Posts Tagged ‘seductie

26
Mai
09

Femeia, pe un piedestal?

Motto:

Chiar dacă ar presupune un efort uriaş, poate că o femeie e capabilă să fie misterioasă toată viaţa. Să fie iubită pentru ceea ce nu e, să se piardă în orgasme false şi-n căsnicii nefericite, dar s-adoarmă călduţă în fiecare seară, gândindu-se că interesul prostănacului de lângă ea e încă viu şi asta-i tot ce contează.” (Puttycat.ro)

[Later edit] Acest articol este cel mai citit din tot blogul, reuşind să aibă peste 1000 de vizualizări unice, marea majoritate pe perioada verii, doar prin internal linking. [/Later edit]

Nu e o mirare cum din lista replicilor de agăţat de pe yuppy.ro la care s-au adăugat cele din comentarii, aproximativ o treime conţin presupoziţia, atitudinea, din partea bărbatului, că femeia ar fi vreo zeiţă. Reproduc mai jos lista replicilor pe care le consider că ar pica în această categorie.

  1. Imi poti da o poza cu tine ca sa-i arat Mosului exact ce imi doresc de Craciun?

  2. Cred ca pot sa mor fericit acum, dupa ce am vazut o bucata din rai.

  3. Scuza-ma, accepti noi membri in fan club-ul tau?

  4. Esti atat de frumoasa incat mi-am uitat replica.

  5. Ai sa-mi dai cateva monede? I-am promis mamei mele ca o sun cand ma indragostesc..

  6. N-as vrea sa fiu in locul lui Blunt, dar You’re Beautiful.

  7. Ti-a zis cineva pana acum ca arati exact ca fata visurilor mele?

  8. Poti sa-mi dai o poza cu tine ca sa le dovedesc amicilor mei ca ingerii chiar exista?

  9. Esti religioasa? Pentru ca esti raspunsul tuturor rugaciunilor mele.

  10. Cum e sa fii cea mai frumoasa fata din cladirea asta?

  11. Wow.

  12. Te-a durut cand ai cazut din rai?

  13. Si, cum era raiul cand ai plecat din el?

  14. Unde ai fost pana acum? Te-am cautat toata viata…

  15. „Tu: Arati exact ca a doua sotie a mea. Ea: De cate ori ai fost casatorit? Tu: O data.”

  16. Auzi, te-am vazut cumva pe coperta Vogue?

  17. Ce iti da mama ta de mancare de esti asa frumoasa?

"Mirror Addict" Copyright (C) Lorena Lazăr

"Mirror Addict" Copyright (C) Lorena Lazăr

Hai să o luăm mai întâi logic. O femeie care este frumoasă fizic ştie asta. Ştie pentru că a mai auzit-o de la alţi zeci de bărbaţi în aceeaşi zi. Ştie pentru că s-a pregătit cu mult efort, a investit timp şi bani în a arăta bine. Altfel spus, a cumpărat aprecierea celorlalţi pentru modul în care ştie să arate o imagine.

Stating the obvious is not a proof of intelligence.

"Ding Dong" Copyright (c) Roxana Enache

"Ding Dong" Copyright (c) Roxana Enache

Mai mult, a aprecia o femeie pentru aspectul exterior este una dintre cele mai banale şi comune greşeli pe care o poate face un bărbat. Mai ales atunci când de fapt nu ştie la ce anume se poate aştepta… A lansa asemenea replici reprezintă a transmite în mod clar că acel bărbat nu are alte criterii pentru aprecierea unei femei decât aspectul fizic şi că orice prezenţă bine „împachetată” are darul de a-l face să „saliveze”.

Ce-s alea criterii? Hai să parcurgem câteva exemple care arată ce ştiu unele femei despre criterii…

Odată, o tânără a fost întrebată ce-şi doreşte de la un iubit. Ea a răspuns: „să ştie să cânte, să danseze, să mă distreze, şi noaptea să stea acasă”. A primit raspunsul: „tu nu ai nevoie de un iubit, tu ai nevoie de un televizor”.

O altă femeie, care era pe cale să se căsătorească, a fost întrebată ce îi place cel mai mult la viitorul ei soţ, iar ea a răspuns „păi, atunci când vin acasă, se bucură că mă vede, îl mângâi, mă uit în ochii lui şi stiu că mă iubeşte, şi e tot timpul acolo când am nevoie de el”, la care primeşte răspunsul „ pot să zic acelaşi lucru despre câinele meu”.

