obiecte, că-mi dă flori, că nu-mi dă flori, doar tot aia mi-e, tot când ajung acasă le trântesc într-o vază improvizată şi le ţin acolo până se strică şi le arunc. Este cazul totuşi să recunosc că erau nişte flori foarte frumoase pe care mi-ar fi plăcut să le am eu. Tocmai pe acelea le ia altcineva. Eram la rând. Mai aveam câteva persoane în faţă. Şi, dacă tot am fost pus în poziţia stupidă de a sta la rând pentru nişte nenorocite de flori ca să se poată continua procesul pentru care am venit, aş fi preferat să ţin şi eu nişte flori care să-mi placă. Şi… surpriză! Preotul găseşte nu numai câteva din cele care îmi plăcuseră, care erau mai la fundul teancului de pe masă, dar a găsit şi o combinaţie armonioasă şi perfect echilibrată de culori şi de flori. Dacă prima oară credeam că ştiam ce vreau şi am spus: „alea sunt florile pe care le vreau!”, apoi m-am bucurat că am aşteptat.

"In the Grass" Copyright (C) Adina Florentina Toma

Se pare că Dumnezeu ştia mai bine ce flori era bine să ajungă la mine…

Acuma… pentru cei care au rămas în minte cu chematul iubirii…

Ai grijă cu ce îţi doreşti, s-ar putea să se îndeplinească !!!

Dar… zâmbeşte 🙂 ! Be a sport 😉 !

"Say Cheese" Copyright (c) Roxana Enache

PS: Data viitoare când vezi o femeie frumoasă pe care n-o poţi avea…

ţine minte că e pe lumea asta măcar o persoană care s-a săturat de ea (!?!)

„Ai să înţelegi când ai să creşti mare”

E una din frazele pe care copiii mici le detestă drept răspuns standard la părinţi.

Reacţia normală e: „Ce-mi tot spui tu acolo de când am să fiu mare? Eu vreau să ştiu ACUM!”. Totuşi, această expresie trădează o convingere interesantă. Este convingerea că, trecuţi prin experienţe asemănătoare, oamenii reacţionează similar şi ajung să aibe convingeri asemănătoare. Altfel spus, „lasă, să te văd eu că treci prin ce am trecut eu, ai să ajungi sigur la aceleaşi concluzii!”.

Cu toate acestea, convingerile la care ajungem pe baza experienţelor sunt cele care determină măsura şi nivelul reuşitelor în viaţă.

Mi-a spus şi mie D. că, deşi în anumite privinţe sunt matur, în altele mai am încă nevoie să învăţ (ceea ce ea consideră că, dacă e în realitatea ei, ar trebui să fie lege pentru toată lumea, pentru că e normal să schimbi realitatea şi nu convingerea atunci când ele sunt în discrepanţă (scriam despre asta în „Dragoste cu zecimală„). În acest sens, maturitatea este sinonimă cu concluziile la care a ajuns ea.

Dacă eu nu am ajuns la aceleaşi concluzii nu înseamnă că nu am trecut prin aceleaşi experienţe, ci poate doar că le-am interpretat diferit şi am căutat să-mi aleg mediul într-o manieră care să îmi permită să fiu împăcat exprimându-mă pe mine.

Ţin minte că atunci când eram în gimnaziu, la geografie, aveam o profesoară minunată (în acelaşi timp şi exigentă, şi severă), Dumnezeu s-o binecuvinteze. Adeseori, ridicam primul mâna, dădeam răspunsuri bune şi ieşeam în evidenţă, fiind ascultat şi eram adesea selectat pentru olimpiadă. Atunci când colegii protestau împotriva unor comportamente de-ale mele, profesoara le spunea:

– Voi de ce nu aţi spus, dacă ştiaţi? Şi de ce nu i-aţi atras atenţia, dacă vă deranja?

Altfel spus, cei care ştiu să se exprime ies în faţă şi îşi spun cuvântul. Cei care aleg să continue să nu înveţe să se exprime, vor continua să aştepte pe cineva care să aibă „bunul simţ” de a-şi da seama ce se întâmplă în realităţile lor izolate şi încuiate în lipsa unor mijloace adecvate de comunicare, cum ar fi a deschide gura.

