Acest articol a fost publicat şi pe Kudika.ro
Astăzi (23 februarie 2009, data reeditării articolului) este o lună de când am avut discuţia despre despărţire cu D. (ultima oară când am văzut-o)
Motto:
„Între societatea bazată pe frică şi societatea bazată pe iubire va exista dintotdeauna un conflict ireconciliabil, în sensul că cel ce iubeşte se va sacrifica pentru ca cel căruia i-e frică să înveţe să iubească. ” [sursa necunoscută]
SMS-urile pe care mi le-a trimis D. acum 4 săptămâni:
„De azi inainte te rog sa uiţi ca exist. […] M-am saturat de toate tâmpeniile spuse de tine care nu au de a face cu realitatea pe care tb [acest „trebuie”… de fapt este o limitare autoimpusă] sa o accepti. trezeste-te din lumea imaginara in care traiesti!„…
…căruia eu i-am răspuns cu „Atunci cand vei înţelege şi vei respecta că există mai multe realitaţi diferite, vei inţelege şi cum dai putere celor pe care le negi. Te iubesc.„
Ea mi-a răspuns: „Ştii ceva? Nu ai facut altceva decât să-mi confirmi gradul de nebunie pe care îl ai. Tratează-te [Asta vine de la o persoană care a avut 2 relaţii sentimentale simultan vreme de 3 luni, consideră normal să fie întreţinută de un bărbat fără să facă nimic, nici măcar să-l respecte sau să-i fie fidel, şi care consideră faptul că eu i-am fost fidel „problema mea”] Ignorarea este cea mai inteligenta miscare. Adio!„
Pe fundalul acestor mesaje, care arată cum pe lângă că a dat cu bâta în baltă prin modul în care a demonstrat lipsa de maturitate şi respect de sine prin cum m-a părăsit, a mai ţinut şi să răsucească cuţintul în rană, ţin să reiau şi să completez/reiau nişte idei nu tocmai noi…
Pentru anumite persoane, frica este un mod de viaţă. Este o aventură în căutarea securităţii, a siguranţei. Bineînţeles, o siguranţă care să asigure un stil de viaţă confortabil. Probabil că cine a citit blogul ştie ideea… dar să vedem cum se aplică ea la scară largă, mai exact în manipularea maselor, pentru că acesta este un fenomen foarte interesant de observat inclusiv la nivel social, sociologic şi politic.
Personajul lui Robert DeNiro în geniala şi clasica satiră politică „Wag the Dog” (1997, R. Barry Levinson şi nominalizare la Oscarul pentru scenariu), arată în aceste două minute de dialog argumentativ, faţă de personajul lui Denis Leary, modul în care, dacă nu mai există ceva real de care să ne fie frică, se găsesc lucruri care să antreneze această frică… şi bineînţeles, sunt şi persoane şi grupuri de interese care să se folosească de aceasta într-o manieră concertată…
Frica este opusul libertăţii
Fiecare persoană are în sine o anumită flacără, o anumită conştiinţă care aşteaptă să strălucească, să se împlinească, nu-i aşa?
Unii cred că această flacără rămâne pentru tot restul vieţii vie în oameni, ascunsă undeva în adânc şi poate aşa e, dar eu nu cred (cel puţin nu încă). În Biblie se vorbeşte despre “a-i lăsa pe morţi să-şi îngroape morţii”. Şi atunci când am ajuns la asta, m-am oprit şi m-am întrebat: “cum se poate întâmpla asta încă din timpul vieţii?”.
Explicaţia pe care am găsit-o este că unii oameni pur şi simplu preferă să-şi adoarmă conştiinţa, să găsească nişte explicaţii raţionale în urma unor analize, a ceea ce cred că vor, a ceea ce cred că au nevoie, a ceea ce cred că e posibil, uneori ignorând crunt anumite fapte şi realităţi şi construindu-şi o iluzie asupra realităţii pe care şi-o sprijină construind în jurul lor un mediu care să le confirme şi să le încurajeze această iluzie.
Poate că unii fac asta din frica de a nu fi confruntaţi cu realitatea că a iubi pe cineva este mai uşor decât să trăieşti cu persoana pe care o iubeşti cu adevărat. „A iubi înseamnă a trudi. Fără trudă, iubirea moare, iar fiecare om vrea să evite asta.” (din Reversal of Fortune, 1991, R. Barbet Schroeder)
Oamenii îşi construiesc casa liniştii sufletelor lor. Desigur, uneori confundă confortul cu liniştea sufletească. Şi, ca orice casă, este important să reziste la orice fel de cutremur sau intemperie. Numai că unele nu rezistă. Şi atunci m-am oprit din nou şi m-am întrebat: “Oare ce anume face ca această casă să nu rămână în picioare?”
Iar răspunsul pe care l-am găsit este că frica este cea care ne încuraja (!) sa renuntam chiar si la ceea ce avem atunci cand nu stim ce vrem. Frica este opusul iubirii. Dacă iubirea este cea care nu va cădea niciodată, după cum spune în Biblie, atunci frica este singura care are puterea, atunci când o lăsăm, să îndepărteze dragostea.
“Much fear I sense in you.
Fear leads to anger.
Anger leads to hate.
Hate leads to suffery.”
spune Yoda în Star Wars. Episode I. The Phantom Menace (1999, R. George Lucas)
„Fear of loss is the path to the darkside”
Calea fricii presupune obligaţii, condiţii, reguli, “dacă” şi “trebuie”, răneşte, ignoră orice respect, chiar şi pentru sine, implică dorinţa de a-l controla pe celălalt, este lipsită de amabilitate, ne face să ne pară rău pentru alţii, implică agresivitate, tristeţe, depresie, gelozie, trădare, este egoistă – se gândeşte la ea însăşi, judecă şi se simte vinovată, creează imagini în privinţa celorlalţi, blochează comunicarea, presupune lipsa dreptăţii, plăteşte de mai multe ori pentru aceeaşi greşeală., este foarte miloasă (milă=frică+lipsa de respect).
Calea iubirii presupune respectul reciproc, respectul faţă de toată lumea, responsabilitatea, este plină de generozitate, este necondiţionată, plăteşte o singură dată pentru o greşeală, face dreptate, este justă şi este întotdeauna amabilă, lasă persoana aşa cum este, implică compasiune (compasiune=iubire+respect reciproc).
Iubirea are calitatea de a creşte atunci cand dăruieşti şi de a se diminua cand o ţii doar pentru tine.
Una din melodiile mele preferate, care beneficiază şi de un videoclip pe măsură (vezi mai jos), face referire la modul trist în care ne autosabotăm prin convingerile şi presupunerile greşite pe care le formulăm pornind de la fricile noastre…
Jem – „They”
Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi mai recomand şi:
Legături externe (articole care completează ideile):
Eşti gata să renunţi la frică? Află cum!
"Din Dragoste" pentru D 
„frica e absenta iubirii” – paul ferrini „iubire fara conditii”
Am citit si tot citit text dupa text, am vizionat si ascultat si pe masura ce citeam simtea fericire … fericire pt ca uite am gasit raspunsurile pe care le cautam si… in acelasi timp tristete… tristete pt. ca se nasteau alte intrebari: „Si ce tre sa fac? Stai putin ca stiu! Am si un plan!.Dar oare sunt in stare sa duc pana la capat planul?… De ce am nevoie ca sa il duc? Vointa?! Tarie!?
Iti multumesc pt aceste texte, le voi pastra si le voi reciti pt a-miaduce aminte de planul meu si de ce trebui sa fac pt o relatie de iubire adevarat… sa vedem ce mai pot salva… Succes