Acum, ca să păstrez replicile cele mai „savuroase” pe care le poate da cineva care poziţionează femeia ca un obiect, dându-şi definitiv şi cu desăvârşire cu stângu-n dreptul…

  • Ai mai multe curbe decat o masina de curse…

  • Te cheama cumva Gillette? Pentru ca esti the best a man can get.

  • Chemati politia. Este ilegal ca cineva sa arate asa de bine.

  • Cred ca tatal tau este un terorist pentru ca tu esti o bomba..

Acuma trebuie să vă împărtăşesc că la prima întâlnire D. mi-a spus că pentru ea, măsura în care ea se apreciază pe sine este 100% dată de modul în care arată… Un A. ar fi pupat-o probabil pe frunte şi i-ar fi confirmat statutul de prinţesă. Eu m-am uitat lung la ea şi i-am spus: „Tocmai m-am uitat în scrisul tău. Stima ta de sine e la pământ.”. Ea s-a uitat şi mai blocată la mine. În seara aceea ne-am sărutat. În două zile ne-am întâlnit din nou. În mai puţin de o lună eram împreună. Explicaţia? Am tratat-o ca pe cine era ea, cu adevărat, ca femeie, ca cine este ea cu adevărat nu ca pe o păpuşă. Atunci când am întrebat-o pe D. ce vrea, mi-a răspuns pe scurt că nu ştie, dar că e fericită cu mine.

Arta de a respecta cu adevărat o femeie începe cu a o trimite la plimbare atunci când încearcă să obţină validarea statutului de zeiţă, adică să vândă imaginea în loc să îşi dăruiască identitatea. Sau, după cum îi spune Balian, eroul din „Kingdom of Heaven” (2005, R. Ridley Scott), Sibyllei, „atunci când vei înceta să mai fii o regină, am să vin la tine„.

Iar una din cele mai picante interacţiuni în ultima vreme pe care am avut-o în acest sens a fost în metrou acum 2 săptămâni. Citeam o carte şi o domnişoară care se aşează lângă mine începe să se uite spre carte cu interes.

"Uuu" Copyright (C) Roxana Enache

"Uuu" Copyright (C) Roxana Enache

După vreo 3 minute în care am păstrat-o în distanţa câmpului vizual periferic, ridic puţin cartea, pentru ca ea să vadă titlul şi autorul. Constat cu această ocazie că fiinţa de lângă mine este o blondă cu părul lung îmbrăcată în roz, cam genul descris de zoso. Aşa cum scriam şi în “Vreau(!), fă-mi(!), dă-mi(!)” sau diferenţa între orgoliu şi dragoste, nu-mi place să trag concluzii pripite sau judgemental. Totuşi, domnişoara mă lămureşte rapid: „Nu mă interesează, mulţumesc. Eu nu citesc. Nu am citit o carte în viaţa mea!”.

That was the end of the discussion :). Have a nice life!

"O lume aparte" Copyright (C) Roxana Enache

"O lume aparte" Copyright (C) Roxana Enache

Ca încheiere, vă mărturisesc că atunci când am cunoscut-o pe D. în metrou, am folosit un pick-up line, dar… e prea bună replica pentru a o posta aici…

Nu… nu e radicală… e prea periculoasă :)) Şi aşa am pus destul de multe lucruri „periculoase” pe site… nu de alta, dar vreau să dorm bine noaptea…
Acuma pe bune, ce voiam să zic este că nu contează atât de mult replica… ceea ce contează este să existe o convergenţă din partea celui care spune replica… să fie una care să îl „prindă” bine… am sa scriu pe indelete un post pe tema asta in weekend…

Anunțuri
16
Mai
09

Despre concurenţă în dragoste

Ieri am avut o discuţie interesantă cu cineva despre D. M-a întrebat:

– Crezi că D. te iubeşte?

– Da, normal că mă iubeşte. În felul ei. Doar că nu a fost de ajuns pentru ea pentru a rămâne în relaţie…

Alaltăieri, m-am întâlnit cu intructorul auto care ne-a şcolit pe amândoi în decembrie 2008. Ţin minte că am asistat şi eu la una din şedinţele de şofat ale lui D. Atunci când mi s-a cerut părerea critică la sfârşit, nu ştiam cu ce să încep ca să fiu mai diplomat… Am spus că nu şi-a pus centura de siguranţă. instructorul a spus că, la modul… pasional cum conduce D., asta e cea mai mică dintre probleme.