Probabil că lui D., când era mică, i s-o fi spus: „Ciocu mic! … că faci valuri!”.

"Be Expressive" Copyright (C) Roxana Enache Model: Adina Florentina Toma

PS: Citeşte şi „The Sitting Dog Theory„

Dragoste cu zecimală

Dacă un software funcţionează cum trebuie, ar trebui ca el să dea acelaşi rezultat pe două calculatoare diferite, chiar dacă sunt versiuni diferite. Dacă ai de exemplu un program care calculează rezultatul adunărilor, iar eu fac 1+1, mie îmi iese 2, iar ţie îţi iese 1,5, atunci ceva e în neregulă. Probabil că versiunea ta nu funcţionează bine, nu e completă, sau calculatorul tău e virusat.

Creierul nostru este un hardware care vine fără manual de instalare pentru software. Convingerile, credinţele, principiile, ideile şi regulile care se instalează la acest nivel nu trebuie să treacă nici o probă pentru a fi valide. Ahhhh, de fapt, doar una… Proba realităţii exterioare pragmatice, obiective.

Atunci când convingerea şi realitatea sunt discrepante…

ce e mai logic de schimbat, convingerea sau realitatea?

Tot la fel, funcţionează şi convingerile legate de ce ar trebui să însemne sau să „facă” dragostea pentru noi şi din noi. Adică aşteptările legate de a ne simţi iubiţi. Atunci când convingerile pe care le creionăm despre ce fac cei din jur sunt dărâmate de realitate, cu cât acceptăm asta mai târziu, cu atât mai dificil şi costisitor va fi.

În acelaşi timp, lucrurile la care nu ne aşteptăm să ni se întâmple şi pentru care nu găsim o explicaţie în sistemul nostru de referinţă şi de convingeri reprezintă o invitaţie de a schimba perspectiva şi de a merge nu doar la un alt nivel de înţelegere, dar şi la o altă dimensiune de integrare. Provocările pot fi oportunităţi sau pietre de poticnire. Citiţi acest articol delicios despre atitudinea recomandată.

Ar fi simplu să considerăm că există un obiect magic ce are darul să ne ilumineze fără să depunem un efort, aşa cum este în această strălucită metaforă ilustrată în videoclipul…

„One and one” al lui Robert Miles

Aşadar, facem clean-up, reboot şi mai rulăm o dată, sa vedem… dă iar cu zecimală?(!)

"Doi şi cu doi fac..." Copyright (c) Roxana Enache

Spune-mi ce crezi despre moarte ca să-ţi spun cum îţi trăieşti viaţa…

Percepţia asupra morţii este cea care determină modul în care ne trăim viaţa. Făcând un studiu asupra modului în care în diferite culturi şi religii oameni care şi-au revenit din moarte clinică au perceput tărâmul spiritual, părintele Serafim Rose a ajuns la nişte concluzii interesante în cartea „Sufletul după moarte” (una din cele mai importante cărţi despre moarte care poate fi citită în timpul vieţii, oferă o înţelegere profundă) . Deşi în primă fază percepţiile exterioare sunt influenţate de sistemul de convingeri proprii culturii şi religiei din care persoana face parte, starea de proaspăt ieşit din corp fiind una vecină cu transa hipnotică de profunzime şi cu visul, toate descrierile urmează un drum destul de clar în linii mari după „tunelul de lumină” şi desprinderea sufletului de trup. În primă instanţă, există anumite amăgiri, iluzii, capcane, ispite, care sunt percepute vizual, auditiv sau kinestezic: cetăţi de lumină, voci de îngeri, senzaţie de plutire. Reveniţi la viaţă, oamenii găseau dificil să descrie prin cuvinte percepţia acelui tărâm, întrucât trebuia făcută translarea către simţuri de înţeles în lumea materială.