Nevertheless, instructorul mă tot felicita pentru că mă aflu în relaţie cu o femeie atât de frumoasă fizic şi pasională… (acestea nu au fost cuvintele lui exacte, dar aceasta era ideea…) şi îmi tot spunea că dacă ar fi fost mai tânăr, tare i-ar fi plăcut şi lui să „guste” puţin… şi m-a întrebat cu ocazia faptului că i-am spus că nu mai suntem împreună, dacă nu se merita să plătesc o chirie mai mică şi să continui totuşi să o am alături pe D. Ei bine, după cum explicam acum 2 săptămâni, există 3 tipuri de femei. D. nu este tipul de femeie-partener cu care să poţi să realizezi ceva împreună, ci mai degrabă femeia care aşteaptă să fie întreţinută. Dacă i-am demonstrat cu pixul şi ofertele bancare în faţă atunci când încă se mai putea lua un credit de locuinţă cu acoperire şi la 50% din valoarea salarului că şi-ar permite singură un astfel de credit, ea nu a fost interesată. Dacă i-am făcut rost de cele mai bune oferte de apartamente care se găseau la momentul respectiv, ea nu a fost interesată. Dacă a acceptat că dacă ar munci mai mult ar reuşi să-şi asigure singură confortul pe care şi-l doreşte, nu a fost interesată. Drumul către siguranţă trece prin independenţă. Iar pentru a întreţine siguranţa, este nevoie de control, în primul rând de sine, căci „este sclav cel care nu-şi controlează mintea” (Platon).

Nu cred într-o morală de tipul „Slumdog Millionaire” (2008, R. Danny Boyle) în care femeia este un fel de premiu după care eroul aleargă şi, ce bucurie, atunci când ajunge şi el milionar, ajunge şi ea în braţele lui. Nu cred nici într-o morală a la „Titanic”, din care James Cameron s-a îmbogăţit ţinând o predică despre cât de moral e să fii sărac. Asemenea poveşti nu sunt consistente cu experienţa, şi nu sunt consistente cu modul în care funcţionează psihologia şi personalitatea umană în real life, ci cu tiparele în care subconştient căutăm eroi care să îndeplinească vise, acele lucruri pe care nu avem niciodată curajul să le îndeplinim.

Acum e momentul să continui pe situaţia descrisă în „Iubita mea colivie„, publicată de Valentine’s Day. Ţin minte că D. i-a spus la un moment dat lui I. „poţi să mă alergi, dar n-o să mă prinzi!” (traducere din metalimbajul feminin: „mă îndoiesc că eşti în stare să mă seduci, dar va fi distractiv să te văd încercând”). La un moment dat, mi s-a făcut puţin milă de el şi i-am recomandat, când eram cu D. în braţe în faţa messengerului, un site cu materiale despre seducţie.

Am să fiu puţin mai clar. Există o categorie de bărbaţi în mintea, sufletul, emoţiile, psihicul femeilor, cum vreţi să-i spuneţi, care se pot poziţiona ca „prieteni”. Se pot poziţiona ca prieteni pentru că nu sunt în stare să fie suficient de seducători. În momentul în care apare cineva care poate să creeze în orice moment atracţia care să aprindă imaginaţia (Atracţia nu e o alegere, cheia spre emoţiile unei femei este imaginaţia), NU MAI EXISTĂ LOC PENTRU NIMENI ALTCINEVA ÎN ACEASTĂ CATEGORIE. Oricine care ştie că nu s-a poziţionat în această categorie poate fi oricând suplinit, drept aceea se teme şi este gelos, zi şi noapte.

D. m-a înşelat cu A., dar A. a fost întotdeauna în categoria unui bun şi vechi prieten, iar trăsăturile noastre erau atât de diferite pe cât erau complementare, astfel încât pentru ea, după cum spunea uneori, dacă ar îmbina trăsăturile de la amândoi ar crea un bărbat perfect. Ori iluzia este că aşa ceva ar putea fi posibil. A. nu a concurat niciodată cu mine în aceeaşi categorie, poate chiar şi din simplul fapt că nici cu un control maniacal asupra lui D. (mergând până la un program de spionaj instalat pe calculatorul ei şi pe a-i verifica sms-urile pe telefon în timp ce era la duş) nu a reuşit să împiedice relaţia dintre mine şi D., ca urmare a vrut să renunţe la relaţie (!)

"Flowers, sweet and colourful" Copyright (c) Adina Florentina Toma

"Flowers, sweet and colourful" Copyright (c) Adina Florentina Toma

Dragostea,  când este oferită drept covor pe care celălalt să calce, acest lucru se va întâmpla… când nu există suficientă iubire, pentru că este biruită de frică.

Iubirea se construieşte atunci când atracţia nu mai este doar atracţie, ci o împărtăşire profundă a celor mai profunde aşteptări şi simţiri, în mod repetat. Iubirea se erodează atunci când există aşteptări neîmplinite. Aşteptările neîmplinite există atunci când există dorinţa de control. Ideea din „Fight Club” (1999, R. David Fincher) „losing all hope is freedom” reprezintă eliberarea de iluzii, de constrângeri. Cu adevărat, nici un partener nu poate fi liber într-o relaţie să se lase purtat de val atâta vreme cât este prizonierul propriilor aşteptări, dorinţe şi iluzii despre cum ar trebui să se comporte, să gândească, să apară partenerul.

"Oldies" Copyright (c) Roxana Enache & Adina Florentina Toma

"Oldies" Copyright (c) Roxana Enache & Adina Florentina Toma

Nu există „te iubesc, dar…”.

Nu există „te iubesc atunci când…„.

Nu există „te iubesc dacă…”

Nu există „te iubesc până când„.

Există doar te iubesc” sau „mi-e frică să te iubesc suficient”.

Nu există prieten şi iubit. Există prieten SAU iubit.

Concurenţa în dragoste se întâmplă atunci când locul din sufletul partenerului nu este suficient ocupat. Orice altceva este concurenţă pentru o poziţie de suplinitor. Dragostea nu cunoaşte înlocuitor.

How do you tell someone: „I love you to pieces„?

Furnizori de confort mai există pe piaţă… Aşadar, data viitoare când un bărbat vrea să intre în graţiile unei femei… e bine să se gândească dacă ceea ce oferă chiar e de neînlocuit. Gelozia apare numai ca o conştienţă a propriei nesiguranţe şi lipse de substanţialitate.

Nu există altceva care poţi oferi în schimbul dragostei care să valoreze mai mult decât dragostea.

Everything else… is just branding.

"Another ID" Copyright (c) Adina Florentina Toma

"Another ID" Copyright (c) Roxana Enache Model: Adina Florentina Toma

15
Ian
09

Controlul asupra sexului

Acest articol a fost publicat şi pe Garbo.ro

Motto:

„Într-o relaţie în care sexul funcţionează, acesta contează 10%. Într-una în care nu funcţionează, contează 90%.”

Phillip C. McGraw în „Salvarea relaţiilor”

Acest post porneşte de la o discuţie extrem de interesantă pe care am avut-o de sărbători pe messenger cu o amică, C. J., continuându-se la o cafea foarte fierbinte în oraş acum câteva zile… M-am încumetat să convin cu C.J. asupra unor concluzii (fără caracter general) pe care le supun controversei…

Totul porneşte de la controlul emoţiilor. Cine are capacitatea să-şi controleze emoţiile, va putea să realizeze asta şi în pat. Este ca în persuasiune: cel care are detaşarea cea mai mare faţă de rezultatul final este cel care poate câştiga o perspectivă asupra celui care este mai implicat.

Se spune că femeile au nevoie de un motiv ca să facă sex, iar bărbaţii de un loc. Societatea este construită în jurul conceptului că femeile au controlul asupra sexului, pentru că ele deţin puterea de a alege cu cine, când, unde şi cât se întâmplă. Dacă stăm să ne gândim la ceea ce aduce această premisă socială, rareori pusă la îndoială, observăm cum există întregi industrii care se concentrează asupa ideii că o femeie trebuie să beneficieze din partea bărbaţilor de o serie de atenţii (care implică anumite costuri din partea bărbaţilor – vezi şi articolul acesta), iar ele vor oferi sex în schimb (cu condiţia să existe acel motiv şi un sentiment de confort).

Mulţi bărbaţi, acceptând această premisă, profită atunci când femeile sunt la începutul vieţii sexuale (şi nu numai) şi le presează, le manipulează, creând traume şi experienţe negative, care de cele mai multe ori se repercutează asupra întregii vieţi a femeii, creând frustrări peste care multora dintre ele le vine greu să treacă.