Finalul de la „American Beauty” (1999, R. Sam Mendes)

Nu degeaba scrie în povaţa ortodoxă „Gândeşte-te mereu la ceasul morţii şi nicicând nu vei păcătui”. Iisus Hristos a murit pentru noi pe cruce, pentru a ne oferi şansa să fim mântuiţi. Cu fiecare păcat pe care îl facem, Îl răstignim pe Iisus pe cruce încă o dată. Tradiţia ortodoxă ne arată în experienţa Sfintei Teodora care sunt vămile văzduhului şi prin ce anume trece sufletul după moarte, după vizionarea întregii vieţi ca pe un film, spunându-i-se ce a făcut bine şi ce a făcut rău.

Cunosc multe persoane care, neavând o cultură religioasă (şi când spun asta, mă refer la a citi filocalii, paterice, vieţi de sfinţi, cărţi de dogmatică ortodoxă), ignoră latura spirituală până când ajung la un moment în care simt un gol în suflet. Şi atunci este foarte uşor să ia drept explicaţie orice bazaconie drept realitate spirituală servită într-un pachet comercial atrăgător (vieţi anterioare, dumnezeul interior – „sinele suprem”, universuri paralele, stafii, OZN-uri), fără să se documenteze, pentru că timpul alocat unei documentări de calitate (care uneori poate însemna pur şi simplu a pune mâna pe o carte) este trecut pe ultimul loc. Aceste persoane încep să vorbească despre „iluminare”, „inteligenţă spirituală”, „dezvoltare spirituală” şi e probabil să înceapă să amestece chiar cu unele tradiţii creştine autentice.

Ce mi-a venit să bat acum monedă pe asta? Poate pentru că acum, de Paşte, sunt în starea de sărbătoare (ultima oară, de Crăciun, tocmai mă părăsise D.) şi singur, ca de obicei, şi îmi permit să fiu trist. Şi cu ocazia asta am sa vă povestesc cea mai mare tristeţe pe care o am în legătură cu D., iar asta e legat de ultima întâlnire pe care am avut-o fiind împreună.

Luni, 22 decembrie 2008. Seara, chiar când să iasă de la lucru, D. îmi spune să merg cu ea să se spovedească, pe la o biserică din centru la care fusese ea. Nu se mai spovedise de 10 ani. Preotul era un om bătrân, care spovedea pe bandă rulantă, fără a sta măcar să asculte prea bine omul. Absolut înmărmurit, mă uit după ce ieşim la D. cum se îndreaptă senină către staţia de tramvai şi îmi spune „Hai să mergem acasă!”. Eu rămân pe loc, mă uit ţintă la ea şi-i spun că aia nu a fost spovedanie. Insist să mergem la o altă biserică. Şi, din fericire, ştia ea o altă biserică în zonă, la care am descoperit un preot care asculta cu răbdare. Acel preot i-a dat lui D. sfatul în direcţia căruia şi eu o încurajasem: să stea o vreme singură, departe de amândoi, şi de mine, şi de A., şi să se hotărască cu care din noi să se căsătorească.

D. nu a făcut asta, în schimb mi-a spus în ianuarie că indiferent ce îi spune preotul (care îi spusese să se ducă din nou să se spovedească, de Sf. Ioan – a vorbit cu ea preotul ca şi cum ar fi vorbit la un zid, s-a mai dus D. la spovedanie din părţi), ea tot se va căsători cu A. pentru că el este sufletul ei. Această frază în mod deosebit este de reţinut. Dacă cineva se comportă cu sufletul ei astfel cum s-a comportat D., ce spune asta despre percepţia asupra morţii?

Am vrut cu tot dinadinsul să „verific” dacă cineva care declară că 100 % din respectul de sine se datorează imaginii fizice nu are nici un fel de interes spiritual. Cea mai mare durere pentru mine a fost să constat cum folosindu-şi libertatea, D. a ales să slujească grijilor materiale şi nu iubirii pe care o simţea în suflet la un anumit nivel. Cea căruia îi oferisem sufletul meu pe tavă nu voia să se îngrijească de sufletul ei…

Profetic, la staţia Piaţa Unirii, ea s-a dus în metroul în care era A., iar eu în metroul de sens opus. Ambele metrouri au venit şi au plecat în acelaşi timp. Cineva mi-a spus o dată că aşa cum a început ceva, tot aşa se şi termină. Ne-am cunoscut la metrou, iar relaţia noastră şi-a trăit ultimele clipe tot la metrou.