O problemă comună a bărbaţilor este aceea că nu reuşesc să-şi controleze nivelul de excitaţie şi nu sunt suficient de concentraţi pe a controla nivelul de excitaţie al partenerei. Adevărul este că fiecare femeie are câte un dram de „nebunie” în ea care, dacă este declanşată, nu este nevoie de o oră de preludiu pentru a deveni pasională… Este de aşteptat ca o femeie să reacţioneze în momentul în care are un sentiment de rezonanţă emoţională puternică, o încrederea în acea persoană şi o atracţie.

Atracţia se creează mai întâi la nivel mental. Atracţia nu este o alegere, este un răspuns la CINE ESTE cineva Atracţia la nivel fizic este abia ultima fază a unui proces care porneşte din imaginaţie sau nu se întâmplă deloc. Calea către emoţiile unei femei este prin imaginaţie.

Ce se întâmplă când oamenii se implică în relaţii cu jumătăţi de măsură? Când nu pun suflet… Există, desigur, frica de a nu fi rănit(ă), nesiguranţa de a nu fi părăsit(ă). Dar de fapt, în spatele acesteia, se află teama de dragoste. Teama de implicare. Teama de a nu simţi durerea. Nu atât pentru că este neplăcut, ci pentru că majoritatea nu ştiu cum să o gestioneze şi nu sunt dispuşi să depună efortul emoţional de a „îneca” teama cu dragoste. Încrederea se construieşte mai întâi dinăuntru. Cine o caută în exterior va fi veşnic dependent de aceasta.

În momentul în care cineva se urcă într-o barcă cu un picior şi cu celălalt rămâne afară, practic mâţa este pasată partenerului, care trebuie să aibă grijă ca cel care este suficient de nehotărât să nu se ude în timp ce vâslesc. Asta se întâmplă şi pentru că adesea unii care intră în relaţii nu ştiu ce vor sau nu ştiu să exprime ce vor. Sau, mai rău, îşi imaginează că ar fi de la sine înţeles.

În asemenea situaţii, evident că fără o implicare emoţională şi suficientă imaginaţie care să dea adevărata măsură a calităţii pasiunii într-un cuplu… lucrurile se cam risipesc. Oricum, orice relaţie se rupe fie din cauza aşteptărilor neîmplinite, fie din cauza unor asocieri şi stări negative care se repetă. Din momentul în care se produce aceasta cu constanţă, o relaţie sentimentală este deja pe drumul spre moarte.

Adevărul e că există şi un motiv psihologic bine justificat pentru care este bine să nu fie sex înainte de căsătorie: doi parteneri care nu au maturitatea emoţională ca să-şi ia un angajament reciproc nu au nici maturitatea de a începe o relaţie care să-i satisfacă pe deplin pe plan sexual. Din acest motiv, pretextul experienţei şi verificării potrivirii păleşte în faţa faptului că un bărbat poate să trezească suficientă pasiune într-o femeie dacă are suficient control al emoţiilor şi un bun flux pentru a-şi exprima propriile emoţii şi pentru a le canaliza şi pe ale femeii.

În ultima vreme, cu câte femei am vorbit despre această atitudine, FĂRĂ EXCEPŢIE, TOATE au început să-mi spună despre comportamente jenante ale partenerilor lor, cum ar fi că le cer sau le presează să facă sex, sau chiar le reproşează. Părerea mea în legătură cu asta este că un bărbat care are nevoie să ceară să facă sex este unul care nu o merită. Un bărbat ar trebui să fie în stare să capteze imaginaţia unei femei într-un asemenea mod încât ea să vrea să facă dragoste şi să nu se mai poată abţine. Un bărbat care nu ştie să seducă o femeie, adică să creeze o experienţă plăcută pentru ea prin realizarea unei conexiuni emoţionale profunde, sincere, a unei încrederi şi a unei atracţii reciproce, nu merită să aibă parte de sex. Prin seducţie, el îi oferă ei şansa de a trăi alături de ea o experienţă pe care o pot crea împreună, nu o experienţă în care ea se simte vinovată şi frustrată iar el e un… cineva care nu creează atracţie.

cj-for-post

Iar atunci când mă refer la atracţie, mă refer la genul acela de reacţie pe care în mod constant şi repetitiv, indiferent de mediul de comunicare un bărbat o poate crea unei femei prin care ea să-şi ascută ghearele şi să exprime un „roaarrr” sau ce aud în mod frecvent ca reacţii de la femei în jurul meu cu care îmi permit să mă “joc”, un “te urăsc”, spus cu pasiune, într-o manieră care exprimă (ceea ce şi admit cu jumătate de gură şi confirmă prin acţiune) “nu-mi vine să cred că poţi să mă pui la punct cu toate fiţele pe care încerc să le fac şi să mă cunoşti ca cine sunt dincolo de ceea ce fac şi să îmi placă la nebunie tot procesul şi să mai vreau, din nou, şi din nou, şi din nou, mai mult, şi mai mult, şi mai mult”. Orice este mai puţin decât asta nu e atracţie, poate fi numit flirt, poate fi numit mieunat, plictiseală/disperare de o seară, dar nu atracţie.

Aşadar, faptul că femeile au controlul asupra sexului este un mit fals, de care fiecare femeie are nevoie să fie demolat, pentru că fiecare femeie vrea să ştie că i se poate „preda” cu desăvârşire unui bărbat care să ştie să o respecte şi să o tachineze în acelaşi timp. Femeile îşi doresc să fie seduse de către un bărbat care ştie să o facă într-o manieră inventivă şi jucăuşă. Pentru că le place să-şi piardă controlul, să trăiască clipa, să simtă plăcere, fără să-şi controleze emoţiile. Asta fac femeile foarte bine, toată zua. Joacă roluri sociale. Mai ales roluri programate social.

O femeie aşteaptă să se “predea” complet unui bărbat, cu condiţia ca acel bărbat să merite asta. Condiţia esenţială ca el să merite asta este să creeze lucrurile de mai sus, să o facă într-o manieră constantă şi la acelaşi nivel. Ceea ce, trebuie să recunoaştem că e greu.

Vorbeam cu o altă amică de-a mea care spunea că deşi avea o relaţie de 5 ani de zile, îşi înşelase partenerul “cu relaţii platonice” pierzându-şi capul după 4 bărbaţi într-un an… La sfârşit, a ajuns la concluzia că el e bărbatul viselor ei şi nu a reuşit să-şi dea seama de asta cât el era lângă ea, pentru că avem tendinţa să nu preţuim ce obţinem prea uşor. Desigur, chiar dacă relaţia continuă, în câteva luni există, după cum chiar ea admite, riscul să se îndrăgostească din nou de altcineva, dacă intervine plictiseala… Of course, el nu ştie nimic de aceste mici “descoperiri” făcute de ea şi prin ce moduri… Un bărbat care nu îşi dă seama şi nu se aşteaptă ca aceste lucruri să se întâmple este unul care nu ştie pe ce lume trăieşte…
Mi-e milă de bărbatul care, închipuindu-şi că îşi poate permite să lase lucrurile într-o relaţie să lâncezească, se aşteaptă ca atunci când chiar şi pentru câteva zile se duce la ţară… sau în străinătate, iubita lui va sta cuminte acasă. Poate în prima seară, în a doua seară… dar mai departe… cine ştie? Şi nu are nici o legătură cu unul sau cu altul, are legătură cu propria incompetenţă de a-şi manifesta la maxim calitatea de stăpân al unei relaţii. Fiecare dintre noi suntem stăpânii oricărei relaţii în care ne implicăm.
În momentul în care un bărbat seduce o femeie, se pune bineîneţeles problema: dacă ea îşi doreşte o relaţie pe termen lung iar ea îl alege pe el, în ce măsură merită ea să fie respectată pentru că a ştiut ce alege? Desigur, în măsura în care ştie ce vrea şi ştie cum să exprime aceasta, iar el este potrivit acestor criterii. Astfel, se plasează responsabilitatea din terenul bărbaţilor care ar trebui să „performeze” în terenul femeilor care ar trebui să ştie ce vor cu adevărat într-o relaţie, atâta vreme cât primesc suficientă pasiune cât să le înnebunească si suficienta dorinta incat sa atinga cote incomparabile…
Aşadar… astea sunt concluziile pe care le tragem… înainte sau după ce facem sex?

De autorul blogului DinDragostepentruD.wordpress.com şi C. J.

Foto: C. J.