Sunt trist. Tristeţea e o emoţie trăită atunci când ai pierdut sau când îţi lipseşte ceva… Eu am pierdut o parte din mine, partea care poate să iubească cu o dăruire completă… Acum, după cum îi spuneam unei prietene, dacă mai aud de vreo pretenţie din partea unei femei pe plan sentimental, are şanse să zboare pe geam… (asta e furia din cauza faptului că am fost rănit).

Moulin Rouge – „Come What May”

(nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun cântec)

Ar fi fost dintr-o perspectivă poate mai uşor să consider că de fapt nu am iubit-o, sau nu m-a iubit, sau că a fost doar atracţie, sau doar orgoliu, sau ne-am despărţit din incaompatibilitate, sau oricare din lucrurile pe care şi le spun oamenii ca să se ascundă de suferinţa din sufletele lor pentru că au îndrăznit să trăiască profund. Poate că am obişnuit cititorii fie cu posturi drăgălaşe, fie ironice. Acesta nu e de nici un fel. E un post plin de amărăciune, chiar de Paşte. O amărăciune care îmi va rămâne multă vreme în suflet…

E o credinţă generală că bărbaţii ar trebui să fie puternici şi să nu se lase copleşiţi de tristeţe. Eu cred că orice om are dreptul să fie trist, dacă are motive, decât să bage sub preş emoţiile şi să se mintă că nu contează. Sunt trist pentru că am pierdut sufletul lui D…

Curiozitatea mea stă în momentul în care D. îşi va vedea viaţa, după moarte, ce perspectivă va avea asupra alegerilor luate, asupra cărora nu va mai putea schimba nimic?

PS: Citeşte despre subiectul morţii în perspectiva ortodoxă aici, aici şi aici

"I'm not sad" Copyright (c) Roxana Enache

Women sort for presence…

Femeile au vederea periferică mult mai bine dezvoltată decât bărbaţii. Este un fapt biologic. Ceea ce înseamnă că o femeie efectiv vede mai multe decât un bărbat (cu excepţia puţinelor cazuri a celor care îşi antrenează vederea periferică). Iar unul din lucrurile pe care o femeie le caută este prezenţa.

Am să fiu mai explicit. Într-una din pozele făcute de D. într-un aeroport în timp ce aştepta îmbarcarea, un individ cu o privire pătrunzătoare i-a atras atenţia…

Nu este vorba doar despre privirea care contează, ci despre starea care este o cauză a privirii.

Ochi de grafit Copyright (c) Roxana Enache

Am scris anterior despre a trăi prezentul şi despre centrarea pe sine. A trăi prezentul în conexiune cu sinele real, cu ceea ce se întâmplă aici şi acum, este o provocare de la care alunecăm uşor. Cum se întâmplă asta? Prin faptul că nu reacţionăm în funcţie de situaţie şi de persoane, ci în funcţie de percepţia noastră asupra situaţiilor şi persoanelor. Trăim adesea reziduuri de viaţă, reluări ale unor situaţii care s-au mai întâmplat, fragmente din întâmplări şi conexiuni care nu au nici o legătură cu prezentul decât în imaginaţia noastră. A trăi cu centrare pe sine în prezent implică atenţie completă în fiecare moment la starea persoanei cu care comunicăm. Adesea, se poate întâmpla ca cei din jur să nu observe prezenţa reală, fiind atât de preocupaţi de rolurile pe care le joacă în faţa celorlalţi, iar intrarea într-un joc de rol se poate face fără să ne dăm seama. Şi atunci se ridică întrebarea: cine mai suntem, cu adevărat, dincolo de toate măştile sociale pe care ni le punem, pentru a fi apreciaţi? Cine ne-ar aprecia cu adevărat, ştiindu-ne aşa cum suntem, în realitate, dezbrăcaţi de orice impresie pe care încercăm să o construim în exterior şi poate şi în încercarea de a minţi propria persoană?

Aş vrea să afirm că în cele din urmă, aceste măşti sunt date jos, dar ceea ce cred este că sunt unii care tăriesc cu ele până la moarte, pentru că nu reuşesc să şi le dea jos în oglindă.

Iar prezenţa este un lucru după care privirea unei femei sortează cu adevărat, inconştient. Şi se fixează în acel centru de gravitaţie de care rămâne fascinată, atâta timp cât prezenţa rămâne. Aici şi acum. Apoi, dacă dispare, se mută către următorul centru de gravitaţie…

Prezenţa fizică este cea mai străină şi îndepărtată dintre prezenţe… cel mai curând. Este „prezenţa” din care dacă nu observi privirea care se întoarce spre tine, sigur o observi pe cea care începe să se plimbe prin jur, căutând un bărbat cu adevărat prezent, dincolo de solicitările explicite, dincolo de nemulţumiri, dincolo de mofturi şi orice alte aberaţii ar putea arunca o femeie către un bărbat, ca să fie sigură că este apreciată ca femeie de un bărbat adevărat, nu ca o fetiţă care caută un rol fără să-şi dea seama că trăieşte propria viaţă într-un pustiu lipsit de sens pentru că nu e femeia naturală care merită să fie…

De ziua internaţională a păcălelilor, nu te păcăli încercând să fii autentic(ă)! Fii tu!

Fetiţa cu chibrituri…

Am cunoscut-o acum vreo 4 ani, juca un extras din „Fetiţa cu chibrituri”, partea finală. Exprima foarte multă tristeţe… Apoi, vorbind cu ea (cu ocazia respectivă am constatat că din întâmplare eram colegi de secţie la facultate), mi-am dat seama că nu era un rol. Era propria ei tristeţe, cât se poate de autentică, pe care o exprima inclusiv pe scenă… Cel mai mare efort îl faci pentru a juca teatru în viaţa reală. În sufletul şi în vocea ei era foarte multă amărăciune, iar de-a lungul timpului, ce contact tangenţial am avut cu fetiţa cu chibrituri a încercat să exprime veselie cu inteligenţa-i specifică şi ascuţită…

Ce m-a impresionat în legătură cu ce i s-a întâmplat este că la un moment dat, acum vreo 2 ani, a suferit un accident în urma căreia a rămas imobilizată temporar şi a trecut printr-un proces de recuperare ca să poată să meargă din nou. Şi memorabil a fost că, deşi avea dureri foarte mari din cauza vremii (la jumătate de an după accident), a făcut efortul să iasă din casă pentru a ieşi cu mine la un ceai în oraş. Pe atunci, încerca să îşi găsească motivaţia pentru a face ceea ce îi place şi îşi menţinea standardele la un nivel înalt.

Acum o lună, căutam pe cineva cu care să merg la „The Curious Case of Benjamin Button” într-o seară şi… supriză! dau peste Fetiţa cu chibrituri în autobuz. The date was set.

Şi iată, după acest timp, Fetiţa cu chibrituri a strâns din munca ei, încet, încet, banii pentru un apartament şi i-am dat vreo câteva sugestii care sper să-i fie utile pentru a reuşi să facă o achiziţie bună. Needless to say, Fetiţa cu chibrituri, este unul din eroii mei de fiecare zi. Şi, might I add… atunci când a venit vorba de cine face plata, ea şi-a plătit biletul la film, iar taxiul pînă acasă (stăteam în oraş la un prieten care locuia aproape de ea) l-am împărţit şi financiar. Ca să vezi că cine munceşte pentru tot ceea ce are ştie să preţuiască şi corectitudinea… sau poate că este doar o chestiune de educaţie…

În timp ce pentru unii lumina se stinge, pentru alţii se aprinde…

"Priviri din umbră" Copyright (C) Roxana Enache