Copyright © 2009

21
Dec
08

„Iubirea nu este un sentiment, ci o calitate a unei relaţii”

Calitatea concluziilor la care ajungi determină calitatea vieţii pe care o ai”

Anthony Robbins

Oamenii sunt fiinţe dinamice şi care se schimbă pentru a evolua sau pentru diversitate. O relaţie, prin aceasta, nu are cum să fie ceva static, este ceva dinamic.

Două persoane care stau împreună pentru că au ceva în comun la un anumit moment dat, dar au sensuri/direcţii diferite de mers sau ritmuri diferite, la un moment dat vor constata anumite fricţiuni în relaţie.

Oamenii evoluează, la fel şi necesităţile şi dorinţele lor. Totuşi, majoritatea relaţiilor se finalizează în despărţiri sau divorţuri, din cauza faptului că cei implicaţi în relaţie se încăpăţânează să creadă că odată cucerită o persoană, ea va rămâne veşnic mulţumită. Fals.

E uşor să te îndrăgosteşti, e mai greu să iubeşti.

E facil a cunoaşte pe cineva şi a creea o impresie plăcută din prima,  seducţia rapidă este basically aceeaşi tehnologie care se poate folosi cu succes şi în vânzări (şi când afirm „acceaşi tehnologie”, vreau să zic EXACT aceeaşi tehnologie…). Poţi chiar să faci vânzare o dată. Dar asta nu garantează o relaţie.

Cineva mi-a spus odată că „iubirea nu este un sentiment, ci o calitate a unei relaţii”. Ori există, ori nu există. Calitatea unei relaţii depinde de măsura în care poate îndeplini necesităţile celor doi parteneri. Infidelitatea nu este un aspect de judecată, este un FENOMEN care se întâmplă atunci când cineva nu primeşte tot ceea ce are nevoie în acea relaţie. Partenerul care este înşelat este vinovat dintr-unul (cel puţin) din două motive: fie nu a ştiut să-i ofere celuilalt ce avea nevoie, fie a ales greşit în primă instanţă partenerul.

Esenţialmente, fiecare persoană intră într-o relaţie pentru că îi satisface anumite necesităţi, dorinţe şi aşteptări. Deci este o călătorie pe care o face pentru propriile necesităţi şi pentru propria fericire. Eşti stăpânul fiecărei relaţii în care te implici. Aşadar, ce rost mai are să condiţionezi persoana de alături să-ţi rămână alături? Oare nu este cumva o lipsă de implicare şi responsabilitate prin a cere celuilalt să îşi asume toată partea de relaţie? Oare nu cumva o relaţie implică implicarea proprie în împlinirea necesităţilor partenerului, cele de acum şi cele de mai târziu?

A cere unui partener socoteală pentru faptul că te-a părăsit este ca şi cum ai lăsa o sumă mare de bani la bursă fără să te mai intereseze de ea şi apoi te duci şi îl iei pe broker de gât şi îl întrebi ce s-a întâmplat cu banii tăi, de ce tu eşti falit şi alţii bogaţi. Iar brokerul îţi răspunde că este treaba ta că nu te-ai interesat care sunt fluctuaţile pieţei şi în ce să investeşti ca să păstrezi relaţia cu investiţiile tale şi-ţi arată contractul pe care l-ai semnat.

Indisponibilitatea cuiva de a învăţa dintr-o relaţie reprezintă incapacitatea de a-şi asuma cu maturitate propria responsabilitate de a învăţa propria parte. Partenerul nu are rolul de dădacă să te mângâie pe creştet şi să-ţi zică ce să faci ca să ai parte de ce ai nevoie. NIMENI NU TE ÎNVAŢĂ ASTA. Partenerul este o fiinţă cu propriile aspiraţii şi necesităţi. Nerespectarea realităţii se plăteşte. Uneori, se mai numeşte şi prostie.
Perceptiile nerealiste determină oamenii sa se îndrăgostească mai degrabă de dragoste, sau de o himeră, decât de partener, şi atunci ajung să traiască perioade îndelungate lângă o persoană fără să o cunoască, ceea ce mi se pare stupid, pentru că dragostea e unul din puţinele lucruri din viaţă care merită traite din plin, cu pasiune, cu generozitate  şi nu cu firimitura!

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi mai recomand şi:

Cererea în căsătorie – după un an (9 septembrie 2009)

Acest articol a mai fost publicat şi pe Yuppy




Blog Stats

  • 125,196 afisari din 8 oct 2008